R O M A N I A
TRIBUNALUL BRASOV
SECTIA I CIVILA DECIZIA CIVILA NR. 844/R
Sedinta publica din 23 octombrie 2014
Completul de judecata R3 compus din:
PRESEDINTE -N. F. - judecator
Judecator - D. O. P.
Judecator - C. F.
Grefier - V. P. Pe rol fiind pronuntarea asupra recursului declarat de catre reclamanti P.M., F.A.in contradictoriu cu intimatii parati Comisia Locala B. de Aplicare a Legilor Fondului funciar B., Comisia Judeteana B., Institutul National de Cercetare si Dezvoltare a Cartofului si Sfeclei de Zahar, Municipiul B. prin Primar si intimatii reclamanti S.A. senior, S.A. junior impotriva sentintei civile nr. 5728/ 7 mai 2014 pronuntata de Judecatoria B. in dosarul civil nr. 11206/197/2006 avand ca obiect fond funciar.
La apelul nominal facut in sedinta publica la pronuntare se constata lipsa partilor.
Procedura de citare legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei dupa care:
Pentru astazi fiind amanata pronuntarea asupra cauzei civile de fata care s-a dezbatut in fond la data de 9 octombrie 2014, cand partile prezente au pus concluzii, in sensul celor consemnate in incheierea din acea zi, care face parte integranta din prezenta, iar instanta, avand in vedere lipsa de timp pentru deliberare, a amanat pronuntarea la data de 16 octombrie 2014 si apoi pentru 23 octombrie 2014.
T R I B U NA L U L,
Deliberand asupra recursului de fata constata ca prin sentinta civila nr. 5728/2014 pronuntata de Judecatoria B. s-a hotarat urmatoarele:
Respinge ca neintemeiata exceptia de necompetenta materiala a Judecatoriei Brasov, exceptie invocata de paratul Municipiul B., prin Primar.
Respinge ca neintemeiata exceptia de netimbrare a actiunii, exceptie invocata de paratul Municipiul B., prin Primar.
Admite exceptia lipsei calitatii sale procesual pasive a paratului INSTITUTUL NATIONAL DE CERCETARE SI DEZVOLTARE A CARTOFULUI SI SFECLEI DE ZAHAR B., exceptie invocata de acelasi parat.
Admite exceptia lipsei calitatii sale procesual pasive a paratului Municipiul Brasov, prin Primar, exceptie invocata de acelasi parat ( exceptie unita cu fondul, fila 206-207, VOL II):
Admite exceptia lipsei calitatii sale procesual pasive a paratului Statul Roman, prin M.F.P., exceptie invocata de acelasi parat.
Respinge ca fiind formulata impotriva unor persoane lipsite de calitate procesuala pasiva actiunea promovata de reclamantii P.M., F. A., S.A. SR ( 1301217080053) si S.A. JR ( CNP 1630121080094), astfel cum a fost modificata, in contradictoriu cu paratul INSTITUTUL NATIONAL DE CERCETARE SI DEZVOLTARE A CARTOFULUI SI SFECLEI DE ZAHAR BRASOV, MUNICIPIUL B., prin Primar si paratul STATUL ROMAN, prin M.F.P., prin D.G.F.P.B..
Respinge ca neintemeiata actiunea promovata de reclamantii P.M., F. A., S.A. SR si S.A. JR, in calitate de mostenitori ai defunctei S. E., astfel cum a fost modificata, in contradictoriu cu paratul COMISIA LOCALA DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR BRASOV si paratul COMISIA JUDETEANA DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR B..
In motivarea solutiei instanta de fond a expus urmatoarele considerente:
,, Analizand materialul probator administrat in cauza, cu precadere prin prisma dispozitiilor art.137 alin.1 CPC 185, potrivit carora " instanta se va pronunta mai intai asupra exceptiilor de procedura si asupra celor de fond care fac de prisos, in totul sau in parte, cercetarea in fond a pricinii" instanta retine urmatoarele:
In ceea ce priveste exceptia de necompetenta materiala a Judecatoriei B., cu consecinta declinarii cauzei in favoarea Tribunalului B., exceptie invocata de paratul Municipiul Brasov, prin Primar: ( exceptie invocata la ultimul termen de judecata)
Instanta apreciaza exceptia invocata drept neintemeiata, in raport de dispozitiile art. 64 alin.3 rap. la art. 53 alin.2 din Legea nr. 18/1991 - legea fondului funciar, care stabilesc competenta de solutionare a cererilor in aceasta materie in favoarea " judecatoriei in a carei raza teritoriala este situat terenul", concret fiind vorba despre Judecatoria B., instanta corect investita de catre partile reclamante.
Sens in care, urmeaza a fi respinsa exceptia invocata drept neintemeiata.
In ceea ce priveste exceptia de netimbrare a actiunii, cu consecinta anularii acesteia, exceptie invocata de paratul Municipiul B., prin Primar: ( exceptie invocata la ultimul termen de judecata)
Instanta apreciaza si aceasta exceptie drept neintemeiata, in raport de dispozitiile art. 64 alin.3 rap. la art. 16 ind.1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, care stabilesc ca " Sunt scutite de taxa judiciara de timbru cererile, actiunile si caile de atac formulate de catre prefect sau primar pentru anularea actelor juridice facute sau emise cu incalcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicata, cu modificarile ulterioare.", in aceasta materie nefiind aplicabil criteriul valoric si, in consecinta, nici taxarea judiciara la valoarea pretentiilor.
