SECTIA COMERCIALA, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL.
Materie : RECURS COMERCIAL. ANTRENARE RASPUNDERE ADMINISTRATOR.
- art.138 lit.d, e din Legea 85/2006;
- art.304 pct.9, 312 Cod procedura civila.
Refuzul administratorului societatii debitoare de a preda actele contabile in perioada cuprinsa intre data deschiderii procedurii insolventei si cea a intrarii in faliment nu justifica antrenarea raspunderii sale in temeiul art.138 lit.d din Legea 85/2006; vanzarea unor bunuri ale societatii de catre administrator dupa data deschiderii procedurii insolventei nu constituie motiv de antrenare a raspunderii vizate de art.138 lit.e din Legea 85/2006.
Prin sentinta nr.649/21.05.2009, Tribunalul Satu Mare a admis actiunea formulata de E. IPURL in calitate de lichidator judiciar al debitorului SC S. C.SRL, impotriva paratilor S.V. si S.R.
A obligat paratii in solidar sa plateasca in contul averii debitorului suma de 383.234,11 lei, reprezentand o parte a pasivului constatat in procedura de insolventa.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, judecatorul sindic a retinut ca fata de debitoare a inceput procedura insolventei prin Sentinta civila nr. 425/F/LC/04.10.2005, constatandu-se starea de incetare de plati.
In cauza, debitoarea a propus la data de 27.01.2006 un plan de reorganizare vizand plata catre trei creditori a sumei de 194.699,03 lei.
Prin acelasi plan de reorganizare s-a precizat ca societatea a achitat datoriile catre bugete (de stat, asigurari sociale si local). Planul a fost admis prin Sentinta nr. 79/F/21 februarie 2006, fiind revocata masura ridicarii dreptului de administrare.
La data de 14.01.2007 administratorul judiciar desemnat in cauza a inregistrat primul raport pentru perioada reorganizarii, conform caruia debitoarea avea datorii mult mai mari decat cele recunoscute initial, respectiv 983.026,53 lei catre creditori chirografari si 221.181,455 lei fata de bugete.
Potrivit aceluiasi raport in patrimoniul debitoarei existau creante in suma de 866.308 lei, fara a fi fost luate masuri de recuperare de la debitori.
Prin Sentinta civila nr. 81/F/22.02.2007, judecatorul sindic a infirmat planul de reorganizare si a dispus inceperea procedurii falimentului.
Astfel cum a rezultat din raportul intocmit de lichidatorul judiciar desemnat in cauza, inregistrat las dosar la 14.11.2007, paratii administratori nu au predat documentele si nici nu au furnizat informatiile solicitate. Aceleasi concluzii cuprinde si raportul intocmit de lichidator la 28.02.2008, precum si lipsa documentelor referitoare la tranzactiile incheiate de administratorii parati in perioada reorganizarii.
Judecatorul sindic a constatat ca actiunea lichidatorului este intemeiata. Astfel, incepand cu data deschiderii procedurii falimentului (22.02.2007) paratii aveau obligatia de a inregistra la dosarul cauzei actele si informatiile prevazute de art. 28 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, avand in vedere ca in intervalul cuprins intre data de 23.06.2005 - data inregistrarii cererii de deschidere a procedurii - si 22.02.2007 - data intrarii in faliment - nu au fost prezentate niciodata aceste documente si informatii.
Faptul ca paratii nu au indeplinit aceasta obligatie legala nici dupa notificarea lichidatorului si nici in conditiile in care reprezentantul practicianului de insolventa s-a deplasat la sediul debitoarei atesta, - coroborat cu imprejurarea ca prin planul de reorganizare s-au omis o parte din creditorii societatii -, tinerea unei contabilitati fictive, precum si consecinta directa asupra starii de insolventa.
In acelasi timp s-a constatat ca paratii au deturnat o buna parte din activul societatii debitoare, instrainand bunuri apartinand patrimoniului acestuia prin incalcarea grava a planului de reorganizare si fara a justifica in vreun fel necesitatea acestor instrainari.
Astfel, judecatorul sindic a retinut ca desi in planul de reorganizare nu era prevazuta o diminuare a numarului de utilaje, masini si instrumente cu care societatea lucra pentru indeplinirea obligatiilor contractuale, totusi paratii au intreprins aceasta transmitere a cvasitotalitatii elementelor de activ catre alte societati in care detin cote de interes.
