Rejudecarea cauzei dupa extradare. Inadmisibilitate.
art. 5221 din Codul de procedura penala
Cererea de rejudecare dupa extradare nu poate fi admisa in situatia in care nu se constata incalcarea dreptului la un proces echitabil, chiar daca persoana a fost condamnata in lipsa.
(CURTEA DE APEL BUCURESTI -SECTIA A II-A PENALA,
DECIZIA NR.79 din 07.03.2012)
Prin sentinta penala nr.742/F din 26.10.2011 pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia I penala, in temeiul art. 5221 C.p.p. raportat la art. 405 C.p.p. a fost respinsa ca inadmisibila cererea de rejudecare in caz de extradare formulata de petentul condamnat P. N.
A fost obligat petentul la 2000 lei, cheltuieli judiciare catre stat.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta a retinut ca petentul - condamnat P.N. a solicitat rejudecarea cauzei din dosarul nr. 4883/3/2007 al Tribunalului Bucuresti - Sectia I penala, admiterea in principiu si in urma rejudecarii cauzei, desfiintarea sentintei nr. 670/06.06.20008 pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia I Penala modificata prin decizia penala nr. 137/A/03.06.2009 a Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a-II-a penala, definitiva prin decizia penala nr. 2535/25.06.2010 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia Penala.
A solicitat achitarea in temeiul dispozitiilor art. 11 pct. 2 lit.a C.p.p. rap. la art. 10 lit.a C.p.p pentru savarsirea infractiunii prev. de art. 26 C.pen. raportat la art. 215 alin.1, 2, 3 si 5 C.p., rejudecarea cererilor de despagubiri formulate de persoanele care s-au constituit parti civile in cauza si anularea mandatului de executare a pedepsei nr.845 din 25.06.2010 emis de Tribunalul Bucuresti - Sectia I penala, in baza sentintei penale nr. 670/06.07.2008 pronuntata in acest dosar pentru pedeapsa de 15 ani inchisoare aplicata in baza art. 215 alin. 1, 2, 3 si 5 C.p.
S-a aratat in motivarea cererii ca atat urmarirea penala cat si judecarea cauzei s-au desfasurat in lipsa petentului. Nu a dat nici o declaratie in cursul urmaririi penale si nici in fata instantelor judecatoresti care au pronuntat hotararile in cauza. A plecat din tara in data de 07.06.2000, in concediu de odihna, in - Indonezia, unde a ramas pentru ca a gasit oportunitati pentru a lucra la o societate comerciala si a-si deschide o afacere proprie.
A aflat de condamnare cu ocazia retinerii sale in Indonezia, ocazie cu care a aflat si ca autoritatile din Romania l-au dat in urmarire internationala pentru ca s-a sustras de la executarea pedepsei si ca se formulase cerere de extradare.
Nu s-a sustras de la executarea pedepsei pentru ca nu a avut cunostinta de un proces deschis impotriva sa sau de o condamnare. In opinia petentului, autoritatile romane puteau afla usor adresa sa din Indonezia, pe cale diplomatica, pentru ca avea viza de sedere acordata de autoritatile indoneziene pe termen lung, obtinuse de la politia indoneziana permis de conducere pe care era aplicata fotografia sa, erau inscrise datele sale personale iar la data de 13.02.2001, obtinuse prelungirea pasaportului romanesc de la Ambasada Romaniei din J. Deci, nu a locuit in Indonezia clandestin si nu luase act de nici o cercetare intreprinsa impotriva sa.
Petentul a mai sustinut ca nu a angajat aparator ales la prima instanta, nu recunoaste savarsirea vreunei infractiuni, invinuirile care i se aduc se bazeaza pe declaratiile coinculpatei V.I.M., care nu se coroboreaza cu alte probe, si pe interpretarea rau-voitoare data activitatii sale de catre experti si organele judiciare. F.N.A. a fost infiintat in paralel cu F.N.I. de catre numita V.I.M. care detinea functia de presedinte-director general la societatea S.I.SA ce administra F.N.I. si care a preluat administrarea si la F.N.A. La data de 6.12.1998 detinea functia de director executiv la Societatea G. SA, care a avut o implicare redusa in activitatea F.N.A., rolul de prim-organizator si conducator fiind asumat de I.M.V. Nu a avut nici o functie de conducere la SC S.I. SA din luna mai 1977, cand CENTROCOOP a preluat pachetul majoritar de actiuni de la aceasta societate iar administrarea a fost preluata de I.M.V. La Societatea G., pierduse functia de director executiv din luna octombrie 1999, revenind la sfarsitul lunii martie 2000, in functia de consilier financiar.