Sens in care, urmeaza a fi respinsa exceptia invocata drept neintemeiata.
In ceea ce priveste exceptia lipsei calitatii sale procesual pasive a paratului INSTITUTUL NATIONAL DE CERCETARE SI DEZVOLTARE A CARTOFULUI SI SFECLEI DE ZAHAR B., exceptie invocata de acelasi parat ( exceptie unita cu fondul, fila 114 VOL I):
Instanta retine, din interpretarea coroborata a dispozitiilor art. 53 si art.64 din Legea nr.18/1991, ca legiuitorul a optat pentru instituirea unor organisme specializate in materia fondului funciar, potrivit principiului specialitatii, acestor organisme ( comisia locala si comisia judeteana) revenindu-le complexul de drepturi si obligatii privind aplicarea dispozitiilor acestui act normativ in discutie, inclusiv calitatea procesuala, in limitele legii, in ipoteza ivirii vreunor litigii, din cauza modului considerat necorespunzator de aplicare a dispozitiilor in materie.
Pe cale de consecinta, pretentiile reclamantilor formulate impotriva paratului INSTITUTUL NATIONAL DE CERCETARE SI DEZVOLTARE A CARTOFULUI SI SFECLEI DE ZAHAR B. apar drept indreptate impotriva unei persoane care nu are aptitudinea legala de a le rezolva, asadar de a figura in proces.
Sens in care, urmeaza a fi admisa exceptia invocata, ca fiind intemeiata.
In ceea ce priveste exceptia lipsei calitatii sale procesual pasive a paratului Municipiul B., prin Primar, exceptie invocata de acelasi parat ( exceptie unita cu fondul, fila 206-207, VOL II):
Instanta apreciaza incidente si in acest caz, pentru identitate de ratiune, considerentele retinute in cazul paratului INSTITUTUL NATIONAL DE CERCETARE SI DEZVOLTARE A CARTOFULUI SI SFECLEI DE ZAHAR B.,
Sens in care, urmeaza a fi admisa exceptia invocata, ca fiind intemeiata.
In ceea ce priveste exceptia lipsei calitatii sale procesual pasive a paratului Statul Roman, prin M.F.P., exceptie invocata de acelasi parat ( exceptie unita cu fondul, fila 206-207, VOL II):
Instanta apreciaza incidente si in acest caz, pentru identitate de ratiune, considerentele retinute in cazul paratului INSTITUTUL NATIONAL DE CERCETARE SI DEZVOLTARE A CARTOFULUI SI SFECLEI DE ZAHAR B. si al paratului Municipiul B., prin Primar.
Totodata, suplimenteaza argumente in cazul acestui parat, prin cele ce preced:
Legea nr.18/1991, precum si Legea nr. 1/2000 si Legea nr.247/2005, reprezinta alaturi de Legea 10/2001, principalele acte normative adoptate in materia restituirii bunurilor preluate in mod abuziv in perioada regimului comunist.
Cu toate ca strict in materia fondului funciar nu s-a pronuntat, pentru interpretarea unitara a dispozitiilor, un recurs in interesul legii, o atare decizie a fost pronuntata asupra calitatii procesual civile a Statului Roman, prin Ministerul Finantelor Publice, in cauzele prin care se urmareste obtinerea de despagubiri pentru imobilele preluate abuziv, anume prin Decizia nr. 27/2011 pronuntata de Completul competent sa judece recursul in interesul legii din cadrul ICCJ ( publicat in M.OF. nr.120/17.02.2012).
Iar rationamentul din cuprinsul Deciziei RIL nr. 27/2011 este perfect valabil si in cazul spetei de fata, litigiu de fond funciar prin care se urmareste obtinerea unei despagubiri banesti, Decizie cu caracter obligatoriu, pronuntata de altfel tot urmare a hotararii-pilot CEDO cauza M. A. si Altii impotriva Romaniei, concluzia finala fiind aceea ca: in atare actiuni, Statul Roman nu are calitate procesuala pasiva,retinandu-se. in esenta, " formarea unei jurisprudente prin care statul poate fi obligat direct la despagubiri nu reprezinta doar o schimbare a debitorului obligatiei de plata,ci si schimbarea mecanismului de achitare a despagubirilor stabilite", mecanism expres indicat in cuprinsul Legii nr. 247/2005.
Tot neintemeiata este incercarea reclamantilor de legitimare procesuala a Statului Roman prin modificarea, spre sfarsitul procesului, a temeiului de drept pe care si-au fundamentat cererea de angajare " a raspunderii subsidiare a Statului pentru situatia in care institutiile subordonate acestuia sunt in imposibilitate a mai raspunde" ( fila 125-128, VOL IV si fila 165-171 VOL IV), prin invocarea dispozitiilor art. 224 NCC rap. la art. 6 alin.6 NCC, ca si " garant constitutional al dreptului de proprietate si debitor al obligatiei de a suplini pasivitatea indelungata a autoritatilor abilitate special".
