Materie : RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. LEGEA 544/2001 PRIVIND LIBERUL ACCES LA INFORMATIILE DE INTERES PUBLIC. INFORMATII FISCALE PRIVIND UN CABINET AVOCATIAL.
- art. 12 lit.b din Legea 544/2001;
- art.2 lit.b din Legea 544/2001;
- art.13 din Legea 544/2001;
- art.11 din OG 921/2003.
Potrivit art. 2 lit. b) din Legea 554/2001, prin informatie de interes public se intelege orice informatie care priveste activitatile sau rezulta din activitatile unei autoritati publice sau institutii publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informatiei.
Legea excepteaza de la liberul acces al cetatenilor informatiile privind datele personale (art. 12 alin. 1 lit. d), acestea fiind definite la art. 2 lit. c) din lege ca fiind orice informatie privind o persoana fizica identificata sau identificabila.
Este evident, din simpla lecturare a solicitarii reclamantului, ca cererea sa nu vizeaza nici o informatie care sa priveasca activitatea sau sa rezulte din activitatea institutiei publice careia i se adreseaza solicitarea, ci vizeaza anumite informatii privind declaratiile de inregistrare fiscala a doua cabinete individuale de avocatura.
De asemenea, informatiile solicitate de reclamantul recurent constituie secret fiscal, art. 11 din OG 92/2003 privind codul de procedura fiscala interzicand divulgarea secretului fiscal, iar conditiile art. 4 nu sunt indeplinite pentru solutionarea favorabila a cererii reclamantului, intrucat cererea se refera tocmai la doua persoane determinabile.
Nu in ultimul rand, astfel cum in mod corect a retinut instanta de fond, reclamantul nu a invocat nici o imprejurare care sa faca aplicabile prevederile art.13 din Legea 544/2001 referitoare la informatii care favorizeaza sau ascund incalcarea legii de catre o autoritate sau o institutie publica.
Prin sentinta nr. 250/01.04.2009, Tribunalul Bihor a respins ca neintemeiata cererea formulata de reclamantul S.F. impotriva paratei DGFP.
Pentru a hotari astfel, instanta de fond a retinut ca informatiile solicitate de reclamant vizeaza informatii fiscale ce privesc doua cabinete de avocat, informatii care potrivit art.12 alin.1 lit.d din Legea 544/2001 coroborat cu art.11 Cod procedura fiscala sunt exceptate de la accesul liber al cetatenilor.
Potrivit art. 12 lit. d din Lg.544/2001, " se excepteaza de la liberul acces al cetatenilor prevazut la art.1 din lege, informatiile privind datele personale".
Dupa cum reclamantul afirma, solicita o copie de pe declaratia de inregistrare fiscala a celor doua cabinete reprezentate prin avocatii Domocos Corina si Popoviciu Marius, declaratii ce contin date personale ale acestora precum si aspecte fiscale, care potrivit art.11 din OG 92/2003 privind Codul de procedura fiscala constituie secret fiscal si sunt exceptate de la a fi facute publice, cu anumite exceptii ce nu sunt incidente in speta.
Reclamantul nu a invocat nici o imprejurare care sa faca aplicabile prevederile art.13 din Legea nr. 544/2001.
Impotriva acestei hotarari, in termenul legal a formulat recurs S.F., solicitand modificarea sentintei in sensul admiterii actiunii formulate astfel cum a fost precizata, precum si acordarea de daune morale in cuantum de 100.000 lei.
In motivarea recursului, recurentul a aratat ca informatiile de interes public solicitate nu se pot incadra in art. 12 alin. 1 lit. d) din Legea 544/2001, intrucat nu a solicitat informatii cu privire la datele personale ale persoanelor. Potrivit art. 13 din Legea 544/2001, cabinetele individuale de avocati cu privire la care au fost solicitate informatiile, functioneaza ilegal, pentru nerespectarea prevederilor art. 1-15 din Legea 21/1924.
Examinand sentinta recurata, raportat la motivele de recurs invocate, precum si sub toate aspectele, potrivit art. 304/1 Cod procedura civila, instanta a retinut ca recursul este nefondat, l-a respins si a mentinut ca legala si temeinica sentinta recurata.
