REVENDICARE IMOBILIARA. IMOBIL NATIONALIZAT.
ACTIUNE FORMULATA ULTERIOR INTRARII IN
VIGOARE
A LEGII NR.10/2001. EXCEPTIA INADMISIBILITATII.
Drept civil
Dreptul de proprietate.
Imobil nationalizat.
Preluare abuziva.
Revendicare.
Art.480 Cod civil
Art.6 din Legea nr.213/1998
Legea nr.10/2001
Art.1 din Protocolul 1 aditional la Conventia Europeana a
Drepturilor Omului
Art.6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului
Art.20 din Constitutia Romaniei
Dreptul de proprietate al reclamantei este consfintit printr-
un contract de vanzare-cumparare transcris la grefa in anul 1949,
iar potrivit actelor si lucrarilor dosarului, prima instanta nu a
administrat nici un fel de alte probe din care sa rezulte daca exista
acte de preluare a imobilului de catre stat ori care este situatia
juridica actuala a acestuia, de cine este ocupat in prezent si in
temeiul carui titlu, luand act doar de sustinerile reclamantei,
nedovedite pana in acest moment.
Prin urmare, in considerarea art.2 alin.2 din Legea
nr.10/2001, republicata si modificata, este evident ca reclamanta
nu si-a pierdut calitatea de proprietar, ceea ce o indreptateste la
valorificarea dreptului de proprietate si in temeiul dreptului
comun.
Solutionarea cauzei pe exceptia inadmisibilitatii de catre
prima instanta a avut drept consecinta desfiintarea sentintei cu
trimiterea cauzei spre rejudecare.
(Decizia civila nr.182/A din 29 septembrie 2008, pronuntata de
Curtea de Apel Pitesti - Sectia civila, pentru cauze privind Conflicte de Munca si
Asigurari Sociale si pentru cauze cu Minori si de Familie)
Prin actiunea civila inregistrata pe rolul Tribunalului Arges
sub nr.2809/5 octombrie 2007, reclamanta B.V. a chemat in judecata
Municipiul Pitesti, prin primar, solicitand restituirea imobilului - casa de
locuit si teren - situat in Pitesti, str.A.I. nr.5, judetul Arges.
In motivarea actiunii s-a aratat ca autorul reclamantei, M.D. a
dobandit de la G.M., prin actul autentic de vanzare-cumparare
nr.194/30.03.1949, imobilul situat in Pitesti, str.A.I. nr.5, judetul Arges,
imobil ce a fost nationalizat in mod abuziv prin Decretul nr.92/1950.
Cererea este indreptata impotriva Municipiului Pitesti,
reprezentat prin primar, autoritate care, se afirma de catre reclamanta,
stapaneste in prezent aceste imobile.
La termenul din data de 29 ianuarie 2008 reclamanta si-a
precizat actiunea, aratand ca nu a formulat pana in prezent cerere
intemeiata pe dispozitiile Legii nr.10/2001, prin notificarea detinatorului
imobilelor in vederea restituirii acestora.
Prin sentinta nr.88 din 1 aprilie 2008, pronuntata de
Tribunalul Arges, a fost respinsa ca inadmisibila actiunea formulata de
reclamanta, retinandu-se ca, materia preluarii abuzive de proprietate de
catre stat, in perioada comunista, legiuitorul a considerat necesar sa
prevada o solutionare uniforma a restituirilor in natura sau pentru
determinarea masurilor reparatorii.
Astfel, prin aparitia Legii nr.10/2001 s-a urmarit aplicarea
unei proceduri specifice, in mod uniform pe intreg teritoriul tarii, in
raport cu detinatorii bunurilor preluate abuziv de catre stat, cu
posibilitatea de a se adresa justitiei in toate situatiile in care, in urma
sesizarii detinatorului acesta nu raspunde notificarii sau raspunsul nu
multumeste pe autorul notificarii. Totodata, in jurisprudenta Curtii
Europene a Drepturilor Omului se retine ca pe de o parte Conventia nu
impune statelor contractante nici o obligatie specifica la repararea
nedreptatilor sau prejudiciilor cauzate inainte ca ele sa fi ratificat
conventia, iar pe de alta parte, art.1 din Protocolul nr.1 la Conventie nu
este interpretat ca restrangand libertatea statelor contractante de a alege
conditiile in care ele accepta sa restituie bunurile ce le-au fost transferate
inainte sa ratifice conventia.
In acest context, s-a considerat ca se impune ca si persoanele
indreptatite sa faca demersurile si diligentele necesare pentru respectarea
dispozitiilor legale.
