Plangere contraventionala Sentinta civila nr. 3849 din data de 28.04.2011
pronunțată de Judecatoria Targu Jiu

Dosar nr.3184/318/2011 Cod operator 2445
ROMANIA
JUDECATORIA TG-JIU JUDETUL GORJ
SENTINTA CIVILA NR.3849
SEDINTA PUBLICA DIN 28.04.2011
INSTANTA CONSTITUITA DIN:
PRESEDINTE: ANGELA ELENA GAVANESCU
GREFIER: Claudia Hirceanu

Pe rol fiind solutionarea plangerii contraventionale formulate de petentul MI in contradictoriu cu intimata IPJ G.
La apelul nominal facut in sedinta publica a raspuns petentul, lipsa fiind intimata.
Procedura de citare este legal indeplinita.
S-a facut referatul oral al cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care petentul a depus la dosar in copie inscrisuri in circumstantiere, respectiv adeverinta de salariat, acte de stare civila, scrisori medicale, certificat de atestare fiscala.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanta a constatat cauza in stare de judecata si a acordat cuvantul pe fond.
Petentul a solicitat admiterea plangerii, anularea procesului-verbal contestat, iar in subsidiar inlocuirea sanctiunii amenzii contraventionale cu sanctiunea avertisment, avand in vedere circumstantele sale personale.

JUDECATA
Prin plangerea contraventionala inregistrata pe rolul Judecatoriei Tg-Jiu la data de 25.02.2011 sub nr.3184/318/2011 petentul MI a solicitat instantei ca in contradictoriu cu intimata IPJ Gorj sa se dispuna anularea procesului-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei seria CC nr.7806313/25.02.2011.
In motivarea plangerii, a aratat ca in data de 24.02.2011 a lucrat de dimineata de la ora 08.00 pana la ora 11.30, la firma unde este angajat conducator auto de 12 ani, perioada in care nu a avut nici un fel de sanctiuni contraventionale, nici un fel de accidente in trafic.
A sustinut ca inainte de a pleca de la sediul firmei a servit masa, consumand o bere si o salata de muraturi, intentia sa fiind aceea de a ramane la Tg-Jiu, la sediul firmei, a doua zi fiind de serviciu.
A sustinut ca a primit telefon de la sotia sa care i-a comunicat ca fiul sau se simte rau, are temperatura mare si trebuie sa-i aduca medicamente, respectiv antibiotice, intrucat din cauza temperaturii foarte mari minorul facea convulsii si medicamentele erau strict necesare.
A sustinut ca in aceasta imprejurare, a plecat cu masina proprietate personala spre locul de domiciliu fiind oprit de organele de politie care l-au testat cu aparatul etilotest.
A solicitat aplicarea dispozitiilor art.11 din OG nr.2/2001, in sensul inlaturarii caracterului contraventional al faptei, data fiind starea de necesitate. A sustinut ca s-a aflat in situatia de a savarsi aceasta fapta pentru a salva de la un pericol iminent copilul sau, data fiind starea de sanatate a acestuia.
A apreciat ca inregistrarea aparatului etilotest s-a datorat atat consumului unei sticle de bere, dar si consumului de muraturi care se pregatesc la firma unde lucreaza.
In circumstantiere, a invocat faptul ca este singurul membru de familie care aduce venituri, iar starea materiala a familiei depinde numai de el si de activitatea de conducator auto pe care o desfasoara.
In drept, plangerea a fost intemeiata pe dispozitiile OUG nr.195/2002.
In dovedirea plangerii, a depus la dosar procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei seria CC nr.7806313/25.02.2011, cartea sa de identitate.
Intimata a formulat intampinare, solicitand respingerea plangerii ca neintemeiata.
In aparare, a sustinut ca petentul a condus un autoturism pe drumurile publice in timp ce se afla sub influenta bauturilor alcoolice, constatarea faptei realizandu-se cu ajutorul aparatului etilotest, rezultand o alcoolemie de 0,38 mg/l alcool pur in aerul expirat.