Petentul a mai aratat ca sustinerile din rechizitoriu preluate de sentinta cu privire la contributia pe care ar fi avut-o la reevaluarea unitatilor din fondul F.N.A si a activelor F.N.A, sunt inventii ale numitei V.I.M., care in calitate de autoare a infractiunii de inselaciune a primit 8 ani de inchisoare iar petentul, ca si complice, a fost condamnat la o pedeapsa de 12 ani inchisoare.
Sustine ca nu a executat nici o operatiune nelegala in dauna F.N.A, nu a avut implicare in reevaluarea unitatilor de fond F.N.A, activitatea pe piata de capital la acea data era la inceput, deci incriminarea pentru presupuse fapte comise cu intentie in legatura cu aceste activitati nu are nici un temei.
In legatura cu incheierea contractului de cesiune cu persoana fictiva C. N., numita V.I.M. a semnat acel contract iar cand a fost descoperita s-a aparat sustinand ca petentul i-a adus acel contract, lucru nereal, in opinia petentului. Nu cunoaste absolut nimic de existenta acelui contract. Incheierea contractului de report a fost legala mai cu seama ca Societatea G. a restituit suma primita. Contractul s-a incheiat si executat in toate prevederile lui.
Petentul a mai sustinut ca nu a avut nici o implicare in transferurile suplimentare de sume efectuate din patrimoniul F.N.A in acel al F.N.I. dispuse de V. M., in calitatea sa de presedinte. Nu a semnat nici un document si nu avea interes sa se implice in asemenea transferuri pentru ca, sustine petentul, nu avea nici o functie de conducere la nici o societate.
Petentul a solicitat, in probatiune, reaudierea martorului C.N., audierea unor fosti sefi de agentii de distribuire a unitatilor de fond.
Petentul si-a intemeiat cererea, in drept, pe dispozitiile art. 5221 C.p.p.
Analizand cererea formulata de petentul-condamnat P.N., cu privire la admisibilitatea in principiu a cererii de rejudecare in urma extradarii formulata de acesta, Tribunalul a retinut urmatoarele:
Potrivit prevederilor art. 5221 alin. 2 C.p.p., in procedura de rejudecare a cauzei dupa extradare, disp. art. 405-408 C.p.p. se aplica in mod corespunzator.
Din interpretarea dispozitiilor art. 405 alin. 1 C.p.p. rezulta existenta unei faze de admitere in principiu in procedura rejudecarii cauzei dupa extradare, cand instanta este obligata sa efectueze verificari prealabile referitoare la caracterul definitiv al hotararii pronuntate in cauza, la scopul extradarii persoanei condamnate, la modul in care a avut loc judecata initiala, in lipsa condamnatului sau in prezenta acestuia.
Aceasta procedura noua, speciala de judecata are ca scop asigurarea dreptului la aparare al condamnatului prin contradictorialitate, principiu ce nu s-a putut aplica la judecata in lipsa a acestuia, rejudecarea cauzei dupa extradare putand fi solicitata exclusiv de catre condamnatul extradat.
Din raspunsul dat de Ministerul Justitiei-Serviciul de Cooperare Judiciara Internationala in materie penala rezulta ca prima cerere de extradare a condamnatului petent P.N. s-a solicitat in vederea executarii pedepsei de 15 ani inchisoare aplicata prin sentinta penala nr. 423 din 20.03.2007 a Tribunalului Bucuresti - Sectia a-II-a penala, definitiva si executorie.
Astfel, Presedintele Indoneziei, la data de 22 martie 2011, a semnat Decretul de extradare nr... din 2011, iar la data de 22 aprilie 2011 s-a realizat extradarea efectiva a petentului-condamnat P. N.
