DREPT CIVIL
Actiune in despagubire indreptata impotriva Statului Roman-arestare nelegala.
Art. 504 Cod procedura penala
Dispozitiile art. 504 alin. 2 si 3 Cod procedura penala dau dreptul la repararea pagubei si in privinta persoanelor care in cursul unui proces penal au fost private de libertate, ori, carora li s-a restrans libertatea in mod nelegal, iar caracterul nelegal s-a stabilit prin ordonanta procurorului de revocare a masurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanta procurorului de scoatere de sub urmarire penala sau de incetare a urmaririi penale pentru cauza prevazuta de art. 10 alin. 1 lit. j; ori prin hotararea instantei de revocare a masurii privative sau restrictive de libertate, prin hotararea definitiva de achitare sau prin hotararea definitiva de incetare a procesului penal pentru cauza prevazuta de art. 10 alin. 1 lit. j Cod procedura penala.
Decizia civila nr. 1368/2013-R 06 martie 2013
(dosar nr. 2125/83/2011)
Prin sentinta civila nr. 2803/D din 14 septembrie 2012 pronuntata de Tribunalul S. M. s-a admis in parte actiunea civila formulata de reclamantul P. A., in contradictoriu cu paratul S. R. PRIN MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, si in consecinta:
A obligat paratul sa plateasca reclamantului suma de 7.200 lei cu titlu de daune morale.
Fara cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta astfel, instanta de fond a avut in vedere urmatoarele considerente:
Prin ordonanta de retinere din 11.12.2009 emisa de Parchetul de pe langa Curtea de Apel Oradea reclamantul a fost retinut pe timp de 24 ore incepand cu data de 11.12.2009, ora 11, in baza semnalarii trimise de INTERPOL in vederea emiterii mandatului european de arestare de catre Tribunalul municipal din M. -Ungaria.
Prin incheierea penala nr.18/11.12.2009, in baza art.90 alin.2 din Legea nr.302/2004, modificata si completata cu Legea nr.222/2008, Curtea de Apel Oradea a dispus arestarea reclamantului pe o durata de 5 zile cu incepere de la 11.12.2009 pana la 15.12.009.
Prin sentinta penala nr.116/17.12.2009 Curtea de Apel Oradea a admis cererea de executare a mandatului european de arestare nr.B.190/2009 emis de Judecatoria M.-Ungaria si in baza art.90 al.13 din Legea nr.302/2004 s-a dispus arestarea reclamantului pe o durata de 25 de zile cu incepere de la data de 17.12. 2009 pana la data de 10.01.2010.
Prin decizia penala nr.4315/29.12.2009 pronuntata in dosar nr.1424/35/2009, I.C.C.J a admis recursul promovat de Parchetul de pe langa Curtea de Apel Oradea impotriva sentintei penale nr.116/2009 a Curtii de Apel Oradea, a casat sentinta si, in rejudecare, a respins cererea de executare a mandatului european de arestare nr.B.190/2009 emis de Judecatoria M. impotriva reclamantului si a revocat masura arestarii si a dispus punerea de indata in libertate a reclamantului de sub puterea mandatului de arestare nr.16/2009 emisa de Curtea de Apel Oradea.
Arestarea reclamantului a fost determinata de sustragerea de catre acesta a unor bunuri de valoare mica dintr-un magazin din M. -Ungaria, pentru care autoritatile maghiare i-au aplicat o amenda de 40.000 forinti .
Revocarea masurii de arestare de catre I.C.C.J a fost justificata prin faptul ca nu exista nicio proba din care sa rezulte ca reclamantul s-a sustras de la urmarirea penala, astfel ca nu este intrunita una din conditiile impuse de Legea nr.302/2004, iar pe de alta parte, instanta de fond a retinut gresit ca fapta retinuta in sarcina reclamantului ar face parte din cele 32 infractiuni mentionate in art.85 din Legea nr.302/2004, respectiv art.2 alin.2 din Decizia Cadru a Consiliului Uniunii Europene, printre cele 32 de infractiuni se prevede furtul organizat sau armat, ceea ce nu este cazul in speta, intrucat reclamantul a sustras din magazin articole de pescuit.
