Constarea caracterului politic al unei masuri administrative prevazute expres in cuprinsul Legii nr.221/2009 este lipsita de interes, in cazul recunoasterii unui asemenea caracter ex lege. Imposibilitatea acordarii daunelor morale in urma publicarii deciziei Curtii Constitutionale de admitere a exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art.5 alin.1 lit.a
Domeniu - despagubiri
(CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA A III-A CIVILA SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE - DOSAR NR.51360/3/2011 - DECIZIA CIVILA NR.554/27.03.2012)
Prin sentinta civila nr.1628/04.10.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a IV-a Civila, in dosar nr.51360/3/2011, a fost admisa in parte cererea formulata de reclamanta H.M., impotriva paratului S.R. prin M.F.P., s-a constatat caracterul politic al masurii administrative constand in dislocarea si stabilirea domiciliului obligatoriu al reclamantei in baza Deciziei MAI nr.200/1951 si s-a respins ca nefondata cererea de acordare a despagubirilor pentru prejudiciul moral suferit de aceasta.
Pentru a hotari in acest sens, prima instanta a retinut ca reclamanta a facut obiectul unei masuri administrative cu caracter politic calificata astfel in mod expres de lege, reclamanta alaturi de bunici, mama si fratele sau fiind stramutati obligatoriu in localitatea F.N. - Galati, in perioada 18.06.1951 - 20.12.1955, in baza Deciziei MAI nr.200/1951, aspecte ce rezulta din relatiile comunicate de MAN - Directia Instantelor Militare si din mentiunile actelor de stare civila depuse la dosar.
Desi a gasit intemeiat cel dintai capat de cerere, prima instanta a aratat ca nu poate da curs favorabil cererii in despagubiri pentru repararea prejudiciilor morale suferite de reclamanta, intrucat temeiul de drept care i-ar fi permis aceasta, art.5 alin.1 lit.a teza I din Legea nr.221/2009, fiind declarat neconstitutional prin Decizia Curtii Constitutionale nr.1358/2010.
Impotriva acestei sentinte, in termen legal, au declarat recurs reclamanta si paratul.
In motivarea recursului declarat de recurenta - reclamanta s-a solicitat obligarea paratului la plata sumei de 50.000 euro cu titlu de despagubiri pentru prejudiciul moral suferit prin deportarea cu caracter politic luata fata de reclamanta, masura care a durat 4 ani, 2 luni si 20 de zile.
In privinta incidentei Deciziei Curtii Constitutionale nr.1358/2010, recurenta a invocat dispozitiile art.6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, in jurisprudenta Curtii Europene fiind sanctionata interventia legiuitorului pe parcursul litigiului in vederea crearii unor sanse de castig pentru acesta. De asemenea, a facut trimitere la principiul egalitatii in fata legii care implica instituirea unui tratament egal pentru situatii care nu sunt diferite, aratandu-se ca aplicarea deciziilor Curtii Constitutionale in cazul persoanelor ale caror procese sau cereri nu au fost solutionate prin pronuntarea unei hotarari judecatoresti definitive ar fi de natura sa instituie un tratament juridic diferit de cel al persoanelor care detin deja o hotarare definitiva pronuntata intr-o cerere fondata pe Legea nr.221/2009, in baza unui criteriu aleatoriu si exterior conduitei persoanei, cu incalcarea principiului egalitatii in fata legii.
De asemenea, recurenta a invocat dreptul la nediscriminare instituit prin art.14 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, art.1 din Protocolul nr.12 aditional la Conventie, precizand ca aplicarea Deciziei nr.1358/2010 unui proces pendinte poate fi asimilata interventiei legislativului in timpul procesului si ar crea premisele unei discriminari intre persoane care, desi se gasesc in situatii obiectiv identice, beneficiaza de tratament juridic diferit, functie de detinerea sau nu a unei hotarari definitive la data emiterii deciziei Curtii Constitutionale.
Recurenta s-a mai plans de incalcarea garantiei armelor care semnifica tratarea egala a partilor in cadrul unui proces derulat in fata unui tribunal independent si impartial, garantie afectata prin abrogarea pe parcursul litigiului a insusi temeiului juridic ce a stat la baza declansarii litigiului in care parat este Statul, la initiativa acestuia.
Efectele deciziilor Curtii Constitutionale nu pot viza decat situatiile juridice ce se vor ivi dupa data la care art.5 alin.1 din Legea nr.221/2010 a fost declarat neconstitutional.
