Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Gresita restituire a cauzei la parchet. Art. 13 alin.1 lit. a din OUG nr.43/2002 Decizie nr. 34 din data de 26.01.2010
pronunțată de Curtea de Apel Oradea

Recurs. Gresita restituire a cauzei la parchet.

Art. 13 alin.1 lit. a din OUG nr.43/2002

Fapta constand in propunerea facuta unui ofiter de politie privind remiterea cu titlu de folos material al infractiunii de luare de mita suma de 20 euro/ bax de tigari, cuantumul sumei astfel oferite drept mita ajungand la peste 10.000 de euro, constituie infractiunea de luare de mita prevazuta de Legea 78/2000, astfel ca, atat din punctul de vedere al criteriului privind calitatea persoanei, cat si sub aspect valoric competenta de a instrumenta cauza apartine DNA, potrivit art.13 din OUG 43/2002. Ca atare, este ilegala restituirea cauzei la parchet pe motiv ca urmarirea penala a fost efectuata de un organ necompetent, potrivit legii.

Curtea de Apel Oradea, Sectia penala
Decizia penala nr.34/R din 26 ianuarie 2010

Prin sentinta penala nr.249 din 7 decembrie 2009, pronuntata in dosar nr.4287/83/2009, Tribunalul Satu Mare a hotarat urmatoarele :
In baza art. 300 ind.2 Cod de procedura penala a admis sesizarea din oficiu si in consecinta:
In baza art. 160 ind.b Cod de procedura penala a mentinut starea de arest a inculpatilor: CIP, HM, DN, DM, CN, arestati prin incheierea nr. 29 din 21 august 2009 pronuntata de Tribunalul Satu Mare in dosar nr. 3812/83/2009, pentru savarsirea infractiunilor de dare de mita, prevazuta si pedepsita de art. 255 Cod penal, cu aplicarea art. 6 si 7 din Legea 78/2000, constituirea respectiv aderarea la un grup infractional organizat in scopul savarsirii de infractiuni grave, prevazuta si pedepsita de art. 7 din Legea 39/2003, contrabanda calificata, prevazuta si pedepsita de art. 270 rap. la art. 274 din Legea 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal savarsite in conditiile art. 33 lit.a Cod penal
In baza art. 139 Cod de procedura penala a respins cererea privind inlocuirea masurii arestarii preventive formulata de inculpati.
In baza art. 332 al.1 si 2 Cod de procedura penala a restituit cauza penala privindu-i pe inculpatii mai sus aratati la DIICOT -Serviciul Teritorial Satu Mare in vederea refacerii urmaririi penale.
In baza art. 332 al.3 Cod de procedura penala a mentinut starea de arest a inculpatilor, precum si masurile asiguratorii luate in cursul urmaririi penale.
Pentru a pronunta aceasta hotarare prima instanta a retinut urmatoarele :
Asupra cererilor de inlocuire a masurii arestarii preventive, asupra cererii de restituire a cauzei la procurorul competent pentru refacerea urmaririi penale si asupra sesizatii din oficiu cu privire la prelungirea starii de arest preventiv luate fata de inculpatii aflati in aceasta stare, Tribunalul Satu Mare a fost investit prin Rechizitoriul intocmit de DNA, Serviciul Teritorial Oradea cu solutionarea cauzei penale privind pe inculpatii CIP trimis in judecata pentru savarsirea infractiunilor de dare de mita, prevazuta si pedepsita de art. 255 Cod penal, cu aplicarea art. 6 si 7 din Legea 78/2000;constituirea unui grup infractional organizat in scopul savarsirii de infractiuni grave, prevazuta si pedepsita de art. 7 din Legea 39/2003;contrabanda calificata, prevazuta si pedepsita de art. 270 rap. la art. 274 din Legea 86/2006 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal; HM, trimis in judecata pentru savarsirea infractiunilor dare de mita, prevazuta si pedepsita de art. 255 Cod penal, cu aplicarea art 6 si 7 din Legea 78/2000;constituirea unui grup infractional organizat in scopul savarsirii de infractiuni grave, prevazuta si