Titlul de proprietate al subdobanditorului de buna-credinta, constituit in baza Legii nr. 112/1995 si validat in dreptul intern printr-o hotarare irevocabila, este protejat prin art. 1 din Protocolul 1 la CEDO, iar diminuarea vechilor atingeri nu trebuie sa creeze noi prejudicii disproportionate astfel incat persoanele care si-au dobandit bunurile cu buna-credinta sa nu fie aduse in situatia de a suporta ponderea responsabilitatii statului care a confiscat in trecut aceste bunuri.
In situatia in care restituirea in natura a imobilului preluat abuziv nu mai este posibila, fostii proprietari sunt privati de dreptul de proprietate asupra locuintei, iar pentru acoperirea prejudiciului suferit, ei sunt indreptatiti sa obtina valoarea de circulatie a imobilului instrainat de stat.
Reclamantii P.A. si P.V. au chemat in judecata paratii Municipiul Constanta, prin Primar, C.L. Constanta, G.I. si G.C. pentru a fi obligati sa lase in deplina proprietate si posesie imobilul - apartament situat in Constanta, str. R.O. nr. 12 si in subsidiar, obligarea autoritatilor locale la plata daunelor reprezentand valoarea actuala de circulatie a bunului revendicat.
La termenul din 30.10.2000 reclamantii si-au modificat cererea de chemate in judecata sub aspectul cadrului procesual, intelegand sa cheme in judecata si paraul Statul Roman prin Ministerul de Finante.
Prin intampinarea formulata, paratii G. au invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratilor Municipiul Constanta, C.L. Constanta si Statul Roman, exceptia inadmisibilitatii actiunii si autoritatea de lucru judecat fata de sentinta civila nr. 15201/1998 a Judecatoriei Constanta.
Instanta de fond a respins exceptiile prin incheierea de sedinta din 15.01.2001.
Prin sentinta civila nr. 345 din 4.06.2001 Tribunalul Constanta a admis cererea de chemare in judecata si a obligat paratii sa lase in deplina proprietate si posesie apartamentul nr. 3 situat in Constanta, str. R.O. nr. 12.
A retinut instanta de fond ca imobilul in litigiu a apartinut reclamantilor, fiind dobandit prin cumparare in anul 1976. Bunul a fost dobandit de catre paratii G. de la un neproprietar iar buna credinta a acestora nu poate fi retinuta in speta.
Curtea de Apel, prin decizia civila nr. 145/C/2002 a admis apelurile declarate de catre paratii Statul Roman, G.I. si C., a schimbat sentinta apelata, in sensul respingerii cererii de chemare in judecata.
S-a apreciat ca la data vanzarii bunului de catre stat acesta era proprietar, iar vanzarea a respectat dispozitiile art. 9 din Legea nr. 112/1995.
Impotriva acestei solutii au declarat recurs reclamantii P. la Inalta Curte de Casatie si Justitie care si-a declinat competenta in favoarea Curtii de Apel constanta, ca urmare a modificarilor legislative intervenite.
Prin decizia civila nr. 275/C/2006 Curtea de Apel Constanta a respins exceptia de necompetenta materiala, a admis recursul, a casat decizia nr. 145/2002 a Curtii de Apel si a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Constanta.
A motivat instanta de recurs ca probatoriul administrat in cauza nu este complet intrucat reclamantii au investit instanta si cu o cerere de plata a contravalorii bunului, in masura in care restituirea acestuia nu este posibila, sens in care este necesara administrarea probei cu expertiza de specialitate pentru determinarea valorii de circulatie a bunului.
Procedand la rejudecarea apelurilor, instanta a administrat proba cu expertiza si proba cu inscrisuri.
Prin decizia civila nr. 144 din 16.03.2007 Tribunalul Constanta a respins apelurile ca nefondate.
Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta de apel a retinut in esenta ca preluarea imobilului proprietatea reclamantilor de catre stat s-a facut fara un titlu valabil, conform Decretului nr. 223/1974, iar drepturile reclamantilor au fost confirmate irevocabil prin sentinta civila nr. 2947/1996 a Judecatoriei Constanta, irevocabila prin decizia civila nr. 323/1997 a Tribunalului Constanta. In ceea ce priveste drepturile paratilor, s-a retinut ca desi titlul lor de vanzare-cumparare nu a fost anulat, el nu poate fi preferabil titlului exhibat de reclamanti, intrucat paratii au cumparat de la un non dominus.