Recurenta - reclamanta a solicitat si judecarea cauzei in lipsa.
Recursul declarat de recurentul - parat a vizat modificarea in parte a hotararii de prima instanta in sensul respingerii capatului de cerere privitor la constatarea caracterului politic al masurii luate impotriva reclamantei, deoarece masura administrativa la care aceasta a fost supusa este ca atare calificata prin lege, nemaifiind nevoie de o constatare in acest sens din partea instantei.
In drept au fost invocate dispozitiile art.304 pct.9 Cod procedura civila, solicitandu-se judecarea cauzei in lipsa.
La 27.01.2012 recurenta reclamanta a formulat intampinare la recursul recurentului - parat, solicitand respingerea acestuia ca nefondat.
In recurs nu au fost administrate probe suplimentare.
Analizand actele si lucrarile dosarului in raport de criticile formulate prin cele doua cereri de recurs, Curtea retine urmatoarele:
Cu referire la recursul declarat de recurentul - parat, Curtea apreciaza ca acesta este intemeiat fata de imprejurarea ca, asa cum s-a dovedit cu inscrisurile aflate in dosarul de fond filele 4 - 6, reclamanta, impreuna cu alti membri ai familiei sale, a fost supusa masurii administrative a stramutarii din localitatea de domiciliu (comuna B.) si stabilirii domiciliului obligatoriu in localitatea F.N. - Galati, in perioada 18 iunie 1951 - 20 decembrie 1955, masura dispusa in baza Deciziei MAI nr.200/1951 si ale carei efecte au incetat prin Decizia MAI nr.6200/1955.
Potrivit art.3 lit.e din Legea nr.221/2009, constituie masura administrativa cu caracter politic orice masura luata de organele fostei militii sau securitati, avand ca obiect dislocarea si stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea in unitati si colonii de munca, stabilirea de loc de munca obligatoriu, daca au fost intemeiate pe deciziile nr.200/1951, 239/1952 si nr.742/1952 ale Ministerului Afacerilor Interne.
Cum masura administrativa ce a vizat-o pe reclamanta a fost intemeiata pe Decizia MAI nr.200/1951, se dovedeste astfel ca acesteia ii este recunoscut de drept caracterul politic, o statuare a instantelor in acest sens nemaifiind necesara si neregasindu-si utilitatea practica. Este adevarat ca instantelor judecatoresti li s-a recunoscut competenta de a statua asupra caracterului politic al masurilor administrative dispuse de organele fostei militii si securitati in perioada de referinta a legii, prin dispozitiile art.4 alin.2 din lege, numai ca potrivit acestui text legal, statuarea instantei poate sa intervina ori sa vizeze masurile administrative, altele decat cele prevazute la art.3 din lege.
Cum masura administrativa care a fost luata fata de reclamanta are recunoscut ex lege caracterul politic, in conformitate cu prevederile art.3 lit.e din Legea nr.221/2009, capatul de cerere avand ca obiect constatarea caracterului politic al masurii ar fi trebuit respins de prima instanta ca lipsit de interes.
In consecinta, in temeiul art.304 pct.9 Cod procedura civila, Curtea va admite recursul declarat de recurentul - parat si va modifica hotararea de prima instanta in privinta solutiei data acestui capat de cerere, in sensul aratat.
Cu referire la recursul declarat de reclamanta, ce a vizat solutia data de prima instanta celui de-al doilea capat al cererii sale, privitor la acordarea de despagubiri pentru prejudiciul moral suferit in urma masurii administrative a dislocarii si stabilirii domiciliului obligatoriu, Curtea retine ca solutia de respingere adoptata a fost justificata prin declararea neconstitutionalitatii art.5 alin.1 lit.a teza I din Legea nr.221/2009, text ce dadea temeiul legal pretentiilor reclamantei.
Luand spre analiza criticile recurentei privitoare la incidenta deciziei nr.1358 din 21 octombrie 2010 pronuntata de Curtea Constitutionala, Curtea retine ca cererea in daune formulata de reclamanta a fost intemeiata pe prevederile art.5 alin.1 lit. a din Legea nr. 221/2009, text legal care era in vigoare la data promovarii actiunii -27.09.2010, dar care a fost declarat neconstitutional prin deciziile nr. 1358 din 21 octombrie 2010 si nr. 1360 din 21 octombrie 2010 ale Curtii Constitutionale, ambele publicate in Monitorul Oficial nr. 761 din 15 noiembrie 2010, hotararea de prima instanta fiind pronuntata la 4.10.2011.