pedepsita de art. 7 din Legea 39/2003; contrabanda calificata, prevazuta si pedepsita de art. 270 rap. la art. 274 din Legea 86/2006 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal ; inculpatul DN, trimis in judecata pentru savarsirea infractiunilor de aderare la un grup infractional organizat in scopul savarsirii de infractiuni, grave, prevazuta si pedepsita de art. 7 din Legea 39/2003; contrabanda calificata, prevazuta si pedepsita de art. 270 rap. la art. 274 din Legea 86/2006 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal; inculpatul DM, trimis in judecata pentru savarsirea infractiunilor de aderare la un grup infractional organizat in scopul savarsirii de infractiuni, grave, art. 7 din Legea 39/2003; contrabanda calificata, prevazuta si pedepsita de art. 270 rap. la art. 274 din Legea 86/2006 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal si inculpatul CN, trimis in judecata pentru savarsirea infractiunilor de aderare la un grup infractional organizat in scopul savarsirii de infractiuni, grave, prevazuta si pedepsita de art. 7 din Legea 39/2003; contrabanda calificata, prevazuta si pedepsita d eart. 270 rap. la art. 274 din Legea 86/2006 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal.
Prin acelasi act de sesizare au mai fost trimisi in judecata in stare de libertate si inculpatii MCD, pentru savarsirea infractiunilor de aderare la un grup infractional organizat in scopul savarsirii de infractiuni, grave, prevazuta si pedepsita de art. 7 din Legea 39/2003; contrabanda calificata, prevazuta si pedepsita de art. 270 rap. la art. 274 din Legea 86/2006 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal si CBA, trimis in judecata pentru savarsirea infractiunilor de aderare la un grup infractional organizat in scopul savarsirii de infractiuni, grave, prevazuta si pedepsita de art. 7 din Legea 39/2003; contrabanda calificata, prevazuta si pedepsita de art. 270 rap. la art. 274 din Legea 86/2006 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal .
Cu referire la solicitarea de restituire a cauzei la procurorul competent, dat fiind faptul ca urmarirea penala a fost efectuata de un alt organ decat cel competent potrivit legii, formulata de aparitorii inculpatilor, deliberand asupra ei Tribunalul a apreciata-o ca legala urmand a o admite.
Din analiza actului care a stat la baza prezentului dosar, respectiv denuntul facut de numitul Stroi Ionel la data de 1 iulie 2009, aflat la fila 46 a volumului I al urmaririi penale, se poate observa ca acesta relateaza in scris faptul ca: "Din contextul discutiilor a rezultat ca CIP si cei doi cetateni ucraineni sunt interesati sa introduce cantitati de tigari pe frontiera verde... si au apelat la mine solicitandu-mi sa le ofer sprijin, adica sa-mi incalc atributiile de serviciu prin a le facilita introducerea in tara peste fasia verde a tigarilor provenite din Ucraina.
In acest sens CIP mi-a spus ca intentioneaza sa introduca tigori in valoare de peste 200.000 euro, urmand ca pentru sprijinul pe care il voi acorda sa imi dea in schimb o suma mare de bani in euro."
In continuarea denuntului facut se realizeaza aprecieri cu privire la suma despre care denuntatorul stie ca se acorda de catre contrabandisti pentru operatiuni de acest gen, si facand un calcul sumar ajunge martorul la concluzia ca suma ce ar urma a fi acordata este mai mare de 10.ooo euro.
Se face mentiune in continuarea denuntului la faptul ca inculpatul a informat martorul denuntator ca " doreste o colaborare de durata, precizand ca aceasta prima transa de tigori in valoare de 200.000 euro este doar inceputul, si ca pe viitor va fi platit functie de numarul de baxuri introduse" .
