DREPT CIVIL.
Legea nr. 10/2001. Oferta de donatie facuta de catre comostenitori in favoarea unuia dintre mostenitori cu privire la un imobil supus masurilor reparatorii in cadrul procedurii instituite de Legea nr. 10/2001.
Legea nr. 10/2001
Art. 49, 51 Cod procedura civila
Fata de declaratiile autentice prin care fratii reclamantului au aratat ca renunta la cota lor de proprietate in favoarea acestuia, declaratii ce valoreaza oferta de donatie, acceptata de reclamant prin demersurile juridice efectuate pentru recuperarea despagubirilor vizand intregul imobil, gresit instanta de fond a apreciat ca este indreptatit la obtinerea despagubirilor doar pentru cota de 1/3 parti din respectivul imobil.
Scopul declaratiilor date rezida in a se pune in acest fel capat starii de indiviziune in care se afla reclamantul cu fratii sai, acestia din urma acceptand ca el este singurul indreptatit in cota de 1/1 parte la obtinerea despagubirilor pentru preluarea abuziva a imobilului in litigiu, ca este asa dovedind-o si cererea de interventie in interesul reclamantului formulata de catre cei doi frati ai sai, confirmand o data in plus ca nu mai au nici o pretentie de la reclamant pentru imobil si ca sunt de acord ca, pentru intreaga cota de 1/1 parte, sa-i revina despagubirile aferente.
DECIZIA CIVILA NR. 2127/2013-R din 04.04.2013
(dosar nr. 11531/111/2010)
Prin sentinta civila nr. 823/C din data de 14.05.2012, pronuntata de Tribunalul Bihor, in dosar nr. 11531/111/2010, s-a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului STATUL ROMAN prin MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE.
S-a respins actiunea civila precizata, formulata de reclamantul M I I in contradictoriu cu paratul INSTITUTIA PRIMARULUI MUNICIPIULUI O- COMISIA LOCALA ORADEA PENTRU APLIC. L.10/2001 ca nefondata.
S-a respins actiunea civila precizata, formulata de reclamantul MOLNAR IOSIF IULIU impotriva paratului STATUL ROMAN prin MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, pentru lipsa calitate procesuala pasiva.
S-a respins cererea de chemare in garantie formulata de paratul STATUL ROMAN prin MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, impotriva chematului in garantie COMISIA CENTRALA PENTRU STABILIREA DESPAGUBIRILOR - Bucuresti.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta de fond a avut in vedere urmatoarele considerente:
Prin Dispozitia nr. 8835/15.11.2007 emisa de Primarul municipiului O s-a constatat calitatea de persoana indreptatita si s-a dispus acordarea de despagubiri in conditiile legii speciale, notificatorului M I I, pentru imobilul casa si teren, situata in O, str. N, nr. 4, inscrisa in CF 694 S, cu numere topo 253, 254 si 255- in calitate de proprietar tabular si totodata s-a dispus inaintarea notificarii si a actelor aferente acesteia Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor.
Prin Dispozitia atacata, cu nr. 3288 din 26.10.2010 prin care a fost modificata dispozitia sus aratata, s-a constatat calitatea de persoana indreptatita si se acorda despagubiri in conditiile legii speciale domnului M I I pentru cota de 1/3 parte din imobilul inscris in CF 694 S cu numere top 253 si 254 avand in vedere faptul ca din eroare s-a constatat calitatea de persoana indreptatita a domnului M I I pentru intregul imobil precum si pentru numarul topo 255 care face obiectul legilor fondului funciar.
Totodata se precizeaza ca restul prevederilor Dispozitiei 8835/15.11.2007 raman neschimbate, prin urmare acordarea de despagubiri in conditiile legii speciale vizeaza cota de 1/3 din casa demolata si terenul inscris in CF 694 S cu nr. top. 253 si 254.
In raport de situatia exprimata de CF 694 S si de dispozitiile legale in materie, instanta apreciaza dispozitia atacata ca fiind legala si temeinica, cererea reclamantului de a se constata calitatea sa de persoana indreptatita la restituirea intregului imobil, fiind nefondata.