Potrivit dispozitiilor art. 31 alin. 3 din Legea nr. 47/1992, republicata, si art. 147 din Constitutia Romaniei, dispozitiile din legile si ordonantele in vigoare constatate ca fiind neconstitutionale isi inceteaza efectele juridice la 45 zile de la publicarea deciziei Curtii Constitutionale, daca, in acest interval, Parlamentul sau Guvernul, dupa caz, nu pune de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei. Pe durata acestui termen, dispozitiile constatate ca fiind neconstitutionale sunt suspendate de drept.
Conform art. 11 alin. 3 din Legea nr. 47/1992, republicata, deciziile si hotararile Curtii Constitutionale sunt general obligatorii si au putere numai pentru viitor.
Se mai retine, de asemenea, fata de continutul prevederilor legale si constitutionale mai sus redate, ca legiuitorul roman nu a actionat in interiorul termenului de 45 de zile in vederea punerii de acord cu Constitutia a prevederilor declarate ca fiind neconstitutionale, astfel incat, la data judecarii cauzei in prima instanta se constata ca norma art. 5 alin. 1 lit. a teza intai din Legea nr. 221/2009 isi incetase efectele, ea nemaiexistand in corpul acestei legi, situatia fiind similara in planul consecintelor juridice cu cea a unei abrogari.
Fata de aceasta imprejurare si de consecintele legale si constitutionale ale declararii ca neconstitutional a unui text dintr-o lege sau ordonanta, Curtea considera ca judecarea prezentei cauze nu s-ar fi putut realiza cu ignorarea mentionatelor decizii ale Curtii Constitutionale, care au avut ca efect lipsirea de temei legal a solicitarilor formulate de catre recurenta reclamanta prin cererea sa.
Instanta nu gaseste nici un argument de ordin legal ori conventional care sa justifice recunoasterea ultra activitatii art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009 in conditiile declararii sale ca fiind neconstitutional si care sa nu vina in coliziune cu regimul constitutional al exceptiilor de neconstitutionalitate ori cu principiul aplicarii imediate a legii civile noi.
Sub acest aspect, Curtea constata ca, din punct de vedere al efectelor produse, exista identitate intre situatia in care o lege veche este modificata, completata sau abrogata printr-o lege noua si situatia in care o lege sau o dispozitie legala este declarata neconstitutionala iar legiuitorul nu isi indeplineste obligatia de a aduce legea sau dispozitia legala in acord cu Constitutia.
Facand aceasta paralela, Curtea apreciaza ca in speta se aplica legea in forma dobandita dupa declararea neconstitutionalitatii, chiar daca aceasta declarare s-a petrecut in cursul procesului intrucat raportul juridic dedus judecatii in curs, are caracterul unei fapte in desfasurare (facta pendentia) si ale carei efecte sunt guvernate de legea noua, sub regimul careia s-au produs acestea, astfel ca "legea noua" (forma legii dupa data la care decizia de neconstitutionalitate produce efecte) se aplica in virtutea principiului aplicarii imediate a legii civile noi.
Potrivit art. 147 alin. 4 din Constitutia Romaniei, in forma republicata, deciziile Curtii Constitutionale se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, iar de la data publicarii, acestea sunt general obligatorii si au putere numai pentru viitor.
Fiind o cauza in desfasurare, sintagma "in viitor" trebuie inteleasa ca se refera sau inglobeaza inclusiv judecata inceputa in fata instantei de fond, ce a fost finalizata "in viitor" in raport de momentul publicarii deciziilor Curtii Constitutionale in Monitorul Oficial si al producerii efectelor lor prevazute de dispozitiile art. 147 din Constitutia Romaniei.
A interpreta altfel, inseamna a incalca actuala ordine constitutionala, care nu admite nici o exceptie de la interdictia aplicarii normelor legale ce au fost declarate neconstitutionale si a nesocoti principiul separatiei puterilor in stat.
