Prin actiunea inregistrata la Judecatoria T.M., reclamantul D.D., a chemat in judecata paratele Comisia Locala de Fond Funciar a mun.T.M. si Comisia Judeteana pentru stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor - T, solicitand instantei ca, prin hotararea ce va pronunta, sa dispuna anularea partiala a titlului de proprietate emis pe numele autorului sau, S.N., in sensul radierii suprafetei de 0,0288 ha teren intravilan, care din eroare a fost trecuta pe acest titlu.
In motivarea actiunii, reclamantul a aratat ca a fost instituit legatar universal de catre S.N. iar, prin hotarare judecatoreasca, i-a revenit in deplina proprietate intreaga masa succesorala ramasa de pe urma defunctului.
Reclamantul a mai aratat ca terenul a apartinut numitilor S.M. (sotia defunctului S.N.) si, lui D.C., in cote de cate 1 fiecare, conform certificatului de mostenitor emis in urma decesului autoarei D.P.
Instanta a retinut ca, urmare a cererii formulate in baza Legii 18/1991 de S.N., autorul reclamantului , Comisia judeteana de fond funciar i-a reconstituit acestuia dreptul de proprietate pentru suprafata de 3,85 ha teren, din care 0,0288 ha teren intravilan si s-a emis titlul de proprietate contestat.
Potrivit disp.art.III alin.1 lit.a pct.i din Legea 169/1997, sunt lovite de nulitate absoluta, potrivit legislatiei civile, aplicabile la data incheierii actului juridic, actele de reconstituire in favoarea unor persoane care nu au avut niciodata teren in proprietate predat la cooperativa agricola de productie sau la stat sau care nu au mostenit asemenea terenuri.
In speta, in urma probelor administrate, instanta a stabilit ca terenul intravilan a fost proprietatea defunctei S.M. ( sotia defunctului S.A.)si a fratelui acesteia, D.C., in cote de cate 1 fiecare, in calitate de mostenitori ai defunctei D.P., conform certificatului de mostenitor depus la dosar de reclamant.
Drept urmare, instanta a constatat ca defunctul S.N., autorul reclamantului, nu era indreptatit la reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafata de teren intravilan si cum reclamantul, in calitate de legatar universal al defunctului, avea calitate procesuala activa in cauza, precum si un interes legitim justificat prin aceea ca doreste sa intocmeasca documentatia necesara inscrierii imobilului in cartea funciara, instanta a admis actiunea reclamantului.
Fond funciar. Anulare partiala titlu de proprietate
Domeniu Fondul funciar |
Dosare Judecatoria Turnu Magurele |
Jurisprudență Judecatoria Turnu Magurele
Sursa: Portal.just.ro