Astfel cum se retine din copia CF 694 S, reclamantul si cei doi frati ai sai M A si M E au dobandit fiecare cota de proprietate de 1/3 parte din topo 253 si 254 reprezentand in natura casa si teren prin act translativ de proprietate, dreptul lor fiind intabulat in CF sub B 8-10.
Potrivit dispozitiilor art. 3 al. 1 lit. a din Legea 10/2001 sunt indreptatite in intelesul prezentei legi la masuri reparatorii constand in restituirea in natura sau, dupa caz, prin echivalent, persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluarii in mod abuziv a acestora.
Statul Roman a preluat imobilul de la cei trei frati, care au avut la momentul preluarii calitatea de titulari ai dreptului de proprietate, intinderea dreptului fiecaruia fiind clar evidentiata in CF si prin urmare atat reclamantul cat si fratii sai au vocatia de a dobandi in nume propriu, in temeiul dispozitiilor art. 3 al. 1 lit. a din legea 10/2001 fiecare cota sa parte de 1/3 din imobilul ce a format proprietatea lor, desigur, cu conditia respectarii conditiilor si procedurii speciale instituite de acest act normativ.
S-a apreciat nefondata cererea reclamantului de a restitui in favoarea sa intregul imobil intrucat acesta are calitatea de persoana indreptatita la restituire doar cu privire la cota de 1/3 parte din imobil, corespunzatoare cotei sale de proprietate la data preluarii, iar pe de alta parte cata vreme fratii sai sunt in viata si nu au inteles sa solicite prin notificare restituirea drepturilor, se constata ca in speta nu sunt incidente dispozitiile art. 4 al. 2 si 4 din legea 10/2001 pentru ca reclamantul sa poata beneficia de cotele fratilor sai.
In raport de considerentele expuse, instanta a apreciat ca fiind legala si temeinica Dispozitia atacata cu nr. 3288/26.10.2010 a primarului municipiului O prin care s-a constatat calitatea de persoana indreptatita a reclamantului cu privire la cota de 1/3 parte din imobilul in natura casa si teren inscris in CF 694 S cu nr. top. 253 si 254.
Este de observat si faptul ca reclamantul nu a facut dovada valorii constructiei demolate.
S-a respins actiunea precizata formulata de reclamant impotriva paratului STATUL ROMAN prin MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE pentru lipsa calitate procesuala pasiva intrucat in materie s-a pronuntat Decizia nr. 27/14.11.2011 a Inaltei Curti de Casatia si Justitie, prin care s-au admis recursurile in interesul legii formulate si in cuprinsul careia s-a stabilit faptul ca in actiunile intemeiate pe disp. art. 26 alin. 3 din Legea 10/2001 republicate, prin care se solicita obligarea Statului Roman sa acorde despagubiri banesti pentru imobilele preluate in mod abuziv, Statul Roman nu are calitate procesuala pasiva; iar in ceea ce priveste acordarea de despagubiri banesti pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit in natura si pentru care se prevad masuri reparatorii prin Titlul VII al legii nr. 247/2005 indreptate direct impotriva Statului Roman intemeiate pe dispozitiile dreptului comun, ale art. 1 din primul Protocol Aditional la Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului si Libertatilor Fundamentale si ale art. 13 din aceasta conventie, asemenea actiuni sunt inadmisibile.
Aceasta decizie este obligatorie pentru instante conf. disp. art. 330/7 C.pr.civ.Pe cale de consecinta se va respinge si cererea de chemare in garantie formulata de paratul STATUL ROMAN prin MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, impotriva chematului in garantie COMISIA CENTRALA PENTRU STABILIREA DESPAGUBIRILOR - Bucuresti.
Pentru considerentele expuse, actiunea precizata formulata de reclamant a fost respinsa in conformitate cu dispozitivul prezentei.
S-a constatat ca paratii nu au solicitat cheltuieli de judecata.
