Sanctiune disciplinara pentru fapta care intruneste in acelasi timp elementele constitutive ale unei infractiuni.
- Art. 248 lit.f din Codul muncii; art. 28 alin. 1 din Codul de procedura penala; art. 1365 din Noul Cod civil
Instanta civila nu este legata de hotararea definitiva de achitare sau de incetare a procesului penal in ceea ce priveste vinovatia autorului faptei ilicite; in schimb, este legata in ceea ce priveste fapta si vinovatia autorului in cazul unei hotarari penale definitive de condamnare.
Nu poate fi retinuta teza adoptata de prima instanta in sensul ca ar exista dubii ca intimatul-contestator ar fi autorul abaterii disciplinare descrise in cuprinsul deciziei. Dimpotriva, respectiva fapta intruneste in acelasi timp elementele constitutive ale unor infractiuni pentru savarsirea carora contestatorul a fost condamnat definitiv la pedeapsa inchisorii.
Ar fi nerezonabila si contradictorie aplicarea unei alte sanctiuni disciplinare decat cea prevazuta de art. 248 lit. f) din Codul Muncii (fost art. 264) in ipoteze precum cea din speta, in conditiile in care contestatorul-intimat a fost condamnat penal in mod definitiv, iar sanctiunea penala aplicata a fost si ea drastica (inchisoarea).
Nu poate fi omis faptul ca in conformitate cu prevederile art. 8 din Codul Muncii, raporturile de munca se intemeiaza pe principiul bunei credinte. Or, de buna credinta trebuie sa dea dovada atat angajatorul cat si salariatul pe tot timpul derularii acestor raporturi. In masura in care una dintre partile contractului individual de munca isi incalca in mod flagrant aceasta obligatie (cazul contestatorului), relatiile de munca nu mai pot fi mentinute, cu toate consecintele decurgand de aici.
(Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a VII-a Civila si pentru Cauze privind Conflicte de Munca, Decizia civila nr. 4111R din 26.06.2014)
Constata ca prin sentinta civila nr. xxxx din data de 12 aprilie 2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a VIII-a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale in dosarul nr. xxxx/3/LM/2010, s-a admis actiunea formulata de contestatorul I.F.M..
In consecinta, s-a dispus anularea deciziei nr. XXXX/30.12.2009 emisa de intimata S.R.R.; reintegrarea contestatorului pe functia avuta anterior; obligarea intimatei sa-i plateasca o despagubire egala cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, de la data concedierii si pana la efectiva reintegrare. In final, intimata a fost obligata si la 1000 lei cheltuieli de judecata.
Intimata a declarat recurs, criticand sentinta suscitata.
Prin incheierea de sedinta din data de 30.09.2011, la solicitarea recurentei si in baza art. 244 alineatul 1 pct. 2 Cod Procedura Civila, Curtea a dispus suspendarea judecarii pricinii pana la solutionarea definitiva a procesului penal pentru care s-a constituit dosarul nr. 2682D/P/2009 al Parchetului de langa Inalta Curte de Casatie si Justitie - DIICOT.
Masura a fost mentinuta prin incheierea de sedinta de la termenul din 11.04.2013.
Ulterior, s-a dispus repunerea cauzei pe rol pentru a se verifica daca mai este necesara mentinerea masurii suspendarii judecatii, acordandu-se termen la data de 19.06.2014.
In sedinta de judecata din ziua amintita s-au depus la dosar copii ale unor documente din care rezulta ca dosarul penal nr. 2682D/P/2009 al Parchetului de langa Inalta Curte de Casatie si Justitie - DIICOT a fost solutionat prin sentinta penala nr. 1179/17.12.2013 a Judecatoriei Sector 1 Bucuresti, pronuntata in dosarul nr. 17179/299/2012, ramasa definitiva prin decizia penala nr. 547 din 24 aprilie 2014, pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti - Sectia I-a Penala (a se vedea filele 39-44 dosar recurs).
Drept urmare, instanta de control judiciar a acordat cuvantul partilor asupra cererii de recurs, partile in proces punand concluzii de admitere a acesteia (recurenta), respectiv de respingere ca nefondata (intimatul).