La data de 6 septembrie 2010, prin curier rapid, Ministerul Justitiei a inaintat autoritatilor indoneziene si a doua cerere de extradare solicitata in vederea executarii pedepsei de 12 ani inchisoare aplicata petentului-condamnat P.N. prin sentinta penala nr. 670/6 iunie 2008 a Tribunalului Bucuresti - Sectia I penala, dosar nr. 4883/3/2008. In procesul-verbal intocmit la data preluarii petentului-condamnat din Indonezia, nu se mentiona si cererea de extradare trimisa de autoritatile romane in vederea executarii pedepsei de 12 ani inchisoare aplicata petentului-condamnat P. N. de Tribunalul Bucuresti Sectia I penala, prin sentinta penala nr. 670 din 06.06.2008 (ce face obiectul prezentei cauze).
Cu privire la aceasta a doua cerere de extradare, autoritatile indoneziene au mentionat in corespondenta cu Ministerul Justitiei din Romania, ca date fiind efectele regulii specialitatii, nu va fi posibila punerea in executare a pedepsei de 12 ani inchisoare aplicata de Tribunalul Bucuresti - Sectia I penala, prin sentinta penala nr. 670 din 06.06.2008, decat cu acordul lor, care ar urma sa se pronunte in conditiile transmiterii de catre autoritatile romane a unei cereri de renuntare la regula specialitatii, respectiv, o extindere a consimtamantului autoritatilor indoneziene pentru a pune in executare si pedeapsa de 12 ani inchisoare aplicata petentului-condamnat P. N., prin sentinta sus-amintita.
In aceste conditii, autoritatile romane, respectiv Ministerul Justitiei, a inaintat Ambasadei Romaniei la J., cerere prin care se solicita consimtamantul autoritatilor indoneziene pentru ca petentul-condamnat P. N. sa execute pedeapsa de 12 ani inchisoare prin sentinta penala nr. 670/06.06.2008 a Tribunalului Bucuresti Sectia I penala la care au anexat si un proces-verbal in care s-a consemnat faptul ca petentul-condamnat P. N., in mod liber si in deplina cunostinta de cauza, a renuntat la regula specialitatii, fiind de acord sa execute si aceasta pedeapsa de 12 ani inchisoare.
In opinia Tribunalului, pentru punerea in executare a pedepsei de 12 ani inchisoare aplicata prin sentinta penala nr. 670/06.06.2008 a Tribunalului Bucuresti Sectia I penala, exista o conditie imperativa, respectiv existenta acordului autoritatilor indoneziene cu privire la extinderea consimtamantului.
Regula specialitatii instituita de art.74 din Legea nr. 302/2004 privind Cooperarea Internationala in materie penala, Republicata, este de stricta interpretare, iar derogarea de la pct. 1 lit.a se refera la consimtamantul statului care a predat persoana extradata pentru care autoritatile romane competente vor transmite o cerere insotita de actele prevazute la art. 36 din aceeasi lege si de un proces-verbal in care se consemneaza declaratia persoanei extradate.
Rezulta, fara putere de tagada ca, acest proces-verbal in care s-a consemnat vointa petentului-condamnat P.N. este un act care insoteste cererea si care nu inlatura efectele impuse de dispozitiile art. 74 din Legea nr. 302/2004 Republicata, referitoare la regula specialitatii.
Raspunsul autoritatilor indoneziene cu privire la acordul lor ca petentul-condamnat P.N. sa execute si aceasta pedeapsa de 12 ani inchisoare, prin extinderea consimtamantului acestora de a se pune in executare si aceasta pedeapsa nu a fost primit de autoritatile romane competente, nici pana in prezent.
In concluzie, nu s-a efectuat extradarea petentului-condamnat P.N., in vederea executarii pedepsei de 12 ani inchisoare aplicata prin sentinta penala nr. 670/ 06.06.2008 a Tribunalului Bucuresti - Sectia I penala.
Sub acest aspect, cererea petentului-condamnat P.N. de rejudecare in urma extradarii, este inadmisibila.