Impotriva acestei sentinte, in termen legal, scutit de la plata taxelor de timbru, a declarat recurs reclamantul M I I, solicitand admiterea acestuia, modificarea sentintei in sensul admiterii cererii, cu cheltuieli de judecata.
Prin motivele de recurs s-a invocat ca instanta a omis a se pronunta asupra capatului de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecata. A formulat notificare in baza Legii nr. 10/2001 - nr. 978/06.11.2001 - si a solicitat acordarea de despagubiri pentru intregul imobil, casa si teren, situate in Oradea, str. Nucetului, nr. 4, ce l-a dobandit cu fratii sai, cu titlu de donatie de la parinti.
S-a constatat calitatea de persoana indreptatita si s-a propus acordarea de despagubiri pentru intreg imobilul, prin decizia nr. 8835/15.11.2007 insa, ulterior prin dispozitia nr. 3288/26.10.2010 s-a recunoscut aceasta calitate doar pentru 1/3 din imobil.
Nu s-au luat in considerare actele de renuntare din 24.03.2003, 26.03.2003, declaratiile notariale nr. 1276/26.03.2008, nr. 1277/26.03.2008 prin care fratii sau au declarat ca renunta in favoarea sa la cota lor de cate 1/3 din imobil. Au detinut si alte imobile in coproprietate si intre ei a intervenit un partaj voluntar, convenind ca el sa revendice intregul imobil ce a fost preluat abuziv, neiesit din patrimoniul lor.
Partajul intervenit este valabil si corect a fost avut in vedere cu ocazia emiterii dispozitiei nr. 8835/15.11.2007, iar modificarea ei dupa 3 ani nu poate fi data decat nelegal. Desi a renuntat la capatul de cerere privind obligarea Statului roman la despagubiri banesti, solicitand scoaterea din cauza a acestuia, instanta nu s-a pronuntat in acest sens.
In drept s-a invocat art. 3041, art. 304 pct. 8, 9 Cod procedura civila.
Intimatul, prin intampinarea depusa la dosar, a solicitat respingerea recursului cata vreme potrivit situatiei de CF, recurentul si cei doi frati M A, M E, au dobandit fiecare o cota de 1/3 din imobilul cu nr. top. 253, 254, casa si teren, deci, acesta era indreptatit doar la cota sa de 1/3 cat i s-a preluat de Statul Roman.
Prin cererea de interventie in interesul recurentului, M A si P A I, nascuta M K, au solicitat admiterea recursului, modificarea sentintei in sensul admiterii cererii de chemare in judecata.
Au invocat invervenientii faptul ca, dupa aparitia Legii nr. 18/1991, a Legii nr. 10/2001, au hotarat ca imobilele detinute in coproprietate sa fie partajate, cel din litigiu sa revina recurentului, intelegere verbala si in baza careia acesta a facut notificare, impunandu-se sa i se recunoasca calitatea de persoana indreptatita pentru casa si terenul aferent nr. top. 253, 254 S in suprafata de 3027 mp, restul de 7580 mp aferent nr. top. 255 facand obiectul Legii nr. 18/1991.
In drept s-a invocat art. 49 alin. 3 Cod procedura civila.
Examinand sentinta recurata, prin prisma motivelor de recurs cat si din oficiu, instanta de recurs a constatat urmatoarele:
Potrivit copiei xerox a colii de carte funciara nr. 694 S - filele 8 - 9 dosar fond - imobilele avand nr. top 253, 254, 255, in natura teren si casa, au format dreptul de proprietate al recurentului si al fratilor acestuia, M A si M E - foaia B nr. 8 -, drept dobandit in anul 1958 cu titlu de donatie, in parti egale, 1/3 fiecare. Imobilul avand nr. top. 255 - teren in suprafata de 7580 mp -, in anul 1977 s-a transcris in CF nr. 124 S, in favoarea CAP - foaia B nr. 9 -.
Cat priveste imobilele avand nr. top. 253, 254, potrivit copiei sentintei civile nr. 2400/05.04.2003 pronuntata de Judecatoria O - filele 87 - 88 dosar fond -, proprietarii acestora in anul 1978 au facut o oferta de donatie sub nr. 10765/1978 in favoarea Statului Roman, oferta constatata nula prin aceasta sentinta.