A precizat ca motivele invocate de petent in plangere nu sunt reale si nu au fost invocate cu prilejul intocmirii procesului-verbal de constatare a contraventiei, iar din nota cu abateri rutiere rezulta ca petentul a mai fost sanctionat in doua randuri pentru conducere sub influenta alcoolului.
In aparare, a depus la dosar in copie dovada testarii petentului cu aparatul alcooltest, raportul agentului constatator, fisa cu abateri rutiere a petentului.
Instanta a incuviintat petentului proba cu inscrisuri in circumstantiere.
Plangerea este scutita de plata taxei judiciare de timbru si a timbrului judiciar, conform dispozitiilor art. 15 lit.i din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru si a fost formulata cu respectarea termenului de 15 zile de la data comunicarii procesului-verbal de constatare a contraventiei si de aplicare a sanctiunii prevazut de art.31 alin.1 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, termen calculat conform disp.art.101 alin.1 C.proc.civ.
Examinand plangerea dedusa judecatii instanta retine urmatoarele:
Prin procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei seria CC nr.7806313/25.02.2011 s-a dispus sanctionarea petentului cu sanctiunea principala constand in amenda in suma de 603 lei si sanctiunea complementara a retinerii permisului de conducere pentru savarsirea contraventiei prev. de art.102 alin.3 lit.a din O.U.G nr. 195/2002, retinandu-se ca acesta, in data de 25.02.2011 ora 01.03 pe strada Calea B, din T judetul G a fost depistat conducand auto Opel Astra inmatriculat sub nr.GJ 30 DUT in timp ce se afla sub influenta alcoolului, fapta dovedita cu aparatul etilotest Drager 0385 la pozitia 289 indicand o alcoolemie de 0,38 mg/l alcool pur in aerul expirat.
La rubrica "alte mentiuni" a procesului-verbal petentul a consemnat ca a baut o bere Timisoreana si nu doreste recoltarea de probe biologice de sange sau urina.
Procedand la verificarea, potrivit art.34 alin.1 din OG nr.2/2001, a legalitatii si temeiniciei procesului-verbal contestat, instanta retine, in ceea ce priveste legalitatea, ca acesta indeplineste conditiile de forma ale intocmirii lui, fiind respectate in cauza dispozitiile art.16 si art.17 din O.G nr.2/2001.
Astfel, procesul-verbal de constatare a contraventiei cuprinde mentiunile prevazute de art.17 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, respectiv mentiunile privind numele, prenumele, calitatea agentului constatator, numele si domiciliul contravenientului, fapta savarsita, data comiterii acesteia, semnatura agentului constatator, nefiind incident vreunul din motivele de nulitate absoluta care se constata din oficiu de catre instanta de judecata.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de constatare a contraventiei, instanta are in vedere faptul ca nu intreaga materie a contraventiilor din dreptul intern reprezinta o "acuzatie in materie penala", in sensul autonom al Conventiei Europene a Drepturilor Omului. O premisa contrara, in sensul ca natura "penala" are intreaga materie a contraventiilor, nefiind de conceput vreo distinctie din acest punct de vedere in interiorul unei materii cu caracter unitar, se loveste de cel putin doua contraargumente.
Primul are in vedere insasi modalitatea de analiza a Curtii Europene, care nu porneste niciodata - nici chiar in situatiile in care s-a mai confruntat cu ipoteze similare - de la premisa ca o anumita fapta contraventionala reprezinta o acuzatie in materie penala. Curtea procedeaza in mod necesar si invariabil la o analiza a cazului concret dedus judecatii, pentru clarificarea aplicabilitatii ratione materiae a art. 6 si subsecvent, a incidentei garantiilor instituite de acesta.
Aceasta analiza are loc prin aplicarea principiilor stabilite in cauzele Engel si altii impotriva Olandei si Oztürk impotriva Germaniei.