Impotriva acestei decizii, in termen legal au declarat recurs paratii G.C., G.I. si Statul Roman prin Ministerul Economiei si Finantelor prin D.G.F.P. Constanta.
1. Paratii G.I. si C. au criticat solutia recurata conform art. 304 pct. 9 Cod pr. civila, sustinand ca instanta de apel a procedat in mod gresit la compararea titlurilor exhibate de parti, dand castig reclamantilor, in conditiile in care prin decizia civila nr. 1046/2000 a Tribunalului Constanta, irevocabila, s-a respins actiunea in constatarea nulitatii absolute a contractului de vanzare-cumparare incheiat intre paratii cumparatori si R.A.E.D.P.P. Constanta cu privire la imobilul in litigiu la data de 1.11.1996, stabilindu-se cu autoritate de lucru judecat ca paratii au fost de buna credinta la cumpararea acestui apartament. Acest aspect nu a fost valorificat de instanta de apel cu ocazia solutionarii.
2. La randul lui, paratul Statul Roman prin Ministerul Economiei si Finantelor - D.G.F.P. Constanta a criticat legalitatea hotararii recurate sub aspectul modalitatii de solutionare a exceptiei lipsei calitatii procesual pasive a statului in prezenta cauza, instanta facand o gresita aplicare a dispozitiilor art. 25 din Decretul 31/1954 si a art. 37 din acelasi act normativ.
Prin intampinare, intimatii reclamanti P.V. si P.C.T. au solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.
Analizand legalitatea hotararii recurate in raport cu criticile partilor se constata urmatoarele:
1. Cu privire la recursul declarat de paratii G.I. si C.:
Reclamantii P.A. si P.V. au dedus judecatii incalcarea dreptului lor de proprietate asupra imobilului situat in Constanta, str. R.O. nr. 12, compus din 3 camere, solicitand recunoasterea acestui drept si respectarea lui.
Reclamantii au dobandit dreptul de proprietate asupra apartamentului situat in Constanta, str. R.O. nr. 12 in temeiul contractului de vanzare-cumparare nr. 1111/26.04.1976 preluat de la O.J.C.V.L. Constanta.
Prin decizia nr. 101/15.03.1989 imobilul a fost preluat de catre stat in baza Decr. Nr. 223/1974.
Decizia de preluare a fost anulata prin sentinta civila nr. 2947/1996 a Judecatoriei Constanta ramasa definitiva si irevocabila prin decizia nr. 323/1997 a Tribunalului Constanta.
Reclamantii au solicitat restituirea in natura a imobilului, potrivit prevederilor Legii nr. 112/1995, cerere ce a fost respinsa potrivit hotararii nr. 721/30l07.1999, cu motivarea ca bunul este ocupat de chiriasii care au cumparat apartamentul.
Paratii G. au dobandit proprietatea asupra apartamentului din litigiu prin contractul de vanzare-cumparare nr. 27240/1.11.1996.
Printr-o actiune separata reclamantii Petrescu au solicitat si constatarea nulitatii absolute a contractului de vanzare-cumparare nr. 27240/1996 al paratilor G. (dosar nr. 8511/1997). Cererea a fost respinsa, instantele retinand ca paratii G. au fost dobanditori de buna credinta ai bunului.
Valabilitatea actului de vanzare-cumparare nr. 27240/1.11.1996 incheiat intre recurentii parati G. si R.A.E.D.P.P. Constanta a fost stabilita prin sentinta civila nr. 15201/15.10.1998 pronuntata de Judecatoria Constanta, definitiva prin decizia civila nr. 1046/2000 a Tribunalului Constanta, instantele retinand ca paratii au fost de buna credinta la momentul dobandirii imobilului, in sensul ca au avut convingerea ca tranzactioneaza cu adevaratul proprietar al imobilului.