Prin notificarea inregistrata la executorul judecatoresc P E sub nr. 978/2001 - fila 100 dosar fond -, recurentul a solicitat despagubiri la valoarea reala pentru toate imobilele avand nr. top. 253, 254, 255, notificare solutionata favorabil initial prin dispozitia nr. 2835/15.11.2007 - fila 62 dosar fond -, in sensul ca s-a constatat de Primarul Mun. O, calitatea de persoana indreptatita a lui M I I si s-a propus acordarea de despagubiri si inaintarea notificarii cu actele aferente la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor.
Ulterior, prin dispozitia nr. 3288 din 26 oct. 2010 se stabileste ca reclamantul este indreptatit doar pentru cota de 1/3 parte din imobilele mentionate la despagubiri.
Fata de declaratiile autentice - nr. 1276/26 martie 2008 si 1277/26 martie 2008 - aflate la filele 50 si 51 din dosarul de fond, prin care fratii reclamantului au aratat ca renunta la cota lor de proprietate in favoarea reclamantului, declaratii ce valoreaza oferta de donatie acceptata de reclamant prin demersurile juridice efectuate pentru recuperarea prejudiciului suferit cu privire la intregul imobil, in mod gresit instanta de fond a apreciat ca doar pentru cota de 1/3 parti din imobil este indreptatit la despagubiri.
De altfel, aceste declaratii au fost date cu scopul de a pune in acest fel capat starii de indiviziune in care se afla reclamantul cu fratii lui, M A si P A I ns. M K, acceptand ca reclamantul este singurul indreptatit in cota de 1/1 parte la obtinerea despagubirilor pentru preluarea abuziva a imobilului in litigiu. Ca este asa o dovedeste si cererea de interventie in interesul reclamantului, formulata de cei doi frati ai sau, M A si P A I ns. M K, confirmand o data in plus ca nu mai au nici o pretentie de la reclamant pentru imobilul in litigiu si ca sunt de acord ca pentru intreaga cota de 1/1 parte, reclamantului sa-i revina despagubirile aferente. S-a mai precizat prin aceasta cerere de interventie ca nr. top. 255 in suprafata de 7580 mp formeaza obiectul legilor fondului funciar si deci nu constituie obiectul dosarului de fata.
Ori in atare situatie, dispozitia nr. 3288/26 oct. 2010 emisa de Primarul municipiului O, este nelegala, fiind data cu ignorarea situatiei juridice expuse mai sus, aspect fata de care actiunea reclamantului M I I era intemeiata, in mod gresit fiind respinsa de instanta de fond.
Fata de cele retinute mai sus, atat cererea de interventie in interesul reclamantului a fost admisa in baza prevederilor art. 49, 51 Cod procedura civila, cat si recursul reclamantului in baza prevederilor art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, fiind modificata in parte hotararea instantei de fond in sensul ca a fost admisa actiunea precizata impotriva Primarului municipiului O - Comisia Locala de Aplicare a Legii nr. 10/2001 si s-a dispus anularea dispozitiei nr. 3288/26 oct. 2010 emisa de Primarul municipiului O si corelativ s-a dispus obligarea aceleasi institutii sa emita o noua dispozitie in care sa se constate calitatea reclamantului M I I de persoana indreptatita la acordarea de masuri reparatorii prin echivalent pentru intregul imobil, ce in natura reprezinta casa si teren in suprafata de 3027 mp, inscris in CF nr. 694 S, cu nr. top. 253, 254, situat in O, str. N nr. 4, dupa care sa inainteze aceasta dispozitie cu toate actele aferente Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor in vederea stabilirii cuantumului despagubirilor. Criticile privind faptul ca nu s-a luat act de renuntarea la judecata fata de Statul Roman conform precizarii de actiune, fiind intemeiate, au fost si ele admise si in baza art. 246 Cod procedura civila s-a luat act de renuntarea precizata, fiind mentinute restul dispozitiilor sentintei.