Curtea apreciaza, de asemenea, ca deciziile Curtii Constitutionale au - asa cum o arata si Constitutia - efecte imediate si erga omnes, adica in privinta tuturor subiectelor de drept, aplicabilitatea lor neputand fi speculata in raport de momente care privesc fie data introducerii actiunii reclamantei, fie data pronuntarii hotararii de prima instanta, in primul rand intrucat Constitutia insasi nu ingaduie astfel de distinctii, iar in al doilea rand intrucat s-ar ajunge la crearea unor situatii discriminatorii intre titularii actiunilor, in raport de un eveniment pur aleatoriu, respectiv cel al formularii cererilor de chemare in judecata.
Tot astfel, nu s-ar putea pretinde ca judecarea cererii reclamantei ar fi trebuit sa aiba loc prin aplicarea legii in forma in vigoare la data introducerii sale, neputandu-se sustine incalcarea regulii "tempus regit actum", deoarece in cauza nu este vorba despre un raport juridic ce s-a constituit, si-a produs in intregime efectele si s-a stins sub imperiul unei legi, care insa nu mai este in vigoare la data cand raportul juridic respectiv este dedus judecatii, pentru a se putea reclama aplicarea legii ce a guvernat acel raport juridic, desi in vigoare este o lege noua. Situatia regasita in cauza de fata este aceea a existentei unor fapte petrecute si consumate in trecut carora art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 221/2009 le-a recunoscut anumite consecinte juridice, consecinte juridice care insa au fost inlaturate ca efect al declararii acestui text legal ca neconstitutional, efect ce se impune a fi aplicat imediat in virtutea principiului de drept al aplicarii imediate a legii noi.
Ca aceasta a fost si vointa neindoielnica a legiuitorului o demonstreaza insusi mecanismul de reglementare al declararii neconstitutionalitatii unei legi ori ordonante pe calea controlului a posteori, prin intermediul exceptiei de neconstitutionalitate atat in varianta de reglementare existenta in Legea nr. 47/1992 republicata pana la modificarea sa prin Legea nr. 177/2010, cat si in actuala solutie legislativa.
Astfel, legiuitorul a prevazut ca una din posibilitatile prin care sa se ajunga la controlul constitutionalitatii unei legi ori ordonante, dupa intrarea acestora in vigoare, sa fie cea a invocarii exceptiei de neconstitutionalitate in fata instantelor judecatoresti sau de arbitraj comercial, in procesul pendinte asupra carora acestea sunt chemate sa se pronunte.
Daca exceptia de neconstitutionalitate invocata intrunea conditiile de admisibilitate reglementate limitativ prin dispozitiile art.29 din Legea nr. 47/1992, republicata, aceasta era trimisa spre solutionare Curtii Constitutionale. In masura in care Curtea Constitutionala gasea exceptia intemeiata si declara textul de lege sau ordonanta ca fiind neconstitutional, instanta de judecata in fata careia exceptia fusese ridicata, investita cu solutionarea raportului juridic litigios dintre parti ce se suspenda in temeiul art. 29 alin. 5 pana la pronuntarea Curtii Constitutionale, era obligata sa repuna cauza pe rol si, judecand litigiul, sa inlature de la aplicare textul din lege sau ordonanta declarat ca neconstitutional. Asadar, aplicarea noii realitati juridice create prin efectul admiterii exceptiei de neconstitutionalitate si al declararii legii/ordonantei ca neconstitutionale intervenea de indata, in virtutea principiului aplicarii legii civile noi si niciodata punerea in aplicare ori recunoasterea efectelor legale si constitutionale ale deciziilor Curtii Constitutionale nu a fost amanata ori evitata pentru argumente legate de necesitatea aplicarii legii in vigoare la data sesizarii instantei.
In urma modificarii Legii nr. 47/1992, prin Legea nr. 177/2010, intrucat a suprimat solutia de suspendare a procesului in care s-a invocat exceptia de neconstitutionalitate, legiuitorul a permis printr-un caz special de revizuire, revizuirea unei hotarari chiar definitive daca Curtea Constitutionala s-a pronuntat ulterior asupra exceptiei invocate in acea cauza, declarand neconstitutionala legea, ordonanta ori o dispozitie dintr-o lege sau dintr-o ordonanta care a facut obiectul acelei exceptii ori alte dispozitii din actul atacat care, in mod necesar si evident, nu pot fi disociate de prevederile mentionate in sesizare.
