VERIFICAREA MASURII ARESTARII PREVENTIVE

Sentinta penala nr. 19 din data de 18.08.2014 pronunțată de Tribunalul Teleorman

Prin incheierea nr. 47/13.08.2014 Judecatoria Rosiorii de Vede a respins cererea avand ca obiect inlocuire arestare preventiva cu masura controlului judiciar pe cautiune privind pe inculpatul OF.
A obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare catre stat in cuantum de 50 lei.
Pentru a dispune astfel, prima instanta a retinut ca prin cererea formulata, inculpatul OF a solicitat inlocuirea masurii arestarii preventive cu masura arestului la domiciliu.
In motivare a aratat ca se afla intr-o situatie dificila, in sensul ca este singurul intretinator al familiei sale, respectiv sotia si o fetita, a recunoscut comiterea faptelor si a contribuit la aflarea adevarului in cauza, regreta situatia petrecuta, si solicita instantei sa i se permita a fi in stare de libertate alaturi de familie.
Cererea astfel cum a fost formula in scris, a fost precizata de catre inculpat in prezenta aparatorului ales in sensul ca in realitate doreste inlocuirea masurii arestarii preventive cu masura controlului judiciar pe cautiune.
S-a retinut ca prin incheierea nr. 20 din 26 aprilie 2014, Judecatoria Rosiorii de Vede a admis propunerea Parchetului de arestare preventiva a inculpatilor CAA, OF si PV pentru o perioada de 30 de zile, de la data de 26 aprilie 2014, la data de 25 mai 2014.
In motivarea masurii dispuse, instanta a avut in vedere probele administrate in faza de urmarire penala, imprejurarile comiterii infractiunii, instanta apreciind, pe baza probelor administrate in cauza, ca exista probe temeinice cu privire la savarsirea de catre acestia a infractiunilor de profanare de cadavre sau morminte si furt calificat, fapte prevazute de art. 383 alin.1 Cod penal cu aplic. art. 38 alin. 1 Cod penal si art. 228 - 229 alin.1 lit. b si d Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin.1 Cod penal, totul cu aplic. art. 38 alin. 1 si art. 77 lit. a si c Cod penal, iar lasarea lor in libertate prezinta un pericol social concret pentru ordinea publica, fiind indeplinite, astfel, conditiile prev. de art. 202 alin. (1), (3) C. proc. pen., art. 223 alin. (2) C. proc. pen., art. 226 C. proc. pen.
Din probele administrate la urmarirea penala s-a retinut ca, in cursul lunii aprilie 2014, pe timp de noapte, cei trei inculpati s-au deplasat pe rand, la diferite intervale de timp (cateva zile), in cimitirele din 5 localitati unde, cu ajutorul unor rangi metalice au indepartat si deteriorat capacele din beton de la mai multe morminte, au patruns in cavouri, au inlaturat capacele cosciugelor din acestea si, de la cadavre au sustras bani si bijuterii din aur, bijuterii pe care le-au amanetat la case de amanet din Rosiori de Vede si Alexandria, banii obtinuti cheltuindu-i impreuna.
Faptele inculpatilor pentru care s-a pus in miscare actiunea penala sunt probate cu urmatoarele mijloace de proba: plangerile si declaratiile persoanelor vatamate/parti civile, proces verbal de cercetare la fata locului si plansa foto, proces verbal de perchezitie domiciliara, declaratii martori, dovezi predare-primire bunuri sustrase, copii contracte de amanet, procese verbale de recunoastere din plansa foto, declaratiile inculpatilor.
S-a retinut din probele administrate in faza de urmarire penala, circumstantele si modul comiterii infractiunilor pentru care legea prevede o pedeapsa de pana la 5 ani, ca inculpatii, pe timp de noapte, prin efractie, au deschis si profanat mai multe morminte pe raza judetului Teleorman, insusindu-si mai multe bunuri.
S-a considerat astfel, data fiind gravitatea faptei si temerea provocata de inculpati in randul comunitatii ca lasarea acestora in libertate prezinta un pericol social concret pentru ordinea publica.
Date fiind imprejurarile concrete in care s-au comis faptele, fata de motivele invocate in sustinerea cererii formulate, instanta de fond a apreciat ca cererea inculpatului de inlocuire a masurii arestarii este neintemeiata, in conditiile art. 214 si urmatoarele Cod procedura penala. Temeiurile avute in vedere la luarea masurii arestarii preventive se mentin in continuare fata de modalitatea de comitere a faptelor, de natura deosebit de periculoasa a faptelor pentru care inculpatii sunt trimisi in judecata, pericolul social creat de inculpati subzistand.
In consecinta, instanta de fond a respins solicitarea inculpatului, apreciind ca cererea este neintemeiata in conditiile art. 242 alin. 10 Cod procedura penala.
Impotriva acestei incheieri a formulat contestatie inculpatul, solicitand admiterea cererii si judecarea sa in stare de libertate cu motivarea ca este singurul intretinator de familie si a recunoscut faptele.
Contestatia a fost intemeiata pe dispozitiile art. 425/1 Cpp.
Examinand contestatia potrivit motivelor invocate, dar si conform art. 208, art. 242 alin. 10 si art. 216 Cpp., tribunalul constata ca este intemeiata, dar pentru onsiderentele ce se vor expune in continuare.
Prin incheierea nr. 20/26.04.2014, Judecatoria Rosiorii de Vede a dispus arestarea preventiva a inculpatilor CAA, OF si PV pentru o perioada de 30 de zile, masura fiind prelungita si mentinuta succesiv.
La data de 19 iunie 2014, prin incheierea definitiva a judecatorului de camera preliminara s-a constatat legalitatea rechizitoriului si s-a dispus trimiterea in judecata a inculpatilor, fixandu-se prim termen in faza judecatii, la 13 august 2014 .
Arestarea preventiva a mai fost verificata si mentinuta prin incheiere si la 16 iulie 2014.
In sedinta publica din 13 august 2014, doi dintre inculpati, OF si CAA au formulat cereri de inlocuire a masurii arestarii preventive cu masura controlului judiciar pe cautiune, respectiv cu arestul la domiciliu.
Cu toate acestea, instanta a format un alt dosar (2525/292/2014), cu judecata desfasurata in camera de consiliu, dupa cum reiese din practicaua incheierii nr. 47 din aceeasi data, pronuntata de asemenea, in camera de consiliu.
Se retine de catre instanta de control judiciar, ca in mod nelegal judecata s-a desfasurat in camera de consiliu, publicitatea fiind o conditie obligatorie a fazei judecatii, chiar daca viza dispozitiile art. 242 Cpp. referitoare la inlocuirea unor masuri preventive cu altele.
Constata tribunalul ca aceasta incalcare atrage nulitatea absoluta a incheierii pronuntate, nulitate ce poate fi invocata in orice stare a procesului, potrivit art. 281 alin. 3 Cpp.
Totodata, este de mentionat ca desi instanta de fond era sesizata cu cereri de inlocuire formulate de doi inculpati, ascultati in aceeasi sedinta a camerei de consiliu s-a pronuntat numai cu privire la cererea formulata de inculpatul OF omitand a se pronunta si cu privire la cererea inculpatului CAA.
Pentru motivele expuse, fata de dispozitiile art. 281 alin. 1 lit. c Cpp., ce sanctioneaza cu nulitatea absoluta incalcarea dispozitiilor referitoare la publicitatea sedintei de judecata, contestatia formulata va fi admisa cu consecinta desfiintarii incheierii atacate si trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiasi instante.

Sursa: Portal.just.ro