Prin cererea formulata de reclamantul recurent catre Directia Generala a Finantelor Publice, acesta a solicitat a i se comunica, in temeiul Legii 544/2001, declaratiile de inregistrare fiscala - formularul MFP 14.13.01.10.11/1 cu privire la CIA D.C. si CIA P.M.T.
Potrivit art. 2 lit. b) din Legea 554/2001, prin informatie de interes public se intelege orice informatie care priveste activitatile sau rezulta din activitatile unei autoritati publice sau institutii publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informatiei.
Or, este evident, din simpla lecturare a solicitarii reclamantului, ca cererea sa nu vizeaza nici o informatie care sa priveasca activitatea sau sa rezulte din activitatea institutiei publice careia i se adreseaza solicitarea, ci vizeaza anumite informatii privind declaratiile de inregistrare fiscala a doua cabinete individuale de avocatura.
Legea excepteaza, insa, de la liberul acces al cetatenilor informatiile privind datele personale (art. 12 alin. 1 lit. d)), acestea fiind definite la art. 2 lit. c) din legea ca fiind orice informatie privind o persoana fizica identificata sau identificabila.
De asemenea, informatiile solicitate de reclamantul recurent constituie si secret fiscal, art.11 din OG 92/2003 interzicand divulgarea secretului fiscal, iar conditiile alin.4 nu sunt indeplinite pentru solutionarea favorabila a cererii reclamantului, intrucat cererea se refera tocmai la doua persoane determinate.
Nu in ultimul rand, astfel cum in mod corect a retinut instanta de fond, reclamantul nu a invocat nici o imprejurare care sa faca aplicabile prevederile art. 13 din Legea 544/2001.
Fata de considerentele aratate, in temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedura civila, a fost respins recursul ca nefondat si mentinuta ca legala si temeinica sentinta recurata.
(Decizia nr.589/CA/12.11.2009 a Curtii de Apel Oradea - Sectia comerciala si de contencios administrativ si fiscal). SECTIA COMERCIALA, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL.
Materie : RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. DREPTURI SALARIALE FUNCTIONARI PUBLICI.
- OUG 82/2004;
- OUG 92/2004;
- OUG 2/2006 si 6/2007;
- Legea 304/2004
- art.312 Cod procedura civila;
- art.14 din CEDO.
Functionarii publici din cadrul departamentelor economico-financiare ale parchetelor judetene nu sunt indreptatiti a fi salarizati cu salariile stabilite de legiuitor pentru functionari publici din acelasi departament al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie Bucuresti deoarece intre activitatea acestora exista diferente in privinta complexitatii atributiilor de serviciu si responsabilitatea stabilita pentru functiile respective; acesti functionari publici de la parchetele ierarhic inferioare nu sunt discriminati prin prisma prev.art.14 din CEDO.
Prin sentinta nr.169/CA/2009 Tribunalul Satu Mare a respins actiunea in contencios administrativ inaintata de reclamantii S.A. si M.D. impotriva paratilor Ministerul Public - Parchetul de pe langa Inalta Curte De Casatie Si Justitie Bucuresti, Parchetul de pe langa Curtea De Apel Oradea, Parchetul de pe langa Tribunalul Satu Mare si intimatul chemat in garantie Ministerul Economiei si Finantelor, pentru plata drepturilor salariale.
A respins cererea de chemare in garantie formulata de parati impotriva Ministerului Finantelor Publice Bucuresti.
Pentru a pronunta astfel, instanta de fond a retinut ca reclamantii sunt angajati ai Parchetului de pe langa Tribunalul Satu Mare in calitate de functionari publici in cadrul departamentului economico - financiar.
