Urmărește dosarul din instanță.
Primești notificări la fiecare modificare.

pensie intretinere

Sentinta civila nr. 209 din data de 22.02.2010 pronunțată de Judecatoria Costesti

Dosar nr. xxxxx
R O M A N I A
JUDECATORIA COSTESTI

SENTINTA CIVILA Nr. xxx

Sedinta publica de la xxxxxx
Completul compus din:
PRESEDINTE
Grefier Pe rol judecarea cauzei Minori si familie privind pe reclamanta C D si pe paratul C avand ca obiect "pensie intretinere".
Dezbaterile pe fond asupra cauzei si sustinerile partilor au avut loc in sedinta publica de la data de 19 02 2010, fiind consemnate in incheierea de sedinta de la acea data, incheiere ce face parte integranta din prezenta sentinta, cand instanta avand nevoie de timp pentru deliberare a amanat pronuntarea asupra cauzei la data de 22 02 2010, cand deliberand a pronuntat urmatoarele: INSTANTA Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei C sub nr. 1603/214/2009, reclamanta C D, in calitate de reprezentant legal al minorului C M A, a solicitat instantei obligarea paratului C I la plata pensiei de intretinere in favoarea minorului.
In motivarea cererii sale, reclamanta a aratat ca s-a casatorit cu paratul la data de 28.04.2007, casatorie din care a rezultat minorul C M A, nascut la data de 27.01.2009. Datorita comportamentului agresiv al paratului, in luna septembrie 2008, reclamanta s-a mutat la parintii sai, in satul H.
Paratul nu contribuie la cresterea si educarea minorului, desi este angajat la Regionala Craiova - Regulator Pitesti B.F.S.
Solicita obligarea paratului la plata unei pensii de intretinere calculata in procente.
Reclamanta nu si-a motivat cererea in drept si nu a solicitat probe, insa a anexat in copie certificat de casatorie nr. 835019/28.04.2007 emis de Primaria orasului C; certificat de nastere al minorului C M A; copie C.I. a paratului.
Cererea este scutita de taxa judiciara de timbru si timbru judiciar Paratul CI a formulat intampinare, prin care a aratat, in esenta, ca in data de 31.10.2008, reclamanta a plecat de la domiciliul parintilor sai, luandu-i si cardul pe care se aflau banii proveniti dintr-un imprumut, facut pentru tratamentul de sustinere a sarcinii reclamantei. Desi a facut plangere la politie pentru disparitia cardului, paratul a iertat-o, dorind sa continue relatia de casnicie si fiul lor sa se nasca intr-o familie sanatoasa.
Dupa nasterea minorului, reclamanta a continuat sa locuiasca la parintii sai, cu acordul paratului, dar cu conditia ca dupa botez sa se intoarca in domiciliul conjugal. Pana la botez, paratul a contribuit la intretinerea sotiei si a copilului cu sume de bani, medicamente si cele necesare pentru noul-nascut.
Dupa botez, reclamanta a refuzat sa se intoarca la domiciliul conjugal si pentru ca nu era bine primit cand mergea in vizita, paratul a luat decizia ca incepand cu data de 01.10.2009, sa nu mai participe la intretinerea minorului.
Instanta a incuviintat si a administrat pentru reclamanta proba cu inscrisuri si relatii la locul de munca al paratului pentru comunicarea veniturilor acestuia in ultimele sase luni, fiind depusa la dosar adeverinta nr. 1152/11.11.2009 emisa de Regionala CFR Cr, precum si cu martorul I R, iar pentru parat proba cu inscrisuri, respectiv rezolutia din 30.10.2009 a Parchetului de pe langa Judecatoria C, dosar 1341/P/2008 si proba cu martorii V M si I R.
In sedinta de judecata din 19.02.2010, paratul a renuntat la audierea martorilor incuviintati, martorul I R fiind audiat la solicitarea reclamantei.
Analizand materialul probator administrat in cauza, instanta retine urmatoarele:
Partile s-au casatorit la data de 28 aprilie 2007, conform certificatului de casatorie nr. 835019/28.04.2007 emis de Primaria orasului C. Din relatia lor a rezultat minorul C M A, nascut la data de 27 ianuarie 2009, astfel cum reiese din certificatul de nastere nr. 237539/02.02.2009.
Potrivit declaratiilor martorului propus de reclamanta, R I, din octombrie 2009, reclamanta locuieste impreuna cu minorul, la domiciliul parintilor sai din H, iar paratul locuieste in C.
Paratul a venit la botezul fiului sau si, de asemenea, a venit in vizita de citeva ori, aducandu-i alimente si haine, fara a contribui la intretinerea acestuia cu sume de bani. Ultima data cand l-a vizitat pe minor a fost in toamna anului 2009.