Procedura legii speciale a avut in vedere formularea unei
cereri de restituire impotriva detinatorului, prin intermediul notificarii, cu
consecinta urmarii unei proceduri specifice, fata de care dispozitiile
art.480 Cod civil are caracter general, prevederile speciale derogand de la
textul de drept comun, care intemeiaza cererea de revendicare.
Asadar, dupa intrarea in vigoare a Legii nr.10/2001,
persoanele interesate, care intrau sub incidenta acestei legi, cum este si
cazul reclamantei, erau tinute sa se conformeze conditiilor, termenelor si
procedurilor reglementate de acest act normativ.
Aceasta concluzie se desprinde si din dispozitiile art.46 din
Legea nr.10/2001, care au stabilit la momentul intrarii in vigoare a legii,
raportul dintre actiunea intemeiata pe dreptul comun, in revendicare, si
cererea intemeiata pe dispozitiile Legii nr.10/2001.
Daca anterior intrarii in vigoare a acestei legi era in mod
evident posibila actiunea in revendicare, fie in temeiul dispozitiilor
art.480 Cod civil, fie in baza art.6 din Legea nr.213/1998, dupa intrarea
in vigoare a Legii nr.10/2001, toate persoanele indreptatite erau tinute sa
urmeze prevederile acestei legi.
Or, reclamanta nu a apelat la prevederile acestei legi, ci a
formulat cererea de fata, al carei obiect intra sub incidenta Legii speciale
nr.10/2001. Siguranta si stabilitatea circuitului civil, ca argumente avute
in vedere la elaborarea acestui act normativ special, nu pot fi afectate prin
nerespectarea dispozitiilor legilor speciale, elaborate in scopul stabilirii
masurilor reparatorii, fata de preluarile efectuate de stat in perioada
comunista.
Impotriva acestei sentinte a declarat apel, in termen legal,
reclamanta, criticand-o ca netemeinica si nelegala.
Astfel, Legea nr.10/2001, ca lege speciala, reglementeaza
modalitatea de restituire in natura sau de acordare de masuri reparatorii
pentru imobilele nationalizate in mod abuziv. Persoanele indreptatite au
avut posibilitatea sa obtina pe cale administrativa repararea prejudiciului
suferit prin preluarea de catre stat a imobilelor proprietatea lor sau a
autorilor lor. In cazurile in care aceste persoane nu au obtinut satisfactie
pe cale administrativa, au avut facultatea de a contesta in justitie masurile
luate de comisiile de aplicare a Legii nr.10/2001. Expedierea notificarilor
mentionate a trebuit sa fie facuta pana la un termen prelungit de mai
multe ori prin lege, dupa a carui expirare abordarea procedurii
administrative aratate a devenit imposibila.
In spete de natura celei prin prezenta cauza, procedeul urmat
de instanta pentru a rezolva pricina si consacrat ca atare in practica, se
concretizeaza in compararea titlurilor invocate de parti. Nu se poate
sustine ca nerecurgerea la dispozitiile unui act normativ special poate
impiedica o persoana sa recurga la dispozitiile dreptului comun pentru a-
si apara drepturile. Este, de altfel, edificator in acest sens faptul ca,
potrivit legii, actiunea in revendicare este imprescriptibila. Proprietarul
neposesor poate sa-si ceara inapoi imobilul de la posesorul neproprietar
oricand.
In cauza, reclamanta a sustinut si dovedit ca imobilul din
Pitesti, str. A.I. nr.5, judetul Arges, a apartinut autorului sau, ca a fost
preluat fara titlu de catre stat si ca in prezent face parte din fondul locativ
de stat. Acestor elemente de fapt indubitabile nu le poate fi opus de
partea adversa niciun act care sa justifice ramanerea in posesia sa a
imobilului si perpetuarea unui abuz petrecut in anul 1950.
Interpretarea pe care redactorul sentintei o da prevederilor
legale incidente in cauza este gresita si se situeaza in afara textelor de lege
si a practicii judiciare univoce in domeniu.
In acelasi sens, se subliniaza ca insasi legea speciala, cu
normele sale de aplicare, lasa deschisa calea exercitarii actiunii in
revendicare pentru persoana indreptatita.
Analizand sentinta apelata, prin prisma criticilor formulate si
avand in vedere actele si lucrarile dosarului de fond, Curtea a constatat ca
apelul este fondat, fiind admis, cu consecinta desfiintarii sentintei si a
trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeasi instanta de fond.
Astfel, Tribunalul Arges a pronuntat o hotarare nelegala, prin
modul de solutionare a exceptiei de inadmisibilitate a actiunii in
revendicare imobiliara promovata de apelanta, ignorand dispozitiile art.6
din Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor
Fundamentale si art.1 din Protocolul nr.1 aditional la Conventie, in
raport de art.480 Cod civil.
