Revendicare imobiliara formulata dupa intrarea in vigoare a Legii 10/2001 Decizie nr. 1328 din data de 02.10.2012
pronunțată de Tribunalul Bacau

Prin sentinta civila nr. 3524/13.12.2011 Judecatoria Moinesti a admis exceptia inadmisibilitatii actiunii invocata de parata si a respins ca inadmisibila actiunea formulata de reclamantii V.M. si V.V. in contradictoriu cu parata S.C. O.P. S.A.
A luat act ca reclamantii au renuntat la cererea avand ca obiect obligarea paratei la acordarea de despagubiri in cuantum de 20 000 euro.
A luat act ca parata nu a solicitat cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta aceasta sentinta prima instanta a retinut urmatoarele:
Prin contractul de vanzare-cumparare incheiat la data de 17.08.1963 la Notariatul de Stat al raionului Moinesti, reclamantul V.V., casatorit, a dobandit dreptul de proprietate asupra terenului in suprafata de 3095 mp, situat in Comanesti, situat la momentul promovarii cererii de chemare in judecata in Comanesti. Din aceasta suprafata de teren, reclamantii au revendicat suprafata de 493,3 mp, aratand ca aceasta suprafata de teren a fost preluata abuziv de catre stat, fiind detinuta de catre parata S.C. O.P S.A.
Parata S.C. O.P. S.A., a opus reclamantilor, ca dovada a dreptului sau de proprietate asupra terenului revendicat, Certificatul de Atestare a dreptului de proprietate Seria MO3 nr. 8610 din 18.06.2003, emis de Ministrul Industriei si Resurselor, in conformitate cu HG 19/2001, aratand de asemenea ca terenul revendicat a facut obiectului Decretului de expropriere nr. 53/1974, depus la dosar la filele 93-107, restituirea acestuia neputand fi facuta decat in temeiul Legii 10/2001, actiunea reclamantilor intemeiata pe prevederile art. 1 din protocolul 1 al Conventiei Europene a Drepturilor Omului fiind inadmisibila.
Pentru solutionarea exceptiei inadmisibilitatii actiunii, instanta a dispus administrarea de probe, inclusiv proba cu expertiza tehnica specialitatea topo, pentru a se stabili daca legea speciala-respectiv Legea 10/2001, este aplicabila fata de circumstantele concrete ale cauzei, impunandu-se in acest context stabilirea neindoielnica a urmatoarelor aspecte: daca terenul revendicat de catre reclamanti este acelasi cu cel care a facut obiectul exproprierii prin Decretul de expropriere nr. 53/1974 si daca face parte din suprafata de teren detinuta de parata in temeiul Certificatului de Atestare a dreptului de proprietate Seria MO3 nr. 8610 din 18.06.2003. In acest context, instanta a avut in vedere si jurisprudenta Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Sectia civila si de proprietate intelectuala, respectiv Decizia civila nr. 1103 din 5 februarie 2009.
Expertiza tehnica specialitatea topo, efectuata in cauza de expert S.S., a stabilit ca terenul revendicat de catre reclamanti face parte din suprafata totala de 3095 mp dobandita in proprietate, prin cumparare, de catre reclamant, la data de 17.08.1963, ca a facut obiectul exproprierii prin Decretul de expropriere nr. 53 din 1974 (in care figureaza ca expropriata de la reclamant, suprafata de 512 mp) si ca face parte din suprafata de teren detinuta de parata in temeiul Certificatului de Atestare a dreptului de proprietate Seria MO3 nr. 8610 din 18.06.2003.
Prin suplimentul la raportul de expertiza topo, expertul a precizat de asemenea ca suprafata de teren revendicata de reclamanti facea parte din intravilanul localitatii Comanesti, la data exproprierii.
In solutionarea cu prioritate a exceptiei inadmisibilitatii actiunii, instanta retine astfel urmatoarele:
Prin Decretul de expropriere nr. 53 din 1974 al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste Romania, s-a expropriat, trecand in proprietatea statului si in administrarea Combinatului Petrolului Moinesti, din cadrul Centralei petrolului Bolintin-Vale, din subordinea Ministerului Minelor, Petrolului si Geologiei, o suprafata totala de 34.162 mp teren, proprietatea mai multor persoane, in scopul exploatarii unor sonde, printre persoanele ale caror terenuri au fost astfel expropriate, numarandu-se si reclamantul V.V., cu un teren in suprafata de 512 mp conform tabelului anexa 16 la decret, pozitia 63.