Pentru clarificarea continutului notiunii autonome de "acuzatie in materie penala ", necesara tocmai pentru a analiza realitatile procedurii in litigiu, Curtea a stabilit trei criterii si anume (a) calificarea faptei potrivit dreptului national, (b) natura faptei incriminate, (c) natura si gravitatea sanctiunii.
In ceea ce priveste primul criteriu, in dreptul intern conducerea unui autoturism cu incalcarea regulilor de circulatie prev. de O.U.G.nr.195/2002 reprezinta o fapta contraventionala si nu penala.
Insa in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului calificarea faptei in dreptul national al statului in cauza are o valoare formala si relativa, reprezentand doar un punct de plecare in analiza efectuata de Curte ( cauza Weber impotriva Elvetiei).
Ratiunea pentru care calificarea realizata de dreptul intern nu este una absoluta este prezentata de Curte in cauza Oztürk impotriva Germaniei. Astfel, ar fi contrar obiectului si scopului art. 6, care garanteaza oricarei persoane dreptul la un proces echitabil, daca statelor le-ar fi permis sa excluda din campul de aplicare al art. 6 o intreaga categorie de fapte, pe motivul ca acestea ar fi contraventii.
Al doilea criteriu, natura faptei incriminate, este considerat de Curte cel mai important ( cauza Jussila impotriva Finlandei), iar el presupune analiza alternativa a mai multor aspecte.
Astfel, un prim aspect analizat il constituie sfera de aplicare a normei incalcate prin savarsirea faptei. In ipoteza in care textul normativ se adreseaza tuturor cetatenilor, iar nu unui grup de persoane avand un statut special (de exemplu, militarilor in exercitiul functiunii, avocatilor tinuti sa respecte solemnitatea sedintei de judecata ori secretul profesional), atunci acesta este de aplicabilitate generala si art. 6 sub aspect "penal " devine incident ( hotararea Bendenoun impotriva Frantei). Evident, aceasta nu exclude stabilirea unor conditii privind savarsirea faptei, calitatea persoanei (de exemplu, sofer sau contribuabil) sau alte aspecte ale raspunderii juridice, in masura in care norma isi pastreaza caracterul de generala aplicare.
Verificand existenta acestui element in cauza, instanta constata ca O.U.G.nr.195/2002 este un act normativ cu aplicabilitate generala, adresandu-se tuturor cetatenilor, iar nu unui grup de persoane avand un statut special, iar ratiunea urmarita de legiuitorul roman in incriminarea faptei retinute in sarcina petentului o constituie protejarea sigurantei pe drumurile publice.
Un al doilea element analizat de catre Curtea Europeana a Drepturilor Omului il constituie caracterul represiv (punitiv) si disuasiv, iar nu reparator al masurii luate.
In cauza, sanctiunea aplicata are acest caracter, intrucat nu este menita sa acopere un prejudiciu material produs statului, ci are rolul de a sanctiona o anumita conduita apreciata de legiuitor ca prezentand pericol social pentru circulatia pe drumurile publice.
In ceea ce priveste cel de-al treilea criteriu, natura si gravitatea sanctiunii, se are in vedere maximul pedepsei prevazut de lege pentru fapta incriminata, deci sanctiunea la care faptuitorul s-ar fi putut expune, iar nu neaparat cea efectiv aplicata ( cauzele Campbell si Fell impotriva Marii Britanii sau Demicoli impotriva Maltei).
In dreptul intern, dupa abrogarea prevederilor privind transformarea amenzii contraventionale in inchisoare, art. 5 alin. 2 si art. 8 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 din privind regimul juridic al contraventiilor prevad ca sanctiunile contraventionale principale sunt avertismentul, amenda contraventionala si prestarea unei activitati in folosul comunitatii, iar amenda contraventionala are caracter administrativ.
Fiind distincta de eventualele prejudicii produse prin savarsirea faptei, amenda contraventionala este o sanctiune pecuniara principala, un mijloc de constrangere avand un caracter preventiv si sanctionator.