Curtea apreciaza ca judecand astfel pricina si facand aplicare in cauza deciziilor general obligatorii ale Curtii Constitutionale nu s-ar putea sustine nici o incalcare a art. 1 Protocolul nr. 1 aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului de catre recurenta reclamanta, ea neaflandu-se in situatia in care legiuitorul ar fi privat-o de un bun fara dreapta si prealabila despagubire, deoarece pana la pronuntarea deciziilor Curtii Constitutionale, nu obtinuse recunoasterea pretentiilor sale nici macar printr-o hotarare definitiva care sa aiba aptitudinea de a naste in patrimoniul ei o creanta susceptibila de executare.
Conform jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, art. 1 din Protocolul nr. 1 nu garanteaza un drept de a dobandi bunuri, iar un reclamant nu poate pretinde o incalcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 decat in masura in care hotararile pe care le critica se refera la "bunurile" sale, in sensul acestei prevederi. Notiunea "bunuri" poate cuprinde atat "bunuri actuale", cat si valori patrimoniale, inclusiv creante, in baza carora un reclamant poate pretinde ca are cel putin o "speranta legitima" de a obtine beneficiul efectiv al unui drept de proprietate.
In ceea ce priveste notiunea de "speranta legitima", fiind vorba in speta de un interes patrimonial care apartine categoriei juridice de creanta, el nu poate fi privit ca valoarea patrimoniala susceptibila de protectia art.1 din Protocolul nr.1 decat in masura in care are o baza suficienta in dreptul intern, respectiv atunci cand existenta sa este confirmata printr-o jurisprudenta clara si concordanta a instantelor nationale (cauza Atanasiu s.a. impotriva Romaniei, par.137).
O asemenea jurisprudenta nu se poate spune insa ca se conturase pana la momentul adoptarii deciziilor Curtii Constitutionale avand in vedere ca jurisdictia suprema nu definitivase procedura in astfel de cauze, prin pronuntarea unor hotarari care sa fi confirmat dreptul solicitantilor de o maniera irevocabila. De asemenea, nu exista o baza suficienta in dreptul intern care sa contureze notiunea de "speranta legitima", iar nu de simpla speranta in valorificarea unui drept de creanta, intrucat norma legala nu ducea, in sine, la dobandirea dreptului, ci era nevoie de o verificare din partea organului jurisdictional, mai ales intrucat, in numeroase cazuri, s-a invocat aplicarea legii de catre persoane, care in mod real sau doar aparent nu intrau in sfera de reglementare a acesteia, ori cu referire la fapte care nu se inscriau integral in actiunile a caror dezaprobare si condamnare s-a urmarit prin adoptarea Legii 221/2009 (spre exemplu, prizonierii de razboi, detinuti in lagarele fostei U.R.S.S. atat anterior, cat si ulterior datei de 23.08.1945).
Prin urmare, recurenta-reclamanta nu poate invoca protectia oferita de art.1 din Protocolul 1 aditional la Conventie, ea neavand de protejat un " bun" sub forma " sperantei legitime" izvorata dintr-o legislatie care-i oferea ei posibilitatea de a solicita acordarea de daune morale in conditiile art.1-5 din Legea 221/2009, fara insa a-i garanta recunoasterea efectiva a acestui drept. In opinia Curtii, se poate afirma ca exista un bun susceptibil de a fi protejat in baza art.1 din Protocolul nr.1 aditional la Conventie numai in situatia acelora care, la data pronuntarii deciziilor Curtii Constitutionale, se pronuntase o hotarare definitiva de confirmare a drepturilor recunoscute de organele jurisdictionale in temeiul acestei legi.
Recunoscand marja mare de apreciere a statului in privinta legilor reparatorii, in contextul unei tranzitii dificile de la economia planificata la economia de piata, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a aratat si ca, simpla posibilitate recunoscuta prin lege unor persoane de a obtine, in urma unui proces, despagubiri pentru anumite prejudicii suferite in trecut nu are semnificatia unei sperante legitime, atat timp cat deznodamantul judiciar este incert pana la finalizarea procesului (Slavov si altii c. Bulgaria). Aceeasi Curte a mai observat ca notiunea de discriminare prevazuta de art.14 din Conventie nu este una autonoma, aratand ca in masura in care nu se poate retine o incalcare a art. 1 din Protocolul nr.1, nu se poate face aplicare nici acestui text al Conventiei.
In Decizia sa asupra admisibilitatii din 02 decembrie 2008 pronuntata in cauza Slavov si altii contra Bulgariei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a subliniat ca atunci cand o norma din dreptul intern este declarata neconstitutionala, eventualele efecte negative pentru una sau alta din partile proceselor aflate pe rolul instantelor, sunt rezultatul functionarii normale a mecanismelor pentru controlul constitutionalitatii in statul de drept.