Potrivit dispozitiilor art. 13 alin. (1) lit. a) din O. U. G. nr. 43/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, sunt de competenta Directiei Nationale Anticoruptie infractiunile prevazute in Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, daca, indiferent de calitatea persoanelor care le-au comis, au cauzat o paguba materiala mai mare decat echivalentul in lei a 200.000 euro ori o perturbare deosebit de grava a activitatii unei autoritati publice, institutii publice sau oricarei alte persoane juridice ori daca valoarea sumei sau a bunului care formeaza obiectul infractiunii de coruptie este mai mare decat echivalentul in lei a 10.000 euro.
A aprecia ca aceasta structura a parchetului este competenta in cauza in raport de continutul denuntului realizat, este apreciata de instanta ca fiind totalmente gresita, la momentul la care oferta a fost lansata nefiind precizat cu exactitate cuantumul sumei ce urma a fi remisa.
In raport de prevederile art. 7 din Legea 39/2003 privind prevenirea si combaterea criminalitatii organizate, unde se arata ca "initierea sau constituirea unui grup infractional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice forma a unui astfel de grup se pedepseste... " se impune a fi luate in vedere aspectele care emana din denuntul formulat si a se avea in vedere in ce masura propunerea facuta de inculpat nu se poate circumscrie acestei infractiuni.
Introducerea in cauza a investigatorului sub acoperire si remiterea prin intermediul acestuia martorului denuntator a unei sume de bani mai mare de 10.000 euro, sub aspectul organului de urmarire penala ce se impunea a fi investit cu efectuarea urmaririi penale este lipsita de relevanta.
Apreciind ca in cauza urmarirea penala a fost efectuata de un organ necompetent, dand eficienta prevederilor art. 332 al.1 si 2 Cod de procedura penala cauza urmeaza a fi restituita, iar urmarirea penala refacuta de catre DIICOT, apreciat ca fiind organul competent in raport de faptele retinute in sarcina inculpatilor.
Facand in cauza aplicarea prevederilor art. 332 al.3 Cod de procedura penala care prevede obligatia instantei de a se pronunta cu privire la masurile preventive si asiguratorii dispuse pana la momentul restituirii, apreciindu-se ca masura arestarii preventive a fost legal luata, urmeaza a fi mentinuta.
Imprejurarea ca propunerea de arestare preventiva nu a fost facuta de un procuror competent nu atrage nulitatea mandatului, atata vreme cat acesta a fost emis de judecator cu respectarea regulilor de competenta materiala, in speta a instantei competente sa judece fondul.
Pe cale de consecinta, apreciind ca intemeiata critica formulata de aparatorii inculpatilor cu privire la necompetenta materiala a DNA in prezenta cauza, a dispus trimiterea cauzei la DIICOT pentru refacerea urmaririi penale.
Impotriva acestei hotarari a declarat recurs, in termen legal, Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism - Serviciul Teritorial Oradea, solicitand admiterea acestuia, casarea hotararii atacate si trimiterea cauzei spre rejudecare primei instante - Tribunalul Satu Mare.
In motivele de recurs se arata, in esenta, ca hotararea instantei de fond este nelegala, Directia Nationala Anticoruptie, instrumentand cauza cu respectarea prevederilor art.I3 lit. "a" si "b" din O.U.G. nr.43/2002. Astfel, articolul 13 din O.U.G. nr.43/2002 prevede, cu incidenta la speta concreta, ca sunt de competenta Directiei Nationale Anticoruptie infractiunile prevazute in Legea nr.78/2000, daca, indiferent de calitatea persoanelor care le-au comis, valoarea sumei sau bunului ce formeaza obiectul infractiunii de coruptie, este mai mare decat echivalentul in lei a 10.000 euro, sau daca, indiferent de valoarea sumei sau a bunului care formeaza obiectul infractiunii de coruptie, sunt comise, printre altele, de persoane avand calitatea de ofiteri de politie.