In aceste conditii, trebuie analizat cuantumul acesteia, Curtea statuand in cauza Oztürk impotriva Germaniei ca o amenda, chiar intr-un cuantum moderat, nu este de natura sa inlature de plano aplicabilitatea laturii penale a art. 6.
In prezenta cauza, petentul a fost sanctionat cu amenda contraventionala in cuantum de 603 lei, insa instanta are in vedere faptul ca potrivit art.63 alin.2 C.penal, minimul amenzii penale il constituie 150 lei, comparatie care imprima severitate sanctiunii aplicate petentului.
Ultimele doua criterii formulate de Curtea europeana pentru identificarea notiunii autonome de "acuzatie in materie penala " sunt alternative, nu cumulative, indeplinirea oricaruia dintre ele ducand la concluzia ca art. 6 sub aspectul laturii penale este aplicabil. Ca exceptie insa, abordarea cumulativa nu este exclusa atunci cand analiza separata a celor doua criterii nu a fost suficienta pentru excluderea oricarui dubiu cu privire la natura faptei ce face obiectul cauzei ( hotararea Bendenoun impotriva Frantei).
Ca atare, avand in vedere criteriile analizate mai sus, instanta apreciaza ca faptele imputate petentului in prezenta cauza reprezinta o "acuzatie in materie penala".
Mai mult, Curtea a stabilit in cauze precum Oztürk impotriva Germaniei ori Lutz impotriva Germaniei ca, adresandu-se in mod nediferentiat tuturor cetatenilor in calitatea lor de participanti la traficul rutier (caracterul general al normei) si avand un caracter represiv si disuasiv (scopul sanctiunii), intreaga procedura de aplicare si sanctionare a amenzilor administrative in temeiul legilor rutiere trebuie sa fie supusa exigentelor art. 6. Acelasi caracter il are si sanctiunea suspendarii dreptului de a conduce autovehicule in baza unui sistem bazat pe puncte de penalizare sau anularea acestui drept. Referitor la aceste aspecte, pe langa caracterul normei incriminatoare, instanta europeana a folosit si criteriul gravitatii sanctiunii, deoarece dreptul de a conduce un vehicul este de o mare utilitate pentru viata curenta a oricarei persoane sau pentru exercitiul unei activitati profesionale.
Consecintele calificarii faptei imputate petentului de catre instanta in prezenta cauza drept acuzatie in materie penala sunt acelea ca petentul se bucura de prezumtia de nevinovatie, iar sarcina probei incumba autoritatilor statului.
Insa niciuna dintre aceste garantii procesuale nu are un caracter absolut, deoarece limitele pana la care functioneaza prezumtia de nevinovatie si continutul obligatiei autoritatilor de a suporta sarcina probei se raporteaza la specificul fiecarui caz in parte.
In materia faptelor scoase din sfera dreptului penal si incluse in sfera abaterilor contraventionale, instanta de fata constata ca legiuitorul european a admis faptul ca limitele de apreciere sub aspectul respectarii prezumtiei de nevinovatie sunt mult mai largi. Prezumtia de nevinovatie nu este una absoluta, ca de altfel nici obligatia acuzarii de a suporta intreaga sarcina a probei. Dat fiind ca analiza se plaseaza intr-un domeniu in care numarul faptelor sanctionate este extrem de mare, Curtea Europeana a retinut ca aplicarea cu cea mai mare rigoare a principiilor enuntate ar duce la lasarea nepedepsite a multor contraventii si ar pune in sarcina autoritatilor ce aplica astfel de sanctiuni o povara excesiva si nejustificata, orientare jurisprudentiala dovedita prin decizii de inadmisibilitate de tipul Falk impotriva Olandei.