Pornind de la existenta unei hotarari adoptata de Consiliul National Pentru Combaterea Discriminarii, respectiv a Hotararii nr. 262/21.06.2007 prin care s-a constatat existenta unei discriminari directe si a unui tratament diferentiat potrivit OG nr. 137/2000 in ceea ce priveste salarizarea functionarilor publici din cadrul parchetelor de pe langa tribunale si curti de apel fata de functionarii publici din cadrul Parchetului de pe langa I.C.C.J, in temeiul dispozitiilor art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000, reclamantii solicita obligarea autoritatilor publice la plata drepturilor salariale reprezentand diferenta de salariu ce li se cuvine pentru perioada 01.01.2005 - 01.12.2008 si in continuare, calculate conform anexei nr. 1 a OUG nr. 82/2004a anexei nr. 1 a OUG nr. 92/2004, anexei nr. 1 a OG nr. 2/2006 si a anexei nr. 1 a OG nr. 6/2007 corespondent raportului de munca al fiecarui reclamant, actualizate cu indicii de inflatie de la data de 01.01.2005 si pana la data platii efective.
Fata de acest mod de formulare al petitei cererii de chemare in judecata, instanta a constatat ca reclamantii solicita in principal plata unor drepturi salariale atat retroactiv , cat si pentru viitor.
Pe fondul cauzei, instanta a retinut ca, salarizarea functionarilor publici din departamentele economico - financiare se face conform dispozitiilor OUG nr. 82/2004 .
Desi potrivit dispozitiilor art. 125-128 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, organizarea si functionarea departamentelor economico-financiare si administrative din cadrul instantelor judecatoresti este similara pentru parchetele de pe langa instantele judecatoresti indiferent de gradul acestora, dupa cum si atributiile functionarilor publici incadrati pe posturi de acelasi tip sunt identice, s-a constatat ca, functionarii publici din cadrul departamentului economico-financiar ai Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie sunt salarizati conform Anexei nr. 1 a OUG nr. 84/ 2004, in timp ce functionarii publici incadrati la tribunale si curti de apel sunt salarizati la un nivel inferior, potrivit Anexei nr. 3 din acelasi act normativ.
Acest mod de salarizare diferentiat s-a mentinut si prin actele normative ulterioare, respectiv prin OUG nr. 92/2004, OG nr. 2/2006 si OG nr. 6/2007.
Persoanele care se considera discriminate au dreptul sa solicite despagubiri potrivit dreptului comun pentru prejudiciul ce le-a fost cauzat, temeiul de drept al unei astfel de cereri fiind expres prevazut de art. 2 alin. 11 si de art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000, potrivit carora: "comportamentul discriminatoriu prevazut la alin. (1)-(7) atrage raspunderea civila, contraventionala sau penala, dupa caz, in conditiile legii"; "persoana care se considera discriminata poate formula, in fata instantei de judecata, o cerere pentru acordarea de despagubiri si restabilirea situatiei anterioare discriminarii sau anularea situatiei create prin discriminare, potrivit dreptului comun."
Fata de aceasta dispozitie legala, instanta a constatat ca actiunile in justitie intemeiate pe acest text de lege sunt supuse dispozitiilor procedurale de drept comun in ce privesc conditiile de exercitiu a dreptului la actiune, printre care figureaza si termenul de introducere al actiunii in termenul general de prescriptie de trei ani, prevazut de art. 1 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958.
Constatand ca prin cererea de chemare in judecata reclamantii au solicitat plata unor drepturi salariale pentru o perioada anterioara cu patru ani introducerii cererii de chemare in judecata, instanta a constatat ca, pentru plata drepturilor salariale aferente perioadei 01.01.2005 - 01.12.2005, dreptul la actiune al reclamantilor este prescris, exceptia invocata de catre parati in acest sens fiind intemeiata.
Pe fondul cererii, instanta a constatat ca, prin prezenta cerere de chemare in judecata, aceasta este chemata sa stabileasca in favoarea reclamantilor drepturi salariale intr-un cuantum diferit fata de cel expres prevazut de lege, prin aplicarea fata de reclamati a unui text de lege instituit in legatura cu drepturile salariale ale functionarilor publici incadrati la o alta institutie publica de aceiasi natura dar de grad diferit.
Fata de aceasta solicitare a reclamantilor, instanta a constatat ca aceasta este inadmisibila fata de dispozitiile exprese ale Deciziei nr. 818/03.07.2008 pronuntata de Curtea Constitutionala, care a stabilit ca, "prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) si art. 27 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare, republicata, sunt neconstitutionale, in masura in care din acestea se desprinde intelesul ca instantele judecatoresti au competenta sa anuleze ori sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerand ca sunt discriminatorii, si sa le inlocuiasca cu norme create pe cale judiciara sau cu prevederi cuprinse in alte acte normative."
