Instanta competenta sa solutioneze plangerea formulata in temeiul art.2781/C.proc.pen., in situatia in care anterior judecarea fondului cauzei fusese stramutata la o alta instanta.

Sentinta penala nr. 1042 din data de 06.06.2008 pronunțată de Judecatoria Braila

Prin sentinta Judecatoriei Vaslui s-a declinat in favoarea Judecatoriei Braila, competenta de solutionare a plangerii formulate de petentul R.D. impotriva unei ordonantei de scoatere a urmarire penala a Parchetului de pe langa Tribunalul Braila.
Pentru a decide astfel, s-a considerat ca, desi Inalta Curte de Casatie si Justitie a trimis dosarul spre solutionare Judecatoriei Vaslui ca urmare a admiterii cererii de stramutare, aceasta instanta are obligatia de a solutiona fondul cauzei, atunci cand este sesizata din nou prin rechizitoriu. In continuarea s-a mai apreciat ca cele doua institutii plangerea impotriva ordonantei procurorului si sesizarea instantei prin rechizitoriu de Parchetul de pe langa Tribunalul Braila, sunt doua institutii distincte cu reguli de aplicare diferite.
In consecinta, chiar daca s-a admis stramutarea la Judecatoria Vaslui, aceasta instanta nu poate solutiona decat sesizarea instantei prin rechizitoriu.
La randul sau Judecatoria Braila a admis exceptia necompetentei teritoriale, a declinat solutionarea cauzei in favoarea Judecatoriei Vaslui si a sesizat Inalta Curte de Casatie si Justitie cu solutionarea conflictului negativ de competenta.
Pentru a hotari astfel, Judecatoria Braila a considerat ca stramutarea judecarii cauzei reprezinta o prorogare de competenta teritoriala intre instante de acelasi grad vizand exclusiv faza judecatii.
In cauza de fata, desi in urma restituirii cauzei la Parchetul de pe langa Tribunalul Braila s-a dispus o solutie de netrimitere in judecata, competenta de a solutiona plangerea impotriva acestei solutii revine, in opinia Judecatoriei Braila, instantei la care a fost stramutata cauza initial. Aceasta opinie este sustinuta atat de efectele stramutarii, cat si de scopul unei astfel de prorogari de competenta. Cu privire la efectele stramutarii instanta apreciaza ca acestea constau pe de o parte in intrarea cauzei in circuitul normal de judecata la instantele in circumscriptia unde s-a stramutat, iar instanta investita initial pierde definitiv competenta de a judeca acea cauza. Nu se poate considera ca desi instanta nu a mai fost sesizata printr-un rechizitoriu, in urma restituirii la parchet, s-a incheiat un ciclu procesual, iar plangerea impotriva ordonantei de scoatere de sub urmarire penala, avand un alt obiect, nu are legatura cu fondul cauzei si ca atare atrage competenta normala. Aceasta cu atat mai mult cu cat, teoretic, in urma unei astfel de plangeri, instanta ar putea retine cauza spre judecata, in conformitate cu disp. art.2781alin.8 lit.c/C.proc.pen., si ar trebui sa analizeze fondul cauzei, situatie similara celei in care ar fi fost sesizata prin rechizitoriu. Cum cauza de fata, avand ca obiect plangerea impotriva ordonantei de scoatere de sub urmarire penala, nu poate fi disociata de cauza privind infractiunea care a determinat initial trimiterea in judecata si pentru care Judecatoria Braila a pierdut definitiv competenta de solutionare, instanta a apreciat ca Judecatoriei Vaslui ii revine in continuare competenta de solutionare a prezentei cauze, ca efect al stramutarii.
De altfel, potrivit disp. art.2781 alin.1/C.proc.pen., plangerea impotriva unei solutii de netrimitere in judecata se adreseaza judecatorului de la instanta careia i-ar reveni, potrivit legii, competenta sa judece cauza in prima instanta. Cum in speta de fata, competenta de a solutiona cauza in prima instanta, ca urmare a sesizarii printr-un rechizitoriu, ar reveni Judecatoriei Vaslui, rezulta ca tot acestei instantei ii revine si competenta de a solutiona plangerea impotriva solutiei de netrimitere in judecata. In realitate, fiind vorba despre aceeasi cauza, care a parcurs mai multe cicluri procesuale, lipsa etapei judecatii ca urmare a sesizarii prin rechizitoriu, nu face ca etapa judecatii plangerii indreptate impotriva ordonantei de scoatere de sub urmarire penala sa urmeze alte reguli de competenta, in situatia speciala in care o astfel de competenta a fost stabilita anterior ca urmare a stramutarii.
Inalta Curte de Casatie si Justitie a stabilit ca in prezenta cauza competenta de solutionare revine Judecatoriei Vaslui si a trimis dosarul respectivei instante.

Sursa: Portal.just.ro