Astfel, potrivit dispozitiilor art. 224 alin1. NCC, " daca prin lege nu se dispune altfel, statul nu raspunde decat in mod subsidiar pentru obligatiile organelor, autoritatilor si institutiilor publice care sunt persoane juridice si niciuna dintre aceste persoane juridice nu raspunde pentru obligatiile statului"
In primul rand, instanta constata ca art.224 NCC, situat in Cartea I, Titlul IV " Despre persoana juridica" nu reglementeaza raporturile juridice de proprietate, iar in raport de data intrarii in vigoare a NCC, respectiv 1 octombrie 2011 si fata de dispozitiile tranzitorii ce au fost invocate, ale art. 6 NCC, nu este aplicabil situatiilor pendinte care, generate de un fapt anterior, produc efecte conform cu legea noua, ci are ca obiect raspunderea juridica in raportul dintre Stat si institutiile sale, norme care nu sunt cuprinse in ipoteza de aplicare tranzitorie prevazuta de art. 6 NCC.
In al doilea rand, mecanismul raspunderii subsidiare are in vedere ipoteza in care o persoana raspunde, potrivit legii, pentru obligatiile asumate de o alta persoana, in masura in care exista un titlu de raspundere fata de debitorul principal, a carui executare este epuizata fara realizarea creantei creditorului.
Or, astfel cum s-a retinut in cuprinsul Deciziei RIL nr.27/2011, precitata, Legea nr.247/2005 nu reglementeaza nicio ipoteza de raspundere directa a statului pentru situatia in care institutiile implicate in procedura nu isi indeplinesc propriile obligatii.
Pentru identitate de ratiune, in acelasi sens s-a pronuntat, cu titlu de exemplu, decizia nr.457/12.02.2014 a ICCJ.
Sens in care, urmeaza a fi admisa exceptia invocata, ca fiind intemeiata.
In ceea ce priveste aplicabilitatea pe fondul cauzei a Legii nr. 165/2013:
Instanta retine, mai intai de toate, esenta celor stabilite cu caracter obligatoriu prin decizia nr. 88/27.02.2014 a Curtii Constitutionale ( publicata in M.OF. nr. 281/16.04.2014), prin care s-a constatat ca dispozitiile art.4 teza a II-a din Legea nr.165/2013 sunt constitutionale, in masura in care termenele prevazute la art. 33 din actul normativ sus amintit NU se aplica si cauzelor in material restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instantelor la data intrarii in vigoare a legii.
De altfel, in acelasi spirit a fost si respinsa exceptia inadmisibilitatii prezentului demers judiciar, prin incheierea de sedinta din data de 20.12.2013 ( fila 51-55 VOL IV), problema pusa in discutie, in continuare, de instanta, fiind aceea a incidentei acestui nou act normativ sub aspectul regulilor de procedura, iar nu al termenelor de procedura.
Iar dupa distinctia si considerentele retinute in chiar cuprinsul deciziei Curtii Constitutionale amintite in cauza, instanta apreciaza ca Legea nr.165/2013 este aplicabila in cauza, in privinta normelor procedurale si a normelor substantiale referitoare la cuantumul si modalitatea de acordare de masuri compensatorii, legea fiind adoptata urmare a Hotararii din data de 12.10.2010 pronuntata in cauza CEDO M.A. si altii vs. Romania, cand Curtea Europeana a Drepturilor Omului a retinut lipsa de eficienta a sistemului de restituire a proprietatilor in Romania si a decis sa initieze procedura pilot in cauzele repetitive de acest gen aflate pe rolul sau, actul normativ in discutie fiind asumat ca mijloc unitar si special de reglementare a problemelor in materie de restituirea bunurilor preluate in mod abuziv in perioada regimului comunist.
In ceea ce priveste fondul cauzei, instanta retine ca:
In fapt, sentinta civila nr. 4205/07.04.1992 a Judecatoriei B., irevocabila prin nerecurare, s-a dispus: " reconstituirea dreptului de proprietate ale petentelor S. E., F. A. si P.M., toate mostenitoare ale defunctului P. GH.G., asupra unei suprafete de 4,55 ha de tern arabil, situat in extravilanul localitatii Stupini" si inlocuirea titlului de proprietate in sensul celor stabilite prin dispozitiv. ( fila 12-13, VOL I)
Apoi, prin Decizia nr.90/19.08.1992 emisa de Comisia Judeteana B., s-a decis stabilirea de drepturi la actiuni la ICPC B., SC A. SA P. si SC A. SA B., ale titularilor indreptatiti ( ale persoanelor sau, dupa caz, ale mostenitorilor acestora, ale caror terenuri au fost trecute in proprietatea statului si se afla in administrarea ICPC B., SC A. SA P. si SC A. SA B., corespunzator sentintelor civile pronuntate de Judecatoria B.), corespunzator suprafetelor de teren, in echivalent arabil, care au fost preluate, cele trei reclamante fiind trecute la pozitia nr.5, acordandu-li-se actiuni la ICPC B. , actualul parat INSTITUTUL NATIONAL DE CERCETARE SI DEZVOLTARE A CARTOFULUI SI SFECLEI DE ZAHAR B.. ( fila 51-52, VOL I)
Iar prin adeverinta nr.739/17.09.1992 emisa de Comisia Locala B. in temeiul Legii fondului funciar nr.18/1991, s-a atestat ca reclamantilor S. E., F. A. si P.M. li s-a stabilit dreptul de proprietate prin Hotararea Comisiei Judetene nr.90/19.08.1992 pentru suprafata de 4,55 ha, la Anexa nr.19, pozitia 5. ( fila 14, VOL I)
Concret, se impune a fi precizat ca inca de la inceputul situatiei litigioase, instanta a dispus reconstituirea dreptului de proprietate, dar fara obligativitatea ca aceasta sa se realizeze pe vechiul amplasament, cert fiind ca vechiul amplasament se afla sub administrarea ICPC B., acesta fiind si motivul includerii reclamantelor pe lista persoanelor indreptatite la " actiuni la ICPC B.", includere, de altfel, necontestata de reclamante pe cale judiciara.
