Contestatie la executare. Motive

Sentinta penala nr. 368 din data de 29.07.2004 pronunțată de Judecatoria Liesti

Prin sentinta penala nr. 368/29.07.2004 a Judecatoriei Liesti s-a dispus respingerea contestatiei la executare formulata de condamnatul P.S, ca nefondata, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunta aceasta sentinta instanta de fond a retinut urmatoarele:
Prin cererea inregistrata la Judecatoria Liesti sub nr. 1024 din 12.07.2004, condamnatul, in prezent detinut in Penitenciarul Galati, formuleaza contestatie la executare.
In motivarea actiunii se arata ca prin sentinta penala nr. 145/2003 a Judecatoriei Liesti, a fost condamnat la pedeapsa rezultanta de 4 ani si 10 luni inchisoare.
Arata petentul ca in cursul cercetarii judecatoresti organele de cercetare penala au mai introdus impotriva sa un dosar penal pentru o fapta care nu-i apartine.
Cu toate ca nu a recunoscut acea fapta, instanta in baza unor declaratii date de alte persoane decat cei indicati in declaratia de martor, a fost condamnat.
Pentru aceste motive solicita anularea sentintei de condamnare si sa se extinda cercetarea si sa se inapoieze dosarul organelor de urmarire penala pentru a se reface urmarirea penala.
In drept isi intemeiaza actiunea pe dispozitiile art. 461 al.c C.pr.penala.
S-a constat urmatoarele:
Prin sentinta penala nr. 145 din 08.05.2003 a Judecatoriei Liesti, petentul a fost condamnat la o pedeapsa rezultanta de 4 ani si 10 luni inchisoare cu executare prin privare de libertate.
S-a retinut in sarcina sa opt infractiuni si anume de violare de domiciliu prev. de art. 192 al.2 C.penal si de furt calificat, prev. de art. 208 al.l, 209 al.l lit.g C.penal
Din considerentele expuse rezulta ca inculpatul nu a recunoscut fapta savarsita in dauna partii vatamate S. S, pentru care a fost trimis in judecata pentru infractiunea prev. de art. 208 al.l, 209 al. 1 lit.g C.penal.
Sentinta mentionata a ramas definitiva prin decizia penala nr. 1222/A/20.10.2003 a Tribunalului Galati.
Se mai constata ca petentul a formulat cerere de revizuire invocand ca martorii ce au fost audiati au dat declaratii mincinoase.
Din sentinta penala nr. 124/2004 a Judecatoriei Liesti, rezulta ca cererea de revizuire a fost respinsa, ramasa definitiva prin decizia penala nr. 545/2004 a Tribunalului Galati.
Motivul invocat de condamnat in prezenta cerere se apreciaza ca nu este prevazuta de art. 461 al.l C.pr.penala si ca motivul invocat este unul din cazurile avand ca obiect revizuirea, prev. de art. 394 lit.b C.pr.penala.
Impotriva acestei sentinte a declarat apel condamnatul
Apelul este nefondat.
Astfel, Tribunalul constata ca motivele invocate de acesta nu se incadreaza intre cazurile expres si limitativ prevazute de art. 461 lit.a-d C.pr.penala in care se poate formula contestatie contra executarii unei hotarari penale definitive.
De asemenea s-a constatat ca in mod corect a apreciat instanta de fond faptul ca motivele invocate ar putea constitui eventual cauze de revizuire a sentintei penale de condamnare insa cererea condamnatului nu putea fi apreciata ca fiind o noua cerere de revizuire cata vreme prin sentinta penala nr. 124/25.03.2004 a Judecatoriei Liesti, definitiva, cererea de revizuire formulata de condamnat, in care a invocat aceleasi motive, a fost respinsa ca nefondata.

Sursa: Portal.just.ro