Masurile asiguratorii. Luarea masurilor asiguratorii in vederea
repararii pagubei.
Masurile asiguratorii se iau in cursul procesului
penal
de procuror sau de instanta de judecata si constau
in
indisponibilizarea prin instituirea unui sechestru
a
bunurilor mobile in vederea confiscarii speciale, a
repararii pagubei produse prin infractiune,
precum si
pentru garantarea executarii pedepsei amenzii.
Masurile asiguratorii in vederea repararii
pagubei, se
pot lua la cererea partii civile sau din oficiu,
obligatoriu in cazul cand cel vatamat este o
persoana
lipsita de capacitate de exercitiu sau cu capacitate
de
exercitiu restransa.
(decizia penala nr.625/R/ 5.12.2006)
Prin sentinta penala nr.868 din 22 martie 2006, pronuntata de
Judecatoria Pitesti, a fost condamnata inculpata la o pedeapsa rezultanta
de 3 ani si 6 luni, pentru savarsirea mai multor infractiuni concurente, si
obligata sa plateasca partii civile 8724,4 lei, despagubiri civile, plus
cheltuielile judiciare statului.
Pentru a hotari astfel, instanta de fond a retinut ca in cursul
anilor 2002-2003, inculpata a realizat venituri din onorarii pentru lucrari
de cadastru, fara sa le evidentieze, in totalitate, in contabilitate,
producand o paguba statului de 8724,4 lei, constituind parte civila prin
Agentia Nationala de Administrare Fiscala.
Prin decizia penala nr.315 din 19 octombrie 2006, pronuntata
de Tribunalul Arges, s-a respins ca nefundat apelul partii civile, care a
invocat faptul ca instanta de fond nu s-a pronuntat asupra instituirii
sechestrului asigurator pe bunurile imobiliare ale inculpatei.
In motivarea deciziei, tribunalul a aratat ca instanta de fond
nu a luat masura sechestrului asigurator, intrucat partea civila nu a
solicitat acest lucru.
Decizia a fost atacata cu recurs de partea civila, care a reiterat
acelasi motiv ca si in apel.
Prin decizia penala nr.625/R din 5 decembrie 2006,
pronuntata de Curtea de Apel Pitesti, s-a respins ca nefondat recursul
partii civile, retinandu-se ca in cauza nu sunt incidente prevederile
art.385/9 pct.10 Cod pr.penala, respectiv situatia cand instanta nu s-a
pronuntat asupra unei cereri esentiale pentru parti, de natura sa garanteze
drepturile lor si sa influenteze solutia procesului.
Curtea, in mod corect, a apreciat, ca si instanta de apel, ca
omisiunea instantei de fond de a se pronunta asupra cererii de instituire a
sechestrului asigurator, nu este de natura sa influenteze solutia
procesului. In plus, trebuie adaugat faptul ca, in speta, nu era obligatorie
luarea masurii asiguratorii.