In considerentele deciziei amintite Curtea Constitutionala arata ca, "asa cum lesne se poate observa, art.2 alin. (3) din ordonanta caracterizeaza ca discriminatorii, intre altele, prevederile care dezavantajeaza anumite persoane, fata de alte persoane, fara sa faca vreo distinctie cu privire la natura juridica a acestor prevederi, ceea ce poate fi inteles ca se refera si la acte normative cu putere de lege, cum sunt cele adoptate de Parlament si ordonantele Guvernului, emise in virtutea delegarii legislative prevazute de art. 115 din Constitutie.
Luand in considerare si dispozitiile art. 27 alin. (1) din ordonanta, prin care se instituie dreptul persoanei care se considera discriminata de a cere instantei de judecata, intre altele, restabilirea situatiei anterioare si anularea situatiei create prin discriminare, deci si a prevederilor cu caracter discriminatoriu, instanta de judecata poate sa inteleaga - ceea ce s-a si petrecut in una din cauzele analizate - ca are competenta sa anuleze o dispozitie legala pe care o considera discriminatorie si, pentru a restabili situatia de echilibru intre subiectele de drept, sa instituie ea insasi o norma juridica nediscriminatorie sau sa aplice dispozitii prevazute in acte normative aplicabile altor subiecte de drept, in raport cu care persoana care s-a adresat instantei se considera discriminata.
Un asemenea inteles al dispozitiilor ordonantei, prin care se confera instantelor judecatoresti competenta de a desfiinta norme juridice instituite prin lege si de a crea in locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse in alte acte normative, este evident neconstitutional, intrucat incalca principiul separatiei puterilor, consacrat in art. 1 alin. (4) din Constitutie, precum si prevederile art. 61 alin. (1), in conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a tarii. In virtutea textelor constitutionale mentionate, Parlamentul si, prin delegare legislativa, in conditiile art. 115 din Constitutie, Guvernul au competenta de a institui, modifica si abroga norme juridice de aplicare generala. Instantele judecatoresti nu au o asemenea competenta, misiunea lor constitutionala fiind aceea de a realiza justitia - art. 126 alin. (1) din Legea fundamentala -, adica de a solutiona, aplicand legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existenta, intinderea si exercitarea drepturilor lor subiective."
Impotriva acestei hotarari au declarat recurs recurentii reclamanti solicitand admiterea recursului si modificarea hotararii atacate in sensul admiterii actiunii asa cum a fost formulata.
In motivarea recursului, recurentii reclamanti au aratat ca, din chiar formularea “ drepturi salariale ale functionarilor publici incadrati la o institutie publica de aceiasi natura, dar de grad diferit " instanta a aratat ca nu am avea dreptul la egalitatea de tratament, desi aveam exact aceiasi functie cu cei carora li se recunoaste acest drept.
In motivarea hotararii atacate instanta a insistat doar pe Decizia 813/3.VII.2008 a Curtii Constitutionale care s-a pronuntat cu privire la formele de discriminare ignorand faptul ca noi nu am invocat doar discriminarea astfel creata prin lipsa egalitatii de tratament , egalitate care nu presupune uniformitate asa cum s-a retinut in motivare ci pe texte de lege care arata ca functionarii publici din cadrul Ministerului Public sunt salarizati in conformitate cu specificul postului si nu in conformitate cu gradul ierarhic aliniatul instantei pe langa care functioneaza. De altfel, activitatea desfasurata de functionarii publici in cadrul parchetelor de pe langa instantele judecatoresti nu cunoaste aceleasi diferentieri ca si activitatea magistratilor care se raporteaza la competenta materiala a instantei la care isi desfasoara activitatea. Astfel potrivit articolului 127, articolului 130 aliniatul 2 din Legea 304/2004 toate departamentele economico financiare si administrative indeplinesc aceleasi atributii motiv pentru care oricand un functionar public de la oricare instanta judecatoreasca s-ar putea transfera pe un post similar la Inalta Curte de Casatie si Justitie fara a i se solicita mai multe conditii de indeplinit decat cele pe care deja le indeplinea.
