DREPT CIVIL.
OBLIGATIA DE RESTITUIRE A BUNURILOR PRELUATE SI PASTRATE DE PARATA IN TEMEIUL PREVEDERILOR ART. 5 LIT. a DIN DECRETUL NR. 472/1971.
EXAMINAREA LITIGIULUI INCLUSIV DIN PERSPECTIVA PREVEDERILOR ART. 44 DIN CONSTITUTIA ROMANIEI SI A PREVEDERILOR ART. 1 DIN PROTOCOLUL NR. I AL CONVENTIEI EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI.
In calitate de titular al dreptului de proprietate asupra bunurilor si in temeiul art. 480 din Codul civil, reclamanta este in drept a pretinde si obtine intregirea patrimoniului sau cu bunurile ce constituie obiect al disputei.
Nu subzista nici un temei in considerarea caruia titulara de actiune, in calitatea sa de proprietar, sa nu-si poata recupera bunuri ajunse prin forta imprejurarilor in posesia unui depozitar, bunuri iesite din patrimoniul sau fara voia sa, in mod abuziv, in temeiul puterii fostului stat comunist.
Este de neacceptat a se conferi un caracter perpetuu unei situatii care, la nasterea sa, s-a intemeiat pe un abuz, chiar daca in timp aceasta a imbracat o forma de legalitate.
DECIZIA CIVILA NR.336/18.02.2010-R
(dosar nr.3288/111/2009
Prin Sentinta civila nr. 1422 din data de 25.02.2009 pronuntata de Judecatoria Oradea s-a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului Ministerul Internelor Si Reformei Administrative-Directia Arhivelor Nationale B si s-a admis cererea formulata de reclamanta E R U CU R G-C impotriva paratului MINISTERUL INTERNELOR SI REFORMEI ADMINISTRATIVE-DIRECTIA ARHIVELOR NATIONALE B fiind obligat paratul sa procedeze la restituirea in natura a bunurilor care au existat in Arhiva Episcopiei la momentul preluarii abuzive a P E G-C O.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta de fond a retinut urmatoarele:
Dupa cum rezulta din Procesul verbal nr. 12 incheiat la data de 21.01.1949 de Ministerul Cultelor - Comisia Interministeriala instituita prin Deciziunea Consiliului de Ministri nr. 1719/1948 , potrivit Decretului nr. 358/1948, reclamantul i-a fost confiscat intreg patrimoniul , acesta fiind , in parte, atribuit unor organe ale statului , iar in parte, E O.
Odata cu preluarea P E O a fost preluata si intreaga arhiva a Episcopiei, continand documente cu un pronuntat caracter istoric , cum ar fi : bule papale, diplome imparatesti, denumire a episcopilor si alte documente de o importanta deosebita pentru reclamanta.
Respectivele documente sunt pastrate in prezent in Arhivele Statului -Filiala Bihor.
Prin Decretul nr. 358/1948 a fost desfiintat cultul greco-catolic fiind considerat un dusman al regimului comunist instalat in Romania dupa cel de-al II-lea razboi mondial.
Asadar, confiscarea intregii averi a acestuia s-a dispus o data cu masura desfiintarii cultului la care s-a facut referire.
Statul Roman, dupa Revolutia din 1989 , a reparat aceasta nedreptate , desfiintand Decretul invocat anterior ca abuziv, in conformitate cu Decretul -Lege nr. 9/1989.
In perioada post-revolutionara , este de notorietate faptul ca au aparut legile de retrocedare , la baza carora sta principiul restitutio in integrum.
Potrivit acestui principiu restituirea bunurilor se face , in principal, in natura, in masura in care este posibil acest lucru si doar daca nu mai este posibil, se vor acorda despagubiri pentru bunul preluat in mod abuziv.
Conform hotararilor invocate in partea introductiva a prezentei, instantele de judecata au stabilit ca , in speta, nu sunt incidente prevederile OUG nr. 94/2000 , intrucat nu s-a solicitat in principal retrocedarea unui imobil in care bunurile sa se gaseasca, acestea aflandu-se in pastrarea Arhivelor Statului, motiv pentru care a fost respinsa cererea formulata de reclamanta privitor la obligarea Comisiei Speciale de retrocedare constituita in temeiul actului normativ precizat , la retrocedarea arhivei reclamantei.
Apararile paratei expuse prin intampinarea aflata la filele 15-18 ale dosarului, nu pot fi retinute de instanta , ele neproducand efecte juridice , deoarece textul de lege invocat , respectiv prevederile art. 19 din Legea nr. 16/1996 a Arhivelor Nationale , se refera la situatia unor bunuri intrate " potrivit legii" in Fondul Arhivistic National.
