Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Despagubiri solicitate in baza Legii 221 din 2009. Constatarea caracterului politic a deportarii Sentinta civila nr. 240 din data de 07.03.2011
pronunțată de Tribunalul Sibiu

Constata ca s-a inregistrat la aceasta instanta actiunea formulata de reclamanta P. A. in contradictoriu cu paratul Statul Roman reprezentat prin Ministerul Finantelor Publice solicitand ca, prin sentinta ce se va pronunta:
- sa se constate caracterul politic al masurii administrative de deportare la munca fortata in Uniunea Sovietica a defunctei M. R., mama reclamantei, in perioada 14.01.1945 – 08.07.1948;
- sa se dispuna obligarea statului, prin Ministerul Finantelor Publice, la acordarea unei despagubiri pentru prejudiciul moral suferit in cuantum de 125.000 euro.
In motivarea actiunii se aratau urmatoarele:
Reclamanta este succesoarea lui M. R., decedata la data de 30.06.1998. Mama sa in calitate de cetatean roman de nationalitate germana, fara sa fi suferit vreo condamnare, a fost deportata la munca fortata in Uniunea Sovietica in perioada 14.01.1945 pana la 07.07.1948.
Aceasta masura a avut un caracter administrativ si nu a fost pronuntata in urma unei hotarari judecatoresti. Ea a fost aplicata exclusiv pe criteriul apartenentei sale la minoritatea germana din Romania, atunci fiind singura nationalitate careia i s-a aplicat aceasta masura abuziva. In perioada deportarii mama sa a fost supusa la munca fortata indurand puternice suferinte fizice si psihice si fiind separata de membrii familiei. Prin conditiile foarte vitrege de trai si de munca, indeosebi prin hrana insuficienta si de proasta calitate, prin frigul puternic specific zonei geografice respective si prin lipsa ingrijirii medicale sanatate si viata mamei sale au fost puse in pericol. Mama sa a beneficiat de indemnizatie conform Decretului – Lege nr. 118/1990 in suma de 683 lei/luna din 01.04.1990 pana in data de 30.06.1998.
Actiunea a fost intemeiata pe dispozitiile Legii nr. 221/2009.
Paratul a depus intampinare prin care a solicitat respingerea actiunii ca fiind inadmisibila intrucat situatia invocata de reclamanta nu se incadreaza in prevederile art. 1 si 2 din Legea nr. 221/2009 iar in subsidiar respingerea actiunii ca nefondata in ceea ce priveste cuantumul despagubirilor morale solicitate.
In drept: Legea nr. 221/2009, OUG nr. 62/2010.
Din actele dosarului instanta retine urmatoarele:
Reclamanta P. A. este fiica defunctei M. R. nascuta la data de 03.07.1938 in localitatea Atel, Medias si decedata la 30.06.1998.
In perioada 14.01.1945 – 08.07.1948 aceasta din urma a fost deportata in fosta Uniune Sovietica lucrand ca muncitoare la o uzina din Ucraina.
Prin hotararea nr. 603 din 02.02.1991 emisa de Comisia Judeteana Sibiu de aplicare a Decretului – Lege nr. 118/1990 lui M. R. i-a fost stabilita o indemnizatie lunara de 683 lei incepand cu data de 01.04.1990.
Din cele ce preced se constata ca actiunea este partial fondata.
Astfel, masura deportarii la munca fortata in Uniunea Sovietica a avut un caracter politic. In acest sens, trebuie retinut ca deportarea a vizat dislocarea in alt stat si stabilirea unui loc de munca obligatoriu constituind o masura administrativa abuziva cu caracter politic asa cum aceasta este definita la art. 3 din Legea nr. 221/2009.
Contrar sustinerilor paratului, chiar daca deportarea nu este enumerata expres in art. 1, 2 si 3 din acest act normativ, art. 4 alin. 2 stipuleaza ca persoanele care au facut obiectul unor masuri administrative, altele decat cele prevazute la art. 3 pot., de asemenea, sa solicite constatarea caracterului politic al acestora, ori tocmai acesta este cazul de fata.
In ceea ce priveste obligarea paratului la plata unei despagubiri pentru prejudiciul moral suferit, cum prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza intai din Legea nr. 221/2009, au fost declarate neconstitutionale prin deciziile Curtii Constitutionale nr. 1358 si 1360 din 21.10.2010 si si-au incetat efectele juridice la 31.12.2010, urmeaza ca acest capat de cerere sa fie respins.
Pentru considerentele de fapt si de drept ce preced, actiunea a fost admisa in parte, conform celor de mai sus.

Sursa: Portal.just.ro