Din anul 1992 si pana in anul 2005, ambele parti implicate in procesul de reconstituire stau in pasivitate ( atat reclamantele, cat si Comisiile), in lipsa oricaror alte probe contrarii de la dosarul cauzei, in privinta " punerii in posesie" a reclamantelor, cert este ca paratul Institutul de Cercetare si Productie a Cartofului a facut demersuri pentru punerea in executare a drepturilor detinute de reclamantii cauzei in baza calitatii de "actionari", potrivit dovezilor de la fila 15-16, VOL I.
Doar la data 23.05.2005, Comisia Locala de Fond Funciar B. invita pe reclamante ca in data de 17.06.2005, ora 10:00, sa se prezinte la Primaria Municipiului pentru deplasarea pe teren si semnarea procesului-verbal definitiv de punere in posesie. ( fila 22, VOL I)
Din sustinerea reclamantelor si din memoriile de la fila 17-20, VOL I , coroborat cu conduita acestora ca incepand cu data de 15.09.2005 sa formuleaza un numar de 4 memorii, de a solicita " ca punerea in posesie sa se realizeze pe acelasi amplasament, avand in vedere calitatea terenului agricol." ( fila 6-9, VOL I), rezulta ca acestea au refuzat oferta de punere in posesie a Comisiei Locala din cauza amplasamentului diferit.
La o atare solicitare a reclamantelor, de punere in posesie pe vechiul amplasament, de data aceasta cererea fiind formulata in temeiul Legii nr.247/2005, Comisia Locala a raspuns negativ, intrucat " solicitarea nu face obiectul Legii nr. 247/2005", raspunsul fiind comunicat solicitantilor la data de 04.06.2006. ( fila 4, VOL I)
Urmare a acestui refuz, reclamantele au promovat prezentul demers judiciar, prin care au solicitat: " obligarea paratelor la eliberarea titlului de proprietate pentru suprafata de teren reconstituita conform Legii nr.18/1991 si obligarea paratelor la punerea in posesie asupra terenului in suprafata de 4,55 ha pe vechile amplasamente.", motivat, in esenta de faptul ca nu li s-a oferit o a doua oferta de amplasament, in 30 de zile de la oferta initiala, astfel cum impuneau dispozitiile art. 10 din HG nr.890/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de constituire, atributiile si functionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor, a modelului si modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum si punerea in posesie a proprietarilor. ( fila 2, VOL I)
Concret, reclamantele au inceput de la capat demersul judiciar, facand abstractie de faptul ca petitul I al actiunii era deja "dobandit" prin sentinta civila nr. 4205/07.04.1992 a Judecatoriei B..
In cursul judecatii, s-a stabilit, pe cale de expertiza tehnica topografica, faptul ca terenul revendicat de reclamante ca mostenitoare dupa autorul P. G. NU poate fi retrocedat in natura, pe acelasi amplasament, datorita faptului ca o parte din acesta este ocupat de strazi, cale ferata, constructii ale societatilor comerciale, iar o alta parte a fost atribuit in baza legilor fondului funciar ( fila 6-23 si 71-78, VOL II), desi o atare concluzie apare drept superflua in conditiile in care reclamantele au fost incluse in Anexe speciale cazului in care " fosta proprietate este in perimetrul societatilor comerciale pe actiuni cu profil agricol sau piscicol", fara ca vreodata reclamantele sa conteste includerea intr-o atare categorie. ( fila 99-106,VOL I)
Iar urmare a unei atare concluzii topografice, reclamantele si-au modificat actiunea total, la data de 18.05.2011 (FILA 84-87, VOL II), solicitand sa se constate ca sunt titularii dreptului de creanta asupra paratilor Statul Roman si Mun,B., cu privire la cuantumul sumei de bani rezultate din reconstituirea prin echivalent banesc a dreptului de proprietate asupra imobilului compus din teren agricol in suprafata de 4,55 ha, conform Hotararii nr.90/1992 a Comisiei locale de aplicare a Legii nr.18/1991 si sa se oblige in solidar cei 2 nou parati introdusi in cauza la plata catre reclamante a valorii de urmeaza a fie stabilita prin intermediul unei expertize de specialitate, lucrarea de altfel realizata in cauza.( fila 247-295, VOL III si fila 77-86, VOL IV)
Ca si temei juridic, reclamantele si-au fundamentat actiunea pe dispozitiile art. art. 132 si 138 CPC, art.988-999 C.civ., art.3 alin.4 din Legea nr.1/2000. FILA 84-87 (fila 84-87, VOL II), completat apoi cu art.6 CEDO si art.1 paragraful 1 din Protocol. ( fila 198-200, VOL II).
