cerere de intrerupere a pedepsei

Sentinta penala nr. 1460 din data de 31.10.2011 pronunțată de Judecatoria Tulcea

SENTINTA PENALA NR.1460
Sedinta publica de la 31 octombrie 2011

INSTANTA

Deliberand asupra cauzei penale dedusa judecatii, constata:
Prin cererea inregistrata pe rolul instantei la 3.10.2011 sub nr. ..., expediata prin posta la 29.09.2011, petentul ..., detinut in Penitenciarul ..., a formulat cerere de intrerupere a pedepsei din motive medicale, nemotivata in drept.
La primul termen de judecata, din data de 31.10.2011, petentul condamnat a declarat personal in fata instantei ca nu isi insuseste continutul cererii, intrucat nu ii apartine. Petentul a fost asistat de aparatorul desemnat din oficiu ..., in baza delegatiei pentru asistenta judiciara obligatorie nr. 1913/13.10.2011.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine:
Contestatia la executare va fi respinsa ca inadmisibila, intrucat petentul condamnat nu si-o insuseste, sustinand ca nu a fost formulata el, iar potrivit unui principiu de larga aplicare in domeniul juridic, dubiul profita persoanei careia ii revine o anumita obligatie, sau care este acuzata de comiterea unei fapte (in dubio pro reo).
In baza art. 192 alin. 3 Cod procedura penala, cheltuielile judiciare avansate de stat vor ramane in sarcina acestuia.
Onorariul aparatorului din oficiu ... in suma de 100 lei va fi virat din fondurile MJ catre Baroul ..., in baza delegatiei pentru asistenta judiciara obligatorie nr. ...

Sursa: Portal.just.ro