In speta, este vorba de bunuri confiscate abuziv, de catre Statul Comunist Roman, prin procesul-verbal la care s-a facut anterior referire.
In temeiul considerentelor expuse, tinand cont de art. 480, 481 cod civil, instanta a admis cererea reclamantei , considerand-o intemeiata.
Impotriva acestei hotarari, la data de 15.04.2009, in termen legal, a declarat apel paratul MINISTERUL INTERNELOR SI REFORMEI ADMINISTRATIVE-DIRECTIA ARHIVELOR NATIONALE B, solicitand schimbarea in totalitate a sentintei apelate in sensul respingerii actiunii formulate de reclamanta, iar in subsidiar desfiintarea hotararii atacate si trimiterea cauzei spre rejudecare.
Prin decizia civila nr.303/A din 5 noiembrie 2009, Tribunalul Bihor a admis ca fondat apelul civil formulat de apelantul MINISTERUL INTERNELOR SI REFORMEI ADMINISTRATIVE - ARHIVELE NATIONALE, in contradictoriu cu intimata E R- U CU R G C O, impotriva sentintei civile nr.1422 din 25.02.2009 pronuntata de Judecatoria Oradea, pe care a schimbat-o in parte, in sensul ca:
A admis in parte cererea formulata de reclamanta E R U cu R G-C, in contradictoriu cu paratul MINISTERUL INTERNELOR SI REFORMEI ADMINISTRATIVE DIRECTIA ARHIVELOR NATIONALE B.
A obligat parata sa restituie reclamantei bunurile existente in Arhivele Nationale dintre cele ridicate din P E G-C O a caror detinere de catre parata excede prevederilor Lg.16/1996.
A respins restul pretentiilor reclamantei.
A mentinut dispozitia privind obligarea paratei la cheltuieli de judecata.
Fara cheltuieli de judecata in apel.
Pentru a pronunta aceasta decizie, instanta de apel a retinut urmatoarele:
Este adevarat ca la momentul desfiintarii cultului greco-catolic, preluarea tuturor bunurilor sale, inclusiv a arhivei a avut un caracter abuziv.
Insa, ulterior, a fost adoptat Decretul 472/1971 si apoi Legea nr. 16/1996, care au impus depunerea anumitor documente la Arhivele Nationale, arhiva intimatei fiind predata de Biserica Ortodoxa Romana, intrucat se afla in posesia acesteia la momentul intervenirii Decretului.
Fata de aparitia ulterioara a acestor acte normative,instanta de apel a retinut ca nu se poate considera ca arhiva intimatei a ajuns abuziv in posesia apelantei, intrucat isi are izvorul in lege si chiar daca cultul greco-catolic nu ar fi fost desfiintat ar fi avut obligatia predarii documentelor.
Asa fiind, apelanta nu are obligatia de restituire decat cu privire la acele bunuri ce au apartinut intimatei a caror detinere de catre apelanta parata excede prevederilor Legii nr.16/1996, respectiv cele pentru care nu exista obligativitatea depunerii la Arhivele Nationale potrivit art. 13 din Lege sau cele prevazute de art. 16 din Lege.
Fata de admiterea in parte a actiunii formulate de reclamanta, in raport de disp. art. 276 Cod procedura civila, tribunalul a apreciat ca se justifica obligarea paratei la plata onorariului avocatial de 500 lei in intregime, acesta avand un cuantum modic raportat la obiectul cauzei, acesta nefiind mai redus nici daca obiectul cauzei ar fi fost doar partea admisa din pretentii.
Fata de cele retinute, tribunalul, in baza art, 295 Cod procedura civila, a admis ca fondat apelul civil introdus de apelantul MINISTERUL INTERNELOR SI REFORMEI ADMINISTRATIVE-DIRECTIA ARHIVELOR NATIONALE B in contradictoriu cu intimata E R-U CU R G C O, impotriva sentintei civile nr. 1422 din data de 25.02.2009 a Judecatoriei Oradea, pe care a schimbat-o in parte in sensul ca a fost admisa in parte actiunea formulata de reclamanta, parata fiind obligata sa restituie reclamantei numai bunurile existente in arhivele nationale dintre cele ridicate din P E G-C O a caror detinere de catre parata excede prevederilor Legii nr. 16/1996, fiind respinse restul pretentiilor reclamantei.
S-a constatat ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata de catre apelanta.
Impotriva acestei decizii au declarat recurs ambele parti.
