SECTIA A II - A CIVILA, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL.
Materie : RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. ANULARE ACT ADMINISTRATIV FISCAL. PROCEDURA ADMINISTRATIVA PREALABILA.
- art.218 alin.2 din O.G. 92/2003;
- art.21 alin.4 din Constitutie;
- art.1 si 6 din Legea nr.554/2004;
- art.1 alin.1 lit.h dinLegea nr.554/2004;
- art.205 - 218 Cod procedura fiscala.
In conformitate cu prevederile art.218 alin.2 din OG 92/2003 privind Codul de procedura fiscala : "deciziile emise in solutionarea contestatiilor pot fi atacate de catre contestator sau de catre persoanele introduse in procedura de solutionare a contestatiei, potrivit art.212, la instanta judecatoreasca de contencios administrativ competenta potrivit legii".
Procedura de solutionare a contestatiilor formulate impotriva actelor administrativ fiscale, reglementata de art.205-218 din Codul de procedura fiscala este o procedura administrativa prealabila iar nu o jurisdictie speciala administrativa in sensul art.21 alin.4 din Constitutie, republicata si al art.6 din Legea 554/2004.
Plecand de la aceasta calificare, Curtea arata ca pana la solutionarea acestei contestatii, care se finalizeaza cu emiterea unei decizii, nu pot fi atacate la instanta de contencios administrativ actele administrativ - fiscale contestate la organele fiscale.
Instanta de contencios administrativ solutioneaza, in temeiul art.1 din Legea 554/2004 si al art.218 alin.2 din OG 92/2003, doar contestatiile formulate impotriva deciziilor emise de organele fiscale in solutionarea contestatiilor cu privire la actele administrative de impunere fiscala. Este inadmisibila o actiune formulata la instanta de contencios administrativ impotriva actelor administrative de impunere fiscala.
Contrar sustinerilor recurentei in cauza nu sunt aplicabile dispozitiile art. 2 alin. (1) lit. h din Legea nr. 554/2004, intrucat Codul de procedura fiscala instituie norme speciale fata de prevederile generale cuprinse in Legea contenciosului administrativ, iar in situatia in care s-ar constata nesolutionarea in termenul legal a unei cereri, instanta de contencios administrativ nu ar putea analiza legalitatea actelor administrativ fiscale, ci ar putea (insa doar la cererea expresa a reclamantului) sa oblige organul fiscal sa solutioneze contestatia formulata si abia, ulterior, daca aceasta solutie este contestata, poate proceda la analiza legalitatii acestora.
Prin urmare, dupa cum temeinic si legal a retinut si instanta de fond, este obligatorie parcurgerea procedurii administrative prealabile prevazute de art.205 - 208 Cod procedura fiscala, instanta de judecata neputand proceda la solutionarea in fond a cauzei, inainte ca organul administrativ competent sa solutioneze contestatia pe fondul ei.
Decizia nr.4501/CA/13.12.2012 a Curtii de Apel Oradea - Sectia a II -a civila, de contencios administrativ si fiscal.
Prin sentinta nr.2749 din 21.06.2012 Tribunalul Satu Mare a respins actiunea formulata de reclamanta S.C. X. M. S.R.L, cu sediul in S. M., str.L. R., 30/2, jud. Satu Mare in contradictoriu cu parata DGFP cu sediul in S. M., P. R. nr. 3-5.
Fara cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta astfel, instanta de fond a avut in vedere urmatoarele :
Prin cererea inregistrata la instanta la 04.05.2012, reclamanta S.C. X. M. S.R.L. a solicitat anularea deciziei de impunere F-SM 209 din 27.02.2012.
Petenta a inregistrat la DGFP S. M. , la data de 28.03.2012 - fila 14, o contestatie impotriva deciziei de impunere atacate, la care pana in prezent nu a primit un raspuns.