Fata de cele expuse mai sus, tribunalul a retinut ca printr-o hotarare definitiva s-a stabilit ca masura arestarii reclamantului a fost nelegala, intrucat fapta retinuta care a determinat admiterea cererii de executare a mandatului european de arestare nu se incadreaza printre cele 32 de infractiuni prevazute de Legea nr.302/2004 si ca nu exista nicio proba de sustragere de la urmarirea penala, nefiind intrunite in cauza conditiile prevazute de lege, I.C.C.J. a dispus revocarea masurii arestarii reclamantului.
In consecinta, nelegalitatea masurii admiterii cererii de executare a mandatului european de arestare rezulta evident, ceea ce atrage incidenta dispozitiilor art.504 alin.2 si 3 Cod proc.pen., scopul urmarit fiind repararea prejudiciului suferit de persoanele care au fost private de libertate in mod nelegal, legislatie nationala care este in consens cu reglementarea europeana cuprinsa in art.5 paragraful 5 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale. Conform textului de lege invocat "Orice persoana care este victima unei arestari sau unei detineri contrare dispozitiilor acestui articol are dreptul la reparatii". In consecinta, arestarea nelegala a reclamantului atrage incalcarea dreptului reclamantului la libertate si obliga autoritatile la repararea prejudiciului produs.
Cu privire la prejudiciul suferit, reclamantul invoca producerea unor daune morale prejudiciul produs fiind in legatura cu viata de familie si a imaginii profesionale a reclamantului fiind administrate in acest sens probe testimoniale. Martorii audiati in cauza, P.C. si T. F. N., au relatat ca reclamantul a fost arestat de doua ori pentru aceeasi fapta, masura arestarii preventive a provocat inevitabil stresuri psihice reclamantului din cauza conditiilor de detentie si de transport la care a fost expus. De asemenea, arestarea a avut un impact negativ asupra familiei, precum si asupra vietii sociale a reclamantului care este traducator autorizat.
Cu privire la cuantificarea prejudiciului moral suferit, tribunalul a retinut criteriile prevazute de art.505 alin.1 Cod proc.pen., respectiv a avut in vedere cele 18 zile de arestare preventiva nelegala, valorile morale afectate. In continuare, tribunalul a retinut ca o evaluare exacta a daunelor morale nu este posibila, intinderea despagubirilor s-a facut tinand cont de criteriile mai sus evocate si de elementele de fapt retinute, precum si de principiul repararii integrale a prejudiciului suferit raportat la dispozitiile art.998 si urm.Cod civ. Totodata, s-a avut in vedere ca acordarea acestor despagubiri nu trebuie sa reprezinte o sursa de imbogatire fara just temei, dar in acelasi timp sa nu fie golit de continut dispozitiile art.505 Cod proc.civ. si sa se acorde o satisfactie morala reclamantului, motiv pentru care tribunalul a statuat ca este rezonabila o reparatie in cuantum de 7.200 lei (400/zi) in loc de 150.000 lei solicitat de reclamant.
Fata de cele de mai sus, tribunalul a admis in parte actiunea civila a reclamantului si va obliga paratul sa plateasca acestuia suma de 7.200 lei cu titlu de daune morale.
Fara cheltuieli de judecata, reprezentand onorariu de avocat, plata acestor cheltuieli nefiind justificata.
Impotriva acestei hotarari a declarat recurs atat reclamantul P.A. cat si P.de pe langa T.S.M.
Prin recursul declarat de catre reclamantul P.A. s-a solicitat admiterea acestuia, modificarea hotararii recurate in sensul admiterii actiunii in integralitate, cu consecinta obligarii paratului Statul roman prin Ministerul Finantelor Publice prin Directia Generala a Finantelor Publice la plata sumei de 150.000 lei, cu titlu de daune morale in favoarea sa, urmare a arestarii nelegale.
Cu cheltuieli de judecata in ambele instante.
In dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a criticat hotararea pentru nelegalitate si netemeinicie, aratand ca, realitatea este ca atunci cand vezi cate o astfel de hotarare data de o instanta de judecata esti paralizat de reflexul concomitentei sustinerilor si gesturilor pe care ea ti le provoaca: iti vine sa razi dar esti blocat de sentimentul de revolta, iti vine sa te bucuri vazand ca ai primit ceva, dar in acelasi timp lacrimile iti izbucnesc aproape instantaneu la sentimentul nedreptatii pe care esti obligat sa o suporti.