Prin OUG 49/1997 s-a infiintat societatea comerciala S.N.P. P. S.A., prin preluarea activului si pasivului Regiei Autonome a Petrolului "P." Bucuresti. La data intrarii in vigoare a Legii 10/2001, terenul preluat de stat de la reclamanti se regasea astfel in patrimoniul S.N.P. P. S.A. - care si-a schimbat denumirea in S.C. P. S.A. si ulterior in O.P. S.A., conform certificatului ORC-fila 132 dosar.
La data de 18.06.2003, in conformitate cu dispozitiile HG 19/2001, s-a emis in favoarea S.N.P. P. S.A., certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M03 nr. 8610, pentru o suprafata de teren de 2.36854 mp, in care este inclusa si suprafata de teren revendicata de reclamanti, conform concluziilor raportului de expertiza topo.
Terenul revendicat de reclamanti, situat in intravilanul orasului Comanesti si aflat la acest moment in patrimoniul S.C. O.PS.A., cade sub incidenta Legii nr. 10/2001, el facand obiectul exproprierii prin Decretul de expropriere nr. 53/1974.
Art. 11.3 din H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitara a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 prevede ca prin utilizarea sintagmei generice imobilele expropriate legiuitorul a avut in vedere includerea sub incidenta legii a tuturor exproprierilor facute in perioada de referinta, indiferent de calificarea titlului in temeiul carora acestea au fost expropriate (ca fiind valabil sau nu). Important pentru stabilirea incidentei acestor norme speciale este dovedirea faptului ca preluarea a intervenit ca urmare a unei exproprieri dispuse ca atare in baza unui act normativ generic sau individual de expropriere.
Consecinta directa a adoptarii Legii 10/2001 este aceea ca, persoana indreptatita la masurile reparatorii instituite de lege pentru repararea prejudiciului suferit prin preluarea, prin expropriere, a terenului aflat in proprietatea sa, are obligatia de a urma calea prevazuta de Legea 10/2001, pentru valorificarea dreptului sau, aceasta obligatie fiind instituita cu valoare de principiu prin dispozitiile art. 46 alin 4 din lege.
In consecinta, dreptul reclamantilor cu privire la imobilul revendicat ar fi putut fi exercitat numai in conditiile si cu procedura recunoscuta de Legea 10/2001.
Legea 10/2001 ofera cadrul legal dar si efectiv pentru realizarea dreptului reclamantilor, accesul la instanta fiind unul efectiv, supus procedurilor speciale prevazute de Legea 10/2001, ca lege speciala si, in temeiul regulii potrivit cu care, in caz de conflict intre o norma generala si o norma speciala, aceasta din urma se va aplica cu prioritate (speciallia generalibus derogant), rezulta ca, in cauza, sunt pe deplin incidente prevederile Legii nr. 10/2001, republicata.
Reclamantii au invocat faptul ca prin decizia pronuntata in recurs in interesul legii de Inalta Curte de Casatie si Justitie nr. 33/2008 prin care s-a decis ca “in concursul dintre legea speciala si legea generala, urmeaza a se acorda eficienta legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar daca acesta nu este prevazut expres in legea speciala si, numai in cazul in care sunt sesizate neconcordante intre legea speciala (Legea nr. 10/2001) si Conventia Europeana a Drepturilor Omului, conventia va avea prioritate. O astfel de prioritate va putea fi acordata in cadrul unei actiuni in revendicare intemeiata pe dreptul comun, in masura in care, astfel, nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securitatii raporturilor juridice.”
Instanta constata insa ca, raportat la datele concrete ale spetei, nu exista neconcordante intre Legea 10/2001 si Conventia Europeana a Drepturilor Omului. Astfel, instanta retine ca instituirea de catre legiuitor a unui cadrul legal special in care sa poate fi valorificat dreptul reclamantilor la masuri reparatorii, nu ingradeste accesul liber la justitie al reclamantilor, deoarece dreptul de acces la justitie nu exclude respectarea anumitor proceduri si conditii prescrise de lege, in conformitate cu art. 126 alin. 2 din Constitutie.
