Prin sentinta penala nr. 2015/10.07.2014 s-au dispus urmatoarele:
" In baza disp. art.571 alin.3 Cod procedura penala si art. 571 alin.2 Cod procedura penala admite sesizarea formulata de catre Biroul Executari Penale din cadrul Judecatoriei Iasi, prin judecatorul delegat, privind pe bolnavul S.i, in prezent internat in Spitalul de Psihiatrie si Pentru Masuri de Siguranta "Padureni-Grajduri", judetul Iasi si, in consecinta:
Dispune mentinerea masurii de siguranta a internarii medicale prevazuta de disp.art.110 Cod penal (respectiv prevazuta de disp.art. 114 Cod penal 1968), masura luata fata de bolnavul S. - prin sentinta penala nr.47/11.06.2007 a Curtii de Apel Galati (dosar penal nr.565/44/2007 al Curtii de Apel Galati)."
Pentru a se pronunta astfel, instanta a retinut urmatoarele:
Desi concluziile raportului de expertiza medico-legala psihiatrica nr. 4678/23.01.2014 intocmit de catre Institutul de Medicina Legala Iasi sunt in sensul inlocuirii masurii de siguranta prev. de art 114 Cod penal din 1968 (in prezent prevazuta de disp.art.110 Cod penal) cu masura de siguranta prev. de art. 113 Cod penal din 1968 (in prezent prevazuta de disp.art. 109 Cod penal), instanta, avand in vedere lipsa suportului familial necesar pentru o buna supraveghere si asigurarea continuarii tratamentului, a constatat ca - prin raportare la faptele penale comise si care au determinat luarea masurii de siguranta a internarii medicale, starea de sanatate mintala actuala a bolnavului (care prezinta, sub tratament, "tulburare afectiva bipolara remisa sub tratament") si natura masurii de siguranta a obligarii la tratament medical (masura de siguranta care se dispune tocmai in considerarea caracterului voluntar al urmarii tratamentului de catre bolnav si avand in vedere constientizarea de catre acesta a necesitatii urmarii medicatiei prescrise) - starea de pericol pentru societate - care a determinat luarea masurii de siguranta fata de bolnav - nu a incetat, existand in continuare pericolul ca acesta sa comita noi fapte prevazute de legea penala. Astfel, a retinut instanta ca, desi s-a constatat o evolutie favorabila a bolii de care sufera bolnavul, aceasta se datoreaza urmarii de catre acesta a tratamentului prescris si supravegherii medicale de care a beneficiat, conduita adoptata tocmai aflarii sale intr-o institutie specializata. Ori, in prezent, nu a fost identificata o persoana care sa-si asume responsabilitatea supravegherii bolnavului si a urmarii tratamentului prescris, in lipsa acestuia din urma existand posibilitatea revenirii la manifestarile care au determinat initial internarea sa.
In acest sens, retine instanta ca in Cauza Johnson C. Regatului Unit, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat faptul ca, desi o institutie specializata in materie constata disparitia tulburarii mentale care a justificat spitalizarea fortata, acest lucru nu determina automat eliberarea imediata si neconditionata a pacientului. O astfel de abordare rigida ar limita in mod inacceptabil libertatea de judecata a autoritatilor care dispun cu privire la aceasta masura in functie de toate circumstantele relevante ale cauzei respective, si anume daca punerea in libertate ar servi cel mai bine intereselor pacientului si ale comunitatii in care el se va reintegra. Trebuie, de asemenea sa se tina cont ca in domeniul bolilor mintale este imposibil de stabilit fara nici un risc de eroare o vindecare totala. Nu se poate spune intotdeauna cu certitudine daca un pacient care a fost internat ca urmare a unei boli mintale este definitiv sau in aparenta vindecat.