Pentru a se verifica temeinicia demersului judiciar al reclamantelor, in modalitatea in care au inteles sa-si exercite dreptul, instanta va face o analiza inca de la inceputul sesizarii sale, chiar daca instanta a fost dezinvestita prin cererea de modificare a actiunii, fata de imprejurarea ca cea de-a doua parte a actiunii se afla intr-o relatie interdependenta de prima parte a procesului.
Astfel,
In drept, reclamantele au invocat initial dispozitiile art. 10 din HG nr.890/2005, potrivit carora " in situatia in acre restituirea pe vechiul amplasament nu mai este posibila, fostului proprietar sau mostenitorilor acestora li se va oferi, un alt amplasament situat in aceeasi localitate __ In cazul in care fostul proprietar sau mostenitorii acestuia nu accepta amplasamentul oferit, comisia locala va trebui sa formuleze o alta oferta in 30 de zile, daca persoanele indreptatite nu opteaza pentru primirea de despagubiri.".
Si au aratat ca au fost vatamate prin lipsa celei de-a doua oferte, solicitand direct in instanta " punerea in posesie pe vechiul amplasament".
Or, in contextul articolului amintit, reclamantele aveau doar doua variante legale: fie sa opteze pentru ce-a de-a doua oferta, fie asupra primirii de despagubiri, ceea ce puteau solicita in instanta fiind, in consecinta, doar: fie obligarea Comisiei de a face ce-a de-a doua oferta, fie obligarea Comisiei de a li se acorda despagubiri.
Aceasta, in conditiile in care procedura de reconstituire este una clara, cuprinzand 3 etape intr-o ordine de urmare de sine statatoare : prima fiind restituirea in natura, pe vechiul amplasament; a doua fiind restituirea in natura, pe alt amplasament ( daca cel vechi este ocupat), iar a treia fiind restituirea prin echivalent, conform procedurii speciale, iar nu direct in instanta prin cerere de despagubiri, ci urmand procedura judiciara ( constand in stabilirea imposibilitatii restituirii in natura a imobilului si recunoasterea dreptului la masuri reparatorii prin echivalent) , apoi cea administrativa, in fata Comisiei Centrale, care stabileste in concret despagubirile acordate ( raspunsul acesteia urmand a fi, eventual, supus controlului ulterior al instantei).
Nu numai ca nu au procedat astfel, dar au solicitat direct instantei acordarea echivalentului banesc al terenului in discutie, in baza art. 988-999 C.civ. si a art.6 CEDO si art.1 paragraful 1 din Protocol, in contra interpretarii obligatorii a legii, astfel cum a fost data prin Decizia RIL nr. 33/2008 ( potrivit careia " concursul dintre legea speciala si legea generala se rezolva in favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar daca acesta nu este prevazut expres in legea speciala. “) si prin Decizia RIL nr. 27/2011 ( potrivit careia " actiunile in acordarea de despagubiri banesti pentru imobile preluate abuziv, imposibil de restituit in natura si pentru care se prevad masuri reparatorii prin Titlul VII al Legii nr.247/2005, indreptate direct impotriva Statului Roman, intemeiate pe dispozitiile dreptului comun, ale art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale si ale art.13 din aceasta Conventie, sunt inadmisibile").
Nici ultimul temei juridic invocat nu poate fi retinut drept intemeiat pentru fundamentarea intemeiata a actiunii reclamantelor, fata de imprejurarea ca potrivit art. 3 alin.4 din Legea nr. 1/2000 " in situatia in care nu se poate face reconstituirea dreptului de proprietate integral, se vor acorda despagubiri pentru diferenta de teren neretrocedat", in conditiile in care despagubirile se acorda doar potrivit procedurii prevazute de Titlul VII din Legea nr.247/2005, o atare procedura nefiind urmata de partile reclamante.
Iar la fel ca si in ipoteza Legii nr.247/2005, care a scindat in doua procedura restituirii: una judiciara si una administrativa, si noua reglementare ( Legea nr.165/2013) a pastrat aceasta distinctie, in conditiile in care intreaga procedura pentru determinarea punctelor de despagubire se desfasoara in fata Secretariatului Comisiei Nationale, relevant fiind, in acest sens, continutul Deciziei Curtii Constitutionale nr. 546/18.10.2005, potrivit caruia " daca reglementarea in discutie se refera la o situatie juridica cu caracter de continuitate, constitutiva de facta pendentia, asupra careia legiuitorul poate interveni in viitor, nu poate fi vorba despre o incalcare a principiului neretroactivitatii."
Asadar, tot ceea ce legal putea face instanta era de a constata ca reclamantii si-au dovedit dreptul de proprietate, au calitatea de persoane indreptatite si ca exista o imposibilitate de restituire a imobilului in natura, urmand a obliga pe Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor sa acorde masurile reparatorii in echivalent pentru imobilul in discutie, OR reclamantii nu au investit instanta cu un atare petit, ci s-au rezumat a solicitat direct instantei, "OMISSIO MEDIO" " sa constate ca paratii nr. 1, 2 , 3 si 4 nu sunt in masura a pune in executare titlul executoriu, motiv pentru care sa oblige pe paratul nr. 5 ( Statul Roman) la plata catre reclamanti a sumei mentionate in raportul de expertiza, reprezentand contravaloarea terenului preluat de Statul Roman si care nu ni se restituie potrivit titlului executoriu emis in urma cu 22 de ani" ( fila 165-171, VOL IV), demers ce apare drept inadmisibil.