Pe cale de consecinta, legiuitorul poate institui, in considerarea unor situatii deosebite, reguli speciale de procedura, ca si modalitatile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justitie presupunand posibilitatea neingradita a celor interesati de a utiliza aceste proceduri, in formele si in modalitatile instituite de lege. De aceea, regula art. 21 alin. (2) din Constitutie, potrivit careia nici o lege nu poate ingradi accesul la justitie, are ca semnificatie faptul ca legiuitorul nu poate exclude de la exercitiul drepturilor procesuale pe care le-a instituit nici o categorie sau grup social.
Liberul acces la justitie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justitia se infaptuieste. Reclamantii nu s-au aflat in imposibilitatea de a utiliza procedura speciala prevazuta de Legea 10/2001, nu au invocat nici un impediment, mai presus de vointa lor, care sa-i fi impiedicat sa urmeze demersurile prevazute de legea speciala pentru obtinerea masurilor reparatorii reglementate de lege.
Din depozitiile martorilor audiati de instanta la termenul din 14.09.2010-f. 90,91, rezulta ca reclamantii au stapanit terenul cumparat in anul 1963, din care face parte si terenul revendicat, in mod continuu, pe acest teren fiind edificata si casa reclamantilor, terenul fiind expropriat in anul 1974 de la reclamantul V.V., portiunea de teren revendicata fiind afectata de existenta sondelor petroliere apartinand paratei, cu mult inainte de intrarea in vigoare a Legii 10/2001.
Astfel, de la data intrarii in vigoare a Legii 10/2001, reclamantii au avut posibilitatea de a uza de prevederile acesteia pentru obtinerea masurilor reparatorii pentru terenul expropriat, nefiind in nici un mod impiedicati de vreo imprejurare mai presus de vointa lor.
Faptul ca reclamantii nu au inteles sa uzeze de aceasta procedura instituita prin lege speciala, nu le confera acestora posibilitatea de a obtine, ulterior, intr-o actiunea intemeiata pe prevederile art. 1 din Protocolul 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, dreptul de a obtine aceleasi masuri reparatorii ca cele instituite prin legea speciala, teza contrarie ducand la concluzia caracterului facultativ al procedurii prevazuta de Legea 10/2001, ceea ce nu poate fi admis.
Mai mult, aceasta teza contrarie ar fi fost de natura sa genereze un climat de insecuritate juridica in domeniul proprietatii imobiliare, admisibil pe termen scurt, in considerarea finalitatii reparatorii urmarite, dar intolerabil, intr-un stat de drept, o perioada indelungata sau nelimitata.
Masura reparatorie reglementata de Legea nr. 10/2001 nu este altceva decat o actiune in revendicare speciala, supusa unui regim juridic aparte, neputand fi admisa o actiune in justitie, in conditiile culpei evidente a reclamantilor in neexercitarea unor demersuri prevazute de legiuitor prin Legea 10/2001.
Obligatia pentru reclamanti de a uza de procedura prevazuta de Legea 10/2001 este in deplina concordanta si cu garantiile instituite de art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, legea speciala nereprezentand un obstacol pentru realizarea unui acces efectiv la o instanta, intrucat statele au posibilitatea de a stabili cadrul legal in care se poate exercita acest drept, procedura prealabila reglementata de Legea nr. 10/2001 fiind conforma cu Conventia Europeana a Drepturilor Omului, intrucat prin chiar continutul sau, legea speciala a instituit si posibilitatea exercitarii controlului judecatoresc.
Art. 1 din Primul protocol aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, prevede ca orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale, nimeni neputand fi privat de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si principiile generale de drept international.
Astfel, in cauza Maria Atanasiu si altii, impotriva Romaniei, Curtea, amintind decizia din cauza Kopecky impotriva Solvaciei, prin care a stabilit ca: adoptarea unei legislatii care prevede restituirea totala sau partiala a bunurilor confiscate intr-un regim anterior se poate considera ca genereaza un nou drept de proprietate aparat de art. 1 din Protocolul 1, in beneficiul persoanelor care intrunesc conditiile de restituire, a stabilit totodata ca : „de la intrarea in vigoare a Legilor 1/2000, nr. 10/2001 si mai ales a Legii 247/2005, dreptul intern prevede un mecanism care trebuie sa conduca fie la restituirea bunului, fie la acordarea de despagubiri. Prin urmare, transformarea intr-o valoare patrimoniala in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, a interesului patrimonial ce rezulta din simpla constatare a ilegalitatii nationalizarii, este conditionata de intrunirea de catre partea interesata a cerintelor legale in cadrul procedurilor prevazute de legile de reparatie si de epuizarea cailor de atac prevazute de aceste legi.”