O cauza semnificativa in jurisprudenta Curtii este Salabiaku impotriva Frantei, in care instanta europeana analizeaza limitele prezumtiei de nevinovatie prin raportare la instituirea de catre legislatiile nationale a unor prezumtii de drept ori prin folosirea de catre judecatorii nationali a prezumtiilor simple de fapt.
In aceasta cauza instanta europeana a amintit faptul ca prezumtiile de fapt sau de drept opereaza in legile represive din toate sistemele juridice si ca ea nu interzice in principiu asemenea prezumtii. Cu toate acestea, exigentele unui proces echitabil impun statelor contractante ca, in materie penala, sa nu depaseasca cu privire la instituirea prezumtiilor de fapt sau de drept anumite limite si le foloseasca intr-o maniera rezonabila, tinand cont de gravitatea faptei si cu respectarea dreptului la aparare al acuzatului.
De asemenea, Curtea a stabilit ca sarcina ei nu este aceea de a verifica compatibilitatea in abstracto a unei prezumtii legale sau simple cu prevederile Conventiei, ci de a determina daca aceasta a fost aplicata in concret reclamantului intr-o maniera compatibila cu respectarea prezumtiei de nevinovatie (pentru ultimul aspect cauza Bouamar impotriva Frantei).
Prin urmare, Curtea statueaza ca instituirea unor prezumtii care opereaza impotriva persoanei sanctionate si care au rolul de a inversa sarcina probei, nu sunt incompatibile de plano cu respectarea prezumtiei de nevinovatie.
A conferi forta probanta unui inscris nu echivaleaza cu negarea prezumtiei de nevinovatie, ci poate fi considerata o modalitate de "stabilire legala a vinovatiei" in sensul art.6 din Conventia europeana. Interpretarea contrara ar fi de natura sa perturbe in mod grav functionarea autoritatilor statului, facand extrem de dificila sanctionarea unor fapte antisociale minore ca gravitate raportat la faptele penale, dar extrem de numeroase.
Or, in ceea ce priveste forta probanta atribuita de lege procesului-verbal de contraventie, instanta europeana a mentionat in mod constant ca administrarea probelor este supusa in primul rand regulilor din dreptul intern si ca revine cu prioritate jurisdictiilor nationale sa aprecieze elementele furnizate de ele. Sarcina Curtii este aceea de a verifica daca procedura in ansamblul sau, care cuprinde si modalitatea de administrare a probelor, a avut un caracter echitabil ( cauza Ferrantelli si Santangelo impotriva Italiei ori Saidi impotriva Frantei).
Instanta apreciaza, avand in vedere si cauza Bosoni impotriva Frantei, ca aplicarea art. 6 din Conventie in prezenta cauza nu are ca obiect limitarea modalitatilor de proba prevazute de legea interna.
Exigentele textului mentionat au in vedere ca vinovatia sa fie in mod legal stabilita si nu reprezinta un obstacol in calea prezumtiilor de fapt sau de drept instituite in materie contraventionala, in masura in care aceste prezumtii nu sunt irefragabile, pot fi rasturnate prin proba contrara si procedura de judecata respecta dreptul la aparare al contravenientului.
In ceea ce priveste forta probanta a procesului-verbal de contraventie in dreptul intern, instanta constata ca desi art.34 alin.1 din O.G.nr.2/2001 nu cuprinde dispozitii exprese cu privire la forta probanta a actului de constatare a contraventiei, instanta pe de alta parte trebuie sa ia in considerare faptul ca dreptul unei persoane de a fi prezumata nevinovata si de a solicita acuzarii sa dovedeasca faptele ce i se imputa nu este absolut.
In acest context, Curtea mentioneaza ca prezumtiile de fapt sau de drept opereaza in toate sistemele de drept si nu sunt interzise de Conventia Europeana a Drepturilor Omului, in masura in care statul respecta limite rezonabile, avand in vedere importanta scopului urmarit, dar si respectarea dreptului la aparare (cauza Västberga Taxi Aktiebolag si Vulic impotriva Suediei).