In acest fel, fara a exista o prevedere in planul de reorganizare si fara ca aceste transferuri sa fie incuviintate de practicianul de insolventa ori de catre judecatorul sindic, se constata ca sunt intrunite elementele faptei prevazuta de art. 138 alin. 1 lit. e din Legea nr. 85/2006, fapta care a determinat adancirea efectelor insolventei si desigur imposibilitatea recuperarii de catre creditori a creantelor pe care le au fata de societate.
Probatoriul cauzei a relevat totodata faptul ca paratii au contribuit la insolventa si prin modul nelegal in care au abandonat bunurile societatii pe diverse santiere unde si-au desfasurat activitatea, precum si prin neluarea masurilor pe care legea le impunerea pentru recuperarea creantelor existente in patrimoniul sau fata de debitorii sociali.
Apararile formulate in cauza au demonstrat fie lipsa de cunoastere a obligatiilor care incumba administratorilor sociali, fie totalul dezinteres pentru indeplinirea cu buna-credinta a comertului, in conditii care sa asigure pe comerciantii cu care s-au stabilit relatii contractuale, realizarea obligatiilor asumate.
Astfel, in mod usuratic paratii au considerat ca netinerea contabilitatii in conformitate cu legea si refuzul manifestat de a preda suportul material si programele informatice utilizate in societate ar putea fi imputat persoanelor angajate.
Cata vreme responsabilitatea tinerii evidentelor societatii apartine conform art. 72 si urm. din Legea nr. 31/1990 administratorilor, nu exista ratiuni pentru a retine culpa altor persoane, cu atat mai mult cu cat paratii nu au facut dovada controlului exercitat asupra angajatilor insarcinati cu tinerea evidentelor.
Totodata, judecatorul sindic a respins si apararea paratilor, in sensul ca nu ar fi intrunita premisa normei juridice, respectiv ca aceste fapte nu ar fi determinat insolventa, starea de incetare de plati fiind anterioara comiterii lor. S-a constatat ca atat tinerea unei contabilitati fictive, cat si deturnarea bunurilor au contribuit direct la insolventa, facand imposibila achitarea catre creditori a contravalorii creantelor inregistrate.
De asemenea, judecatorul sindic a considerat ca actiunea priveste doar o parte din pasivul societatii in faliment, corespunzator creantelor inregistrate si, ca intregul pasivul se refera la totalitatea bunurilor si valorilor din patrimoniul societatii debitoare a caror existenta este atestata de documentele contabile legal intocmite.
Avand in vedere considerentele ce preced, in temeiul art. 11 din Legea nr. 85/2006, judecatorul sindic a admis cererea practicianului de insolventa, stabilind raspunderea paratilor conform dispozitivului prezentei hotarari.
Impotriva acestei sentinte, in termen si legal timbrat, au formulat recurs recurentii parati S.V. si S.R., solicitand admiterea recursului si modificarea in intregime a sentintei instantei de fond.
In dezvoltarea motivelor de recurs, recurentii au aratat ca Tribunalul Satu Mare a retinut in motivarea sentintei ca nu au predat actele si informatiile prevazute in art.28 alin.1 din Legea nr.85/2006, in intervalul de timp dintre data inregistrarii cererii de deschidere a procedurii si data intrarii in faliment si nici dupa notificarea lichidatorului; ca au deturnat o parte din activul societatii debitoare, instrainand bunuri din patrimoniul acesteia prin incalcarea grava a planului de reorganizare; ca au abandonat in mod nelegal bunurile societatii pe diverse santiere unde si-au desfasurat activitatea si ca nu au luat masuri pe care legea le impunea pentru recuperarea creantelor existente in patrimoniu.
De asemenea, au precizat ca singurele probe administrate in cauza de catre reclamantul intimat au fost inscrisuri si interogatoriul paratului si ca prin nici una dintre aceste probe nu s-a dovedit faptul ca ar fi savarsit faptele prevazute de art.138 alin.1 lit. d si e din Legea nr.85/2006.