A subliniat ca desi T.S.M. a constatat comiterea si existenta erorii judiciare a carui victima a cazut ii acorda o suma de bani modica, pretins reprezentand reparatia prejudiciului suferit cu aceasta ocazie.
In ceea ce priveste temeiul de drept aplicabil in cauza, s-a aratat ca acesta este mai complex decat cel invocat de instanta de fond.
Intr-adevar, baza legala a pretentiilor sale in reprezinta art. 52 alin. 3 din Constitutia Romaniei, art. 504, 505, 506 Cod procedura civila, art. 1000 alin. 3 din Vechiul Cod Civil, art. 5 si art. 6 din CEDO. Din ansamblul acestor prevederi legale rezulta fara echivoc faptul ca statul este obligat la repararea integrala a prejudiciilor cauzate ca urmare a erorilor judiciare.
Repararea integrala vizeaza acoperirea in totalitate a prejudiciilor materiale si morale care au fost ocazionate prin eroarea judiciara reclamanta, in cazul sau prin retinerea si arestarea nelegala pe o perioada de 18 zile.
S-a criticat hotararea sub aspectul gresitei stabiliri a intinderii despagubirilor pentru prejudiciul moral suferit, respectiv fara a lua in seama toate consecintele negative ale erorii judiciare, extinse atat asupra reclamantului, cat si asupra familiei sale, considerand ca prejudiciul a fost subevaluat.
S-a invocat in acest sens jurisprudenta constanta a Inaltei Curte de Casatie si Justitie, potrivit caruia despagubirea baneasca acordata pentru repararea prejudiciilor morale trebuie sa reflecte o concordanta valorica intre cuantumul sau/si gravitatea consecintelor la a caror reparare este destinat sa contribuie.
S-a aratat ca, pentru determinarea cuantumului despagubirilor morale se impunea a se avea in vedere principiul repararii integrale a prejudiciului cauza prin fapta ilicita, iar repararea daunelor morale trebuie inteleasa intr-un sens mai larg, al caror scop e acela ca in functie de particularitatile fiecarei cauze sa ofere victimei o anume satisfactie sau usurare pentru suferintele indurate.
S-a invocat in acelasi sens si prevederile art. 505 Cod procedura civila in privinta criteriilor exemplificative care trebuie luate in considerare la acordarea despagubirilor.
S-a subliniat ca dupa cum a fost consfintit in jurisprudenta constata a Inaltei Curti de Casatie si Justitie interpretarea unanima data cu privire la art. 505 Cod procedura penala este ca intinderea daunelor morale se stabileste prin apreciere ca urmare a aplicarii de catre instanta a criteriilor referitoare la consecintele negative suferite de cei in cauza in plan fizic si psihic, importanta valorilor lezate, masura in care ele au fost afectate, intensitatea cu care au fost percepute consecintele vatamarii, modul de influentare negativa a situatiei familiale profesionale si sociale.
A considerat ca instanta a procedat la o sinteza selectiva a situatiei de fapt, rezumand si omitand partial anumite suferinte si efecte la care el si familia sa au fost supusi.
S-a aratat astfel ca a facut dovada conditiilor de detentie din cadrul arestului I.P.J. Satu - Mare prin depozitia chiar a unui lucrator de politie care in acea perioada lucra in arest.
De asemenea, hotararea e criticabila si prin prisma faptului ca nu a analizat si ceilalti factori care i-au cauzat suferinte profunde pe parcursul arestarii preventive dispuse in mod nelegal: frustrarea provocata de starea si locul in care s-a aflat; injustetea situatiei; suferintele fizice cauzate de conditiile precare de detentie (hrana necorespunzatoare si frigul), suferintele cauzate de conditiile de transport, de la Satu - Mare la Bucuresti si retur; dorul, grija si lipsa permanenta de informatii in ceea ce priveste familia si distanta mare in care s-a aflat.
Apoi s-a subliniat ca hotararea e netemeinica prin stabilirea eronata a daunelor morale, fara a se lua in calcul intensitatea cu care suferintele au fost percepute precum si importanta valorilor lezate sau masura in care au fost afectate.
