Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Rezolutiune antecontract de vanzare-cumparare. Neindeplinirea obligatiilor asumate de parti. Consecinte Sentinta civila nr. 6542 din data de 26.06.2008
pronunțată de Judecatoria Ploiesti

Prin actiunea civila inregistrata pe rolul Judecatoriei Ploiesti sub nr. 1386/281/2008, reclamantul C.G. a chemat in judecata pe paratul A.I. solicitand ca prin sentinta ce se va pronunta sa se dispuna rezolutiunea antecontractului de vanzare-cumparare si obligarea paratului la plata sumei de x lei, reprezentand dublul arvunei.
Prin sentinta civila nr. 6542/2008, Judecatoria Ploiesti a respins actiunea formulata de reclamant, ca neintemeiata, pentru urmatoarele motive:
Antecontractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. x/2007, ce se doreste a fi desfiintat este un contract sinalagmatic (bilateral). Caracteristica esentiala a contractelor sinalagmatice o constituie reciprocitatea si interdependenta obligatiilor ce revin partilor: fiecare dintre parti are, concomitent, fata de cealalta parte, atat calitatea de creditor, cat si pe aceea de debitor; obligatia ce revine uneia dintre parti isi are cauza juridica in obligatia reciproca a celeilalte parti; ambele obligatii sunt interdependente.
Rezolutiunea antecontractului de vanzare-cumparare este sanctiunea neexecutarii culpabile a contractului, constand in desfiintarea retroactiva a acestuia. Temeiul juridic al rezolutiunii il constituie reciprocitatea si interdependenta obligatiilor din contractul sinalagmatic, imprejurarea ca fiecare dintre obligatiile reciproce este cauza juridica a celeilalte.
Asa cum reiese si din definitia rezolutiunii (efect specific al contractului sinalagmatic), expusa in paragraful anterior, dar si din contractul partilor (antecontractul nr. 5503, legea partilor, conform art. 969 alin. 1 C.civ.), rezolutiunea si activarea automata a clauzei de arvuna intervine doar in caz de neexecutare culpabila, pe care partile au inteles sa o imagineze ca "razgandire" (paragraful x din antecontract). Din situatia de fapt retinuta de instanta, in baza probelor administrate, reiese ca paratul promitent-vanzator nu s-a "razgandit" in privinta vanzarii catre reclamant a imobilului din Ploiesti, dorind in continuare perfectarea contractului autentic de vanzare-cumparare. Acesta este un prim impediment in dispunerea rezolutiunii antecontractului.
Un al doilea motiv pentru care instanta nu poate dispune rezolutiunea antecontractului care ar deschide calea aplicarii clauzei de arvuna este acela ca rezolutiunea poate fi solicitata doar de catre partea care a executat sau care se declara gata sa execute contractul. Or, instanta a retinut ca partile au convenit ca la momentul stabilit pentru incheierea contractului (data la care paratul s-a prezentat la notar) sa se plateasca si restul de pret (x, conform paragrafului x din antecontract), iar la acest moment reclamantul nu a facut dovada ca ar fi avut banii la el ori ca ar fi consemnat restul de pret la dispozitia promitentului-vanzator. Fata de aceasta stare de fapt, instanta considera ca a fost rezonabila atitudinea paratului promitent-vanzator de a deveni neincrezator si de a amana incheierea contractului, context in care neexecutarea contractului (neexecutarea obligatiie de a face) nu este imputabila paratului promitent-vanzator.
Pentru toate considerentele de fapt si de drept mai sus enuntate, instanta a constatat ca nu se justifica sanctiunea rezolutiunii antecontractului de vanzare-cumparare nr. x/2007 autentificat la BNP y, cu atat mai putin nu este intemeiata solicitarea de activare a raspunderii contractuale a paratului sub forma obligarii acestuia la plata indoitului arvunei, motiv pentru care actiunea reclamantului C. G. impotriva paratului A. I. va fi respinsa, ca neintemeiata.

Sursa: Portal.just.ro