Aceasta cu atat mai mult, in aceasta materie, Statul a decis ca restituirea in natura se realizeaza in conditiile impuse de Legea nr.18/1991-Legea 1/2000-Legea 247/2005-Legea nr.165/2013, parcurgerea etapelor administrative fiind compatibila cu limitarile acceptate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului privind accesul la justitie, astfel cum s-a stabilit in cauza pilot CEDO - M.A. si altii contra Romaniei.
Iar cerintele coerentei si certitudinii statuate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului in jurisprudenta sa, in privinta masurilor reparatorii pentru bunurile preluate abuziv, impun autoritatilor statale, inclusiv celor judiciare, sa respecte intocmai regulile adoptate prin legile speciale pentru restituirea sau aplicarea de masuri reparatorii.
Pentru toate aceste considerente, demersul judiciar promovat de reclamante urmeaza a fi respins ca neintemeiat in modalitatea formulata, fata de imprejurarea ca reclamantele cauzei nu au epuizat toate caile legale valorificarii dreptului pretins".
Impotriva solutiei au declarat recurs reclamantii P.M. si F. A., invocand urmatoarele motive:
Sub aspectul admiterii exceptiilor, recurentii arata ca toti paratii trebuie sa stea in judecata in baza a doua temeiuri esentiale:
-Paratii Comisia Locala de Aplicare a legilor fondului funciar , Comisia Judeteana de Aplicare a Legilor Fondului Funciar , Institutul national de cercetare si dezvoltare a Cartofului si sfeclei de Zahar - stau in judecata principiul raspunderii principale a institutiilor statului in procedura de restituire in baza legilor speciale incepand cu legea 18/1991 si cele care i-au urmat;
- Paratul Municipiul B. prin primar sta in judecata pe principiul Raspunderii subsidiare fata de neindeplinirea obligatiilor Comisiei Locale de fond funciar ce functioneza in subordinea sa,
Paratul Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice sta in judecata pe principiul raspunderii subsidiare a statului pentru situatia in care institutiile subordonate sunt in imposibilitate a mai raspunde- art.224 din codul civil.
Legat de calitatea procesuala a Statului Roman arata ca principiul raspunderii statului este dezvoltat in intreaga practica CEDO, care nu poate fi contrazisa de practica interna.
Motivarea instantei de fond , cum ca art.224 NCC se aplica in raporturile dintre stat si institutiile sale, de unde se trage concluzia ca nu se aplica acest text legal spetei de fata, este straina legii , recurentii aratand ca nu inteleg ce anume a vrut instanta sa spuna.
Apreciaza ca decizia nr. 27/14.11.2011 pronuntata de ICCJ in recursul in interesul legii nu se aplica in speta pentru urmatoarele considerente:
- ICCJ se pronunta cu privire la raspunderea principala a Statului si spune ca e inadmisibila pentru ca staul nu are calitate procesuala pasiva.
- ICCJ nu se pronunta cu privire la raspunderea subsidiara a Statului pe motiv ca nu era investita, nu era in vigoare noul cod civil.
Recurentii redau continutul art.224 din codul civil.
Concluzioneaza ca toti paratii au calitate procesuala, comisiile sunt direct implicate in procedura de reconstituire, Institutul Cartofului poseda imobilul, Municipiul B. este comitent fata de Comisia Locala, Statul Roman este comitent fata de Municipiul B..
Pe fond, solutia instantei este nelegala. Se arata ca , in mod firesc, Comisia Locala si comisia Judeteana de fond funciar nu au cum sa achite contravaloarea terenului ce nu se poate restitui in natura, dar nu cu acest petit a investit instanta .Obligatia de plata revine Statului Roman.
Intimatii Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice si Municipiul B. au depus la dosar intampinare( f.24-25; 38-47) solicitand respingerea recursului si mentinerea sentintei civile ca fiind legale si temeinice.
Analizand hotararea recurata, in raport cu motivele de recurs, cu actele si lucrarile dosarului si cu dispozitiile legale incidente, tribunalul retine ca acesta nu este fondat.
In acest sens se retine ca instanta de fond a dat o rezolvare corecta exceptiilor invocate in cauza cat si solutiei pe fondul litigiului.
Exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului Institutul National de Cercetare si Dezvoltare a Cartofului si Sfeclei de Zahar B. si exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului Municipiul B., prin primar au fost respinse de catre instanta de fond in baza unor considerente comune. Astfel, instanta a retinut, in mod corect , ca in materia fondului funciar , legislatia speciala confera calitate procesuala pasiva doar institutiilor prevazute de dispozitiile art. 53 si art.64 din Legea nr.18/1991, respectiv comisia locala si comisia judeteana, ca doar acestor institutii le revin drepturi si obligatii privind aplicarea dispozitiilor acestui act normativ, inclusiv calitatea procesuala, in limitele legii, in ipoteza ivirii vreunor litigii. Prin urmare, paratii Institutul National de Cercetare si Dezvoltare a Cartofului si Sfeclei de Zahar B. si Municipiul B. nu au calitate procesuala pasiva.