Prin urmare, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca apararea dreptului de proprietate protejat de art. 1 din Protocolul 1 din Conventie se face prin intermediul mecanismelor reglementate de legea speciala, prin urmarea procedurii prevazuta de aceasta lege.
In acest sens, instanta are in vedere si jurisprudenta Inaltei Curti de Casatie si Justitie-respectiv decizia civila nr. 2489 din 23.04.2010, in care se retine ca faptul ca Legea nr. 10/2001 prevede obligativitatea parcurgerii unei proceduri administrative prealabile, nu conduce la privarea acelor persoane de dreptul la un tribunal, pentru ca, impotriva dispozitiei sau deciziei emise in procedura administrativa, legea prevede calea contestatiei in instanta (art.26), careia i se confera o jurisdictie deplina”. Cata vreme persoana indreptatita are posibilitatea de a supune controlului judecatoresc toate deciziile care se iau in cadrul procedurii Legii nr. 10/2001, inclusiv refuzul persoanei juridice de a emite decizia de solutionare a notificarii, este evident ca are pe deplin asigurat accesul la justitie. Adoptarea unei reglementari speciale, derogatorii de la dreptul comun, nu incalca art. 6 din Conventie in situatia in care calea oferita de legea speciala pentru valorificarea dreptului pretins este efectiva”
Pentru considerentele expuse, instanta, avand in vedere ca prin actiunea formulata, prin ambele capete de cere, reclamantii urmaresc obtinerea, fara a utiliza de procedura speciala prevazuta de Legea 10/2001, a masurilor reparatorii prevazute de aceasta lege, va admite exceptia inadmisibilitatii actiunii, invocata de catre parata si va respinge actiunea ca inadmisibila.
Impotriva sentintei au declarat apel reclamantii V.V. si V.M. pentru urmatoarele considerente:
- cererea a fost solutionata de o instanta necompetenta material sa judece fondul deoarece s-a retinut ca procedura abuziva s-a realizat in baza unui decret de expropriere iar potrivit art. 2 alin. 1 lit. f Cod procedura civila instanta competenta sa judece in prima instanta procesele si cererile in materie de expropriere este tribunalul.
- dupa admiterea probei cu expertiza tehnica instanta a admis exceptia inadmisibilitatii si astfel a creat o contradictie intre incheierea care pregatea dezlegarea fondului si solutia finala, care nu a avut in vedere fondul cererii de revendicare.
- instanta a refuzat sa judece si cererea incidenta de constatare a nulitatii absolute a certificatului de atestare a proprietatii, emis pentru S.C. O.P S.A.
- a fost incalcat art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului deoarece admiterea exceptiei de inadmisibilitate este echivalenta cu incalcarea principiului derivand din aceste dispozitii , respectiv cel referitor la o cale jurisdictionala de atac in cazul incalcarii unui drept fundamental, cum este dreptul de proprietate.
- instanta nu a aplicat in mod prioritar dispozitiile comunitare (art. 17 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului si art. 1 din Primul Protocol al Conventiei Europene a Drepturilor Omului) avand in vedere contradictia existenta intre Legea nr. 10/2001 si normele comunitare si nu a aplicat jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, in conditiile in care Romania a fost condamnata in doua cauze ( Atanasiu vs. Romania si Faimblat vs. Romania ) tocmai pentru ca legile proprietatii sunt ineficiente, incalca accesul la justitie si Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
- cu privire la admisibilitatea actiunii in revendicare, care nu are in vedere temeiul juridic special al Legii nr. 10/2001, s-a pronuntat si Inalta Curte de casatie si Justitie prin decizia nr. 33/09.06.2008.