Fata de aceste aspecte, instanta a constatat ca cererea nu a fost solutionata in termenul legal de 30 de zile de la inregistrarea acesteia , astfel ca la data de 04.05.2012, reclamanta a introdus prezenta actiune in contencios administrativ.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, "orice persoana care se considera vatamata intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim, de catre o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea in termenul legal a unei cereri, se poate adresa instantei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoasterea dreptului pretins sau a interesului legitim si repararea pagubei ce i-a fost cauzata", iar potrivit art. 2 lit. h din acelasi act normativ, "h) nesolutionare in termenul legal a unei cereri - faptul de a nu raspunde solicitantului in termen de 30 de zile de la inregistrarea cererii, daca prin lege nu se prevede alt termen".
De asemenea, potrivit art. 18 din Legea privind contenciosul administrativ, "(1) instanta, solutionand cererea la care se refera art. 8 alin. (1), poate, dupa caz, sa anuleze, in tot sau in parte, actul administrativ, sa oblige autoritatea publica sa emita un act administrativ, sa elibereze un alt inscris sau sa efectueze o anumita operatiune administrativa".
Prin urmare, in ceea ce priveste solutia ce o poate pronunta in cauza, in cazul in care cererea unei persoane adresata unei autoritati publice nu a fost solutionata in termen legal, instanta de contencios administrativ apreciaza ca in situatia in care, ca si in speta de fata, autoritatea publica nu raspunde in termenul prevazut de lege, tacerea administratiei poate fi sanctionata de catre instanta de contencios administrativ doar prin obligarea autoritatii publice sa solutioneze cererea sub sanctiunea unei amenzi judiciare, cu plata de despagubiri.
In cauza de fata, s-a constatat ca pana la data solutionarii cauzei, desi a fost legal citata, parata nu a facut dovada solutionarii contestatiei prealabile formulate de petenta.
In sedinta publica din 14.06.2012, instanta a pus in discutie admisibilitatea si temeinicia cererii, fata de nesolutionarea de catre parata pana in prezent a contestatiei, iar reprezentantul reclamantei a aratat ca solicita solutionarea cauzei si sustine ca prin nesolutionarea in termenul legal a plangerii prealabile, reclamanta este vatamata intr-un drept al sau si intr-un interes legitim, motiv pentru care apreciaza ca sunt intrunite conditiile de exercitare a actiunii judiciare, considerand nesolutionarea contestatiei un refuz exprimat de parata.
Potrivit art. 218 alin. 2 din OG 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, obiectul actiunii judiciare il constituie doar deciziile de solutionare a contestatiilor: "Deciziile emise in solutionarea contestatiilor pot fi atacate de catre contestatar sau de catre persoanele introduse in procedura de solutionare a contestatiei potrivit art. 212, la instanta judecatoreasca de contencios administrativ competenta, in conditiile legii".
Fata de cele de mai sus, rezulta ca in speta de fata, tinand seama de prevederile art. 18 din Legea privind contenciosul administrativ, instanta, solutionand cererea, poate doar sa oblige autoritatea publica sa solutioneze contestatia depusa de petenta.
Avand in vedere insa ca reclamanta, in sedinta publica din 14.06.2012, a aratat ca solicita solutionarea fondului cauzei si sustine ca prin nesolutionarea in termenul legal a plangerii prealabile, reclamanta este vatamata intr-un drept al sau si intr-un interes legitim, motiv pentru care apreciaza ca sunt intrunite conditiile de exercitare a actiunii judiciare, considerand nesolutionarea contestatiei un refuz exprimat de parata, instanta nu poate obliga parata la solutionarea contestatiei, in lipsa unei cereri a reclamantei, procesul fiind guvernat de principiul disponibilitatii.
Fata de cele de mai sus, constatand ca parata nu a solutionat contestatia reclamantei, ca reclamanta nu a solicitat obligarea paratei la solutionarea contestatiei, introdusa prealabil sesizarii instantei si a solicitat solutionarea fondului cauzei, instanta a respins actiunea reclamantei, conform dispozitivului.
