Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Liberarea conditionata a condamnatului N.G., detinut in Penitenciarul Iasi,in executarea pedepsei de 8 ani inchisoare aplicata prin s.p. 667/2004 as Tribunalului Iasi. Sentinta penala nr. 1980 din data de 03.07.2007
pronunțată de Judecatoria Iasi

I. Prin sentinta penala nr. 1980/03.07.2007 Judecatoria Iasi a dispus:
Liberarea conditionata a condamnatului N.G., detinut in Penitenciarul Iasi,in executarea pedepsei de 8 ani inchisoare aplicata prin s.p. 667/2004 as Tribunalului Iasi.
Pentru a dispune astfel, instanta a retinut:
Condamnatul N.G. executa in prezent, in Penitenciarul cu Regim de Maxima Siguranta, pedeapsa de 8(opt) ani inchisoare aplicata acestuia prin sent. pen. nr.667/2004 a Tribunalului Iasi, pentru infractiunea de "omor", prev. si ped. de art.174 din Codul penal. Din caracterizarea condamnatului emisa de Penitenciarul Botosani - Serviciul de Educatie si Interventie Psihosociala, aflata in copie la dosarul cauzei, rezulta ca acesta a inceput executarea pedepsei la data de 05.05.2002 si urmeaza sa expire la 09.05.2010, condamnatul executand, pana la data de 04.06.2007, un numar de 1821 zile inchisoare, nefiind selectionat pentru a participa la activitati productive, fiind inapt boala. Din aceeasi caracterizare rezulta ca, pe toata perioada executarii pedepsei privative de libertate, condamnatul N. G. a avut un comportament bun, s-a incadrat in programul ordonat, a respectat Regulamentul de Ordine Interioara, a manifestat o atitudine corespunzatoare in relatiile cu cadrele unitatii si cu colegii de camera, fiind recompensat de 3 ori cu suplimentarea dreptului la pachet si vizita.
Incepand cu data de 16.12.2006, condamnatului i-a fost stabilita executarea pedepsei in regim inchis, iar incepand cu data de 23.06.2007 acesta a fost repartizat in regim semideschis, conform deciziei nr.F 59043 din 23.06.2007 emisa de Penitenciarul Botosani.
Din scrisoarea medicala aflata in copie la dosarul cauzei, rezulta ca petentul prezinta diagnosticul ?Cardiopatie ischemica dureroasa. Angor de repaus prelungit. Infarct miocardic ant - septal vechi. HTA stadiul 2, clasa durere foarte inalt. Diabet zaharat insulino necesitant?, instanta prin coroborarea acestui act cu caracterizarea condamnatului anterior mentionata, constatand ca acesta nu a folosit la munca pe perioada de detentie, din motive medicale .
Conform disp.art.60 alin.1 Cod penal, care reglementeaza liberarea conditionata in cazuri speciale : ?Condamnatul care, din cauza starii sanatatii sau din alte cauze, nu a fost niciodata folosit la munca ori nu mai este folosit, poate fi liberat conditionat dupa executarea fractiunilor de pedeapsa aratate in art.59 Cod penal, sau, dupa caz, in art.59 indice 1, daca da dovezi temeinice de disciplina si de indreptare?.
Asa cum rezulta din disp.art.59 Cod penal, fractiunea de pedeapsa ce trebuie obligatoriu executata este diferita, in functie de cuantumul pedepsei aplicate, la liberarea conditionata urmand a se tine cont si de persoana condamnatului, de antecedentele penale ale acestuia si de faptul, daca a prestat munca pe durata executarii pedepsei sau nu.
Cum in cauza de fata s-a facut dovada ca detinutul N. G. s-a aflat in imposibilitatea de a munci pe intreaga perioada a executarii pedepsei, asa cum s-a aratat anterior, datorita starii de sanatate a acestuia, instanta apreciaza ca fractiunea obligatorie ce trebuie executata de catre condamnat pentru a putea beneficia de liberare conditionata este cea prevazuta in alineatul 2 al art.59 din Codul penal, respectiv 1/2 din durata pedepsei (intrucat pedeapsa aplicata condamnatului este de 8 ani inchisoare), aceasta fiind in acceptiunea instantei singura ratiune a legiuitorului de a reglementa situatia persoanelor bolnave pe perioada detentiei atunci cand, in art.60 Cod penal, face trimitere la disp.art.59 Cod penal, in caz contrar neexistand vreo ratiune a reglementarii speciale a liberarii conditionate in cazul persoanelor bolnave si, mai mult decat atat, instanta apreciaza ca aceste persoane ar fi discriminate fata de detinutii apti de munca, intrucat persoanele bolnave si inapte de munca ar trebui sa execute efectiv, in stare de detinere, o perioada de timp mai indelungata decat o persoana apta de munca ce ar avea de executat aceeasi pedeapsa a inchisorii.
In acest sens, instanta a avut in vedere si opinia exprimata de catre Tribunalul Bucuresti in doua decizii de speta respectiv, decizia penala nr.1694/R din 19.08.2005 a Tribunalului Bucuresti - Sectia a II a Penala si decizia penala nr.1924/R din 07.08.2006 Tribunalului Bucuresti - Sectia a II a Penala, opinie impartasita intrutotul de catre instanta de judecata.
Pe de alta parte, condamnatul N. G. a avut un comportament corespunzator pe perioada de detentie, asa cum a rezultat din caracterizarea anterior mentionata, dand dovezi temeinice de indreptare, motiv pentru care instanta constata ca sunt indeplinite cumulativ conditiile prev. de art.59 si art.60 Cod penal si ca cererea formulata este intemeiata, urmand a o admite ca atare si a dispune liberarea conditionata a condamnatului N.G. Mentiune : practica generala constanta a instantei adopta solutia contrara, interpretand dispozitiile citate in sensul obligativitatii executarii fractiei prev. de art. 59-60 Cod penal (2/3,3/4, etc.) in toate situatiile. Solutia citata se regaseste si in practica altor instante din tara.

Sursa: Portal.just.ro