Intimata-parata S.C. O.P. S.A a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, aratand ca:
- in cauza nu sunt incidente dispozitiile art. 2 alin. 1 lit. f Cod procedura civila deoarece regimul juridic al cererilor in materie de expropriere este reglementat de Legea nr. 33/1994, care nu este incidenta in cauza dedusa judecatii , avand in vedere temeiurile in drept invocate de reclamanti, care au formulat o actiune in revendicare.
- nu este intemeiata sustinerea apelantilor in sensul ca instanta a refuzat sa judece fondul, adoptand o pozitie contradictorie, cata vreme exceptia inadmisibilitatii a fost unita cu fondul, instanta apreciind ca pentru solutionarea acesteia este necesara efectuarea expertizei tehnice.
- obligatia apelantilor-reclamanti de a uza de procedura prevazuta de Legea nr. 10/2001 este in deplina concordanta cu garantiile constituite de art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului intrucat statele au posibilitatea de a stabili cadrul legal in care se poate exercita dreptul de acces la justitie iar prin continutul sau legea speciala a instituit si posibilitatea exercitarii controlului judecatoresc.
- apelantii-reclamanti au interpretat eronat cele retinute prin decizia pronuntata in cauza Atanasiu impotriva Romaniei, Curtea amintind in decizia amintita jurisprudenta anterioara prin care s-a stabilit ca adoptarea unei legislatii care prevede restituirea bunurilor confiscate intr-un regim anterior se poate considera ca genereaza un nou drept de proprietate de art. 1 din Primul Protocol al Conventiei.
- daca s-ar admite ca apelantii-reclamanti, care nu au inteles sa utilizeze procedura speciala au posibilitatea de a obtine ulterior, intr-o actiune intemeiata pe dispozitiile art. 1 din Primul Protocol al Conventiei, dreptul de a obtine aceleasi masuri reparatorii cu cele instituite prin legea speciala, ar insemna ca procedura prevazuta de Legea nr. 10/2001 are caracter facultativ.
Prin incheierea din 18.06.2012, instanta a calificat calea de atac ca fiind recursul, avand in vedere dispozitiile art. 2821 alin. 1 Cod procedura civila si faptul ca obiectul principal al actiunii este revendicarea unei suprafete de teren cu o valoare mai mica de 100 000 lei, astfel cum rezulta din raportul de expertiza efectuat la fond.
Analizand actele si lucrarile dosarului retine urmatoarele:
Potrivit dispozitiilor art. 2 alin. 1 lit. f Cod procedura civila tribunalul judeca in prima instanta procesele si cererile in materie de expropriere. Chiar daca imobilul in litigiu a fost preluat de Statul Roman in temeiul Decretului expropriere nr. 53/1974, in cauza nu sunt aplicabile normele de competenta materiala prevazute de art. 2 alin. 1 lit. f Cod procedura civila, avand in vedere ca dispozitiile acestuia vizeaza exclusiv domeniul de aplicare a legii speciale in materie de expropriere iar in prezenta cauza instanta a fot sesizata cu o actiune in revendicare de drept comun, fundamentata in drept pe dispozitiile art. 480 Cod civil si ale art. 1 din Protocolul aditional nr. 1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
In situatia de stricta interpretare si aplicare prevazuta de dispozitiile art. 137 alin. 2 Cod procedura civila exceptiile vor putea fi unite cu fondul numai daca pentru judecarea lor este nevoie sa se administreze dovezi in legatura cu dezlegarea in fond a pricinii.
Faptul ca judecata s-a finalizat printr-o hotarare pronuntata pe exceptie desi in procesul aflat in curs de solutionare s-a dispus administrarea probei cu expertiza tehnica specialitatea topocadastru nu contravine dispozitiilor ce reglementeaza procedura de solutionare a exceptiilor. In acest sens urmeaza a avea in vedere ca prin incheierea din 23.11.2010 (fila 155 din dosarul judecatoriei) instanta a unit cu fondul exceptia inadmisibilitatii invocata de parata, solutie care este conforma cu situatia de exceptie reglementata de art. 137 alin. 2 Cod procedura civila, fiind intemeiata pe considerente privind administrarea probei cu expertiza tehnica, care era necesara atat pentru rezolvarea exceptiei cat si pentru fond.