Paratii in calitate de chiriasi cumparatori au invocat imprejurarea ca au dobandit imobilul in litigiu cu respectarea dispozitiilor art. 9 din Legea nr. 112/1995, fiind de buna credinta la incheierea acestor contracte de vanzare-cumparare, fiind convinsi ca au contractat cu adevaratul proprietar al bunului.
In literatura juridica si in practica instantei supreme s-a retinut ca in conditiile in care art. 46 al.2 din Legea nr. 10/2001 nu a fost declarat neconstitutional, iar actiunea in revendicare imobiliara se afla in curs de judecata in prima instanta, in faza de rejudecare dupa casare cu trimitere sau in instanta de apel, paratul cumparator de buna credinta al imobilului poate opune cu succes aceasta aparare, intemeiata pe disp.art. 46 al.2 din Legea nr. 10/2001, avandu-se in vedere disp. art. 47 din aceasta lege (art. 46 dupa republicare), cat si imprejurarea ca actul juridic incheiat in conditiile art. 46 al.2 (denumit art. 45 dupa republicare) intereseaza normele referitoare la organizarea proprietatii si a drepturilor reale care, unanim sunt considerate de ordine publica.
In consecinta, fiind vorba de regimul viitor al unui drept de proprietate care a format obiectul unei conventii, el va fi guvernat de legea noua, lucru cu atat mai evident, cu cat situatia juridica creata prin conventia de instrainare prevazuta de dispozitiile legale mai sus invocate, se constituie pe planul efectelor sale viitoare in facta futura.
Curtea Constitutionala, prin decizia nr. 191/25.06.2002 publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 567/1.08. 2002 a statuat ca disp.art. 46 al.2 din Legea nr. 10/2001(art. 45 dupa republicare), nu incalca dip.art. 15 al.2 din Constitutie, singurul element novator adus de textul legal il constituie consacrarea in terminis, pe cale legala, a principiului ocrotirii bunei credinte, intr-un domeniu particular, dar de interes social major, acela al regimului juridic al imobilelor preluate abuziv de stat in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Consacrarea unei astfel de solutii legislative a fost impusa legiuitorului si de imprejurarea ca, in aceasta materie eroarea comuna cu privire la concordanta dintre aparenta si realitate si-a avut suportul in cadrul legislativ in vigoare la acel moment, care confirma, cu forta unei prezumtii juris et de jure, ca proprietarul aparent, statul, este adevaratul proprietar.
In cauza, se retine ca prin contractul de vanzare-cumparare, statul, in calitate de proprietar aparent, care preluase abuziv imobilul litigios de la adevaratul proprietar, a instrainat acest bun conform Legii 112/1995 paratilor, care il detineau in calitate de chiriasi.
Mentinerea judiciara a actului de instrainare a bunului altuia consolideaza transmiterea dreptului de proprietate asupra bunului in patrimoniul subdobanditorului. Un asemenea efect este de esenta contractului de vanzare-cumparare si nu poate fi anihilat, prin compararea titlurilor, ca simpla ipoteza de probatiune a revendicarii. Asa cum s-a subliniat in literatura de specialitate, aceste operatiuni vizeaza, exclusiv, situatia, inexistenta in speta, cand ambele parti ale revendicarii produc titluri derivate care emana de la autori diferiti si care sunt fara vreo legatura (separat intre ele). Ori, in speta, titlurile invocate sunt, in succesiunea lor, intr-o stransa legatura, bazata mai intai pe existenta unui autor comun care a transmis derivat proprietatea terenului, iar, apoi, statul preluand abuziv bunul l-a instrainat subdobanditorilor parati.
Jurisprudenta C.E.D.O. a statuat ca titlul de proprietate al subdobanditorului de buna credinta, constituit in baza Legii nr. 112/1995 si validat in dreptul intern printr-o hotarare definitiva si irevocabila, este protejat prin art. 1 din Protocolul nr. I la Conventia Europeana a Drepturilor Omului. Diminuarea vechilor atingeri nu trebuie sa creeze noi prejudicii disproportionate astfel incat, "persoanele care si-au dobandit bunurile cu buna credinta sa nu fie aduse in situatia de a suporta ponderea responsabilitatii statului care a confiscat in trecut aceste bunuri "(in acest sens cauza Pincova si Pinc contra Republica Ceha nr.365/1997, CEDH 2002 - VIII; cauza Raicu contra Romania, hot. din 19.10.2006).