Inteleasa in forma ei restrictiva, dar improprie, respectarea prezumtiei de nevinovatie ar presupune ca instanta de judecata, ignorand existenta procesului-verbal de contraventie, sa stabileasca temeinicia acuzatiei pe baza unor elemente intotdeauna extrinseci acestuia.
Dincolo de excesivitatea si imposibilitatea obiectiva de realizare a acestei cerinte, mai ales atunci cand agentul constatator consemneaza in procesul-verbal rezultatul propriilor sale constatari, aceasta concluzie ar face ca in materia contraventionala sarcina probei sa fie mult mai impovaratoare decat in materia dreptului penal, unde, de exemplu, procesul-verbal de constatare a infractiunii flagrante este un mijloc de proba necontestat.
Or, sarcina instantei de judecata este de a respecta principiul proportionalitatii intre, pe de o parte, scopul urmarit de autoritatile statului de a sanctiona faptele antisociale, iar pe de alta parte, mijloacele utilizate in proces pentru aflarea adevarului judiciar, cu respectarea dreptului la aparare al persoanei sanctionate contraventional. Aceasta presupune prin esenta ca sistemul probator sa nu duca la impunerea unor conditii imposibil de indeplinit in materie de sarcina a probei.
Textul articolului 34 alineatul 1 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 permite o interpretare in concordanta cu exigentele unui proces echitabil, de vreme ce prevede ca instanta de judecata verifica legalitatea si temeinicia procesul-verbal de contraventie. Prin urmare, in prezenta cauza instanta nu porneste de la ideea preconceputa ca persoana sanctionata contraventional este vinovata, ci mentinerea procesului-verbal de contraventie este rezultatul unor verificari, mai restranse ori mai largi, efectuate in mod obligatoriu de instanta de judecata.
Asadar, face o distinctie clara intre situatia de fapt care se stabileste prin procesul-verbal de contraventie si aspectul, ce va fi ulterior stabilit, al vinovatiei persoanei sanctionate contraventional.
Procedand la administrarea celorlalte probe (inscrisuri, martori, interogatoriul), situatia de fapt retinuta in procesul-verbal de contraventie poate fi confirmata sau infirmata.
Transpunand aceste principii in speta, instanta observa ca intimata isi sustine acuzarea nu numai prin procesul-verbal de constatare a contraventiei contestat, ci si prin rezultatul testarii efectuate cu aparatul Drager.
In analiza respectarii principiului proportionalitatii, trebuie observat ca dispozitiile O.U.G.nr.195/2002 au drept scop reglementarea si garantarea respectarii regulilor de circulatie pe drumurile publice, iar respectarea regulilor impuse de acest act normativ are implicatii majore asupra garantarii dreptului la viata si la integritate al persoanelor si bunurilor si pentru instituirea unui climat de securitate sociala, astfel ca interesul societatii in respectarea acestor reguli este de importanta capitala.
In acelasi timp insa, persoana sanctionata in baza acestui act normativ are dreptul la un proces echitabil (art.31-36 din O.G.nr.2/2001), in cadrul caruia poate sa utilizeze orice mijloc de proba si sa invoce orice argumente pentru dovedirea imprejurarii ca situatia de fapt din procesul-verbal contestat nu corespunde realitatii.
Instanta a dat posibilitate petentului sa indice motivele de fapt si de drept ale plangerii sale, a administrat din oficiu proba cu inscrisuri, constatand ca petentul nu a inteles sa solicite alte probatorii.
Acestuia i s-a respectat astfel dreptul la un proces echitabil, oferindu-i-se posibilitatea de a utiliza orice mijloc de proba si de a invoca orice argumente pentru dovedirea imprejurarii ca situatia de fapt descrisa in actul contestat nu corespunde modului de desfasurare a evenimentelor.