Potrivit art. 129 alin. 6 Cod procedura civila, instanta are obligatia de a se pronunta cu privire la toate capetele de cerere cu judecata carora a fost investita. Cadrul procesual stabilit de reclamanti nu cuprinde si un capat de cerere distinct, avand ca obiect constatarea nulitatii absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria MO3 nr. 8610, pentru care, in considerarea dispozitiilor art. 129 alin. 6 Cod procedura civila, ar fi trebuit sa rezulte modalitatea de solutionare din dispozitivul sentintei recurate.
Astfel cum rezulta din cererea de la fila 61 din dosarul judecatoriei, reclamantii au invocat pe cale de exceptie nulitatea absoluta a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor prezentat de parata. Prin raportare la motivele pe care se intemeiaza solutia de respingere a actiunii in revendicare nu pot fi primite criticile privind neanalizarea acestei exceptii de vreme ce, invocand nulitatea absoluta a titlului de proprietate prezentat de parata reclamantii au inteles ca astfel sa-si sustina argumentele dezvoltate in vederea solutionarii actiunii in revendicare prin compararea titlurilor, operatiune care nu a fost efectuata deoarece s-a retinut ca actiunea in revendicare este inadmisibila.
Fara a contesta ca situatia de fapt din prezenta cauza se circumscrie dispozitiilor Legii nr. 10/2001 recurentii-reclamanti au sustinut aplicarea cu prioritate a dispozitiilor Conventiei Europene a Drepturilor Omului, aratand ca aceasta solutie se impune si in raport de decizia nr. 33/09.06.2008 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie in recurs in interesul legii. Referindu-se la prioritatea Conventiei, recurentii au invocat dispozitiile art. 6 si ale art. 1 din Protocolul Aditional nr. 1.
Art. 6 din Conventie garanteaza fiecarei persoane dreptul la un tribunal, adica dreptul ca o instanta judiciara sa solutioneze orice contestatie privitoare la drepturile si obligatiile sale. Curtea Europeana a Drepturilor Omului a admis ca acest drept nu este absolut, poate permite restrictii admise implicit iar statele dispun in aceasta materie de o anumita marja de apreciere. De asemenea instanta de contencios european a statuat ca aceasta problema trebuie analizata in contextul impedimentelor de drept ori de fapt care ar fi de natura sa altereze dreptul la un tribunal.
Existenta Legii nr. 10/2001, derogatorie de la dreptul comun, cu consecinta inadmisibilitatii utilizarii unei reglementari anterioare, nu incalca art. 6 din Conventie in situatia in care calea oferita de legea speciala pentru valorificarea dreptului pretins este efectiva.
In speta este justa concluzia primei instante in sensul ca nu se poate retine incalcarea dreptului de acces la justitie in conditiile in care legiuitorul a adoptat un act normativ special, prin care s-a perfectionat sistemul reparator, acesta fiind supus controlului judecatoresc prin norme de procedura speciale iar in privinta accesului efectiv recurentii-reclamanti nu au pretins ca ar fi folosit procedura speciala prin notificarea unitatii detinatoare care ar fi lasat nesolutionata cererea lor, aratand doar ca au ales calea dreptului comun.
Dezlegarea data in temeiul art. 329 alin. 3 Cod procedura civila prin decizia nr.33/2008 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie se refera la faptul ca nici o persoana nu mai poate sa-si valorifice dreptul de proprietate intr-o actiune formulata in conditiile dreptului comun, dupa data intrarii in vigoare a Legii nr. 10/2001, pentru un bun in legatura cu care se sustine preluarea abuziva in perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989 decat daca i-a fost recunoscut anterior un „bun” in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al C.E.D.O ori daca poate invoca existenta unei sperante legitime in legatura cu acesta.
Notiunea de „bun” nu are acceptiunea sustinuta de reclamanti, care au apreciat ca dreptul lor de proprietate exista , dovada acestuia fiind contractul de vanzare-cumparare din 17.08.1963 incheiat in forma autentica si au solicitat ca acest titlu sa fie comparat cu titlul prezentat de parata, emis de Ministerul Industriei si Resurselor la 18.06.2003 , in temeiul HG 834/1991, HG 19/2001.