S-a considerat ca judecatorul fondului avea obligatia de a cantari argumentele invocate, cele care au rezultat din probele administrate in cauza, mai ales cele rezultate din materialitatea faptelor, adica a arestarii sale fara temei legal.
S-a mai aratat apoi ca judecata instantei de fond nu intruneste exigentele unui proces echitabil in intelesul prevederilor art. 6 alin. 1 din CEDO.
Prin recursul declarat de catre P. de pe langa T.S.M. s-a solicitat admiterea acestuia, modificarea sentintei recurate, cu consecinta respingerii actiunii.
In dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a criticat hotararea pentru nelegalitate si netemeinicie, aratand ca respingerea cererii de executare a mandatului de arestare si revocarea masurii arestarii nu-l indreptateste pe reclamant sa beneficieze de dispozitiile art. 504 Cod procedura penala, dispozitii care nu sunt incidente in cauza.
S-a subliniat in acest sens ca mandatul european de arestare inlocuieste instrumentele anterioare in aceasta materie intre statele membre ale Uniunii Europene in special cele prevazute de Conventia Europeana privind extradarea din 13.12.1957 si Conventia de aplicare a acordului Schengen din 19.06.1990.
In spatiul judiciar comun U.E. cooperarea judiciara se desfasoara in temeiul unor instrumente comunitare care au la baza atat principiul increderii reciproce cat si al recunoasterii deciziilor judiciare.
S-a aratat ca fapta savarsita de reclamant subzista si in prezent, iar instanta romana nu a revocat masura privativa sau restrictiva de libertate prin hotarare definitiva de achitare si nici prin hotarare definitiva de incetare a procesului penal pentru cauze prevazute de art. 10 alin. 1 lit. i Cod procedura penala.
De asemenea, prin decizia nr. 4315/29.12.2009 Inalta Curte de Casatie si Justitie nu a examinat infractiunea de furt savarsita de P. A. pe teritoriul Ungariei, ci legalitatea mandatului european de arestare emis impotriva acestuia in vederea predarii lui pentru efectuarea urmaririi penale sau a judecatii pentru fapta comisa.
Astfel, Inalta Curte de Casatie si Justitie a respins cererea de executare a mandatului european nu pentru ca fapta nu exista, ci pentru faptul ca fapta nu se incadreaza in categoria faptelor prevazute de legislatia comunitara.
Examinand recursurile declarate, prin prisma criticilor invocate, instanta a constatat a fi nefondate, urmare a urmatoarelor considerente:
Dupa cum corect a retinut starea de fapt prima instanta, Curtea de Apel Oradea, prin sentinta penala nr. 116/17.12.2009 a dispus arestarea reclamantului pe o perioada de 25 de zile, incepand cu data de 17.12.2009 pana in data de 10.01.2010, urmare a admiterii cererii de executare a mandatului european de arestare nr. B190/2009 emis de Judecatoria M.- Ungaria, in baza prevederilor art. 90 alin. 13 din Legea nr. 302/2004.
Inalta Curte de Casatie si Justitie, prin decizia penala nr. 4315/29.12.2009 a admis recursul declarat de Parchetul de pe langa Curtea de Apel Oradea impotriva sentintei penale mai sus aratate, dispunand casarea acesteia, iar in rejudecare a respins cererea de executare a mandatului european de arestare, revocand masura arestarii reclamantului, dispunand punerea sa de indata in libertate.
Considerentele avute in vedere de instanta de recurs la pronuntarea solutiei au constat in faptul ca nu exista nici o proba din care sa rezulte ca persoana solicitata s-a sustras de la urmarirea penala, nefiind intrunita una din conditiile impuse de Legea nr. 302/2004, iar pe de alta parte, s-a retinut gresit faptul ca fapta retinuta in sarcina persoanei solicitate ar face parte din cele 32 de infractiuni mentionate in art. 85 din Legea nr. 302/2004, modificata, respectiv art. 2 alin. 2 din Decizia Cadru a Consiliului Uniunii Europene.
In ceea ce priveste recursul declarat de P. de pe langa T. S.M., s-a constatat ca singura critica invocata priveste neincidenta in cauza a dispozitiilor art. 504 Cod procedura penala, acesta sustinand ca respingerea cererii de executare a mandatului european de arestare impotriva reclamantului cu consecinta revocarii masurii arestarii si punerii de indata in libertate nu se circumscrie niciuneia din ipotezele normei de drept citate anterior.