In temeiul art. 312 alineatul 1 teza I si art. 304 pct. 9 Cod Procedura Civila, vazand si prevederile art. 304/1 din acelasi cod (ce permit examinarea pricinii sub toate aspectele de catre instanta de control judiciar), Curtea va admite recursul si va modifica sentinta atacata in sensul mentionat prin dispozitivul prezentei decizii pentru considerentele ce vor fi expuse in continuare.
Solutia Tribunalului este gresita, bazandu-se pe o incorecta stabilire a situatiei de fapt ce trebuia retinuta in cauza, dar si pe o eronata interpretare si aplicare a dispozitiilor legale relevante.
Dupa cum rezulta din analiza intregului material probator administrat pe parcursul procesului (inscrisuri, depozitii de martor, raport de expertiza tehnica judiciara), prin decizia nr. 1327/30.12.2009 emisa de recurenta-intimata, s-a aplicat intimatului-contestator sanctiunea disciplinara a desfacerii contractului individual de munca in conformitate cu prevederile art. 61 lit. a , 263, 264 lit. f si 266-268 din Codul Muncii.
Din continutul acestei decizii reiese ca intimatului-contestator i s-a imputat savarsirea la data de 05.12.2009 a unei grave abateri disciplinare, constand in incarcarea pe serverul sistemului R. a unui fisier audio alterat, cu continut politic, de campanie electorala, in vederea difuzarii acestuia in ziua alegerilor prezidentiale, cand este interzisa prin lege difuzarea unor asemenea materiale; fisierul audio a fost difuzat pe postul Radio R. A. la data de 06.12.2009, in cadrul emisiunii "Xy" si contine informatia privitoare la ultima scriere, respectiv 05.12.2009, ora 10:55:02, de pe statia de lucru cu adresa IP 10.103.60.57 si numele RMPROD 45; fapta s-a petrecut in timpul serviciului intimatului-contestator si in conditiile in care acesta era singura persoana care avea acces, in perioada vizata si la ora mentionata, in cabina nr. 45, la statia de lucru cu adresa IP 10.103.60.57 si numele RMPROD 45.
In decizie s-a mai aratat ca sanctiunea disciplinara a fost aplicata pentru deteriorarea informatiilor aflate in patrimoniul, locatia si folosinta SRR, fapta care a avut ca rezultat introducerea unei secvente pirat intr-o emisiune difuzata de SRR, pentru care a fost sanctionata cu somatie publica din partea Consiliului National al Audiovizualului si care a afectat negativ si in mod perceptibil activitatea si imaginea institutiei, fiind incalcate astfel prevederile art. 70 lit. l), m) si o) din Regulamentul Intern al SRR.
Prima instanta a retinut ca decizia in discutie, ce este contestata in pricina de fata, respecta conditiile de forma impuse de art. 268 din Codul Muncii (devenit in prezent art. 252), inlaturand toate afirmatiile in sens contrar formulate de autorul actiunii.
Pe de alta parte, pe baza continutului raportului de expertiza tehnica intocmit pe parcursul judecarii cauzei in fond, s-a retinut ca nu exista proba certa pentru sustinerea ca emisia suprascrierii (adica incarcarea pe serverul SRR in data de 05.12.2009 a unui fisier alterat) s-a facut din statia R. 45, adica din statia unde lucra contestatorul-intimat; acest dubiu este de natura sa profite angajatului; cum din probele administrate nu a rezultat clar ca singurul posibil faptuitor al abaterii este contestatorul, Tribunalul a admis actiunea si a anulat decizia contestata, cu toate consecintele decurgand din continutul art. 78 din Codul Muncii (art. 80 la momentul actual).
Cu alte cuvinte, instanta de fond a concluzionat ca intimatul-contestator nu este autor al faptei ce i se imputa, situatie in care nu i se poate aplica vreo sanctiune disciplinara.