Independent de faptul ca, intre timp, Curtea Constitutionala s-a pronuntat in sensul ca prevederile articolului 1 si articolului 27 din Ordonanta Guvernului nr. 137/2000 sunt neconstitutionale, in masura in care din acestea se desprinde intelesul ca instantele judecatoresti au competenta sa anuleze ori sa refuze aplicarea unor acte normative, considerand ca sunt discriminatorii ti sa le inlocuiasca cu norme create pe cale judiciara_ Hotararea nr. 262/21 iunie 2007 a Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii subzista in continuare, iar persoana care se considera discriminata se poate adresa instantei de judecata intrucat accesul liber la justitie nu poate fi ingradit printr-o Decizie a Curtii Constitutionale si de altfel, nici din motivarea deciziei nu rezulta ca acesta ar fi scopul urmarit.
Argumentul folosit in motivarea din care rezulta ca reclamantii ar avea pretentii neintemeiate deoarece legiuitorul a stabilit o salarizare in functie de nivelul studiilor necesare exercitarii functiei publice si in raport cu categoria, gradul profesional etc., apare ca fiind neserios, in conditiile in care reclamantul S.A. are doua licente si toate gradele profesionale, sens in care i s-a si propus la un moment dat sa functioneze in cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.
De altfel, nici in cazul magistratilor, la acordarea sporului de stres si supra solicitare neuropsihica nu s-a avut in vedere gradul ierarhic aliniatul instantei in cadrul careia functioneaza ci s-a avut in vedere specificul muncii lor, indiferent daca isi desfasoara activitatea intr-o structura locala sau centrala sau gradul de competenta materiala.
De altfel, in practica exista deja hotarari irevocabile in baza carora s-au admis cereri similare.
La recursul declarat de reclamanti a depus intampinare intimatul parat Ministerul Public- Parchetul de pe langa Inalta Curte De Casatie si Justitie prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
In motivarea intampinarii intimatul parat a aratat ca instanta de fond a respins in mod corect actiunea reclamantilor, pronuntandu-se in mod temeinic si legal in sensul ca recurentii-reclamanti au solicitat stabilirea unor drepturi salariale intr-un cuantum diferit de cel expres prevazut de lege.
Intr-adevar, recurentii-reclamanti, care au calitatea de functionari publici in cadrul departamentului economico-financiar si administrativ aliniatul Parchetului de pe langa Tribunalul Satu Mare, au solicitat acordarea aceluiasi nivel de salarizare cu cel al functionarilor publici care isi desfasoara activitatea in cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie invocand o presupusa discriminare.
Astfel, reclamantii au formulat o actiune in dispretul normelor legale continute in Ordonanta de Guvern nr. 6/2007 privind unele masuri de reglementare a drepturilor salariale si a altor drepturi ale functionarilor publici pana la intrarea in vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare si alte drepturi ale functionarilor publici, precum si cresterile salariale care se acorda functionarilor publici in anul 2007, care la articolului 4 prevede ca salariul de baza se stabileste in functie de categorie, de clasa, care reflecta nivelul studiilor necesare exercitarii functiei publice si dupa caz, de gradul profesional aliniatul functiei publice, precum si in raport cu nivelul la care se presteaza activitatea, respectiv la nivel central sau local, potrivit anexelor nr. 1-6.
Salarizarea functionarilor publici din cadrul Aparatului Administratiei prezidentiale, Parlamentului, Guvernului, Inalta Curte de Casatie si Justitie, Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, Consiliului Legislativ, Consiliul Concurentei, Curtii de conturi, Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii si Consiliul National ale Audio vizualului este reglementata in cadrul anexei nr. 1 a Ordonantei de Guvern nr. 6/2007, iar salarizarea functionarilor publici din cadrul aparatului propriu al prefecturilor, ale institutiilor subordonate autoritatilor sau institutii publice centrale, ale serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor si ale altor organe ale administratiei publice centrale de specialitate din unitatile administrativ-teritoriale, ale inspectoratelor teritoriale de munca, ale caselor de asigurari de sanatate judetene si a municipiului Bucuresti, ale Casei de Asigurari de Sanatate a Apararii, Ordinii Publice, Sigurantei Nationale si Autoritatii Judecatoresti, ale Casei de Asigurari de Sanatate a Ministerului Transporturilor, Constructiilor si Turismului, al caselor judetene de pensii si a municipiului Bucuresti, precum si din aparatul propriu al consiliilor judetene este reglementata in cadrul anexei 3 la acest act normativ.
