Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Neindeplinirea obligatiei de plata a taxei de timbru. Invocarea fortei majore. Conditii Decizie nr. 166 din data de 01.03.2011
pronunțată de Curtea de Apel Timisoara

Neindeplinirea obligatiei de plata a taxei de timbru. Invocarea fortei majore. Conditii
Legea nr. 146/1997 - art. 20 alin. 1 si 3
C. pr. civ. - art. 103 alin. 1

Potrivit art. 20 alin. 1 din Legea nr. 146/1997 "taxele judiciare de timbru se platesc anticipat", iar conform aliniatului 3 al aceluiasi articol "neindeplinirea obligatiei de plata pana la termenul stabilit se sanctioneaza cu anularea actiunii sau cererii".
In consecinta, invocarea fortei majore, potrivit art. 103 alin. 1 C. pr. civ., pentru neindeplinirea obligatiei de plata a taxei de timbru, poate avea loc doar in cazul in care aceasta situatie a existat pe intreaga perioada de la primirea citatiei cu mentiunea achitarii taxelor de timbru si pana la pronuntarea hotararii.

Curtea de Apel Timisoara, Sectia civila,
Decizia civila nr. 166 din 1 martie 2011, G.O.

Prin Decizia civila nr.639/A din 01.10.2010, pronuntata in dosarul nr.20796/325/2009, Tribunalul Timis a admis exceptia netimbrarii si a anulat ca netimbrat apelul declarat de parata SC "R.V." SRL impotriva Sentintei civile nr. 1823/28.01.2010, pronuntata de Judecatoria Timisoara in dosar nr. 20796/325/2009, in contradictoriu cu reclamantii intimati Municipiul Timisoara prin Primarul Municipiului Timisoara si Consiliul Local al Municipiului Timisoara.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, prima instanta a avut in vedere considerentele mai jos redate.
Pentru primul termen de judecata in fata instantei de apel, apelanta a fost citata cu mentiunea de a achita taxa judiciara de timbru de 4 lei si timbrul judiciar de 0,15 lei, obligatie pe care insa nu a indeplinit-o.
Potrivit art. 20 din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se platesc anticipat, iar daca acestea nu sunt achitate la momentul inregistrarii actiunii sau cererii, judecatorul va pune in vedere partii sa le achite pana la primul termen de judecata, urmand ca neindeplinirea acestei obligatii pana la termenul stabilit sa fie sanctionata cu anularea actiunii sau a cererii; conform art. 9 din O.G. nr. 32/1995, aceleasi dispozitii se aplica si in cazul neplatii timbrului judiciar.
Avand in vedere ca apelanta, desi citata cu mentiunea de a achita taxa judiciara de timbru si timbrul judiciar pana la primul termen de judecata, nu a onorat aceasta obligatie de plata a taxelor judiciare, in temeiul art. 137 alin. 1 C.pr.civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 146/1997, cu aplicarea art. 9 din O.G. nr. 32/1995, Tribunalul a admis exceptia netimbrarii apelului si a anulat apelul ca netimbrat.
Impotriva acestei decizii a declarat recurs parata SC "R.V." SRL, solicitand admiterea recursului si modificarea deciziei atacate.
Parata recurenta si-a motivat in drept recursul cu dispozitiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ. coroborat cu art. 312 C.pr.civ., aratand ca, pentru primul termen de judecata, instanta de apel i-a pus in vedere sa achite taxa judiciara de timbru de 4 lei si timbrul judiciar de 0,15 lei, dar, din motive fortuite, reprezentantul legal al societatii nu a putut indeplini aceasta cerinta a instantei, neputand sa fie prezent la primul termen de judecata, intrucat a fost imobilizat in Serbia, avand o luxatie a piciorului stang, conform dovezii anexate.
Prin Decizia civila nr. 166 din 1 martie 2011, pronuntata in dosarul nr. 20796/325/2009, Curtea de Apel Timisoara a respins recursul declarat de parata S.C. "R.V." SRL impotriva Deciziei civile nr. 639/A din 01.10.2010 a Tribunalului Arad.
Pentru a hotari astfel, Curtea de Apel Timisoara a avut in vedere considerentele mai jos redate.
Potrivit art. 20 alin. 1 din Legea nr.146/1997 "taxele judiciare de timbru se platesc anticipat" iar conform aliniatului 3 al aceluiasi articol "neindeplinirea obligatiei de plata pana la termenul stabilit se sanctioneaza cu anularea actiunii sau a cererii".
De asemenea, art. 103 alin. 1 C.pr.civ. stabileste ca neexercitarea oricarei cai de atac si neindeplinirea oricarui alt act de procedura in termenul legal atrage decaderea, afara de cazul cand legea dispune astfel sau cand partea dovedeste ca a fost impiedicata printr-o imprejurare mai presus de vointa ei.
In speta, intr-adevar, conform dovezii aflate la dosar, administratorul societatii parate, V.V., a avut piciorul luxat, la data de 28.09.2010, cu repaus pentru urmatoarele 5 zile, insa aceasta imprejurare nu este un motiv intemeiat pentru admiterea recursului sau, deoarece, pe de o parte, conform art. 20 alin. 1 din Legea nr. 146/1997, asa cum s-a aratat mai sus, taxele de timbru se platesc anticipat, iar pe de alta parte, parata a fost citata de catre instanta de apel cu mentiunea achitarii taxei de timbru la data de 09 iulie 2010, cu mai bine de trei luni inainte de termenul de judecata din 01.10.2010, cand s-a pronuntat decizia atacata.
Asadar, pe perioada de la primirea citatiei si pronuntarea hotararii recurate, parata intimata nu a dovedit ca s-ar afla intr-o imprejurare mai presus de vointa ei, astfel incat, chiar daca administratorul a fost o perioada de circa 5 zile in imposibilitate de a se deplasa, putea sa delege o persoana care sa se prezinte in fata instantei sa depuna taxa de timbru sau sa o trimita prin posta.
Asa fiind, Curtea a retinut ca decizia atacata a fost data cu aplicarea corecta a dispozitiilor art. 20 din Legea nr. 146/1997, astfel ca a respins ca neintemeiat recursul paratei.


Sursa: Portal.just.ro