Pornind de la criteriul personal, nu comporta discutii faptul ca infractiunile de coruptie savarsite de ofiterii de politie sunt atribuite, in mod expres, instrumentarii Directiei Nationale Anticoruptie. Parcurgerea denuntului, respectiv a declaratiei martorului SI (ofiter in cadrul Inspectoratului Judetean al Politiei de Frontiera Satu Mare, avand gradul de inspector principal si indeplinind functia de sef al Sectorului Politiei de Frontiera Tarna Mare) releva imprejurarea ca acestuia i s-a propus de catre inculpatul CIP remiterea unui folos material in schimbul neindeplinirii atributiilor de serviciu in legatura cu activitatile ilicite desfasurate cu produse din tutun in zona frontierei romano-ucrainene, facilitand in acest sens introducerea in tara a tigarilor provenite din Ucraina. Intrucat propunerea inculpatului CIP nu a fost respinsa de ofiterul de politie SI se poate vorbi, in abstracta, de savarsirea de catre acesta din urma a infractiunii de "luare de mita" prevazuta de articolul 254 alineat 2 Cod penal cu referire la articolele 6 si 7 din Legea nr.78/2000, pentru care s-a dispus neinceperea urmaririi penale doar la momentul final al emiterii rechizitoriului de catre procuror. Or, savarsirea unei infractiuni de "luare de mita" de catre un ofiter de politie atrage, potrivit articolului 13 din O.U.G. nr.43/2002, competenta personala de instrumentare a cauzei de catre Directia Nationala Anticoruptie.
In contextul in care infractiunile de dare si luare de mita sunt infractiuni corelative iar intre acestea si infractiunea de "contrabanda" respectiv forma de criminalitate organizata prevazuta de articolul 7 din Legea nr.39/2003 apare ca incidenta situatia de conexitate prevazuta in articolul 34 lit."d" Cod procedura penala, s-a impus reunirea cauzelor operand prorogarea legala de competenta.
Cat priveste criteriul valoric, ca element de referinta in atribuirea competentei materiale de efectuare a urmaririi penale, acesta are un caracter subsidiar in raport de criteriul personal la care deja s-a referit, astfel incat se poate concluziona ca indiferent de cuantumul folosului material al infractiunilor clasice de coruptie. Directia Nationala Anticoruptie avea competenta legala sa instrumenteze aceasta cauza. Intrucat instanta de fond si-a fundamentat in integralitate argumentarea solutiei de restituire strict pe criteriul valoric se refera si la acest cuantum al folosului material care poate sta la baza atribuirii competentei materiale a Directiei Nationale Anticoruptie in instrumentarea cauzei.
Este evident, ca denuntul martorului SI a constituit actul de sesizare al Directiei Nationale Anticoruptie. Din cuprinsul acestui denunt reiese ca ofiterului de politie i s-a precizat de catre inculpatul CIP ca se intentiona o colaborare de durata care implica introducerea in tara de tigari in valoare de 200.000 euro, ceea ce presupunea un numar de peste 500 de baxuri cu tigari pentru care, conform uzantelor existente, lucratorul de politie incasa cu titlu de folos material al infractiunii de "luare de mita" suma de 20 euro la fiecare bax de tigari, astfel incat s-ar fi ajuns la un cuantum de peste 10.000 euro oferiti cu titlu de mita. Imprejurarea ca denuntatorului i-a fost remisa suma de 13.050 euro consemnata la CEC Bank in baza recipiselor depuse la dosarul cauzei demonstreaza ca si sub aspectul criteriului valoric competenta de instrumentare a cauzei revine Directiei Nationale Anticoruptie
Examinand hotararea atacata cu recurs, prin prisma motivelor invocate cat si din oficiu, conform prevederilor art.385/6 alin.2 Cod procedura penala si art.385/14 Cod procedura penala, curtea constata ca aceasta este nelegala, iar recursul formulat de Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism - Serviciul Teritorial Oradea apare ca intemeiat si, in consecinta, in baza dispozitiilor art.385/15 pct.2 lit. c Cod procedura penala urmeaza sa fie admis.
Solutia instantei de fond apare ca fiind nelegala, in contextul in care din analiza intregului material si al lucrarilor de la dosarul cauzei s-a relevat ca Directia Nationala Anticoruptie - Serviciul Teritorial Oradea a instrumentat faza procesuala a urmaririi penale cu respectarea prevederilor art. 13 lit. a si b din OUG nr.43/2002.