Considera mai mult decat relevanta precizarea facuta de legiuitor in acest act normativ referitoare la mentionarea printre criteriile care se au in vedere la salarizarea functionarilor publici pe acela al nivelului la care se presteaza activitatea, intrucat exact acesta este criteriul pe care il incrimineaza ca discriminator recurentii -reclamanti.
In acest sens, apreciem ca diferentierea facuta de legiuitor in cadrul legislatiei privind salarizarea functionarilor publici este mai mult decat fireasca avand in vedere ca la nivel central activitatea desfasurata presupune atat activitatea privind nivelul central, respectiv cel al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, cat si supravegherea si coordonarea activitatii tuturor parchetelor de pe langa curtilor de apel, tribunale si judecatorii, in timp ce activitatea functionarilor publici din cadrul parchetelor de pe langa tribunale, asa cum sunt reclamantii presupune doar supravegherea operatiunilor care privesc activitatea unei singure unitati de parchet de pe langa tribunal, precum si a unitatilor subordonate respectiv parchetele de pe langa judecatoriile arondate.
In ciuda aspectelor retinute de Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii, apreciaza ca este nelegal si impotriva oricaror norme de drept, inclusiv a celor prevazute de Conventia Europeana a Drepturilor Omului, sa se considere discriminatorie orice diferenta ce exista in ceea ce priveste salarizarea intre diferitele nivele la care isi desfasoara activitatea functionarii publici.
Ceea ce au solicitat de fapt recurentii- reclamanti este ca instanta sa ignore criteriul nivelului local sau central la care se presteaza activitatea stabilita de legiuitor pentru salarizarea functionarilor publici. Acest lucru nu este posibil intrucat instanta investita cu un litigiu nu poate decat sa interpreteze legea si sa o aplice si in nici un caz sa adauge la lege. Acordarea unei salarizari unitare, nediferentiate pentru toti functionarii publici, indiferent de nivelul la care presteaza activitatea este de competenta exclusiva a puterii legislative.
In concluzie, este evidenta vointa legiuitorului de a tine cont de criteriul amintit in ceea ce priveste salarizarea functionarilor publici, iar emiterea unui alt act prin care sa se extinda acordarea acestui drept nu se poate face decat de catre legiuitor.
La recursul declarat a depus intampinare si Parchetul de pe langa Curtea de Apel Oradea si Parchetul de pe langa Tribunalul Bihor, solicitand respingerea acestuia ca neintemeiat si mentinerea in totalitate a sentintei recurate.
Examinand sentinta recurata prin prisma motivelor de recurs cat si din oficiu, avand in vedere actele si lucrarile dosarului s-a constatat ca recursul este nefondat.
Prin actiunea formulata, reclamantii au solicitat in esenta, plata unor drepturi reprezentand diferentele de drepturi salariale dintre cele acordate functionarilor publici din cadrul departamentului economico-financiar aliniatul celorlalte parchete, calculate conform anexelor 3 din OUG nr. 82/2004, OUG nr.92/2004, OG nr. 2/2006 si OG 6/2007 si salariile functionarilor publici din cadrul departamentului economico-financiar si administrativ aliniatul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si Consiliul Superior al Magistraturii, care au fost si sunt salarizati conform anexelor nr1 a acelorasi acte normative.
