Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

plangere impotriva Rezolutiei de confirmare a propunerii de neinceperii urmaririi penale Sentinta penala nr. 338 din data de 22.09.2010
pronunțată de Judecatoria Targu-Bujor

Dosar nr. 1607/316/2010

R O M A N I A
JUDECATORIA TG.BUJOR
JUD. GALATI
SENTINTA PENALA NR. 338
SEDINTA PUBLICA DIN 22.09.2010 La ordine fiind solutionarea plangerii formulate de petentul M.L., impotriva Rezolutiei de
confirmare a propunerii de neinceperii urmaririi penale din data de 15.05.2010, pronuntata de Parchetul de
pe langa Judecatoria Tg. Bujor, in dosarul nr. 1475/P/2009, in contradictoriu cu intimata B.A.
La apelul nominal au raspuns petentul si intimata.
Procedura legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei, in sensul ca s-a depus dosarul nr. 1475/P/2010 al Parchetului
de pe langa Judecatoria Tg.Bujor.
Petentul precizeaza ca isi mentine plangerea formulata pentru neplata pensiei de
intretinere pentru minorul de 9 ani, de catre intimata.
Intimata precizeaza ca nu poate sa-i acorde pensia de intretinere deoarece nu realizeaza
venituri, iar in cazul in care i-ar fi fost incredintat minorul l-ar fi crescut .
Petentul solicita admiterea plangerii, iar faptuitoarea sa-i plateasca pensia de intretinere
pentru minor, este beneficiara a legii nr. 246/2007.
Reprezentantul Parchetului precizeaza ca din probele administrate rezulta ca intimata nu
realizeaza venituri, solicitand respingerea plangerii ca nefondata. I N S T A N T A