Analizand intregul material probator administrat in cauza, prin prisma prezumtiei de nevinovatie de care se bucura petentul, instanta retine urmatoarele:
Potrivit art.102 alin.3 lit.a din OUG nr.195/2002, constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda prevazuta in clasa a IV-a de sanctiuni si cu aplicarea sanctiunii complementare a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce pe o perioada de 90 de zile savarsirea de catre conducatorul auto a faptei de a conduce sub influenta bauturilor alcoolice, daca fapta nu constituie, potrivit legii, infractiune.
Asadar, instanta constata ca situatia de fapt retinuta in procesul-verbal contestat a fost corect incadrata juridic de catre agentul constatator.
Cat priveste realitatea situatiei de fapt, instanta observa ca petentul nu neaga faptul ca a fost depistat in trafic conducand sub influenta alcoolului, de altfel acest aspect rezultand si din dovada testarii acestuia cu aparatul etilotest inaintata de intimata la dosar (fila 14), din care rezulta ca in data de 25.02.2011, orele 01.03 petentul a avut o imbibatie alcoolica de 0,38 mg/l, semnand totodata pe inscrisul constatand testarea sa.
Ca atare, instanta apreciaza ca in mod temeinic s-a retinut in sarcina sa savarsirea contraventiei prev. de art.102 alin.3 lit.a din OUG nr.195/2002.
Cat priveste starea de necesitate invocata de petent, instanta constata ca intr-adevar potrivit art.11 alin.1 din OG nr.2/2001 starea de necesitate constituie cauza care inlatura caracterul contraventional al faptei.
Plecand de la prevederile art.45 alin.2 din Codul penal, in practica judiciara s-a stabilit ca este in stare de necesitate acela care savarseste fapta pentru a salva de la un pericol iminent si care nu putea fi inlaturat altfel, viata, integritatea corporala sau sanatatea sa, a altuia sau un bun important al sau ori al altuia sau un interes obstesc.
Desi prin inscrisul medical aflat la fila 18 rezulta ca fiul petentului a suferit in data de 25.02.2011 de stare febrila, instanta apreciaza ca acest document nu este suficient pentru a proba pericolul iminent in care s-a aflat copilul, in conditiile in care petentul nu a facut dovada si a eventualei internari a minorului, de exemplu, avand in vedere gradul de gravitate al situatiei invocate in plangere.
Mai mult, chiar si in situatia in care intr-adevar s-ar fi impus deplasarea urgenta cu medicamente la copil, instanta constata ca pericolul iminent in care s-a aflat copilul putea fi inlaturat de petent si altfel, de exemplu deplasandu-se cu ajutorul serviciilor de taximetrie, stiut fiind faptul ca acestea functioneaza la orice ora.
Ca atare, instanta apreciaza ca petentul nu a probat intrunirea tuturor elementelor starii de necesitate, astfel cum au fost prezentate mai sus, in consecinta neimpunandu-se exonerarea sa de raspundere contraventionala.
In ceea ce priveste proportionalitatea sanctiunilor aplicate, instanta constata ca agentul constatator a individualizat in mod corect sanctiunile.
De asemenea, si sanctiunile complementare trebuie supuse controlului judecatoresc conform art.34 din O.G.nr.2/2001 si conform art.6 si 7 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, in conditiile in care Curtea a considerat ca pana si sanctiunea complementara a punctelor de penalizare care pot fi aplicate in materie contraventionala are caracter "penal" in sensul art.6 si 7 din Conventie (cauza Malige contra Frantei, hotararea din 23.09.1998).
Curtea a apreciat ca sanctiunea punctelor de penalizare, desi in dreptul intern al statelor poate avea caracter administrativ, in plan conventional are caracter penal, atata timp cat poate sa duca, la acumularea unui anumit numar de puncte, la pierderea dreptului de a mai conduce.
Or, dreptul de a conduce este foarte util in viata de zi cu zi si in viata profesionala, astfel ca, desi aplicarea punctelor de penalizare are caracter preventiv, are si un caracter punitiv similar unei sanctiuni penale.
