La primul termen de judecata, instanta a invocat exceptia de necompetenta materiala a judecatoriei si a pus-o in discutia partilor.
Aparatorii partilor au solicitat admiterea exceptiei ca intemeiata.
Instanta apreciaza intemeiata exceptia motivat de urmatoarele considerente:
- prin cererea formulata de reclamante s-a solicitat instantei pronuntarea unei hotarari prin care sa se constate nulitatea absoluta partiala a certificatului de mostenitor nr. 124/13.03.1980 eliberat de NOTARIATUL DE STAT T cu privire la succesiunea defunctului SG, in referire la mostenitori si cotele acestora.
- se observa ca instanta a fost investita cu o actiune neevaluabila in bani, deoarece se solicita anularea unui certificat de mostenitor numai in ceea ce priveste stabilirea calitatii de mostenitor a reclamantei si a cotei acesteia.
- actiunea avand ca obiect stabilirea calitatii de mostenitor este neevaluabila in bani, in sprijinul acestei opinii fiind si dispozitiile din OUG 80/2013, astfel potrivit art. 5 alin.1 lit. b din acest act normativ " (1) Cererile in materia partajului judiciar se taxeaza astfel: b) stabilirea calitatii de coproprietar si stabilirea cotei-parti ce se cuvine fiecarui coproprietar - 50 lei pentru fiecare coproprietar. Se observa ca se stabileste o taxa fixa, spre deosebire de alte cereri care sunt considerate ca fiind evaluabile in bani, cum ar cereri pentru stabilirea masei succesorale ( 3% din valoarea masei succesorale) actiuni in pretentii, actiuni in revendicare, etc.
- potrivit art. 94 din NCPC "Judecatoriile judeca:
1. in prima instanta, urmatoarele cereri al caror obiect este evaluabil sau, dupa caz, neevaluabil in bani:
a) cererile date de Codul civil in competenta instantei de tutela si de familie, in afara de cazurile in care prin lege se prevede in mod expres altfel;
b) cererile referitoare la inregistrarile in registrele de stare civila, potrivit legii;
c) cererile avand ca obiect administrarea cladirilor cu mai multe etaje, apartamente sau spatii aflate in proprietatea exclusiva a unor persoane diferite, precum si cele privind raporturile juridice stabilite de asociatiile de proprietari cu alte persoane fizice sau persoane juridice, dupa caz;
d) cererile de evacuare;
e) cererile referitoare la zidurile si santurile comune, distanta constructiilor si plantatiilor, dreptul de trecere, precum si la orice servituti sau alte limitari ale dreptului de proprietate prevazute de lege, stabilite de parti ori instituite pe cale judecatoreasca;
f) cererile privitoare la stramutarea de hotare si cererile in granituire;
g) cererile posesorii;
h) cererile privind obligatiile de a face sau de a nu face neevaluabile in bani, indiferent de izvorul lor contractual sau extra contractual, cu exceptia celor date de lege in competenta altor instante;
h^1) cererile de declarare judecatoreasca a mortii unei persoane;
i) cererile de imparteala judiciara, indiferent de valoare;
j) orice alte cereri evaluabile in bani in valoare de pana la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea partilor, profesionisti sau neprofesionisti; (_)."
- se observa ca printre actiunile neevaluabile in bani stabilite exclusiv de competenta judecatoriei nu se regasesc si cele avand ca obiect constatarea nulitatii unui act neevaluabil in bani.
- de altfel este cunoscut faptul ca potrivit dispozitiilor Noului cod de procedura civila, aplicabil in speta, judecatoria nu mai este instanta de drept comun, cu tribunalul.
- desi reclamantele, prin aparator au aratat ca in speta sunt aplicabile dispozitiile art.118 din NCPC se observa ca aceste dispozitii nu specifica despre ce instanta este vorba , judecatorie sau tribunal, in timp ce dispozitiile art. 94 lit. i din NCPC stabilesc in competenta exclusiva a judecatoriei numai cererile de imparteala judiciara, indiferent de valoare, nu si cererile enumerate la art. 118.
Fata de aceste considerente si avand in vedere si dispozitiile art. 99 alin.1 din NCPC, in referire la art. 129 alin.1 si art. 130 alin.2 din NCPC instanta urmeaza a admite exceptia si sa decline competenta in favoarea Tribunalului Galati, sectia civila instanta careia i se va inainta dosarul.
Nulitate absoluta certificat de mostenitor - competenta conform art.94 din NCPC apartine tribunalului fiind o actiune neevaluabila in bani, care nu se regaseste in disp.art.94 din NCPC
Sentinta civila nr. 435 din data de 26.02.2015
pronunțată de Judecatoria Tecuci
Sursa: Portal.just.ro