Intr-adevar Legea 304/2004 privind organizarea judiciara stabileste prin dispozitiile art.125-128 atributii identice pentru functionarii publici din cadrul departamentului economico-financiar si administrativ, indiferent de gradul parchetului unde acestia functioneaza, insa se impune a fi avuta in vedere complexitatea atributiilor de serviciu si responsabilitatea functiei acestora in cadrul ierarhiei instantelor judecatoresti si a parchetelor corespunzatoare, diferentierea de salarizare fiind justificata si de faptul ca prim-procurorii parchetelor de pe langa tribunale, respectiv procurorii generali ai parchetelor de pe langa curtile de apel sunt ordonatori tertiari, respectiv secundari de credite, in timp ce Procurorul General al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie este ordonator principal de credite potrivit articolului 129 din Legea nr. 304/2004. Conducatorii parchetelor pot delega calitatea de ordonator de credite managerilor economici.
De asemenea, potrivit articolului 4 din OUG nr. 6/007 salariul de baza se stabileste in functie de categorie, clasa care reflecta nivelul studiilor necesare executarii functiei publice, precum si in raport cu nivelul la care se presteaza activitatea, respectiv la nivel central si local, o asemenea prevedere existand si in celelalte acte normative invocate de catre reclamanti.
In acest context, contrar sustinerilor reclamantilor, salarizarea diferita a functionarilor publici din cadrul parchetelor in raport cu cei din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie este justificata de criterii obiective.
Chiar daca prin prevederile art.14 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului se garanteaza exercitarea drepturilor si libertatilor recunoscute de aceasta fara nici o discriminare, statele contractante potrivit jurisprudentei Curtii Europene, beneficiaza de o marja de apreciere in privinta stabilirii daca ti in ce masura dintre situatii similare in alte privinte, justifica moduri diferite de abordare.
In aceasta ordine de idei, in acceptiunea Curtii Europene se socoteste ca o distinctie este discriminatorie in sensul articolului 14, daca nu este justificata obiectiv si rezonabil sau nu exista un raport rezonabil de proportionalitate intre mijloacele folosite si scopul vizat.
Cata vreme in speta, argumentarea diferentei de salarizare are la baza criteriul complexitatii si responsabilitatii functionarilor publici ai parchetelor in raport cu cei ai Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie este evident ca aceasta constituie o justificare obiectiva si rezonabila care permite statului sa stabileasca un mod diferit de salarizare.
Chiar si in situatia in care prin Hot.nr.262/21.0.6.2004 a Consiliului National de Combatere a Discriminarii, invocata de recurenti, s-a stabilit ca faptele prezentate de "Asociatia Functionarilor Publici Justitia" cu petitia nr.5833/09.1.2006 reprezinta un tratament diferentiat, aceasta nu absolva instanta de a stabili daca exista un tratament discriminatoriu care sa justifice recunoasterea si acordarea drepturilor solicitate.
De asemenea, nu in ultimul rand trebuie avut in vedere faptul ca, in conditiile in care salarizarea reclamantilor-recurenti, functionari publici in cadrul departamentului economico-financiar si administrativ aliniatul Parchetului de pe langa Tribunalul Satu Mare este reglementa prin anexele 3 din OUG nr. 92/2004, OUG NR. 82/2004, OG nr.2/2006 si OG nr.6/2007 stabilirea de catre instanta a altei modalitati de salarizare decat cea prevazuta de actele normative, reprezinta un exces de putere savarsit de catre aceasta prin indeplinirea unor atributii ce revin exclusiv puterii legislative si executive, rolul instantelor fiind doar acela aliniatul aplicarii si interpretarii legii.
In acest sens in mod corect instanta de fond a retinut si Decizia nr. 818/03.07.2008 a Curtii Constitutionale.
Nu se poate retine sustinerea recurentilor potrivit carora li se ingradeste accesul la justitie. Constitutia reglementeaza accesul general neingradit la justitie al tuturor persoanelor pentru apararea drepturilor, libertatilor si a intereselor lor legitime, insa accesul liber la justitie nu presupune in mod automat admiterea cererilor formulate cu incalcarea principiului separatiei puterilor in stat.
Pentru aceste motive aratate recursul a fost respins in baza art. 312 alin. 1 Cod de procedura civila.
(Decizia nr.459/CA/8.10.2009 a Curtii de Apel Oradea - Sectia comerciala si de contencios administrativ si fiscal).