Drept consecinta, s-a retinut ca reclamantii nu puteau avea o speranta legitima dupa invalidarea legii de catre Curtea Constitutionala si ca ei nu se puteau astepta ca stabilirea pretentiilor lor sa se intemeieze pe legea asa cum era redactata la momentul introducerii cererilor , iar nu pe legea astfel cum era in vigoare la momentul pronuntarii hotararii instantei. Pentru a ajunge la o asemenea concluzie, C.E.D.O. a acordat o mare importanta faptului ca dispozitiile legale in discutie nu au fost anulate ca urmare a unui mecanism extraordinar ad-hoc, ci ca urmare a exercitarii controlului de constitutionalitate a legii.
In mod gresit recurenta-reclamanta pune semnul egalitatii intre cazul modificarilor intervenite in legislatie prin efectul declararii neconstitutionalitatii unei legi (cum s-a intamplat in cazul in speta) si cel al interventiei voluntare a legiuitorului prin modificarea legislatiei aplicabile unei cauze in care acesta este parte, in scopul crearii unei sanse de castig, acest din urma comportament al autoritatii statului fiind cel sanctionat de C.E.D.O.
Tot astfel, in cauza Unedic contra Frantei (hotararea din 18 decembrie 2008), Curtea a subliniat diferentele existente intre situatia in care legislativul intervine in administrarea justitiei (cauza Rafinariile Grecesti Stran si Stratis Andreadis c. Greciei) si situatia in care se pune problema unui reviriment de jurisprudenta asupra previzibilitatii situatiilor juridice, intelegandu-se ca, in opinia Curtii, exigentele principiului securitatii raporturilor juridice nu consacra nici macar un drept la o jurisprudenta constanta.
Astfel, constatand ca la nivelul Curtii de Casatie Franceza s-a produs un reviriment de jurisprudenta cu privire la o chestiune legata de drepturile salariale ale unor salariati disponibilizati dintr-o societate supusa procedurii reorganizarii judiciare, s-a retinut de catre C.E.D.O. ca acest reviriment a tinut seama de echilibrul tuturor intereselor in joc si de consecintele financiare ale noii orientari a jurisprudentei intrucat noua practica urma sa se aplice, cu efect retroactiv, tuturor situatiilor care nu fusesera in mod definitiv solutionate. Curtea a acordat importanta cuvenita faptului ca nu s-a pus problema repunerii in discutie a unor drepturi definitiv castigate.
Ceea ce a sanctionat Curtea in alte cauze a fost interventia statului prin puterea legislativa, avand ca scop modificarea in favoarea sa a unei legi aplicabile cauzei in care statul era parte si, prin aceasta, crearea unei sanse de castig a procesului (cauza Rafinariile Grecesti Stran si Stratis Andreadis c. Greciei, hotararea din 09 decembrie 1994, si cauza Crisan c. Romaniei, hotararea din 27 mai 2003).
Or, in situatia de fata, instanta de recurs retine, la randul sau, ca dispozitia din lege referitoare la obtinerea compensatiilor a fost anulata nu ca urmare a unui mecanism ad-hoc extraordinar, si nici nu a fost abrogata de legiuitor - neputandu-se invoca o procedura neechitabila in sensul art. 6 din Conventie, prin schimbarea normelor legale in timpul desfasurarii procesului declansat de reclamanta, aceste dispozitii legale incetandu-si efectul ca rezultat al unei operatiuni normale, pe calea exercitarii controlului de constitutionalitate al acesteia.
Cu referire la situatia concreta a reclamantei, asa cum s-a retinut anterior, aceasta nu se afla in ipoteza de a fi fost in posesia unor drepturi definitiv castigate la momentul pronuntarii deciziilor Curtii Constitutionale.
Nu in ultimul rand, Curtea arata si ca prin decizia 12/19 septembrie 2011 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, a fost admis recursul in interesul legii si s-a stabilit ca, urmare a deciziilor Curtii Constitutionale numerele 1358/2010 si 1360/2010, dispozitiile art.5 alin.1 lit.a teza I din Legea 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora si-au incetat efectele si nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesolutionate definitiv la data publicarii deciziilor instantei de contencios constitutional in Monitorul Oficial. Potrivit art.330 ind.7 alin.4 din Codul de procedura civila,dezlegarea data problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instante de la data publicarii deciziei in Monitorul Oficial al Romaniei, acest fapt petrecandu-se la data 7.11.2011, prin publicarea in Monitorul Oficial nr.789/2011.