Impotriva acestei sentintei, a declarat recurs recurentul reclamant X. M. SRL S. M. solicitand admiterea recursului, casarea in tot a sentintei recurate si, pe cale de consecinta, trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Satu Mare dat fiind faptul ca instanta a solutionat procesul fara a intra in cercetarea fondului, iar in temeiul art. 312. alin.(2) si (3) din Codul de procedura civila, raportat la motivele de nelegalitate prevazute de art. 304. pct. 4, 5, 6, 7, 8 si 9 din Codul de procedura civila coroborate cu prevederile art. 3041. din Codul de procedura civila solicita admiterea recursului, casarea in tot a sentintei recurate iar dupa reaprecierea pieselor dosarului si recalificarea probelor administrate in cauza, admiterea cererii introductive de instanta astfel cum a fost formulata si motivata.
Arata ca sustinerea judecatorului fondului conform careia contestarea si sau anularea actelor administrativ fiscale nu se poate realiza decat daca organul fiscal a solutionat contestatia administrativa formulata impotriva acestora este nelegala, incompleta si nu tine seama de raportul dintre Codul de procedura fiscala si Legea contenciosului administrativ.
Arata ca, contenciosul administrativ este definit de art. 2 alin.(l) lit.f) din Legea nr. 654/2004 ca fiind: "activitatea de solutionare de catre instantele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor in care cel putin una dintre parti este o autoritate publica, iar conflictul s-a nascut fie din emiterea sau incheierea, dupa caz, a unui act administrativ, in sensul prezentei legi, fie din nesolutionarea in termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim".
Potrivit art. 53. alin.(l) din Constitutia Romaniei: "persoana vatamata intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim, de o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea in termenul legal a unei cereri, este indreptatita sa obtina recunoasterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului si repararea pagubei". Astfel cum rezulta din prevederile legale si constitutionale supra citate, atat legiuitorul ordinar, cat si legiuitorul constitutional au distins intre (i) faza administrativa si (ii) faza contenciosului administrativ-fiscal pentru ca acesta din urma sa cuprinda doar procedura din fata instantelor judecatoresti.
Aceasta distinctie prezinta importanta din perspectiva incidentei in speta a doua acte normative respectiv:
(a) Codul de procedura fiscala (si)
(b) Legea contenciosului administrativ.
Daca Legea nr. 554/2004 este dreptul comun in materia contenciosului administrativ, atat pentru faza administrativa, cat si pentru faza judecatoreasca, Codul de procedura fiscala cuprinde dispozitii derogatorii doar in ceea ce priveste faza administrativa.
Spre deosebire de Legea contenciosului administrativ, Codul de procedura fiscala nu cuprinde nici o procedura relativa la faza judecatoreasca de unde rezulta ca aceasta din urma etapa este carmuita legislativ, exclusiv, de catre Legea contenciosului administrativ. Legea de procedura fiscala este dreptul comun pentru procedura de solutionare a contestatiilor formulate impotriva actelor administrative fiscale, iar Legea contenciosului administrativ este dreptul comun pentru procedura de solutionare a litigiilor in fata instantelor de contencios administrativ si fiscal.
Arata ca judecatorul fondului, in mod nelegal, a retinut ca obiectul actiunii de contencios fiscal este stabilit de Codul de procedura fiscala fara sa tina seama de faptul ca aceasta lege nu poate delimita regimul juridic al obiectului actiunii de contencios fiscal.
Aceasta concluzie rezulta cu prisosinta din faptul ca procedura judecatoreasca de solutionare a litigiilor fiscale este contemplata in mod exhaustiv de prevederile Legii contenciosului administrativ, si nu de dispozitiile Codului de procedura fiscala.
Legiuitorul reglementeaza situatiile cel mai des intalnite in practica ceea ce inseamna ca reglementarea de catre Codul de procedura fiscala doar a situatiei in care organul fiscal solutioneaza contestatia administrativa, nu inseamna ca judecatorul fondului trebuie sa dea denegare de dreptate.