Art.13 din actul normativ anterior indicat, atribuie DNA competenta de urmarire a infractiunile prevazute in Legea nr.78/2000, pe considerentul unor criterii atat referitoare la valoarea sumei sau a bunului ce formeaza obiectul infractiunilor de coruptie, cat si pe criteriul personal, in speta, fiind vorba de ofiter de politie.
Din examinarea denuntului efectuat de martorul SI ofiter, avand grad de inspector principal si sef al sectorului de Politie Tarna Mare, judetul Satu Mare a rezultat ca inculpatul CIP i-a promis remiterea unui folos material in schimbul neindeplinirii unor atributii de serviciu. Ca urmare a acestei atitudini, contrare dispozitiile legale si ordinii de drept, inculpatului i s-ar fi permis desfasurarea unor activitati ilicite in zona frontierei romano-ucrainene, respectiv contrabanda cu produse din tutun.
Aspectul invocat de catre Directia Nationala Anticoruptie - Serviciul Teritorial Oradea pe motivele de recurs, referitor la faptul ca in abstracto se poate vorbi despre savarsirea unei infractiuni de luare de mita de catre ofiterul de politie cu ocazie discutiilor purtate cu inculpatul este corect.
Infractiunea prevazuta de art. 254 alin.2 cu referire la art. 6 si 7 din Legea nr.78/2000 s-a savarsit faptic prin nerespingerea de catre SI a propunerii inculpatului CIP.
In aceasta situatie, competenta personala de instrumentare a cauzei ar apartine conform dispozitiilor legale Directiei Nationale Anticoruptie.
In raport cu criteriul valoric ca element de atribuire a competentei materiale de efectuare a urmaririi penale DNA este, de asemenea, indreptatita legal sa instrumenteze aceasta cauza.
Potrivit dispozitiile art.13 alin.1 lit. a din OUG nr.43/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, sunt de competenta DNA, infractiunile prevazute in Legea nr.78/2000, daca, indiferent de calitatea persoanelor care le-a comis au cauzat o paguba materiala mai mare decat echivalentul in lei a 200.000 euro ori o perturbare deosebit de grava a activitatii unei autoritati publice, institutii publice sau oricarei persoane juridice ori daca valoarea sumei sau a bunului care formeaza obiectul infractiunii de coruptie este mai mare decat in echivalentul in lei a 10.000 de euro.
In cauza, a rezultat faptul ca ofiterului de politie i s-a propus remiterea cu titlu de folos material al infractiunii de luare de mita suma de 20 euro, aferent unei cantitati de tigarete. Cum, in concret, urmau sa se introduca in tara aprox 500 de baxuri cu tigarete, cuantumul sumei oferite drept mita ar fi ajuns la peste 10.000 de euro. De altfel, denuntatorului SI i-a fost remisa suma de 13.050 de euro consemnata la CEC Banc, aspect dovedit prin existenta recipiselor aflata la dosar, astfel incat, si sub aspect valoric competenta de a instrumenta cauza apartine DNA.
Infractiunile de luare si dare de mita fiind corelative, iar in subsidiar, infractiunea de contrabanda, forma de criminalitate organizata, prevazuta de art.7 din Legea nr.39/2003, apare ca evident ca, exista o situatie de conexitate asa cum o prevad dispozitiile art.34 lit.b din Cod de procedura penala.
Fata de considerentele ce preced, Curtea a apreciat ca fiind nelegala solutia adoptata de catre prima instanta si admitand recursul declarat de catre Directia Nationala Anticoruptie - Serviciul Teritorial Oradea in baza art. 385/15 pct. 2 lit. c. Cod de procedura penala, a casat hotararea atacata trimitand-o spre judecare in fond, cu inlaturarea dispozitiei de restituire a cauzei la procuror, in temeiul dispozitiile art.332 alin.1, 2 Cod de procedura penala.

Sursa: Portal.just.ro