In esenta, Tribunalul Arges a retinut ca, in functie de situatia
juridica a imobilului in litigiu si de data promovarii actiunii, in speta sunt
aplicabile dispozitiile Legii nr.10/2001, care inlocuiesc dispozitiile
dreptului comun in materia actiunilor in revendicare imobiliara.
Principiul specialia generalibus derogant, valorificat de instanta de
fond, intervine in situatia in care se pune problema combinarii a doua
legi succesive, una generala si alta speciala, cadru in care legea speciala se
aplica prioritar normei generale.
De aceea, s-a constatat ca se impune identificarea ratiunii legii
speciale pentru a desprinde acele solutii particulare preconizate, care sa
determine aplicarea prioritara in raportul cu dreptul comun.
Astfel, potrivit art.1 alin.1 din Legea nr.10/2001, imobilele
preluate in mod abuziv in perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989,
se restituie in natura in conditiile acestei legi.
Deosebit, art.2 alin.2 din aceeasi lege statueaza ca persoanele
ale caror imobile au fost preluate fara titlu valabil isi pastreaza calitatea de
proprietar avuta la data preluarii.
Art.480 Cod civil consacra prerogativele dreptului de
proprietate, posesia, folosinta si dispozitia titularului sau, iar potrivit
art.481 Cod civil, nimeni nu poate fi expropriat decat pentru o cauza de
utilitate publica si numai dupa o justa si prealabila despagubire.
Din analiza textelor legale sus mentionate reiese ca, practic,
ipotezele celor doua legi se suprapun, solutia normativa preconizata fiind
aceeasi in ambele reglementari, respectiv restituirea in natura a unor
astfel de imobile.
Diferenta consta in aceea ca legea speciala prevede in plus si
alte masuri reparatorii pentru ipoteza in care bunul nu poate fi restituit in
natura.
In consecinta, neurmarea procedurilor instituite de Legea
nr.10/2001 nu poate conduce in niciun caz la pierderea dreptului
subiectiv de proprietate consacrat de legislatia comuna si de art.1 din
Protocolul nr.1 aditional la Conventie.
S-a retinut ca imprejurarea ca reclamanta-apelanta nu ar fi
uzat de dispozitiile Legii nr.10/2001, nu poate fi de natura a conduce la
pierderea dreptului de proprietate, ci doar la pierderea dreptului la
actiune in temeiul legii speciale, aceasta nemaiputand beneficia de
avantajele consacrate de lege (celeritatea procedurii, gama de masuri
reparatorii prevazute de Legea nr.10/2001).
Dreptul de proprietate al apelantei-reclamante, mostenitoare
a autoarei sale D.R., decedata la data de 29.09.2006 (f.4, dosar fond),
este consfintit printr-un contract de vanzare-cumparare transcris la grefa
Tribunalului Arges sub nr.194/30 martie 1949 (f.32-36, dosar fond), iar
potrivit actelor si lucrarilor dosarului, prima instanta nu a administrat nici
un fel de alte probe din care sa rezulte daca exista acte de preluare a
imobilului de catre stat, ori care este situatia juridica actuala a acestuia, de
cine este ocupat in prezent si in temeiul carui titlu, luand act doar de
sustinerile reclamantei, nedovedite pana in acest moment.
Prin urmare, in considerarea art.2 alin.2 din Legea
nr.10/2001, republicata si modificata, s-a constatat ca reclamanta nu si-a
pierdut calitatea de proprietar, ceea ce o indreptateste la valorificarea
dreptului de proprietate si in temeiul dreptului comun.
O solutie in sens contrar ar pune in discutie nu numai dreptul
de proprietate garantat de art.1 Protocolul nr.1 aditional la Conventia
Europeana a Drepturilor Omului, ci si dreptul la acces la justitie, in
sensul art.6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
Or, potrivit art.20 din Constitutia Romaniei, dispozitiile
constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi
interpretate si aplicate in concordanta cu Declaratia Universala a
Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care Romania este
parte.
Daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare
la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte, si legile
interne, au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului in
care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile.
Fata de cele expuse mai sus, constatand ca instanta de fond a
solutionat cauza in mod gresit pe exceptia inadmisibilitatii, in temeiul
art.297 Cod procedura civila, Curtea a admis apelul declarat de
reclamanta B.V. impotriva sentintei civile nr.88 din 1 aprilie 2008,
pronuntata de Tribunalul Arges, in dosarul nr.2809/109/2007, pe care a
desfiintat-o, trimitand cauza in rejudecare la aceeasi instanta de fond.
In judecarea fondului, s-a dispus ca instanta sa aiba in vedere si celelalte
critici exprimate in apel.