Prin cererea inregistrata la aceasta instanta sub nr.105/320/2009, la data de 07.01.2009, Municipiul Tg Mures-Serviciul Public Politia Comunitara a solicitat, transformarea sanctiunii amenzii contraventionale, aplicate contravenientei PRA, in prestarea unei activitati, in folosul comunitatii.
In motivarea cererii, s-a aratat ca, prin procesul verbal de contraventie, nr. 0003372, contravenienta PRA a fost sanctionata contraventional, cu amenda in cuantum de 500 lei, pentru savarsirea contraventiei prevazute de art. 2 pct. 6 din Legea nr.61/1991.
Intrucat procesul verbal de contraventie, nu a fost contestat, in baza art. 39 din OG 2/2001, s-a initiat procedura de executare silita a creantei fiscale, de catre Directia Fiscala Medias, insa, acest demers, a ramas fara rezultat, in conditiile in care, contravenienta nu detine bunuri proprietate personala si nu obtine venituri urmaribile.
In aceste conditii, a aratat ca se impune transformarea sanctiunii amenzii contraventionale, in prestarea unei activitati in folosul comunitatii, conform principiului consacrat prin OG 2/2001, potrivit caruia, orice persoana trebuie sa raspunda, proportional cu gravitatea consecintelor provocate in societate, asigurandu-se astfel, functia educativa a pedepsei.
A fost adminsitrata proba cu inscrisuri, fiind depusa la dosar: adresa nr. 25555/24.11.2008, emisa de Directia Fiscala Locala din cadrul Municipiului Medias, procesul verbal de contraventie seria PC nr.0003372, incheiat la data de 16.10.2008.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Prin procesul verbal de contraventie seria PC nr.0003372, incheiat la data de 16.10.2008, contravenienta PRA, a fost sanctionata cu amenda contraventionala, in suma de 500 lei, pentru comiterea contraventiei, prevazute de art. 2 alin 6 din Legea 61/1991.
Potrivit prevederilor art. 9 alin. 3 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, in cazul in care contravenientul nu a achitat amenda in termen de 30 de zile de la ramanerea definitiva a sanctiunii si nu exista posibilitatea executarii silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanta de judecata pe a carei raza teritoriala s-a savarsit contraventia, in vederea inlocuirii amenzii cu sanctiunea obligarii contravenientului la prestarea unei activitati in folosul comunitatii, tinandu-se seama de partea din amenda care a fost achitata.
In art. 9 alin. 5 din din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor si in art. 1 alin. 3 din OG nr. 55/2002 privind regimul juridic al sanctiunilor prestarii unei activitati in folosul comunitatii, se prevede ca sanctiunea prestarii unei activitati in folosul comunitatii poate fi aplicata numai daca exista consimtamantul contravenientului.
Prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 1354/2008, au fost declarate neconstitutionale prevederile legale care conditionau inlocuirea sanctiunii amenzii cu munca in folosul comunitatii, astfel incat, daca sunt indeplinite celelalte cerinte ale legii interne si ale conventiilor internationale privind drepturile omului, in prezent, sanctiunea prestarii unei activitati in folosul comunitatii poate fi aplicata si fara acordul contravenientului.
Potrivit art. 42 din Constitutia Romaniei si art. 4 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, munca fortata este interzisa, exceptand, activitatile pentru indeplinirea indatoririlor militare, precum si cele desfasurate, potrivit legii, in locul acestora, din motive religioase sau de constiinta; munca unei persoane condamnate, prestata in conditii normale, in perioada de detentie sau de libertate conditionata; prestatiile impuse in situatia creata de calamitati ori de alt pericol, precum si cele care fac parte din obligatiile civile normale stabilite de lege.
Potrivit prevederilor art. 9 alin. 1 din OG nr. 2/2001, prestarea unei activitati in folosul comunitatii poate fi stabilita numai prin lege si numai pe o durata ce nu poate depasi 300 de ore.
Potrivit prevederilor art. 1 din OG nr. 55/2002 privind regimul juridic al sanctiunilor prestarii unei activitati in folosul comunitatii, sanctiunea prestarii unei activitati in folosul comunitatii poate fi prevazuta numai in legi sau in ordonante ale Guvernului, prin care se stabilesc si se sanctioneaza anumite fapte ce constituie contraventii. Sanctiunea prestarii unei activitati in folosul comunitatii se stabileste intotdeauna alternativ cu amenda si poate fi aplicata numai de instanta de judecata
In speta se constata ca amenzile au fost aplicate in baza Legii nr. 61/1991, care nu prevede sanctiunea prestarii unei activitati in folosul comunitatii alternativ cu amenda.
Fata de cele expuse mai sus, avand in vedere ca pentru faptele savarsite legea nu prevede sanctiunea prestarii unei activitati in folosul comunitatii alternativ cu amenda, instanta nedispunand prin urmare de criterii clare de apreciere cu privire la numarul de ore de munca in folosul comunitatii, la care ar urma sa fie obligata contravenienta, cererea de inlocuire a amenzii cu munca in folosul comunitatii urmeaza a fi respinsa.
Civil - obligatie de a face - TRANSFORMAREA AMENZII CONTRAVENTIONALE
Hotarare nr. 5804 din data de 07.07.2009
pronunțată de Judecatoria Targu-Mures
Sursa: Portal.just.ro