Textul art. 1 al Protocolului nr. 1 Aditional la Conventie priveste protectia oricaror bunuri, atat corporale cat si incorporale (chiar si a unor „sperante legitime” care au valoare economica cu conditia sa fie actuale. Acest articol nu garanteaza dreptul la restituirea unui bun preluat in orice mod de autoritatile statelor inainte de intrarea in vigoare a Conventiei cu privire la statul in cauza, decat in masura in care acest stat si-a asumat o asemenea obligatie concretizata cel putin intr-o „speranta legitima” de redobandire a bunului sau a contravalorii.
In ceea ce priveste domeniul de aplicare a art. 1 din Protocolul nr. 1, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca simpla pretentie vizand restituirea unui imobil preluat de stat nu prezuma si nici nu echivaleaza cu existenta unui bun actual ori a unei sperante legitime, Conventia vizand protejarea drepturilor „concrete si efective” (cauza Paduraru contra Romaniei). Sub acelasi aspect, al continutului notiunii de „bun”, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a retinut in cauza pilot Maria Atanasiu si altii impotriva Romaniei urmatoarele: „ tinand cont de sensul autonom al notiunii de „bunuri” si de criteriile retinute in jurisprudenta Curtii existenta unui „bun actual” in patrimoniul unei persoane fiinteaza manifest fara nici o indoiala, daca printr-o hotarare definitiva si executorie, jurisdictiile au recunoscut acesteia calitatea de proprietar si daca, in dispozitivul hotararii au decis in mod expres restituirea bunului” (paragraful 140). Prin urmare, Curtea apreciaza ca, transformarea intr-o „valoare patrimoniala” in sensul art. 1 din Protocolul 1 la Conventie a interesului patrimonial ce rezulta din simpla constatare a ilegalitatii nationalizarii, „se subordoneaza indeplinirii de catre partea interesata, a cerintelor legale din cadrul procedurilor prevazute de legile de reparatie si epuizarii cailor de recurs prevazute de aceste legi” (paragraful 142).
Avand in vedere aceste premise, in lipsa recunoasterii dreptului de proprietate motivat de faptul ca nu au formulat nici o cerere de inlaturare a efectelor preluarii de catre stat a imobilului in litigiu, cerere care sa nu fi fost solutionata, nesocotind astfel procedurile speciale reglementate de Legea nr. 10/2001, recurentii-reclamanti nu se pot prevala de protectia rezultata din aplicarea art. 1 din Protocolul Aditional nr. 1 al CEDO si implicit de nerespectarea deciziei nr. 33/2008 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie in solutionarea recursului in interesul legii.
Nefondat este si motivul de recurs privind nerespectarea jurisprudentei CEDO, in sustinerea caruia s-au invocat hotararile pronuntate impotriva Romaniei in cauza Faimblat si in cauza Atanasiu. In cele doua cauze instanta de contencios european a constatat caracterul defectuos al legislatiei privind retrocedarea imobilelor si al modului de aplicare a acestei legislatii de catre autoritatile administrative si a impus masuri ce au ca scop eficientizarea procedurilor judiciare dar a aratat ca Statul parat ramane liber, sub controlul Comitetului Ministrilor, sa aleaga mijloacele prin care sa-si indeplineasca obligatia juridica prevazuta de art. 46 CEDO.
Prin hotararile pronuntate in cele doua cauze s-au constatat incalcari ale art. 6 din Conventie si art. 1 din Protocolul nr. 1 si s-a impus statului sa ia masurile care sa garanteze protectia efectiva a drepturilor prevazute de aceste dispozitii, in senul de a modifica mecanismul actual de restituire, cu privire la care s-au constatat anumite lipsuri si de a implementa urgent proceduri simplificate si eficiente, intemeiate pe masuri legislative si pe o practica judiciara si administrativa coerenta. Situatia dedusa judecatii in prezenta cauza nu este configurata de elemente concrete, in raport de care sa fie incidenta jurisprudenta CEDO invocata de recurentii-reclamanti, intrucat cestia nu au urmat calea prevazuta de legea speciala ori atat in cauza Faimblat cat si in cauza Atanasiu, partile au urmat procedura speciala prevazuta de Legea nr. 10/2001 privind acordarea masurilor reparatorii iar incalcarea Conventiei, astfel cum a fost constata de Curte, se circumscrie punerii in aplicare a legislatiei speciale.
Fata de cele ce preced, vazand si dispozitiile art. 312 alin. 1 Cod procedura civila, va respinge recursul ca nefondat.