Din actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Intre reclamantul P. P. si parata SC Z. SA, prin Cabinet individual de insolventa , s-a incheiat inscrisul sub semnatura privata intitulat procesul verbal de licitatie din 22 iulie 2003, prin care parata s-a obligat sa vanda, iar reclamantul s-a obligat sa cumpere dreptul de proprietate asupra imobilului in suprafata de 63, 7 m p si terenul aferent in suprafata de 806,18 mp situat in comuna B. M. cu vecinii: N - R. L., S - O. C. V - teren agricol, , E - drum comunal- pretul fiind de 1.349.000 lei ROL, in acest sens incheindu-se inscrisul procesul verbal de licitatie din 22 iulie 2003. La data incheierii conventiei intre parti, reclamantul a intrat in posesia terenului, iar paratul a primit pretul. Instanta retine ca ulterior incheierii antecontractului, din diverse motive, paratul nu s-a putut prezenta la notar.
Instanta mai retine ca in cauza, intre parti, a intervenit o promisiune bilaterala de a vinde si cumpara, acestia obligandu-se pe viitor sa constituie un drept de proprietate asupra unui imobil si, in acest fel, s-a nascut in sarcina lor, obligatia de a face, constand in incheierea contractului de vanzare-cumparare autentic.
Atata vreme cat promitentul vanzator nu-si respecta obligatia, obiectul antecontractului se gaseste in patrimoniul vanzatorului iar inscrisul sub semnatura privata incheiat intre parti cuprinde toate elementele esentiale ale unei conventii, nu exista nici un impediment ca, in baza art. 111 C.p.c., instanta, potrivit principiului executarii in natura a obligatiilor reglementat de art. 1073 Cciv., sa pronunte o hotarare care sa tina loc de act autentic de vanzare-cumparare in temeiul careia opereaza transferul dreptului de proprietate de la data ramanerii irevocabile a acesteia.
Potrivit art. 5 alin.2 Titlu X din Legea nr.247/2005, in situatia in care dupa incheierea unui antecontract cu privire la teren una din parti refuza ulterior sa incheie contractul, partea care si-a indeplinit obligatia poate sesiza instanta competenta care poate pronunta o hotarare care sa tina loc de contract.
Fata de cele expuse, instanta constata ca intre reclamant pe de-o parte si parat pe de alta parte, a intervenit o promisiune de vanzare-cumparare, acestia asumandu-si o obligatie de a face, respectiv de a incheia in forma autentica contractul de vanzare-cumparare asupra imobilului in suprafata de 63, 7 m p si terenul aferent in suprafata de 806,18 mp situat in comuna B. M. cu vecinii: N - R. L., S - O. C., V - teren agricol, , E - drum comunal.
Avand in vedere ca paratul nu a inteles sa-si respecte obligatia asumata, iar reclamantul si-a respectat obligatia asumata prin antecontractul de vanzare-cumparare, fata de dispozitiile art. 1073 C.civ si art. 5 alin.2 Titlu X din Legea nr.247/2005 , instanta constata ca actiunea formulata de reclamant este intemeiata si o va admite astfel cum a fost formulata.
Va constata ca intre reclamant si parat a intervenit o conventie de vanzare-cumparare asupra terenului in suprafata de 63, 7 m p si terenul aferent in suprafata de 806,18 mp, situat in intravilanul satului B. M., si va dispune ca prezenta hotarare sa tina loc de act autentic de vanzare-cumparare.
ADMISIBILITATEA HOTARARII CARE SA TINA LOC DE ACT AUTENTIC IN CAZUL PROMISIUNII BILATERALE DE VANZARE - CUMPARARE
Sentinta civila nr. 3100 din data de 22.06.2009
pronunțată de Judecatoria Drobeta Turnu Severin
Domeniu Vanzari-Cumparari |
Dosare Judecatoria Drobeta Turnu Severin |
Jurisprudență Judecatoria Drobeta Turnu Severin
Sursa: Portal.just.ro