Asupra plangerii de fata:
La data de 10.08.2010 petentul M L a formulat plangere impotriva Rezolutiei de confirmare a
propunerii de neinceperii urmaririi penale din data de 15.05.2010, pronuntata de Parchetul de pe langa
Judecatoria Tg. Bujor, in dosarul nr. 1475/P/2009, in contradictoriu cu intimata B A (fosta M ), aceasta
fiind inregistrata sub nr. 1607/316/2010 in fata Judecatoriei Tg. Bujor.
In motivare, petentul a aratat ca fosta sotie B A nu a mai achitat pensia alimentara pentru
minorul M V D , incredintat acestuia prin sentinta civila nr. 28.04.2010 a Judecatoriei Tg. Bujor.
Apreciaza solutia procurorului ca fiind nelegala.
Analizand materialul probator administrat in dosarul de urmarire penala nr. 1475/P/2009,
instanta retine urmatoarele:
Prin Rezolutia de confirmare a propunerii de neinceperii urmaririi penale din data de 15.05.2010,
pronuntata de Parchetul de pe langa Judecatoria Tg. Bujor, in dosarul nr. 1475/P/2009, s-a confirmat
propunerea Postului de Politie V jud. G , de a nu se incepe urmarirea penala fata de numita B A (fosta
M ), pentru savarsirea infractiunii de abandon de familie, deoarece ii lipseste unul din elementele
constitutive ale infractiunii, respectiv reaua-credinta.
S-a retinut ca prin sentinta civila nr. 749/28.10.2009 a Judecatoriei Tg. Bujor, s-a stabilit ca
numita sa plateasca lunar suma de 115 lei drept pensie de intretinere in favoarea minorului M V D
nascut la data de 16.11.2001.
La data de 04.12.2009, persoana vatamata M L a sesizat Postul de Politie V in legatura cu
faptul ca fosta sotie nu isi onoreaza obligatia legala de intretinere.
In urma verificarilor efectuate, organele de politie au stabilit ca faptuitoarea nu realizeaza
venituri, nu detine teren agricol si nu beneficiaza de prevederile Legii nr. 416/2001 si nici nu figureaza cu
indemnizatie de somaj. S-a retinut, de asemenea, ca martorii F M.s.a. au declarat ca numita B A nu
are unde sa lucreze.
Din probele administrate in cauza, rezulta cu claritate ca intimata B A (fosta M ) nu a achitat
pensia de intretinere stabilita prin dispozitivul sentintei civile nr. 749/28.10.2009, pronuntata in dosarul
nr. 1009/316/2009 al Judecatoriei Tg. Bujor. Potrivit hotararii, faptuitoarea avea obligatia sa achite
pensia de intretinere in favoarea minorului, incepand cu data de 16.07.2009.
Drept urmare, elementul constitutiv al infractiunii de abandon de familie, prevazut de art. 305, lit.
c C.P. este indeplinit, deoarece constituie infractiune neplata cu rea credinta, timp de doua luni a
pensiei de intretinere, stabilita prin hotarare judecatoreasca.
In aprecierea existentei infractiunii, procurorul trebuia sa aiba in vedere doua elemente,
respectiv, daca pensia de intretinere era stabilita pe cale judecatoreasca, lucru indeplinit si, daca plata
acestei pensii nu s-a facut timp de doua luni.
Aspecte adiacente, cum ar fi, existenta sau inexistenta unui loc de munca al intimatei, debitoare
a obligatiei de intretinere, nu trebuiau a fi avute in vedere.
Constanta practicii judiciare in materie, instanta apreciaza ca pasivitatea in privinta dobandirii
legale a unor mijloace din care se pot acoperi obligatiile de intretinere fata de copiii minori, nu poate fi
considerata in afara relei credinte decat strict in masura in care se demonstreaza convingator ca, in
pofida unor eforturi reale, dobandirea unui serviciu nu a fost cu putinta, ceea ce in speta nu s-a
intamplat.
Nu este suficient sa se faca doar dovada ca faptuitoarea nu lucreaza la acest moment, fiind
necesar sa se faca dovada ca este total lipsita de venituri, dar si ca acesta a incercat sa obtina
convingator, chiar si sezonier, un serviciu sau alta ocupatie producatoare de venituri, care sa nu o puna
in imposibilitatea de a-si onora obligatiile stabilite prin hotararea judecatoreasca. Ori, din toate probele
administrate pana la acest moment nu rezulta ca au fost efectuate cercetari sub acest aspect, urmand
ca organele de urmarire penala sa elucideze aceste aspecte si sa administreze toate probele care vor fi
necesare in acest sens. Ca o dovada in plus, in fata instantei, faptuitoarea a admis ca in situatia in
care minorul i-ar fi fost incredintat, l-ar fi crescut, indiferent daca era sau nu angajata.
Pentru aceste motive, instanta va admite plangerea, va desfiinta Rezolutia de confirmare a
propunerii de neinceperii urmaririi penale din data de 15.05.2010, pronuntata de Parchetul de pe langa
Judecatoria Tg. Bujor, in dosarul nr. 1475/P/2009 si dispune trimiterea cauzei procurorului, in vederea
inceperii urmaririi penale fata de intimata B A (fosta M ), sub aspectul savarsirii infractiunii de abandon
de familie, prevazute de art. 305, al. 1, lit. c, C.P.
In temeiul art. 192 alin. 3 Cod procedura penala cheltuielile judiciare avansate de catre stat
raman in sarcina acestuia. PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E In temeiul art. 278 indice 1 alin. 8 lit. b) Cod procedura penala, admite plangerea formulata de
petentul M L , impotriva Rezolutiei de confirmare a propunerii de neinceperii urmaririi penale din data de
15.05.2010, pronuntata de Parchetul de pe langa Judecatoria Tg. Bujor, in dosarul nr. 1475/P/2009, in
contradictoriu cu intimata B A (fosta M )..
Desfiinteaza Rezolutia de confirmare a propunerii de neinceperii urmaririi penale din data de
15.05.2010, pronuntata de Parchetul de pe langa Judecatoria Tg. Bujor, in dosarul nr. 1475/P/2009 si
dispune trimiterea cauzei procurorului, in vederea inceperii urmaririi penale fata de intimata B.M. sub
aspectul savarsirii infractiunii de abandon de familie, prevazute de art. 305, al. 1, lit. c, C.P..
In temeiul art. 192 alin. 3 Cod procedura penala cheltuielile judiciare avansate de catre stat
raman in sarcina acestuia.
Cu drept de recurs in termen de 10 zile de la pronuntare pentru Ministerul Public, petentul M L
si intimata B A..
Pronuntata in sedinta publica astazi, 22.09.2010. Presedinte, Grefier,
Red.N.N.
Tehnred.C.D.
3 ex./01.10.2010

Sursa: Portal.just.ro