Din analiza probelor administrate in faza de urmarire penala si cercetare judecatoreasca, avand in vedere sustinerile petentului-condamnat P. N. ca nu a avut cunostinta de existenta dosarelor penale, in care avea calitatea de inculpat, pentru savarsirea infractiunilor retinute in sarcina sa prin rechizitoriu si pentru care a fost condamnat prin sentinte penale definitive, Tribunalul a constatat urmatoarele:
In faza de urmarire penala, la data de 2.06.2000, cu 5 zile inainte de a pleca din tara (fiindca asa cum mentioneaza in cerere, a plecat din tara la 07.06.2000), petentul-condamnat P.N. a dat declaratie olografa in fata organelor de urmarire penala, in prezenta aparatorului ales.
Tot la data de 02.06.2000, s-a incheiat de organele de urmarire penala procesul-verbal de confruntare intre petentul-condamnat P.N. si I.T., in prezenta aparatorilor alesi, in care sunt consemnate intrebarile si raspunsurile date de acestia.
Atat declaratia cat si procesul-verbal sunt semnate, alaturi de avocati, de petentul-condamnat P.N.
Organizatia Internationala de Politie Criminala INTERPOL a comunicat IGPR - Directia Cercetari Penala ca petentul-condamnat P.N. a fost dat in urmarire internationala la data de 26.01.2002, avand in vedere ca se sustragea de la urmarirea penala.
In dosarul de urmarire penala exista o adresa a aparatorului ales al petentului-condamnat P.N., avocat M.I., trimisa domnului procuror sef, prin care arata ca a primit pe adresa cabinetului de avocatura, la data de 15.05.2003, un inscris denumit "Declaratie" compus din 14 file, din partea petentului-condamnat P. N. pe care il depune, in original, la dosar. Aceasta declaratie este datata 18.04.2003, semnata de petentul-condamnat P.N. care, in incheiere, a precizat ca este prima declaratie pe care o da, o sustine si o semneaza.
Fara a fi un specialist, se poate observa ca semnatura si caracterele literelor din declaratia data in data de 18.04.2003 sunt aceleasi cu cele din declaratia data la data de 02.06.2000 si din procesul-verbal incheiat de organele de urmarire penala, la aceeasi data (la care s-a facut referire).
In declaratia depusa la dosar de aparatorul ales, avocat M.I., petentul-condamnat P.N. si-a exprimat punctul de vedere cu privire la invinuirile ce i se retin in faza de urmarire penala, avand cunostinta, nu numai de existenta unui dosar de urmarire penala in care avea calitatea de inculpat, dar si de invinuirile care i se retineau si de pozitia celorlalti coinculpati fata de persoana sa.
Tot in aceasta declaratie, petentul-condamnat a mentionat ca domiciliu stabil adresa din Bucuresti, sector 2, cu precizarea ca este stabilit in strainatate, fara a indica tara, orasul, etc.
In dosarul nr. 5861/3/2003 al Tribunalului Bucuresti - Sectia I penala, petentul-condamnat a beneficiat de asistenta juridica din partea domnului avocat A.P., aparator ales, pe tot parcursul procesului penal. Mai mult, in calea de atac a apelului, in dosarul nr. 5861/3/2003 al Curtii de Apel Bucuresti Sectia a-II-a penala, a fost reprezentat de d-na avocat P.D., aparator ales, care a formulat motive de apel.
Aceste motive au vizat lipsa de procedura fata de inculpatul P.N., care mentioneaza ca domiciliul sau este in Bucuresti, sector 2, inca din anii 1960, impreuna cu parintii acestuia, care nu s-au mutat niciodata, nu au instrainat imobilul, depunand si fotocopie de pe actul de identitate al mamei sale si de pe ultima factura telefonica din 02.06.2006.
Toate aceste situatii si imprejurari de fapt, indrituiesc Tribunalul sa constate ca sustinerile petentului-condamnat P.N. cu privire la imprejurarea ca nu a dat nici o declaratie, ca nu a avut cunostinta de existenta dosarului de urmarire penale si a dosarelor pe rolul instantelor de judecata si ca nu a beneficiat de asistenta juridica, sunt nesincere.