Faptul ca paratul Institutul National de Cercetare si Dezvoltare a Cartofului si Sfeclei de Zahar B. are posesia imobilului, dupa cum invoca recurentii, nu-i confera acestei institutii calitate procesuala pasiva , fata de obiectul actiunii de fata si anume- acordarea de despagubiri si nu revendicarea imobilului. Prin urmare, acest parat ar justifica o calitate procesuala pasiva in cazul in care reclamantii ar revendica imobilul , nu in cazul de fata in care acestia solicita sumele de bani rezultate din reconstituirea prin echivalent banesc a dreptului de proprietate asupra imobilului- teren agricol in suprafata de 4,55 ha, conform Hotararii 90/1992 a Comisiei de aplicare a legii 18/1991.
De asemenea, nici paratul Municipiul B. nu are calitate, faptul ca in subordinea acestuia functioneaza Comisia Locala de Fond Funciar nu-i confera calitate atata vreme cat nu exista o solidaritate intre cele doua institutii in ceea ce priveste indeplinirea obligatiilor prevazute de legislatia in materie.
Prin urmare, cele doua exceptii in mod corect au fost respinse la fond, criticile expuse in recurs fiind neintemeiate.
Cat priveste calitatea procesuala a Statului Roman, Tribunalul retine, de asemenea, ca solutia instantei de fond este temeinica si legala.
Recurentii invoca practica CEDO in materie, apreciind ca acesta are prioritate si ca judecatorul fondului a incalcat principiul raspunderii Statului dezvoltat in jurisprudenta CEDO.
Acestia interpreteaza in mod eronat hotararile pronuntate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului in cauzele contra Romanei, respectiv principiile care se degaja in toate aceste hotarari si care, intr-adevar, au forta obligatorie in dreptul intern, conform art.6 din codul de procedura civila. Astfel, principiul amintit de recurenti este consacrat in toate deciziile CEDO pentru simplul fapt ca parte in cauza este intodeauna un particular, in calitate de reclamant si Statul Roman, in calitate de parat. Recurentii ar fi trebuit sa cunoasca faptul ca in domeniul de aplicare a CEDO nu intra litigiile dintre particulari, ca intodeauna Curtea Europeana stabileste daca a fost incalcat vreunul din articolele mentionate in conventie iar in caz afirmativ obliga Statul Roman la despagubiri, dand eficienta principiului enuntat de recurenti.
In dreptul intern, insa, cadrul procesual se stabileste conform legislatiei interne raportat la obiectul actiunii deduse judecatii. Statul Roman este parte in proces in situatia in care raportat la pretentiile deduse judecatii, exista o dispozitie legala prevazuta de dreptul intern care ii confera obligatii si implicit calitate procesuala pasiva. Daca s-ar accepta teza recurentilor ar insemna ca indiferent de dispozitiile legislatiei interne care prevad obligatii in sarcina unor institutii, sa fie ignorate si sa fie chemat in judecata Statul Roman pe principiul raspunderii acestuia, or nu acesta este solutia care se degaja din practica CEDO.
Concluzionand asupra acestui motiv de recurs, tribunalul retine ca trebuie facuta o distinctie esentiala intre un proces intern si un proces desfasurat in fata Curtii Europene, ca orice litigiu intern trebuie purtat intr-un cadrul procesual stabilit conform dispozitiilor legale interne, ca in litigiul respectiv calitatea procesuala pasiva se stabileste in functie de obligatiile stabilite in legea interna si nu trebuie stabilita automat raspunderea Statului pe principiul raspunderii subsidiare astfel cum se procedeaza in cadrul proceselor desfasurate in fata Curtii Europene.
Tot cu referire la aceasta exceptie, recurentii critica interpretarea instantei de fond data dispozitiilor art.224 din codul de procedura civila sustinand faptul ca nu inteleg aceasta interpretare.
Interpretarea instantei de fond este corecta.
Rationamentul instantei este logic, fiind expuse in mod clar , nefiind necesare explicatii suplimentare. In esenta, instanta de fond a stabilit faptul ca art.224 din codul de procedura civila consacra o raspundere subsidiara a Statului pentru obligatiile organelor aflate in subordine, raspundere care se antreneaza doar in situatia in care,, prin lege nu se prevede altfel". Prin urmare, ipoteza prevazuta de dispozitiile art.224 din codul de procedura civila vizeaza situatia in care un organ subordonat Statului produse un prejudiciu ca urmare a modului de solutionare a unei cereri cu care a fost investit, ceea ce nu este cazul in speta, dupa cum se va argumenta mai jos.
In ceea ce priveste aplicabilitatea deciziei nr.27/14.11.2011 pronuntata de Inalta Curte intr-un recurs in interesul legii in speta dedusa judecatii , Tribunalul urmeaza a analiza aceasta critica atunci cand va analiza fondul litigiului, apreciind ca solutia pronuntata de Inalta Curte are relevanta pe fondul spetei.
Tribunalul retine ca in speta calitatea procesuala pasiva au doar paratii Comisia Locala de fond funciar si Comisia Judeteana de fond funciar, aceasta calitate fiind conferita de dispozitiile legii 18/1991, legea 247/2005 si respectiv HG 890/2005, urmand sa fie prezentate argumente in acest sens atunci cand se va analiza fondul litigiului, acestea fiind comune.
In fine, in ceea ce priveste fondul litigiului solutia pronuntata de prima instanta este legala si temeinica.