Pe de alta parte, C.E.D.O. a retinut constant in jurisprudenta sa ca "vanzarea de catre stat a bunului altui semen catre terti de buna credinta chiar daca s-a petrecut inaintea confirmarii in justitie in mod definitiv a dreptului de proprietae al celuilalt semen, se analizeaza intr-o privare a bunului. O asemenea privare, combinata cu absenta totala a indemnizatiei, este contrara articolului 1 din Protocolul nr. 1" (Stoian si altii contra Romania, nr. 57001/2000 din 21.07.2005,; Paduraru contra Romania, nr. 63252/2000, 01.12.2005, Porteanu contra Romania, nr.4596/03 din 16.02.2006).
In conditiile in care restituirea in natura a apartamentului dobandit de parati cu buna credinta nu mai este posibila, reclamantii sunt privati de dreptul lor de proprietate asupra acestei locuinte, pentru acoperirea prejudiciului suferit reclamantii fiind indreptatiti sa obtina valoarea de circulatie a imobilului instrainat de stat.
Numai in acest fel se va pastra un echilibru just intre cerintele de interes general ale comunitatii si imperativele de salvgardare ale drepturilor fundamentale ale persoanei. Echilibrul de conservat va fi distrus daca persoana in cauza suporta o sarcina speciala si exorbitanta.
Curtea Europeana, in jurisprudenta sa, a retinut in mod constant ca exista in cadrul art. 1 din Protocolul 1 C.E.D.O., un drept intrinsec la indemnizatie in cadrul privarii de proprietate, atunci cand despagubirea este necesara in vederea respectarii proportionalitatii intre ingerinta in dreptul individului si "utilitatea publica ".
In absenta acestui drept, art. 1 nu va sigura decat o protectie iluzorie si ineficienta a dreptului de proprietate. Prin urmare, nu este suficient ca o privare de proprietate sa urmareasca un scop legitim de utilitate publica; trebuie sa existe un raport de proportionalitate intre mijloacele folosite si scopul vizat.
Principalul efect al actiunii in revendicare il constituie readucerea bunului in natura si liber de sarcini in patrimoniul proprietarului si numai in ipoteza in care acest lucru a devenit imposibil, ca urmare a exproprierii pentru caz de utilitate publica sau pentru situatia in care bunul a fost instrainat iar valabilitatea titlului subdobanditorului a fost confirmata prin hotarare irevocabila - cazul in speta - restituirea se va face prin echivalent.
Pentru acoperirea integrala a prejudiciului suferit de reclamanti, care au fost privati nelegal de proprietatea asupra imobilului preluat abuziv de stat, paratii C.L. Constanta si Statul Roman prin Ministerul Economiei si Finantelor vor fi obligati la plata valorii de circulatie a imobilului la data executarii prezentei hotarari.
Desi in apel s-a efectuat o expertiza imobiliara pentru determinarea valorii de circulatie a bunului, concluziile acestei expertize vor fi inlaturate, ele nefiind insusite de partile in proces.
Astfel reclamantii au formulat obiectiuni la valoarea de circulatie stabilita prin expertiza - 51.107 Euro - sustinand ca aceasta valoare este inferioara valorii reale de circulatie a imobilelor situate in zona "0" a Municipiului Constanta, asa cum rezulta din anunturile imobiliare anexate la dosar, iar instanta de apel fara nicio justificare, a respins ca nefondate aceste obiectiuni la termenul de judecata din 26.01.2007, solutie ce nu corespunde exigentelor art. 6 din C.E.D.O.
C.E.D.O. a retinut constant in jurisprudenta sa "ca dreptul la un proces echitabil nu poate trece drept efectiv decat daca cerintele si observatiile partilor sunt cu adevarat studiate", adica examinate de catre tribunalul sesizat, art. 6 din Conventie, implicand in sarcina instantei obligatia de a face o examinare efectiva a mijloacelor, argumentelor si ofertelor de dovezi ale partilor.
