Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Contract. Principiul relativitatii efectelor. Actiune civila . Conditii de exercitare. Lipsa calitatii procesual pasive a paratului. Sentinta civila nr. 795 din data de 28.02.2007
pronunțată de Judecatoria Caracal

Cu cererea inregistrata la nr.6452/207/2007 reclamanta S.C.E. a chemat in judecata parata L.M. , solicitand instantei ca prin sentinta ce o va pronunta sa o oblige sa-i achite suma de 5320,02 lei reprezentand contravaloarea energiei electrice livrata acesteia, in baza contractului de furnizare nr.0103739/9.01.1995 si penalitati de intarziere.
Prin sentinta civila nr.795/28.02.2007, Judecatoria Caracal a respins actiunea reclamantei pentru lipsa calitatii procesual pasive a paratei L.V.
Pentru a pronunta aceasta solutie instanta a retinut ca intre reclamanta si parata nu a fost incheiat contractul de furnizare a energiei electrice ci intre reclamanta si numitul P.C., care este si proprietarul imobilului.
Prin urmare, acestuia ii revenea obligatia sa achite contravaloarea energiei electrice pentru ca orice contract are potrivit art. 969 c.civ. forta obligatorie pentru partile care l-au incheiat si nu poate da nastere la drepturi si obligatii decat in sarcina lor, avand in vedere principiu relativitatii efectelor actului juridic , principiu consacrat legal in art. 973 c.civ., potrivit caruia conventiile nu au efect decat intre partile contractante.
De aceea, nefiind parte in contractul de furnizare a energiei electrice in calitate de beneficiar, parata nu are nici calitatea de subiect al obligatiei de plata a contravalorii energiei electrice si, in acest caz, nu exista identitate intre persoana paratului din aceasta speta si subiectul pasiv din raportul juridic care a avut ca izvor acest contract.
Recursul declarat de reclamanta impotriva sentintei civile nr.795/28.02.2007 a fost respins de Tribunalul Olt prin decizia nr.89/20.09.2007 avand in vedere ca reclamanta avea obligatia sa justifice atat calitatea ei procesuala activa cat si calitatea procesuala pasiva a paratei, ca subiect pasiv in raportul juridic dedus judecatii.

Postat 5.11.2007

Sursa: Portal.just.ro