Raspunderea membrilor organelor de conducere potrivit art. 138 din legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei
- art. 998-999 Cod civil
Necesitatea demonstrarii raportului de cauzalitate dintre savarsirea faptei si aparitia starii de insolventa, potrivit art. 998-999 Cod civil.
Decizia nr. 2151 din 13 decembrie 2010 pronuntata de Curtea de Apel
Ploiesti - Sectia Comerciala si de Contencios Administrativ si Fiscal Prin Decizia nr. 2151/13.12.2010 Curtea de Apel Ploiesti, a respins ca nefondat, recursul declarat de creditoarea A.V. A.S., impotriva sentintei nr. 441 din data de 28.09.2010 pronuntata de Tribunalul Dambovita, in contradictoriu cu intimata debitoare S. A. M., prin lichidator judiciar SCIPI SAL ACTIV IPURL, creditoarea D. G. F. P. D., si paratii G. G., M.N., E. I., B. G.
Pentru a pronunta astfel, instanta a retinut urmatoarele:
Analizand raportul lichidatorului judiciar asupra cauzelor si imprejurarilor care au dus la aparitia starii de insolventa a debitoarei S. A. M., se retine ca acestea sunt de obiective si anume: inregistrarea de pierderi din activitate, retragerea asociatilor si a terenurilor, lipsa bazei materiale si a resurselor financiare. Astfel, s-a evidentiat ca din analiza indicatorilor economico-financiari in evolutie se observa ca in perioada 1999-2003 s-au inregistrat pierderi in activitatea debitoarei, activitatea s-a intrerupt in 2003, asociatii s-au retras din societate impreuna cu terenurile proprietatea lor, ceea ce a condus la imposibilitatea desfasurarii activitatii in lipsa resurselor financiare si lipsei bazei materiale pentru desfasurarea activitatii ca urmare a vanzarii tuturor activelor prin executare silita de catre creditorii Casa de Asigurari de Sanatate si DGFP Dambovita.
De asemenea, lichidatorul invedereaza ca nu s-au constatat fapte de natura celor prevazute de art. 138 din legea insolventei.
Astfel, toate aceste cauze care au dus la incetarea de plati sunt obiective, neputandu-se aplica in cauza prevederile art. 138 lit. c si d asa cum s-a solicitat in cererea de atragere a raspunderii si anume, continuarea in interes personal a unei activitati care ducea in mod vadit la incetarea de plati si respectiv netinerea contabilitatii conform legii.
Cum bine a motivat prima instanta in cauza se face aplicarea art. 998-999 Cod civil, fiind necesar a se demonstra daca organele de conducere au savarsit aceste fapte si daca faptele respective au condus debitoarea la incapacitate de plati. Or, lichidatorul a aratat in mod constant ca exista cauze obiective care au determinat starea de insolventa.
Ca atare, in cauza nu se pune problema aplicarii unor prezumtii, dimpotriva se pune problema dovedirii in concret a vinovatiei, a faptei ilicite, a cuantumului concret al prejudiciului si a legaturii de cauzalitate, independent de aplicarea acestui gen de raspundere pentru cea mai usoara culpa.
Asa fiind, Curtea constatand ca motivele de recurs sunt nefondate, vazand si dispozitiilor art. 312 (1) Cod procedura civila, a respins recursul ca nefondat.