Aceasta declaratie se coroboreaza cu afirmatiile paratului din intampinarea depusa la dosar, in care arata ca, inainte de botez, a contribuit la intretinerea sotiei si a copilului cu sume de bani, medicamente si cele necesare pentru noul-nascut, insa datorita refuzului reclamantei de a se intoarce in domiciliul conjugal si, in plus, datorita faptului ca nu era bine primit in locuinta socrilor sai, din 01.10.2009, nu a mai participat la intretinerea minorului.
Potrivit art.. 86 alin. 3 Codul familiei, descendentul, cat timp este minor, are dreptul la intretinere oricare ar fi pricina nevoii in care el se afla, iar potrivit art. 107 alin. 1, copilul minor este intretinut de parintii sai.
Tinand cont de dependenta naturala a minorului fata de parinti, dispozitiile legale sus-citate instituie dreptul copilului la intretinere, respectiv obligatia parintelui de a presta intretinere fata de copilul minor. Obiectul acestei obligatii il formeaza, cu titlu general, mijloacele necesare traiului, respectiv alimente, locuinta, imbracaminte, medicamente, nevoi spirituale, precum si mijloacele necesare pentru educarea, invatatura si pregatirea profesioanla a copiilor.
Interesul superior al copilului, de a fi ingrijit potrivit nevoilor sale, trebuie sa reprezinte o preocupare constanta a ambilor parintilor si sa aiba intaietate in raport de eventualele neintelegeri si tensiuni prezente in relatiile dintre ei. In nicio imprejurare, aceste neintelegeri nu trebuie sa se rasfranga asupra minorului si sa-l priveze pe acesta de o dezvoltare armonioasa, atat sub aspect material, cat si sub aspect afectiv. Acesta este motivul pentru care deciziile parintilor - ce privesc in mod direct sau indirect persoana copilului - nu trebuie sa fie influentate de factori externi acestuia, ce tin de comportamentul unuia sau al altuia dintre soti. Ambii parinti sunt obligati sa se intereseze de bunastarea minorului si sa asigure acestuia conditii de viata cat mai bune.
Astfel, instanta retine ca paratul are indatorirea de a participa la intretinerea copilului sau, prin plata unei pensii alimentare lunare in cuantum de 25% din veniturile nete si permanente pe care acesta le realizeaza, cuantum stabilit in conformitate cu art. 94 alin. 3 din Codul familiei, ce prevede ca atunci cand intretinerea este datorata de parinte, ea se stabileste pana la o patrime din castigul sau din munca pentru un copil.
Din adeverinta nr. 1152/11.11.2009 emisa de Regionala CFR C - Serviciul Financiar Miscare, Biroul Financiar al Statiilor P, reiese ca paratul este angajat la Statia CFR S, avand in ultimele sase luni un salariu net de 1720 lei (retributie tarifara de 1284 lei). La calcularea procentului lunar de 25%, unitatea angajatoare va avea in vedere dispozitiile art. 509 Cod procedura civila, potrivit caruia diurnele si orice alte indemnizatii cu destinatie speciala, stabilite potrivit legii, nu pot fi urmarite pentru niciun fel de datorii, astfel ca nu vor fi avute in vedere nici la calcularea cuantumului pensiei, in cazul in care se regasesc in venitul salarial al paratului.
Pentru considerentele de mai sus, in temeiul art. 86 alin. 3 si art. 107 alin. 1 Codul familiei, instanta va admite cererea si va obliga paratul sa plateasca reclamantei, lunar, pensie de intretinere in cuantum de 25% din veniturile nete si permanente pe care acesta le realizeaza, in favoarea minorului C M A, nascut la data de 27 ianuarie 2009, incepand cu data formularii cererii, respectiv 05 octombrie 2010 si pana la majoratul acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite cererea formulata de reclamanta C D, in contradictoriu cu paratul C I,
Obliga paratul sa plateasca reclamantei, lunar, pensie de intretinere in cuantum de 25% din veniturile nete si permanente, pe care acesta le realizeaza, in favoarea minorului C M- A, nascut la data de xxxx, incepand cu data formularii cererii, respectiv 05 octombrie 2010 si pana la majoratul acestuia.
Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica de la xxxx


Presedinte,

Grefier,

Red/tehnored MRI
4 ex.

Sursa: Portal.just.ro