Un proces echitabil presupune ca instanta, care nu a motivat decat pe scurt solutia adoptata, sa fi examinat totusi, in mod real problemele esentiale care i-au fost supuse si, fara a cere un raspuns detaliat fiecarui argument al reclamantului, aceasta obligatie presupune totusi, ca partea interesata sa poata astepta un raspuns specific si explicit la mijloacele decisive pentru solutionarea procedurii in cauza (hotararea in cauza Albina impotriva Romaniei din 28.04.2005, Cauza Vlasia Grigore Vasilescu impotriva Romaniei, hotarare din 8.06.2006, Cauza Dima contra Romaniei, hotarare din 16.11.2006).
Constatandu-se ca incheierea pronuntata de instanta de apel la 26.01.2007, prin care s-au respins nemotivat obiectiunile reclamantilor la raportul de expertiza imobiliara, nu raspunde exigentelor art. 6 din C.E.D.O., care definesc notiunea de proces echitabil, instanta de recurs va inlatura concluziile acestei expertize.
Incalcarea dreptului de proprietate antreneaza dupa sine obligatia statului de a pune capat acestei incalcari si de a inlatura consecintele, astfel incat sa restabileasca, pe cat posibil situatia anterioara.
Statuand in echitate, curtea retine ca reclamantii sunt indreptatiti, in situatia in care restituirea imobilului in natura nu mai este posibila, sa primeasca valoarea de circulatie a imobilului la data executarii hotararii, valoare ce va fi stabilita in cadrul procedurii de executare, conform art. 371 Cod pr. civila.
2. Recursul paratului Statul Roman prin Ministerul Finantelor este nefondat, paratul fiind raspunzator de prejudiciul creat prin privarea reclamantilor de proprietate asupra imobilului situat in Constanta, str. R.O. nr. 12 si instrainarea acestuia, ulterior, recurentilor parati G.
Curtea Europeana a retinut in cazurile Paduraru si Porteanu contra Romaniei ca vanzarea de catre stat a bunului unei persoane, catre un tert de buna credinta, constituie o privare de proprietate, iar statul "nu si-a indeplinit obligatia pozitiva de a reactiona in timp util si cu coerenta in ceea ce priveste problema de interes general pe care o constituie restituirea sau vanzarea imobilelor intrate in posesia sa in virtutea decretelor de nationalizare".
S-a mai retinut ca, nu se cuvine ca o persoana care a beneficiat de o hotarare definitiva, favorabila, sa suporte consecintele faptului ca sistemul legislativ si judiciar intern a dus la coexistenta a doua hotarari definitive, confirmand dreptul de proprietate al unor persoane diferite asupra aceluiasi bun (cauza Raicu impotriva Romaniei, hotarare din 19.10.2006).
Fata de aceste considerente, se retine ca instanta de apel a solutionat judicios exceptia lipsei calitatii procesual pasive a Statului Roman, solutia fiind legala sub acest aspect.
In ceea ce priveste recursul formulat de paratii G.C. si I., acesta urmeaza a fi admis ca fondat, pentru considerentele expuse mai sus si in baza art. 312 Cod pr. civila se va modifica in parte hotararea recurata in sensul admiterii apelului formulat de paratii G.
Se va schimba in parte sentinta civila nr. 345/4.06.2001 pronuntata de Tribunalul Constanta, in sensul respingerii actiunii in revendicare fata de paratii G.I. si C. si obligarii paratilor Statul Roman prin Ministerul Economiei si Finantelor - D.G.F.P. Constanta, Municipiul Constanta si C.L. Constanta sa plateasca reclamantilor valoarea de circulatie a imobilului, stabilita la momentul executarii prezentei hotarari, conform art. 371 Cod pr. civila.
Stabilirea acestei despagubiri in prezentul recurs nu este posibila conform disp.art. 305 cod pr. civila, care prevad ca in recurs nu este posibila administrarea probei cu expertiza, ci numai cu inscrisuri, iar casarea hotararii in vederea completarii materialului probator cu o noua expertiza ar determina o prelungire deosebita a duratei procedurii, care a debutat in anul 2001, ceea ce ar contraveni dispozitiilor art. 6 din C.E.D.O.