Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Antecontract de vanzare cumparare. Neindeplinirea obligatiei de catre promitentul vanzator. Consecinte. Sentinta civila nr. 3388 din data de 02.03.2009
pronunțată de Judecatoria Iasi

Prin sentinta civila nr.3388/02.03.2009 instanta a admis cererea formulata de reclamantii B.M., B.D. si C.G. prin care au solicitat, in contradictoriu cu parata G.P., obligarea acesteia, prin hotarare judecatoreasca, la plata sumei de 52.000,00 lei ca urmare a nerespectarii antecontractului de vanzare cumparare din urmatoarele considerente:
Prin incheierea antecontractului de vanzare cumparare autentificat sub nr. 2126/14.09.2007 parata, in calitate de promitenta vanzatoare, s-a obligat sa transmita proprietatea catre reclamanti a suprafetei de 1500,00 mp teren, situat in intravilanul satului Vulturi, comuna. Popricani, jud.Iasi aflat in parcela 219/6, tarlaua 171, categoria de folosinta pasune, pe care-l dobandise anterior prin reconstituirea dreptului de proprietate in baza disp. Legii nr.18/1991, fiind emis pe numele ei Titlul de proprietate nr. 298042/20.07.2007 si a primit de la reclamanti, cu ocazia incheierii antecontractului, in avans, suma de 20.000,00 lei, din totalul de 45.000,00 lei, stabilit cu titlu de pret.
In cuprinsul aceluiasi inscris a fost inserata de parti clauza conform careia, in cazul in care nu se va semna contractul de vanzare cumparare in forma autentica pana la data de 14.11.2007, din motive dependente si imputabile promitentei vanzatoare, aceasta sa achite promitentilor cumparatori dublul sumei acordate cu titlu de avans precum si daunele prevazute de legea civila, pentru ca la data de 31.10.2007, la solicitarea sa, parata sa mai primeasca de la B.M. o parte din pretul convenit, in suma de 12.000,00 lei, dupa cum reiese din chitanta sub semnatura privata aflata la dosar, dar si din depozitia martorei audiate in cauza, fara ca ulterior sa incheie contractul de vanzare cumparare asupra terenului in forma autentica.
In contextul situatie de fapt retinute anterior instanta, avand in vedere atitudinea procesuala a paratei va face aplicarea disp. art.225 C.p.c., motivat de faptul ca aceasta nu s-a prezentat in vederea administrarii interogatoriului, desi a fost legal citata cu aceasta mentiune, apreciind aceasta imprejurare ca un inceput de dovada in folosul reclamantilor, ce se coroboreaza cu probatoriul administrat din care reiese, fara putinta de tagada, buna credinta a reclamantilor cumparatori si intentia ferma a acestora de a perfecta in forma autentica vanzarea cumpararea.
Astfel, instanta constata ca ei au achitat atat suma de 20.000,00 lei cu titlu de avans, cu ocazia incheierii antecontractului, dar si suma de 12.000,00 lei la data de 31.10.2007, anterior expirarii termenului convenit de comun acord in acest scop, pentru data de 14.11.2007 si au achizitionat si materiale de constructie la data de 08.10.2007, dupa cum reiese din factura fiscala nr. 401/08.10.2007 si a atestat martora A.A. prin declaratia sa, mizand pe faptul ca dupa perfectarea vanzarii vor incepe construirea a doua locuinte pe terenul cumparat, insa parata nu a binevoit sa se prezinte la notar in vederea semnarii contractului autentic de vanzare cumparare, desi nu a facut dovada vreunui motiv intemeiat care sa justifice atitudinea sa, in conditiile in care din inscrisurile aflate la dosar reiese ca acesteia ii fusese reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului, conform Titlului de proprietate nr. 298042/20.07.2007, neexistand vreun impediment in ce priveste instrainarea .
Din considerentele aratate si avand in vedere disp. art.969 C.p.c., coroborate cu cele ale art. 1073 C.civ., ce statueaza ca o parte are dreptul de a dobandi indeplinirea exacta a unei obligatii de a face precum si art.1075 C.civ. potrivit caruia" orice obligatie de a face sau de a nu face se schimba in dezdaunari, in caz de neexecutare din partea debitorului" instanta, constatand culpa paratei, va admite cererea reclamantilor si o va obliga pe G.P. la restituirea sumei de 40.000,00 lei, reprezentand dublul avansului achitat precum si a sumei de 12.000,00 lei, reprezentand parte pret, ca urmare a nerespectarii de catre aceasta obligatiei de incheiere in forma autentica a contractului de vanzare cumparare a terenului, suma totala urmand a fi actualizata cu rata inflatiei de la data introducerii cererii pana la plata efectiva .

Sursa: Portal.just.ro