Se retine ca , astfel cum a identificat judecatorul fondului, obiectul actiunii, astfel cum a fost precizat la data de 18.05.2011 il reprezinta - sa se constate ca sunt titularii dreptului de creanta asupra paratilor Statul Roman si Mun.,B., cu privire la cuantumul sumei de bani rezultate din reconstituirea prin echivalent banesc a dreptului de proprietate asupra imobilului compus din teren agricol in suprafata de 4,55 ha, conform Hotararii nr.90/1992 a Comisiei locale de aplicare a Legii nr.18/1991 si sa-i oblige la plata catre reclamante a valorii de urmeaza a fie stabilita prin intermediul unei expertize de specialitate si pe care, la momentul formularii cererii modificatoare, o estimeaza ca fiind de 400.000 lei.
In raport de obiectul dedus judecatii, se retine incidenta dispozitiilor din HG 890/2005 si legea 247/2005 - titlu VII si anume:
-art.10 din HG 890/2005- ,, in cazul in care fostul proprietar sau mostenitorii acestuia nu accepta amplasamentul oferit, comisia locala va trebui sa formuleze o alta oferta in 30 de zile, daca persoanele indreptatite nu opteaza pentru primirea de despagubiri.".
- art. 41 alin.2 din HG 890/2005- ,, persoanelor fizice carora li s-a validat dreptul de proprietate conform prevederilor alin. (1), pentru care nu exista suprafete de teren agricol, reconstituirea li se face in conformitate cu prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 1/2000, cu modificarile ulterioare, iar in situatia in care nu se poate face reconstituirea dreptului de proprietate integral, se vor acorda despagubiri si se vor inscrie in anexa nr. 23, conform art. 3 alin. (4) din Legea nr. 1/2000, cu modificarile ulterioare".
- art.54 din HG 890/2005-,, in anexa nr. 23 se inscriu persoanele fizice prevazute la art. 3 alin. (4) din Legea nr. 1/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, pentru care nu exista suprafete de teren agricol pentru restituirea integrala a proprietatii, solicitate prin cerere, carora li se vor acorda despagubiri".
Legea 247/2005- titlu VII:
-art 1- alin (3) ,,Despagubirile acordate in baza Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, a Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, cu modificarile si completarile ulterioare, vor urma procedura si se vor supune dispozitiilor privind acordarea despagubirilor din aceasta lege".
- art.19-,,Deciziile adoptate de catre Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor pot fi atacate in conditiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, in contradictoriu cu statul, reprezentat prin Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor. Plangerea suspenda exercitiul dreptului de optiune asupra titlului de despagubire al titularului".
Din analiza acestor prevederi legale se retine faptul ca recurentii, in calitate de persoane indreptatite la obtinerea de despagubiri pentru imobile care nu mai pot fi restituite in natura, trebuie sa parcurga o procedura administrativa prealabila ce implica formularea unei cererii in fata Comisiilor de fond funciar prin care solicita plata de despagubiri, inscrierea petentilor in anexa 23,solutionarea cererii printr-o decizie a Comisiei Centrale de functioneaza in baza legii 247/2005, decizie care poate fi atacata in situatia in care acestia sunt nemultumiti in conditiile stabilite prin actul normativ mentionat.
Desigur, ca in acest caz, paratii chemati in judecata nu pot fi decat institutiile implicate in procesul de constituire si reconstituire a dreptului de proprietate, astfel cum rezulta din cuprinsul legii 18/1991 si 247/2005.
In acest sens, Inalta Curte de Justitie si Casatie a stabilit, prin decizia nr.27/2011, ca actiunile pentru acordarea de despagubiri banesti pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit in natura si pentru care se prevad masuri reparatorii prin titlul VII al Legii 247/2005 ( deci si pentru imobilele care fac obiectul legii 18/1991) indreptate direct impotriva Statului Roman , potrivit dreptului comun si art.1 din Primul Protocol aditional la Conventia europeana a drepturilor Omului si ale art.13 din aceasta sunt inadmisibile. Contrar sustinerilor recurentilor, aceasta decizie este aplicabila spetei intrucat transeaza problema calitatii procesuale a Statului Roman , pusa in discutie si in litigiul de fata.
Recurentii din cauza de fata nu au urmat procedura speciala reglementata de lege, in mod corect judecatorul fondului retinand ca restituirea in natura sau prin echivalent se realizeaza in conditiile impuse de Legea nr.18/1991-Legea 1/2000-Legea 247/2005-Legea nr.165/2013, parcurgerea etapelor administrative fiind compatibila cu limitarile acceptate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului privind accesul la justitie, astfel cum s-a stabilit in cauza pilot CEDO - M.A. si altii contra Romaniei.
Pentru toate aceste considerente, recursul declarat este nefundat, urmand ca in temeiul dispozitiilor art. 312 sa fie respins, iar sentinta de fond va fi pastrata ca fiind data cu aplicarea si respectarea legii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de recurs formulata de recurentii reclamanti P.M. si F. A. impotriva sentintei civile nr. 5728/2014 pronuntata de Judecatoria B., pe care o mentine.
Irevocabila.
Pronuntata in sedinta publica azi, 23.10.2014.
PRESEDINTE JUDECATOR JUDECATOR
N. F. D. O. P. C. F.
GREFIER
V. P.
Red.N.F./11.11.2014
Dact.V.P./17.11.2014
- 2 ex -
Jud.fond A.T.