Recurenta reclamanta E R U CU R G-C O a solicitat admiterea recursului, desfiintarea deciziei si mentinerea sentintei, invocand urmatoarele:
-odata cu preluarea Palatului Episcopal O, a fost preluata si intreaga arhiva a Episcopiei, documente cu caracter istoric si alte documente importante, care se afla in prezent in pastrarea Arhivelor Statului;
-locul documentelor care au constituit proprietatea recurentei este inapoi in Arhivele Episcopiei, iar decizia instantei de apel nu este o decizie justa, in speta fiind vorba despre bunuri confiscate in mod abuziv de catre Statul Comunist prin procesul verbal din 21 ianuarie 1949 intocmit in temeiul Decretului nr.358/1948, prin care Biserica Greco-Catolica era desfiintata;
In drept sunt invocate dispozitiile art.304 pct.9 Cod procedura civila.
Recurentul parat MINISTERUL ADMINISTRATIEI SI INTERNELOR B-ARHIVELE NATIONALE, solicita admiterea recursului, modificarea deciziei recurate in sensul respingerii in totalitate a actiunii, invocand urmatoarele motive:
-nici unul din bunurile ce alcatuiau averea reclamantei nu au fost predate Arhivelor Statului, in momentul desfiintarii ei;
-preluarea de catre recurenta parata a arhivei fostei E G-C O de la Biserica Ortodoxa Romana, s-a realizat in temeiul art.1, art.2, lit.a si art.22 din Decretul nr.472/1971;
-bunurile care au apartinut fostului cult greco-catolic au intrat in proprietatea Statului ca efect al Decretului nr.358/1948, iar Arhivele Nationale au preluat in administrare o parte din bunurile ce au apartinut acesteia in temeiul Decretului nr.472/1971;
-in cauza, este vorba de bunuri care fac parte din Fondul Arhivistic National al Romaniei, iar reclamanta a beneficiat si beneficiaza de garantiile conferite de art.20 si 21 din Legea Arhivelor Nationale nr.16/1996, in sensul asigurarii accesului la cercetarea documentelor;
-recurenta parata nu are in pastrare documente care au apartinut intimatei reclamante, a caror detinere ar excede prevederilor Legii nr.16/1996, respectiv documente pentru care nu exista obligativitatea depunerii la Arhivele Nationale;
-tribunalul a aplicat eronat prevederile art.274 Cod procedura civila, astfel daca cererea reclamantului este admisa in parte, paratul trebuie obligat la cheltuieli de judecata proportional culpei sale procesuale.
Prin intampinare, parata Arhivele Nationale a solicitat respingerea recursului declarat de recurenta reclamanta, ca nefondat, cu motivarea ca afirmatiile, argumentele de fapt si de drept expuse in cererea de recurs nu pot constitui motive de casare a hotararii atacate, dupa cum nu pot constitui motive de modificare a acesteia, astfel, in cauza nu este incidenta ipoteza prevazuta de art.312 alin.3 fraza I teza finala cod procedura civila, de asemenea, nefiind adusa nici o critica care ar putea fi incadrata in disp. art.304 pct.9 Cod procedura civila, in cauza nu este incidenta ipoteza prev. in art.312 alin.3, fraza a II.a Cod procedura civila. In cadrul intampinarii se mai sustine ca nici unul din bunurile ce alcatuiau averea recurentei reclamante, la momentul desfiintarii acesteia, nu au fost predate Arhivelor Statului, preluarea de catre aceasta facandu-se de la Biserica Ortodoxa Romana, in temeiul art.1, art.2, art.5 partea introductiva lit.a si art.22 din Decretul nr.472/1971, invederandu-se totodata ca Arhivele Nationale nu au in pastrare documente care au apartinut recurentei reclamante a caror detinere de catre institutia aceasta ar excede prevederilor Legii nr.16/1996, respectiv documente pentru care nu exista obligativitatea depunerii la Arhivele Nationale, conform aceluiasi act normativ.
Examinand decizia recurata, prin prisma motivelor de recurs cat si din oficiu, instanta constata urmatoarele:
Criticile aduse hotararii atacate de catre recurenta reclamanta sunt gasite de instanta de recurs ca fiind intemeiate, constatandu-se ca solutia tribunalului, de schimbare in parte a sentintei pronuntate de judecatorie este nelegala.
Astfel, in pofida faptului ca, in considerentele deciziei sale, instanta de apel retine ca, la momentul desfiintarii cultului greco-catolic, preluarea tuturor bunurilor acestuia, a avut un caracter abuziv, totusi concluzioneaza ca parata din cauza nu ar avea obligatia de restituire decat cu privire la acele bunuri a caror detinere de catre aceasta ar excede prevederilor Legii nr.16/1996.
Conform inscrisurilor existente la dosar, obiectele si documentele ce au constituit arhiva recurentei reclamante pana in anul 1948 -bunuri depozitate in Palatul Episcopal la momentul desfiintarii Bisericii reclamante- , se afla in prezent in detinerea intimatei parate, la filele -64-283 din dosarul de fond regasindu-se copii ale inventarelor arhivistice referitoare la E G-C O vizand perioada cuprinsa intre anii 1718-1948.