Mai mult, au aratat ca este adevarat ca nu a predat actele prevazute de art.28 alin.1 din Legea nr.85/2006 in intervalul de timp dintre data inregistrarii cererii de insolventa si data de deschidere a procedurii falimentului si ca in art.147 din Legea nr.85/2006 se prevede expres ca pentru astfel de situatii, practicianul in insolventa poate promova plangere penala, iar in art.138 se arata concret care sunt faptele culpabile pentru care poate fi atrasa raspunderea personala a fostilor administratori, aceasta fapta neregasindu-se in acest articol, iar sub acest aspect hotararea este nelegala. Pe de alta parte, precizeaza ca nu a refuzat ulterior notificarii lichidatorului sa predea actele contabile, acestia invitandu-l de mai multe ori, prin intermediul avocatului delegat sa ridice actele contabile de care avea nevoie, inclusiv pentru a le administra in probatiune in cauza.
Fata de aceasta situatie, au solicitat in probatiune o expertiza contabila pentru a dovedi ca au tinut o contabilitate conforma cu legea, proba ce le-a fost respinsa, apreciind ca li s-au incalcat dreptul la aparare, la data la care li s-a respins cererea de administrare a probei, hotararea de admitere a actiunii reclamantului fiind nelegala, nefiind dovedit prin nici o proba faptul ca au tinut o contabilitate fictiva.
Au apreciat ca, faptul ca a vandut bunuri din patrimoniul falitei in perioada de derulare a planului de organizare, deci dupa admiterea cererii de deschidere a procedurii insolventei, nu constituie un motiv de atragere la raspundere personala. Iar, pentru a constitui fundamentul unei cereri de atragere la raspundere personala, ar fi trebuit ca fapta de instrainare a bunurilor societatii sa fi fost savarsita anterior deschiderii procedurii insolventei, deci tocmai aceasta fapta sa fi cauzat starea de insolventa. Ori, de vreme ce au vandut bunuri ale societatii in perioada de reorganizarea judiciara, aceasta era deja in stare de insolventa anterior datei la care au savarsit fapta.
Prin concluziile scrise depuse la dosar, recurentii parati au reiterat aceleasi considerente invocate in motivarea recursului. Mai mult, au precizat ca acestia nu au abandonat bunuri ale societatii, ci acestea aflandu-se intr-o stare avansata de uzura au fost aduse la sediul societatii, intrucat transportul lor costa mai mult decat valoarea lor, toate acestea fiind consemnate in procesele verbale intocmite la fata locului.
In consecinta, au mai aratat ca fostii administratori au creditat cu bani personali societatea, incercand sa o redreseze anterior declansarii insolventei si ca lichidatorul judiciar nu a aratat nici in primul raport si nici in urmatoarele ca recurentii ar fi cauzat starea de insolventa prin faptele pentru care s-a promovat actiunea ce face obiectul litigiului.
Prin urmare, considera ca lichidatorul judiciar nu si-a desfasurat activitatea in scopul si in spiritul Legii nr.85/2006.
Examinand sentinta atacata prisma motivelor de recurs invocate, precum si sub toate aspectele, in baza prevederilor art.3041 Cod procedura civila, instanta a apreciat recursul declarat de recurentii S.V. si S.R., ca fiind fondat.
In conformitate cu prevederile art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006, " La cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecatorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridica, ajuns in stare de insolventa, sa fie suportata de membrii organelor de supraveghere din cadrul societatii sau de conducere, precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului, prin una dintre urmatoarele fapte:
lit. d) au tinut o contabilitate fictiva, au facut sa dispara unele documente contabile sau nu au tinut contabilitatea in conformitate cu legea.
lit. e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice, ori au marit in mod fictiv pasivul acesteia."
In speta, judecatorul sindic a admis cererea lichidatorului judiciar de antrenare a raspunderii patrimoniale a administratorilor debitoarei SC S.C. SRL, S.V.si S.R., retinand ca acestia au savarsit faptele prevazute de art.138 alin.1 lit. d si e din Legea insolventei. S-a constatat ca nu au predat la dosar actele si informatiile prevazute la art.28 alin.1 din lege, in intervalul de timp dintre data inregistrarii cererii de deschidere a procedurii si data intrarii in faliment si nici dupa notificarea lichidatorului, precum si faptul ca, au deturnat o parte din activul societatii debitoare, instrainand bunuri din patrimoniul acesteia prin incalcarea grava a planului de reorganizare.
