Termenul rezonabil a masurii arestarii preventive. Inlocuirea masurii arestarii preventive cu o alta masura preventiva neprivativa de libertate.
In cursul judecarii in fond a unei cauze in care inculpatul este arestat preventiv instanta este datoare sa verifice conform art. 300/2 legalitatea si temeinicia arestarii preventive si, constatand ca in speta nu mai subzista temeiurile care au condus la luarea masurii arestarii preventive, sa dispuna judecarea in stare de libertate a inculpatului arestat preventiv.
Sectia pentru cauze cu minori si de familie - Decizia penala nr. 141/29 octombrie 2007
Prin incheierea penala din 22.10.2007 pronuntata de Tribunalul Sibiu - Sectia penala in dosarul nr. 3593/85/2006 s-a dispus in baza art. 300/2 Cod procedura penala, art. 160/b Cod procedura penala rap. la art. 139 al. 1 Cod procedura penala inlocuirea masurii arestarii preventive a inculpatului V.I. cu masura obligarii de a nu parasi localitatea fara incuviintarea instantei si punerea in libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventiva nr. 2/2006 emis de Curtea de Apel Alba Iulia, daca nu este arestat in alta cauza. In baza art. 145 al. 1 Cod procedura penala s-au impus inculpatului mai multe obligatii, in baza art. 145 al. 2/2 Cod procedura penala s-a atras atentia inculpatului asupra consecintelor incalcarii cu rea credinta a masurii sau a obligatiilor impuse iar in baza art. 145 al. 2/1 Cod procedura penala s-a dispus comunicarea incheierii inculpatului, sectiei de politie in a carei raza teritoriala locuieste acesta, jandarmeriei, Politiei Comunitare, organelor competente sa elibereze pasaportul, organelor de frontiera. S-a incredintat IPJ V. verificarea periodica a respectarii masurilor si obligatiilor impuse.
In motivarea incheierii Tribunalul a constatat ca temeiurile ce au determinat luarea masurii arestarii preventive s-au schimbat si anume, pericolul social concret pe care l-ar reprezenta lasarea in libertate a inculpatului pentru ordinea publica, nu mai exista. Nu se mai poate sustine ca dupa trecerea unui an de la luarea masurii arestarii preventive mentinerea inculpatului in stare de arest ar mai tulbura in mod real ordinea publica; s-a mai apreciat ca in speta nu mai persista riscul exercitarii unor presiuni asupra martorilor in conditiile in care probatoriul testimonial a fost epuizat, ramanand de audiat un singur martor si de efectuat expertizele medica legale incuviintate.
Tribunalul a avut in vedere si durata arestului preventiv prin prisma disp. art. 5 paragraf 3 CEDO, apreciind ca fata de natura, gravitatea faptei imputate inculpatului si durata detentiei provizorii de un a, aceasta detentie nu mai poate fi apreciata ca incadrandu-se intr-un termen rezonabil.
In final, tribunalul apreciat ca masura arestarii preventive a inculpatului, desi legala si temeinica, fata de natura, gravitatea faptei, modalitatea si imprejurarile in care a fost savarsita, de pedeapsa prevazuta de lege pentru aceasta, apare in aceasta faza procesuala ca fiind excesiva avandu-se in vedere si lipsa antecedentelor penale ale inculpatului precum si starea sa precara de sanatate.
Impotriva acestei incheieri a declarat recurs Parchetul de pe langa Tribunalul Sibiu solicitand admiterea recursului, casarea incheierii atacate si mentinerea masurii arestarii preventive a inculpatului.
Curtea de Apel a constatat ca recursul Parchetului de pe langa Tribunalul Sibiu este nefondat, din urmatoarele considerente:
Inculpatul V.I. a fost arestat preventiv la data de 20.102006 prin incheierea penala nr. 25/2006 din dos. nr. 3099/57/2006 a Curtii de Apel Alba Iulia, fiind cercetat pentru savarsirea infractiunii de viol prevazuta si pedepsita de art. 197 al. 1 si 3 Cod penal constand in aceea ca in noaptea de 14/15.10.2006 a luat in autobuz pe minora B.M. in varsta de 12 ani pe care a dus-o la un hotel si cu care a intretinut relatii sexuale prin constrangere. Temeiurile care au fost avute in vedere la momentul luarii masurii arestarii preventive au fost disp. art. 148 lit. f Cod procedura penala. Inculpatul a fost trimis in judecata pentru savarsirea faptei, mentinandu-se periodic arestarea preventiva, conform dispozitiilor legale.
Analizand dosarul cauzei s-a constat ca, raportat la probatiunea administrata, se mentine banuiala legitima ca inculpatul ar fi savarsit fapta pentru care este cercetat. Totusi, s-a apreciat ca temeiurile care au dus la luarea masurii arestarii preventive, nu mai subzista, si anume pericolul concret pentru ordinea publica pe care l-ar reprezenta inculpatul. Astfel, de la luarea masurii arestarii preventive a trecut un an, ecoul faptei savarsite disipandu-se in timp si nu se mai poate sustine ca mentinerea arestului preventiv ar mai tulbura in mod real ordinea publica.
S-a mai constatat in acelasi timp ca probatiunea ce se efectueaza la instanta este in mare parte epuizata, astfel ca s-a considerat ca inculpatul, liber fiind, nu ar mai putea influenta martorii.
Chiar daca inculpatul V.I. nu a recunoscut fapta si prin atitudinea sa s-a produs o anumita tergiversare a solutionarii cauzei, conform normelor procedurale nu-i poate fi imputata, fiind modalitatea sa de a se apara. In mod corect Tribunalul a apreciat ca in cauza, avandu-se in vedere si disp. art. 5 paragraf 3 CEDO, prelungirea detentiei provizorii a inculpatului ar depasi termenul rezonabil al detentiei.
Curtea a mai apreciat ca inculpatul poate fi cercetat in continuare in stare de libertate, luandu-se fata de acesta o alta masura preventiva neprivativa de libertate pentru a asigura buna desfasurare a procesului penal. Chiar daca inculpatul poseda antecedente penale, acestea sunt pentru fapte savarsite din culpa si nu impiedica cercetarea inculpatului in prezenta cauza in stare de libertate.