Pe cale de consecinta, judecatorul fondului nu poate respinge cererea introductiva pentru ca ipoteza nesolutionarii contestatiei administrative nu este reglementata ci, trebuie sa aiba in vedere dreptul comun in materia actiunii judiciare, astfel cum acesta este stabilit de Legea contenciosului administrativ.
Considera ca, contenciosul fiscal este reglementat exclusiv de Legea contenciosului administrativ in ceea ce priveste exercitarea dreptului la actiune in fata instantei judecatoresti competente obiectul actiunii de contencios fiscal fiind determinat cu ajutorul Legii de contencios administrativ, iar nu in baza Codului de procedura fiscala. Lipsa deciziei de solutionare a contestatiei administrative nu indrituieste judecatorul fondului sa respinga actiunea ca inadmisibila, intrucat o astfel de ipoteza nu este reglementata nici de Codul de procedura fiscala.
Art. 2. alin.(2) din Legea contenciosului administrativ asimileaza actelor administrative tipice si nesolutionarea in termenul legal a unei cereri, iar potrivit art. 2. alin.(l) lit. h) din Legea contenciosului administrativ, nesolutionarea in termenul legal a unei cereri este definita ca fiind "faptul de a nu raspunde solicitantului in termen de 30 de zile de la inregistrarea cererii, daca prin lege nu se prevede alt termen".
Art. 1. alin.(l) din Legea contenciosului administrativ dispune in mod expres ca orice persoana vatamata intr-un drept al sau prin nesolutionarea in termenul legal a cererii se poate adresa instantei de contencios administrativ.
Dupa cum rezulta din prevederile legale exprese, Legea contenciosului administrativ da dreptul persoanei vatamate printr-un act administrativ atipic - nesolutionarea in termenul legal a contestatiei - sa sesizeze instanta de contencios administrativ.
De asemenea, legiuitorul constitutional a reglementat, in mod expres, dreptul (constitutional) al contribuabilului de a se adresa instantei judecatoresti in situatia nesolutionarii in termenul legal a contestatiei administrative solicitand anularea actului si repararea pagubei.
Arata ca solutia judecatorului fondului este inadmisibila fata de prevederile art. 18 alin.(l), coroborate cu prevederile art. 8 alin.(l) si art. 1 alin.(l) din Legea contenciosului administrativ care consacra un contencios de plina jurisdictie. Potrivit acestor texte de lege:
Art. 18. alin. (1)
Instanta, solutionand cererea la care se refera art. 8 alin. (1), poate, dupa caz, sa anuleze, in tot sau in parte, actul administrativ, sa oblige autoritatea publica sa emita un act administrativ, sa elibereze un alt inscris sau sa efectueze o anumita operatiune administrativa.
Art. 8. alin. (1)
Persoana vatamata intr-un drept recunoscut de lege sau intr-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemultumita de raspunsul primit la plangerea prealabila sau care nu a primit niciun raspuns in termenul prevazut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanta de contencios administrativ competenta, pentru a solicita anularea in tot sau in parte a actului, repararea pagubei cauzate si, eventual, reparatii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instantei de contencios administrativ si cel care se considera vatamat intr-un drept sau interes legitim al sau prin nesolutionarea in termen sau prin refuzul nejustificat de solutionare a unei cereri, precum si prin refuzul de efectuare a unei anumite operatiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.
Art. 1. alin. (1)
Orice persoana care se considera vatamata intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim, de catre o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea in termenul legal a unei cereri, se poate adresa instantei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoasterea dreptului pretins sau a interesului legitim si repararea pagubei ce i-a fost cauzata. Interesul legitim poate fi atat privat, cat si public.