De asemenea, s-a retinut modul nelegal in care au fost " abandonate" bunurile societatii pe diverse santiere unde s-a desfasurat activitatea societatii si ca nu s-au luat masurile pe care legea le impune pentru recuperarea creantelor existente in patrimoniu.
Instanta de recurs, raportat la probele administrate in cauza, respectiv inscrisuri si interogatoriul recurentului parat S.V., a apreciat solutia judecatorului sindic ca fiind data cu aplicarea gresita a legii, fiind incident in cauza motivul de recurs prevazut de art.304 pct.9 Cod procedura civila.
Astfel, referitor la fapta prevazuta de art.138 lit. d din Legea nr.85/2006, instanta a constatat ca, intr-adevar, administratorii societatii parate nu au predat in intervalul de timp dintre data inregistrarii cererii de insolventa si data deschiderii procedurii falimentului actele prevazute de art.28 alin.1 din Legea nr.85/2006. Art.147 din lege, prevede insa expres faptul ca pentru astfel de situatii practicianul in insolventa poate formula plangere penala.
Cum actele contabile au fost predate dupa notificarea lichidatorului judiciar, fapta prevazuta de art.138 lit. d, nu poate fi retinuta in sarcina recurentilor parati.
Netinerea contabilitatii in conformitate cu legea presupune netinerea registrelor, lipsa inregistrarilor conform cu documentele contabile care trebuie sa reflecte situatia reala, ascunderea unor documente contabile si respectiv, tinerea unei contabilitati fictive, ceea ce in cauza nu s-a probat. Pe de alta parte, nu este suficienta existenta netinerii contabilitatii conform cu legea, ci mai este necesar ca prin aceasta fapta sa se fi produs starea de insolventa, iar lichidatorul judiciar nu a mentinut aceasta imprejurare ca si o cauza a intrarii in insolventa a societatii debitoare.
In ceea ce priveste fapta prevazuta la art.138 lit. e, instanta de recurs a considerat ca pentru a constitui fundamentul unei cereri de atragere a raspunderii patrimoniale a administratorilor, ar fi trebuit ca fapta de instrainare a bunurilor societati debitoare sa fi fost savarsita anterior deschiderii procedurii insolventei. Ori, in cauza, administratorii parati au vandut bunuri ale societatii in perioada de reorganizare judiciara, deci dupa admiterea cererii de deschidere a procedurii insolventei, ceea ce nu constituie motive de atragere a raspunderii intemeiate pe prevederile art.138 lit. e din lege.
Faptul ca in perioada derularii planului de reorganizare a vandut bunuri ale societatii, fara ca in planul de reorganizare sa fie prevazut acest lucru, echivaleaza cu incheierea unui act juridic fraudulos a carui anulare se poate solicita in baza prevederilor art.80 din Legea nr.85/2006.
Referitor la abandonarea unor bunuri ale societatii pe santierele din diverse colturi ale tarii unde a desfasurat activitate, recurentul S.V. a aratat in interogatoriul dat in fata primei instante, ca sunt utilaje de mica valoare, fiind consemnate aceste bunuri in procesele verbale intocmite la fata locului.
Recurentul parat, a sustinut de asemenea, ca a incercat redresarea societatii, anterior declansarii procedurii insolventei, afirmatia instantei de fond in sensul ca nu s-ar fi facut demersuri pentru recuperarea creantelor societatii nefiind sustinuta de paratele de la dosar.
In consecinta, in baza considerentelor expuse, in temeiul prevederilor art.312 Cod procedura civila, raportat la prevederile art.304 pct.9 Cod procedura civila, instanta a admis recursul declarat de recurentii S.V. si S.R., impotriva sentintei nr.649/21.05.2009, pronuntata de Tribunalul Satu Mare, care a fost modificata in totalitate in sensul respingerii actiunii formulata de E. IPURL, in calitate de lichidator judiciar al debitoarei impotriva paratilor S.V. si S.R. si obligarea acestora la suportarea unei parti din pasivul societatii debitoare.
(Decizia nr.357/C/6.05.2010 a Curtii de Apel Oradea - Sectia comerciala si de contencios administrativ si fiscal).