In speta, dupa cum s-a aratat si mai sus, impotriva reclamantului s-a luat masura arestarii printr-o hotarare judecatoreasca, care ulterior a fost revocata, urmare a constatarii nelegalitatii acesteia, asa incat s-a apreciat ca in mod corect prima instanta a retinut incidenta in cauza a dispozitiilor art. 504 alin. 2 si 3 Cod procedura penala, care dau dreptul la repararea pagubei si in privinta persoanelor care in cursul unui proces penal au fost private de libertate, ori, carora li s-a restrans libertatea in mod nelegal, iar caracterul nelegal s-a stabilit prin ordonanta procurorului de revocare a masurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanta procurorului de scoatere de sub urmarire penala sau de incetare a urmaririi penale pentru cauza prevazuta de art. 10 alin. 1 lit. j; ori prin hotararea instantei de revocare a masurii privative sau restrictive de libertate, prin hotararea definitiva de achitare sau prin hotararea definitiva de incetare a procesului penal pentru cauza prevazuta de art. 10 alin. 1 lit. j Cod procedura penala.
Ori, in cauza, nelegalitatea masurii s-a stabilit prin hotararea instantei de revocare a masurii privative de libertate (decizia penala 4315/29.12.2009 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie) apreciindu-se ca fiind irelevanta imprejurarea ca prin aceasta hotarare nu s-a examinat infractiunea de furt comisa de reclamant pe teritoriul Ungariei, criticile invocate sub acest aspect de recurentul Parchetul de pe langa Tribunalul Satu - Mare neputand fi asadar retinute.
In acest sens s-au avut in vedere si dispozitiile art. 5 din CEDO, care se refera la dreptul la libertate si siguranta, Curtea fiind constanta in a acorda despagubiri banesti pentru daunele morale cauzate de o arestare abuziva sau condamnare pe nedrept.
Astfel, prin numeroase hotarari ale Curtii Europene a Drepturilor Omului, se insista asupra caracterului primordial al dreptului de libertate si siguranta, libertatea personala fiind considerata o conditie de care trebuie sa profite fiecare, Curtea afirmand in jurisprudenta sa faptul ca judecatorii trebuie sa aiba intotdeauna in vedere ca, pentru a nu lipsi garantarea libertatii de esenta, orice detentie trebuie sa fie exceptionala, justificata in mod obiectiv si sa nu depaseasca strictul necesar.
Nici criticile recurentului - reclamant la adresa hotararii recurate, axate pe cuantumul despagubirilor morale acordare nu au fost primite.
Astfel, s-a constatat ca reclamantul a executat efectiv 18 zile de arest ilegal, prima instanta acordandu-i suma de 7200 lei cu titlu de daune morale, suma la stabilirea careia s-au avut in vedere consecintele pe plan fizic si psihic datorate masurii, respectiv conditiile de detentie si de transport la care a fost expus,impactul negativ pe care masura arestarii a avut-o asupra familiei, precum si asupra vietii sale sociale, prin raportare la calitatea acestuia de traducator autorizat.
Sustinerile recurentului -reclamant, in sensul ca daunele morale au fost subevaluate in raport cu suferintele produse, nefiind respectat principiul repararii integrale a prejudiciului, s-au apreciat a fi nefondate, estimarea facuta de prima instanta fiind corecta, avand la baza criteriile obiective invocate, instanta statuand asadar in echitate, pe baza intregului material probator administrat in cauza.
Nu au fost retinuta apoi nici sustinerea cum ca daunele morale nu au fost analizate in functie de criteriile prevazute de art. 505 alin. 1 Cod procedura penala ci, contrar celor afirmate se constata ca instanta a facut aplicabilitatea acestor criterii in speta in concret si adecvat, fiind respectata cerinta proportionalitatii intre suma acordata cu titlu de daune morale si consecintele produse de masura arestarii.
Prin urmare, fata de cele anterior expuse, in temeiul dispozitiilor art. 312 alin. 1 Cod procedura civila au fost respinse ambele recursuri, mentinand ca legala si temeinica hotararea recurata.