Controlul pe care il exercita instantele judecatoresti asupra activitatii autoritatilor administrative, in baza Legii contenciosului administrativ, este un control de plina jurisdictie. In aceste conditii, instantele judecatoresti pot sa adopte orice masura, avand drept scop restabilirea legalitatii incalcate.
De asemenea, considera ca judecatorul fondului a pronuntat o hotarare nelegala, nemotivata, imprecisa si ambigua. Solutionand raportul juridic dedus judecatii, judecatorul fondului a stabilit existenta faptelor si le-a dat calificare juridica; apoi, identificand normele de drept incidente raportului juridic litigios, le-a interpretat si le-a aplicat situatiei de fapt retinute. Cu toate acestea, judecatorul fondului a incalcat legea prin refuzul aplicarii normei juridice concrete, cat si prin interpretarea gresita a acesteia. Atat refuzul aplicarii legii, cat si interpretarea gresita a acesteia configureaza deducerea eronata a consecintelor legale a starii de fapt retinute.
Pentru toate aceste considerente, a solicitat admiterea recursului asa cum a fost formulat.
Intimata parata legal citata nu a formulat intampinare. Examinand sentinta atacata prin prisma motivelor de recurs invocate, precum si sub toate aspectele, in baza prevederilor art.3041 Cod procedura civila, instanta a apreciat recursul este nefondat pentru urmatoarele considerente :
In conformitate cu prevederile art.218 alin.2 din OG 92/2003 privind Codul de procedura fiscala : "deciziile emise in solutionarea contestatiilor pot fi atacate de catre contestator sau de catre persoanele introduse in procedura de solutionare a contestatiei, potrivit art.212, la instanta judecatoreasca de contencios administrativ competenta potrivit legii". Procedura de solutionare a contestatiilor formulate impotriva actelor administrativ fiscale, reglementata de art.205-218 din Codul de procedura fiscala este o procedura administrativa prealabila iar nu o jurisdictie speciala administrativa in sensul art.21 alin.4 din Constitutie, republicata si al art.6 din Legea 554/2004.
Plecand de la aceasta calificare, Curtea arata ca pana la solutionarea acestei contestatii, care se finalizeaza cu emiterea unei decizii, nu pot fi atacate la instanta de contencios administrativ actele administrativ - fiscale contestate la organele fiscale.
Instanta de contencios administrativ solutioneaza, in temeiul art.1 din Legea 554/2004 si al art.218 alin.2 din OG 92/2003, doar contestatiile formulate impotriva deciziilor emise de organele fiscale in solutionarea contestatiilor cu privire la actele administrative de impunere fiscala. Este inadmisibila o actiune formulata la instanta de contencios administrativ impotriva actelor administrative de impunere fiscala.
Contrar sustinerilor recurentei in cauza nu sunt aplicabile dispozitiile art. 2 alin. (1) lit. h din Legea nr. 554/2004, intrucat Codul de procedura fiscala instituie norme speciale fata de prevederile generale cuprinse in Legea contenciosului administrativ, iar in situatia in care s-ar constata nesolutionarea in termenul legal a unei cereri, instanta de contencios administrativ nu ar putea analiza legalitatea actelor administrativ fiscale, ci ar putea (insa doar la cererea expresa a reclamantului) sa oblige organul fiscal sa solutioneze contestatia formulata si abia, ulterior, daca aceasta solutie este contestata, poate proceda la analiza legalitatii acestora.
Prin urmare , dupa cum temeinic si legal a retinut si instanta de fond, este obligatorie parcurgerea procedurii administrative prealabile prevazute de art.205 - 208 Cod procedura fiscala, instanta de judecata neputand proceda la solutionarea in fond a cauzei, inainte ca organul administrativ competent sa solutioneze contestatia pe fondul ei.
In consecinta, in baza considerentelor expuse, Curtea de Apel Oradea in temeiul prevederilor art.312 alin.1 Cod procedura civila a respins ca nefondat recursul .
S-a constatat ca intimata nu a solicitat cheltuieli de judecata in recurs.