In aceste conditii, aplicand aceste principii la dreptul intern, nu numai aplicarea punctelor de penalizare, cat si cu atat mai mult sanctiunea complementara a suspendarii dreptului de a conduce are un caracter "penal" in sensul Conventiei, astfel ca aplicarea acestor sanctiuni nu se poate dispune automat, fara a putea fi supuse controlului instantelor, iar instanta are dreptul, in conditiile art.31 din O.G.nr.2/2001, sa verifice si modul de individualizare a aceste sanctiuni.
Pentru a aprecia astfel, instanta are in vedere faptul ca desi O.U.G.nr.195/2002 prevede obligativitatea aplicarii automate a pedepsei complementare a suspendarii dreptului de a conduce, si aceasta sanctiune trebuie supusa unei operatiuni de individualizare in temeiul art.5 alin.5 din O.G.nr.2/2001, care prevede ca sanctiunea stabilita trebuie sa fie proportionala cu gradul de pericol social al faptei savarsite, text in care nu se face nicio distinctie dupa cum ar fi vorba de sanctiuni principale sau sanctiuni complementare.
Pedeapsa complementara a suspendarii dreptului de a conduce, prevazuta de art. 102 alin.3 lit.a din O.U.G.nr.195/2002, a fost aplicata prin raportare la prevederile art.111 lit.c si art.96 alin. 1 din O.U.G.nr.195/2002, care prevad ca sanctiunile complementare au ca scop inlaturarea unei stari de pericol si preintampinarea savarsirii altor fapte interzise de lege.
In raport de imprejurarile comiterii faptei -conducerea unui autoturism sub influenta bauturilor alcoolice, instanta apreciaza ca se impune luarea acestei masuri care are caracter preventiv, intrucat priveste protectia interesului public fata de riscul potential pe care il prezinta petentul care a incalcat regulile de circulatie rutiera, pentru ceilalti participanti la trafic.
Raportat la cele doua criterii legale prevazute de art.98 alin.3 din O.U.G.nr.195/2002, gravitatea faptei si pericolul social, instanta apreciaza ca toate sanctiunile aplicate petentului sunt proportionale, fiind suficienta coborarea de catre agentul constatator a amenzii la minimul prevazut de lege.
Instanta constata ca intr-adevar petentul este singurul intretinator al familiei sale si a recunoscut savarsirea faptei, insa aceste imprejurari nu sunt suficiente pentru schimbarea sanctiunii aplicate de agentul constatator, fata de gradul de pericol social foarte ridicat al faptei rezultat din aceea ca prin fapta sa a periclitat siguranta participarii in trafic a celorlalti conducatori auto, cu consecinta producerii de accidente rutiere.
Fapta petentului este cu atat mai grava cu cat acesta este de meserie conducator auto, in consecinta trebuind sa dea dovada de responsabilitate in respectarea regulilor codului rutier intr-un grad mult mai ridicat decat orice alta persoana participanta la trafic.
Pentru a permite petentului sa inteleaga regulile de circulatie pe drumurile publice, necesitatea nu numai legala, dar si morala de a respecta aceste reguli si de a nu fi un pericol cel putin pentru ceilalti participanti la trafic, daca nu si pentru persoana sa, instanta va respinge plangerea formulata de petent impotriva procesului-verbal seria CC nr.7806313/25.02.2011 intocmit de catre IPJ G-Politia Municipiului T, retinand legalitatea si temeinicia acestui act.

Respinge plangerea contraventionala formulata de petentul MI, cu domiciliul in ........... in contradictoriu cu intimata IPJ G., cu sediul in .......... si cu privire la procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei seria CC nr.7806313/25.02.2011 intocmit de catre IPJ G Politia Municipiului Tg. ca neintemeiata.
Irevocabila.
Pronuntata in sedinta publica din 28.04.2011 la Judecatoria Tg-Jiu.
Presedinte, Grefier,
Red./Tehn.AGE. 2 ex.
02.05.2011