Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

og 5 Sentinta civila nr. 895 din data de 24.03.2009
pronunțată de Judecatoria Tulcea

Sentinta civila 895/24.03.2009
Deliberand asupra prezentei cauze, constata urmatoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Tulcea sub nr. 546/327/2009 in data de 28.01.2009, creditoarea ___. a solicitat instantei ca prin hotararea ce o va pronunta sa someze debitoarea ____. sa achite creditoarei suma de 74.155,64 lei reprezentand contravaloare servicii prestate debitoarei, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea cererii, creditoarea a invederat instantei faptul ca a prestat servicii debitoarei, confirmate de debitoare conform listelor cuprinzand cantitatile de lucrari, procesul-verbal de functiune, procesul-verbal privind receptia calitativa, procesul-verbal de punere in functiune, facturile fiscale, toate confirmate de debitor.
In drept, creditoarea si-a intemeiat cererea pe disp. OG 5/2001 privind procedura ordonantei de plata.
In dovedirea cererii formulate, creditoare a depus atasat cererii de somatie de plata inscrisuri, in conditiile art. 138 raportat la art. 112 pct.5 C:pr.civ., respectiv: extras de cont nr.0014/22.01.2009 emis de creditoare- f.4, extras de cont nr. 114/22.01.2009- f.5, extras de cont emis de Raiffeisen Bank- f.6-8, factura fiscala nr. 72803441/01.10.2008- f.9, lista cuprinzand cantitatile de lucrari- f-10-15, proces-verbal de verificare - constatare a calitatii lucrarilor nr. 142/28.04.2008- f.16, factura fiscala nr. 7280314/21.07.2008- f.17, lista cuprinzand cantitatile de lucrari- f.18-23, proces-verbal de receptie la punerea in functiune nr. 565/31.07.2008- 24, inventarul mijlocului fix rezultat din lucrare- f.25, aviz tehnic de racordare nr. 3181/19.05.2008- f. 26-27, factura fiscala nr. 7280294/13.05.2008- f.28, lista cuprinzand cantitatile de lucrari- f.29-37, proces- verbal de punere in functiune- f.38, proces-verbal de receptie calitativa- f.40, factura fiscala nr. 7280228/29.10.2007 si nr. 7280227/29.10.2007 - f.42, factura fiscala nr. 7280158/21.03.2007- f.42, factura fiscala nr. 7280157/21.03.2007- f.44, lista cuprinzand cantitatile de lucrari- f.45-46.
La termenul de judecata din data de 17.03.2009 debitoarea a formulat intampinare, solicitand respingerea cererii, invederand instantei faptul ca din facturile depuse la dosarul cauzei facturile pentru anul 2007 sunt achitate si ca suma obiect al pretentiei nu este dovedita, extrasul de cont nr. 114/22.01.2009 fiind semnat de un salariat al societatii debitoare fara drept de a angaja raspunderea societatii neavand calitatea de reprezentant legal. Mai arata debitoarea si faptul ca extrasul de cont nr. 0014/22.01.2009 releva toate operatiunile desfasurate la clientul ____. dar acest extras de cont nu a fost adus la cunostinta conducatorului unitatii ______.., ci a fost confirmat de o persoana fara calitate directa in relatiile comerciale desfasurate intre parti.
Instanta, in temeiul art. 167 C.pr.civ., a incuviintat ca fiind pertinenta, concludenta si utila cauzei proba cu inscrisuri pentru creditoare.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

In solutionarea cererii instanta va avea in vedere ca potrivit disp art.1 din O.G.nr. 5/2001 privind procedura somatiei de plata -aceasta procedura " se desfasoara la cererea creditorului in scopul realizarii de buna-voie sau prin executare silita a creantelor certe, lichide si exigibile ce reprezinta obligatii de plata a unor sume de bani , asumate prin contract constatat printr-un inscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui inscris, insusit de parti prin semnatura ori in alt mod admis de lege si care atesta drepturi si obligatii privind executarea anumitor servicii, lucrari sau orice alte prestatii".
Creditoarea invoca in sustinerea pretentiilor un contract comercial incheiat in forma simplificata, in cond. art.36 C.com., in forma comenzii urmata de executare, fara ca "negotium"-ul intervenit intre acesta si societatea debitoare din prezenta cauza sa fie constatat printr-un contract scris "instrumentum".
Proba unui astfel de contractul se poate face in conditiile art 46 C.com, respectiv cu facturi acceptate, doar acestea avand putere probatorie impotriva destinatarului.
In cauza, facturile invocate de creditoare in sustinerea pretentiilor formulate prezinta o semnatura olografa la rubrica semnatura de primire, dar debitoarea invedereaza ca nu este semnatura reprezentantului legal al societatii debitoare, asa cum rezulta si din semnatura olografa a reprezentantului legal al societatii cu raspundere limitata administratorul acesteia. In aceste conditii, semnatura nu poate angaja valabil societatea in conditiile in care nu se face dovada unui mandat de reprezentare.
Constatand ca creanta nu indeplineste caracterul de a fi certa, asa cum prev. art. 379 C.pr.civ., fata de specificul acestei proceduri, instanta nu poate face probatorii complete din care sa rezulte existenta "negotium"-ului intervenit intre parti si faptul nasterii obligatiei de plata in sarcina debitoarei, astfel ca, nefiind indeplinite conditiile prev. de art. 1 din OG 5/2001 referitoare la existenta unei obligatii nascute dintr-un inscris insusit de parti prin semnatura, urmeaza sa respinga cererea de ordonanta de plata ca neintemeiata.
In ce priveste cererea de obligare a debitoarei la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezenta cauza, raportat la disp. art. 274 alin.1 C.pr.civ., instanta apreciaza ca nu se poate retine culpa procesuala in sarcina debitoarei din prezenta cauza fata de solutia data pe cererea introductiva de instanta, astfel ca urmeaza sa o respinga.

Sursa: Portal.just.ro