Insa, aceasta concluzie a Tribunalului este contrazisa de considerentele si dispozitivul unei hotarari penale definitive. Este vorba despre sentinta penala nr. 1179/17.12.2013 a Judecatoriei Sector 1 Bucuresti, pronuntata in dosarul nr. 17179/299/2012, ramasa definitiva prin decizia penala nr. 547 din 24 aprilie 2014, pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti - Sectia I-a Penala.
Astfel, prin sentinta penala amintita s-a retinut ca "fapta inculpatului I. F. - M., constand in aceea ca, la data de 05.12.2009, a alterat, modificat datele informatice, reprezentand continutul real al emisiunii "Xy" si le-a urcat fara drept, prin depasirea limitelor atributiilor de serviciu, pe serverul R., in vederea difuzarii la data de 06.12.2009, intruneste atat sub aspectul laturii obiective cat si sub aspectul laturii subiective, elementele constitutive ale infractiunilor prev. de art. 42 alin. 1 si art. 44 alin. 1 din Legea 161/2003".
Drept urmare si in final, intimatului-contestator i s-a aplicat o pedeapsa de 1 an inchisoare pentru savarsirea celor doua infractiuni, dispunandu-se suspendarea conditionata a executarii acesteia conform art. 81 Cod Penal pe un termen de incercare de 3 ani, stabilit conform art. 82 din acelasi cod. Aceste elemente rezulta din cuprinsul dispozitivului deciziei penale nr. 547 din 24 aprilie 2014, pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti - Sectia I-a Penala, hotarare judecatoreasca definitiva.
Altfel spus, prin hotarare penala definitiva s-a statuat ca intimatul-contestator este autorul infractiunilor pentru savarsirea carora a fost trimis in judecata penala si condamnat definitiv la pedeapsa inchisorii, fapte ce constituie in acelasi timp si abaterea disciplinara grava pentru care, prin decizia contestata, i s-a aplicat sanctiunea desfacerii disciplinare a contractului individual de munca in conformitate cu prevederile art. 264 lit. f din Codul Muncii (art. 248 lit. e in prezent).
Potrivit art. 28 alin. 1 din Noul Cod de Procedura Penala, "hotararea definitiva a instantei penale are autoritate de lucru judecat in fata instantei civile care judeca actiunea civila, cu privire la existenta faptei si a persoanei care a savarsit-o".
Aceeasi reglementare exista si in Vechiul Cod de Procedura Penala in vigoare la data savarsirii faptei ce i se reproseaza contestatorului-intimat (este vorba de dispozitiile art. 22 alin. 1).
Aceste texte legale trebuie privite in coroborare cu dispozitiile art. 1365 din Noul Cod Civil, fiind aplicabile si in materia dreptului muncii in conformitate cu prevederile art. 278 din Codul Muncii, dat fiind rolul lor de drept comun.
Art. 1365 din Noul Cod Civil statueaza:
"Instanta civila nu este legata de dispozitiile legii penale si nici de hotararea definitiva de achitare sau de incetare a procesului penal in ceea ce priveste existenta prejudiciului ori a vinovatiei autorului faptei ilicite".
Din interpretarea gramaticala, logica si sistematica a tuturor acestor norme juridice se desprinde ideea potrivit careia instanta civila este tinuta de hotararea penala definitiva de condamnare cu privire la existenta faptei si a vinovatiei persoanei pe care a savarsit-o. Altfel spus, instanta civila nu poate contrazice sub aspectele mentionate cele ce rezulta dintr-o hotarare penala definitiva de condamnare.
Interpretarea "per a contrario" a art. 1365 din Noul Cod Civil conduce la aceeasi concluzie: instanta civila nu este legata de hotararea definitiva de achitare sau de incetare a procesului penal in ceea ce priveste vinovatia autorului faptei ilicite; in schimb, este legata in ceea ce priveste fapta si vinovatia autorului in cazul unei hotarari penale definitive de condamnare. Prevederile art. 28 alin. 1 din Noul Cod de Procedura Penala (art. 22 alineatul 1 din Vechiul CPP) vin sa confirme cele de mai sus.
Avand in vedere toate aceste elemente de fapt si de drept, Curtea se vede pusa in situatia de a retine ca decizia contestata este legala si temeinica.
