Penal - Cereri - Plangere impotriva masurilor asiguratorii. Competenta instantei de judecata de a solutiona astfel de cereri cand dosarul se afla in faza de urmarire penala
Prin Sentinta nr. 269/27.09.2011 pronuntata de Judecatoria Campulung Moldovenesc s-a respins cererea avand ca obiect alte cereri - plangere impotriva masurilor asiguratorii formulata de reclamantul MF, parat fiind Parchetul de pe langa Judecatoria Campulung Moldovenesc, ca inadmisibila.
Pentru a hotari astfel, instanta a retinut ca la data de 16 aprilie 2010 in dosarul nr.381/P/2010 al Parchetului de pe langa Judecatoria Campulung Moldovenesc s-a dispus ridicarea autoturismul marca "Audi" cu numarul de inmatriculare _ de la numitul LB, in vederea expertizarii si continuarii cercetarilor, intrucat acesta figureaza ca fiind furat din Italia.
Conform art. 168 alin. 1 Cod proc. penala, "in contra masurii asiguratorii luate si a modului de aducere la indeplinirea acesteia, invinuitul sau inculpatul, partea responsabila civilmente, precum si orice alta persoana interesata se pot plange procurorului sau instantei de judecata, in orice faza a procesului penal", iar conform art. 169 Cod proc. penala, orice alta persoana care pretinde un drept asupra lucrurilor ridicate poate cere, potrivit dispozitiilor art. 168, stabilirea acestui drept si restituirea.
Raportat la aceste dispozitii legale instanta a calificat prezenta cerere ca fiind o plangere impotriva masurilor asiguratorii.
Prin Decizia nr. 71/2007, Inalta Curte de Casatie si Justitie - Sectiile Unite, a admis recursul in interesul legii, cu privire la stabilirea competentei de solutionare a plangeri formulata in temeiul art. 168 din Codul de procedura penala si a stabilit ca "competenta de a solutiona plangerea formulata in temeiul art. 168 din Codul de procedura penala revine procurorului in cursul urmaririi penale si respectiv, instantei de judecata in cursul judecatii"
In cauza petentul s-a adresat initial procurorului in vederea restituirii autoturismul, insa prin Ordonanta data in dosarul Parchetului de pe langa Judecatoria Campulung Moldovenesc, cererea sa a fost respinsa.
In consecinta, avand in vedere ca in prezent dosarul se afla in cursul urmaririi penale, petentul se poate adresa doar procurorului, nu si instantei de judecata, motiv pentru care instanta a respins cererea, ca inadmisibila.