In speta, nu se contesta ca bunurile pretinse prin cererea dedusa judecatii au constituit arhiva recurentei reclamante, argumentele aduse in apararea sa de catre Arhivele Nationale axandu-se pe sustinerea ca respectivele bunuri au fost preluate de la Biserica Ortodoxa Romana in baza si in executarea Decretului nr.472/1971. Se omite insa a se face vorbire despre faptul ca bunurile respective au fost predate paratei de o persoana juridica care nu avea nici un drept de dispozitie asupra lor, context in care este de precizat ca argumentele paratei ar fi fost de acceptat in ipoteza in care Episcopia Greco- Catolica, in calitatea sa de proprietar al arhivei, ar fost cea care le-a predat catre Arhivele Nationale.
Imprejurarea ca bunurile ce-au constituit arhiva Episcopiei Greco-Catolice au fost preluate si pastrate de parata din cauza in temeiul prevederilor art.5 lit.a din Decretul nr.472/1971 nu este de natura a conduce la concluzia ca aceasta situatie are si astazi un caracter legal. Daca o atare concluzie putea fi acceptata pana in momentul reanfiintarii cultului greco-catolic, odata cu repunerea acestuia in drepturi, Episcopia Greco-Catolica, redobandeste in patrimoniul sau ansamblul bunurilor ce-au constituit arhiva sa la momentul desfiintarii acestei biserici, iar in calitate de titular al dreptului de proprietate asupra bunurilor respective si in temeiul art.480 din Codul civil, este in drept a pretinde si obtine intregirea patrimoniului sau cu bunurile ce constituie obiect al disputei, fiind evident ca exercitarea dreptului acesteia in plenitudinea atributelor sale nu se poate realiza doar prin asigurarea accesului la cercetarea propriilor documente, astfel cum pretinde recurenta parata.
De altfel, examinarea litigiului si din perspectiva prevederilor art.44 din Constitutia Romanei si a prevederilor art.1 din Protocolul nr.I al Conventiei Europene a Drepturilor Omului, converge spre aceeasi solutie, fiind inadmisibil a se conferi un caracter perpetuu unei situatii care, la nasterea sa, s-a intemeiat pe un abuz, chiar daca in timp aceasta a imbracat o forma de aparenta legalitate.
Nu subzista nici un temei in considerarea caruia titulara de actiune, in calitatea sa de proprietar, sa nu-si poata recupera bunuri ajunse prin forta imprejurarilor in posesia unui depozitar, bunuri ce-au iesit din patrimoniul sau fara voia sa, in mod abuziv, in temeiul puterii fostului stat comunist. Bineinteles ca nu se poate nega ca bunurile disputate au fost preluate de Arhivele Nationale in temeiul unui act normativ, a carui efecte s-au produs insa intr-o perioada in care proprietarul bunurilor nu fiinta ca entitate juridica, fiind lipsit de posibilitatea exercitarii drepturilor sale legitime, fiind evident ca o solutie data in consonanta cu pozitia exprimata de parata din cauza, ar conduce la privarea in continuare a reclamantei de bunurile ce-i apartin de drept, prin urmare s-ar perpetua abuzul savarsit de fostul regim comunist, negandu-i-se si pe viitor dreptul de a dispune cu privire la propriile bunuri. Este neindoios ca nu aceasta a fost intentia legiuitorului atunci cand a edictat norma inscrisa in art.19 din Legea nr.16/1996, de care se prevaleaza recurenta parata, text de lege care are in vedere intrarea in depozitele Arhivelor Nationale a unor documente predate de proprietarul acestora si nicidecum de o terta persoana, cum este cazul in speta, la care bunurile respective au ajuns in mod abuziv.
Se poate concluziona asadar ca solutia primei instante este cea legala, in speta gasindu-si astfel incidenta motivul de recurs reglementat de art.304 pct.9 din Codul de procedura civila, pe cale de consecinta, sustinerile recurentei reclamante dovedindu-si pe deplin justetea, se impune modificarea deciziei pronuntate in apel, considerentele reliefate in alineatele precedente punand in evidenta totodata netemeinicia sustinerilor recurentei parate, al carei recurs se dovedeste a fi nefondat.
Fata de considerentele ce preced, instanta de recurs, a admis recursul reclamantei in temeiul prevederilor art.312 alin.1 si 3 din Codul de procedura civila, a modificat in totalitate decizia atacata in sensul respingerii ca nefondat a apelului, sentinta judecatoriei urmand a fi pastrata in totul. Totodata a fost respins ca nefondat recursul partii parate, fata de care s-a facut aplicarea prevederilor art.274 din Codul de procedura civila, sens in care a fost obligata la plata sumei de 1800 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentand valoarea onorariului avocatial.