Cat priveste dreptul la nediscriminare si incalcarea principiului egalitatii intre persoane, aspecte invocate prin recursul declarat de recurenta - reclamanta, Curtea retine ca dreptul la nediscriminare, asa cum rezulta el din continutul art.14 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, nu are o existenta de sine statatoare, independenta, ci trebuie invocat in legatura cu drepturile si libertatile reglementate de Conventie, considerandu-se ca acest text face parte integranta din fiecare dintre articolele Conventiei.
Chiar daca dreptul la nediscriminare prezinta si o anumita autonomie, nu s-ar putea sustine ca el are a se aplica daca faptele litigiului nu intra sub imperiul macar al uneia dintre clauzele ei normative, adica ale textului care garanteaza celelalte drepturi si libertati fundamentale. Or, cum s-a argumentat anterior, prin pronuntarea deciziilor Curtii Constitutionale nu se poate considera ca s-a adus atingere dreptului la un proces echitabil ori dreptului la un bun, drepturi analizate prin raportare la situatia recurentei - reclamante.
Cat priveste situatia diferita a acesteia fata de alte persoane despre care arata ca se aflau deja in posesia unei hotarari definitive de acordare a unor despagubiri similare celor pe care si ea le-a solicitat, la momentul pronuntarii deciziilor Curtii Constitutionale sus analizate, Curtea reaminteste reclamantei ca prin aceeasi Decizie nr.12/19.09.2011 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie a fost analizat si acest aspect, aratandu-se ca principiul nediscriminarii cunoaste limitari deduse din existenta unor motive obiective si rezonabile.
Astfel, s-a stabilit ca situatia de dezavantaj sau de discriminare in care s-ar gasi unele persoane (cele ale caror cereri nu fusesera solutionate de o maniera definitiva la momentul pronuntarii deciziilor Curtii Constitutionale - situatia recurentei - reclamante) are o justificare obiectiva, intrucat rezulta din controlul de constitutionalitate, si rezonabila, pastrand raportul de proportionalitate dintre mijloacele folosite si scopul urmarit (acela de inlaturare din cadrul normativ intern al unei norme imprecise, neclare, lipsite de previzibilitate, care a condus instantele la acordarea de despagubiri de sute de mii de euro, intr-o aplicare excesiva si nerezonabila a textului de lege lipsit de criterii de cuantificare - conform considerentelor deciziei Curtii Constitutionale).
Izvorul "discriminarii" consta in pronuntarea deciziei Curtii Constitutionale si a-i nega legitimitatea inseamna a nega insusi mecanismul vizand controlul de constitutionalitate ulterior adoptarii actului normativ, ceea ce este de neacceptat intr-un stat democratic, in care fiecare organ statal isi are atributiile si functiile bine definite.
De asemenea, prin respectarea efectelor obligatorii ale deciziilor Curtii Constitutionale se inlatura imprevizibilitatea jurisprudentei, care, in aplicarea unei norme incoerente, era ea insasi generatoare de situatii discriminatorii.
In acelasi timp nu poate fi vorba de o incalcare a principiului nediscriminarii nici din perspectiva art.1 din Protocolul nr.12 aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, care garanteaza, intr-o sfera mai larga de protectie decat cea reglementata de art.14, "exercitarea oricarui drept prevazut de lege, fara nicio discriminare, bazata, in special, pe sex, pe rasa, culoare, limba, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine nationala sau sociala, apartenenta la o minoritate nationala, avere, nastere sau orice alta situatie".
Este vorba asadar de garantarea dreptului la nediscriminare in privinta tuturor drepturilor si libertatilor recunoscute persoanelor in legislatia interna a statului.
In situatia analizata insa drepturile pretinse nu mai au o astfel de recunoastere in legislatia interna a statului, iar lipsirea lor de temei legal s-a datorat, asa cum s-a aratat anterior, nu interventiei intempestive a legiuitorului, ci controlului de constitutionalitate.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va respinge recursul declarat de recurenta - reclamanta, ca nefondat, urmand sa pastreze ca legala solutia adoptata de prima instanta in privinta capatului de cerere referitor la acordarea de despagubiri. 2