Prin sentinta penala nr. 407 din data de 10.02.2012, pronuntata de Judecatoria Iasi in dosarul penal nr. 2130/245/2011, instanta a dispus condamnarea inculpatului I.V.V. pentru savarsirea infractiunii de "lovire sau alte violente", prev. si ped. de art. 180 alin.(2) din Codul penal, la pedeapsa de 6 (sase) luni inchisoare, cu suspendarea conditionata privind executarea pedepsei inchisorii (art. 81 din Codul penal).
Prin rechizitoriul Parchetului de pe langa Judecatoria Iasi, dat in dosarul penal nr. 3595/P/2010 la data de 03.01.2011 s-a dispus punerea in miscare a actiunii penale si trimiterea in judecata, in stare de libertate, a inculpatului I.V.V., pentru savarsirea infractiunii de "lovire sau alte violente", prevazuta si pedepsita de art. 180 alin. (2) din Codul penal. Prin actul de sesizare a instantei s-a retinut, in esenta, ca la data de 11.03.2010 inculpatul I.V.V. a lovit-o pe partea vatamata V.F. cu un cutit in zona cefei, cauzandu-i astfel acesteia din urma leziuni corporale care au necesitat pentru vindecare un numar de 11-13 zile ingrijiri medicale.
In urma probatoriilor administrate in cauza in cursul cercetarii judecatoresti, instanta a retinut, in fapt ca, la data de 11.03.2010, in jurul orelor 17,00, inculpatul I.V.V. s-a intalnit cu partea vatamata V.F. la un bar din localitatea Tomesti, judetul Iasi, unde cei doi au consumat impreuna, timp de aproximativ o ora, mai multe bauturi alcoolice. In jurul orelor 18,00, inculpatul si partea vatamata, insotiti de martorii R.F.C. si L.I., s-au deplasat la locuinta inculpatului, unde toti au servit masa, in bucatarie. Acolo, inculpatul si partea vatamata au continuat sa consume bauturi alcoolice, pana cand amandoi au ajuns in stare avansata de ebrietate. Pe fondul consumului de alcool, inculpatul si partea vatamata au inceput sa joace skandenberg si sa se intreaca amandoi, cei doi facand si pariuri. Angajati in jocul de skandenberg, inculpatul si partea vatamata au castigat si pierdut fiecare la jocul respectiv, pana cand intre acestia a izbucnit o cearta. In aceste imprejurari, cei doi au inceput sa-si aduca injurii si sa se imbranceasca reciproc, conditii in care conflictul dintre parti a luat amploare. In aceste imprejurari, partea vatamata V.F. l-a lovit cu palma peste cap pe inculpat, moment in care inculpatul I.V.V. a pus mana pe un cutit aflat pe masa de bucatarie, cu care a lovit-o apoi pe partea vatamata V.F. de doua-trei ori in zona cefei, aceasta din urma cazand pe pardoseala din bucatarie, sangerand. Sotia inculpatului a anuntat ambulanta, care a sosit la fata locului.
Urmare a loviturilor aplicate de catre inculpatul I.V.V., partea vatamata V.F. a suferit leziuni corporale (constatate initial prin certificat medico-legal si ulterior prin expertiza medico-legala ce a fost efectuata in cauza in cursul cercetarii judecatoresti) care au necesitat pentru vindecare un numar de 11-13 zile de ingrijiri medicale, leziunile prezentate de victima nefiind de natura sa-i puna acesteia viata in primejdie.
Prin declaratiile date in fata organelor judiciare, inculpatul I.V.V. a sustinut ca a actionat in stare de provocare, intrucat victima a fost cea care l-a lovit prima cu palma. Inculpatul a solicitat astfel retinerea circumstantei atenuante legale a provocarii, prevazuta de art. 73 lit.b) din Codul penal.
Instanta l-a condamnat pe inculpatul I.V.V. pentru savarsirea infractiunii de "lovire sau alte violente", prev. si ped. de art. 180 alin.(2) din Codul penal, la pedeapsa de 6 (sase) luni inchisoare, cu suspendarea conditionata privind executarea pedepsei inchisorii (art. 81 din Codul penal), constatand ca in cauza nu se poate retine ca inculpatul a comis fapta in stare de provocare,
Pentru a se pronunta astfel, instanta a avut in vedere ca, din probele administrate in cauza, a rezultat fara dubiu faptul ca inculpatul si partea vatamata, pe fondul consumului de alcool (partile fiind, la momentul incidentului, amandoua in stare de ebrietate), au inceput sa se certe, sa se injure si chiar sa se imbranceasca reciproc, motivat de faptul ca inculpatul o "doborase" de mai multe ori pe partea vatamata la jocul de skandenberg pe care il jucau cei doi. In aceste imprejurari, partea vatamata l-a lovit cu palma peste cap pe inculpat, moment in care inculpatul I.V.V. a pus mana pe un cutit aflat pe masa de bucatarie cu care a lovit-o apoi pe partea vatamata, de doua-trei ori, in zona cefei. S-a aratat de catre instanta ca fapta de lovire cu palma peste cap a unei persoane nu poate fi considerata o provocare de natura sa justifice o riposta disproportionata, constand in lovirea cu cutitul, de mai multe ori, intr-o zona vitala (in speta, in zona capului, a cefei) a asa-zisului provocator. Cu alte cuvinte, in speta data, instanta a aratat ca inexistenta provocarii este atrasa (si) de disproportia evidenta intre fapta victimei si cea a inculpatului. S-a aratat in acest sens ca, pentru a exista starea de provocare, trebuie sa existe o anumita proportie intre actul provocator al victimei si riposta faptuitorului, in sensul de a nu exista o evidenta disproportie intre acestea (spre exemplu, intre o injurie sau insulta proferata sau o lovire cu palma aplicata de catre victima inculpatului si riposta inculpatului, care loveste victima cu cutitul - instrument apt de a ucide - asa cum este cazul in speta). O injurie sau chiar o lovire cu palma aplicata de catre victima inculpatului, prin ea insasi, nu este intodeauna de natura a crea faptuitorului o intensa tulburare care sa fie determinanta in declansarea agresiunii. Pentru retinerea provocarii, este necesara o analiza concreta a starii psihice in care s-a aflat inculpatul la momentul respectiv.
Or, in speta data, pe baza tuturor probelor administrate si imprejurarilor in care s-au savarsit faptele - respectiv, cearta dintre parti (amandoua aflate in stare de ebrietate), faptul ca acestea au inceput sa se injure si apoi sa se imbranceasca reciproc, motivat de faptul ca inculpatul o "doborase" de mai multe ori pe partea vatamata la jocul de skandenberg pe care il jucau cei doi - instanta a apreciat ca inculpatul I.V.V. nu a actionat sub stapanirea unei puternice tulburari sau emotii, determinata de o provocare din partea persoanei vatamate V.F., astfel incat apararea inculpatului I.V.V., in sensul ca acesta ar fi comis fapta de agresiune indreptata impotriva partii vatamate V.F. in stare de provocare, a fost inlaturata de catre instanta.
LOVIRE SAU ALTE VIOLENTE (ART. 180 ALIN.(2) DIN CODUL PENAL). NEAPLICAREA CIRCUMSTANTEI LEGALE A PROVOCARII (ART. 73 LIT. B) DIN CODUL PENAL).
Sursa: Portal.just.ro