Sub aspectul legalitatii, adica al respectarii conditiilor de forma prevazute de lege sub sanctiunea nulitatii absolute (art. 268 din Codul Muncii, devenit intre timp art. 252), Tribunalul a retinut ca decizia nr. XXXX/30.12.2009 emisa de intimata-recurenta este la adapost de orice critica, inlaturand ca neintemeiate sustinerile contestatorului-intimat din cuprinsul actiunii. Iar hotararea primei instante nu a fost atacata din acest punct de vedere de catre autorul actiunii (contestatorul), argumentele in acest sens nemaiputand fi schimbate si intrand in puterea lucrului judecat.
Cat priveste chestiunea temeiniciei deciziei, dupa cum s-a aratat anterior, dat fiind continutul sentintei penale nr. 1179/17.12.2013 a Judecatoriei Sector 1 Bucuresti, pronuntata in dosarul nr. 17179/299/2012, ramasa definitiva prin decizia penala nr. 547 din 24 aprilie 2014, pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti - Sectia I-a Penala, nu poate fi retinuta teza adoptata de prima instanta in sensul ca ar exista dubii ca intimatul-contestator ar fi autorul abaterii disciplinare descrise in cuprinsul deciziei. Dimpotriva, respectiva fapta intruneste in acelasi timp elementele constitutive ale unor infractiuni pentru savarsirea carora contestatorul a fost condamnat definitiv la pedeapsa inchisorii.
Prin actiunea pe care a formulat-o, intimatul-contestator a sustinut, pe langa aspectele de nelegalitate ale deciziei (inlaturate de Tribunal), imprejurarea ca sanctiunea disciplinara ce i-a fost aplicata a fost prea drastica, angajatorul netinand seama de prevederile art. 266 din Codul Muncii, devenit art. 250 la momentul actual.
Aceste norme arata ca:
"Angajatorul stabileste sanctiunea disciplinara aplicabila in raport cu gravitatea abaterii disciplinare savarsite de salariat, avandu-se in vedere urmatoarele:
a) imprejurarile in care fapta a fost savarsita;
b) gradul de vinovatie a salariatului;
c) consecintele abaterii disciplinare;
d) comportarea generala in serviciu a salariatului;
e) eventualele sanctiuni disciplinare suferite anterior de catre acesta."
Si aceste sustineri vor fi inlaturate intrucat sunt lipsite de fundament.
Dintre criteriile enumerate de art. 250 din Codul Muncii, singurele valorificabile in ce-l priveste pe autorul cererii de chemare in judecata ar fi cele de la lit. d) si e). Insa, nici acestea nu pot fi luate in considerare in speta, cata vreme fapta imputata constituie si infractiune, pentru savarsirea careia intimatul-contestator a fost condamnat la pedeapsa inchisorii prin hotarare penala definitiva. Acest ultim element permite a se afirma ca fapta comisa de autorul actiunii a fost extrem de grava, situatie in care sanctiunea desfacerii disciplinare a contractului individual de munca apare ca fiind cea mai potrivita.
Ar fi nerezonabila si contradictorie aplicarea unei alte sanctiuni disciplinare decat cea prevazuta de art. 248 lit. f) din Codul Muncii (fost art. 264) in ipoteze precum cea din speta, in conditiile in care contestatorul-intimat a fost condamnat penal in mod definitiv, iar sanctiunea penala aplicata a fost si ea drastica (inchisoarea).
Nu poate fi omis faptul ca in conformitate cu prevederile art. 8 din Codul Muncii, raporturile de munca se intemeiaza pe principiul bunei credinte. Or, de buna credinta trebuie sa dea dovada atat angajatorul cat si salariatul pe tot timpul derularii acestor raporturi. In masura in care una dintre partile contractului individual de munca isi incalca in mod flagrant aceasta obligatie (cazul contestatorului), relatiile de munca nu mai pot fi mentinute, cu toate consecintele decurgand de aici.
In raport de toate cele ce preced, este necesara admiterea recursului si modificarea sentintei atacate in sensul respingerii actiunii ca neintemeiata, intrucat decizia de sanctionare disciplinara contestata apare ca fiind legala si temeinica.