Ca atare, tribunalul a constatat ca petentul-condamnat P.N. s-a sustras partial de la urmarirea penala si de la judecata.
Petentului-condamnat i s-a respectat dreptul la un proces echitabil, chiar daca nu a fost prezent in fata instantelor de judecata, acesta a fost stabilit cu autoritate de lucru judecat, prin hotarari penale definitive.
Conduita procesuala culpabila a petentului-condamnat P. N. nu poate fi invocata in sustinerea cererii sale de judecare dupa extradare prin prisma prevederilor art. 32 din Legea nr. 302/2004 Republicata si ale art. 5221 C.p.p.
Impotriva acestei sentinte a declarat apel condamnatul P.N., criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie, pentru urmatoarele motive:
Instanta a aplicat in mod gresit prevederile art.74 si 36 din Legea nr. 302/2004, referitor la efectele juridice ale declaratiei sale prin care a renuntat la beneficiul regulii specialitatii, in ceea ce priveste executarea pedepsei aplicata in cauza ce face obiectul cererii de rejudecare. S-a solicitat extradarea initial in temeiul sentintei penale nr.423/2007, ulterior si in temeiul sentintei penale nr. 670/2008 iar cu privire la aceasta din urma hotarare condamnatul a precizat ca renunta la aplicarea regulii specialitatii, asa incat, in prezent, extradarea vizeaza si cel de-al doilea mandat de executare.
Nu exista probe in sensul ca s-a sustras partial sau total de la desfasurarea procedurii judiciare.
Condamnatul sustine ca nu a angajat nici un avocat pentru a-l apara nici la urmarirea penala si nici in fata instantei si ca a aflat intamplator, din articole de presa postate pe internet, despre declaratiile date de fosta presedinta a SC S.I. SA, acesta fiind motivul pentru care a inteles sa faca cunoscut conducerii SC G. SA punctul sau de vedere, printr-o declaratie pe care a trimis-o pe adresa societatii. In acest fel, a incetat orice interes fata de modul de desfasurare a procesului in care era implicata V.I.M. cata vreme, inainte de a pleca din tara, organele de urmarire penala nu il informasera ca este implicat in cercetarea penala, referitoare la prabusirea FNA. Condamnatul sustine ca nu stie cum a ajuns respectiva declaratie la avocat.
Cu ocazia confruntarii cu numitul I.T., nu avea calitate de inculpat, urmarirea penala fiind inceputa ulterior la data de 18.01.2002, asa incat in ce il priveste au fost efectuate doar acte premergatoare. Cu acea ocazie nu a fost asistat de un aparator ales, la dosarul de urmarire penala nu exista o imputernicire avocatiala iar realitatea este ca a fost convocat la Parchet prin telefon si tot prin telefon a luat legatura cu oficiul juridic al SC G. SA, adresand rugamintea de a contacta un avocat specializat si s-a intalnit la Parchet cu un avocat trimis de SC G. SA pe care nu il cunostea, avocat care a semnat declaratia si procesul verbal de confruntare.
In ce priveste plecarea din tara, condamnatul sustine ca era programata cu 6 luni inainte si nu a avut legatura cu declaratiile pe care le-a dat la Parchet in data de 02.06.2000, din aceste declaratii nerezultand, de altfel, nimic de natura a-l avertiza cu privire la o posibila invinuire.
In hotararea apelata s-a retinut in mod eronat ca in declaratia despre care se sustine ca a trimis-o avocatului si-a exprimat un punct de vedere cu privire la invinuirile ce i se aduceau in faza de urmarire penala si ca avea cunostinta de dosarul de urmarire si de calitatea de inculpat.
Referitor la domiciliul mentionat in respectiva declaratie, condamnatul sustine ca instanta i-a dat o relevanta exagerata, indicarea adresei din sectorul 2 nefiind acoperitoare pentru faptul ca nu s-au facut demersuri de identificare a adresei din Indonezia, adresa pe care nu avea obligatia legala de a o indica din proprie initiativa.
De altfel, chiar din cursul urmaririi penale se stia ca el se gaseste in Indonezia, aspect ce rezulta din adresa trimisa de insarcinatul cu afaceri al Romaniei in aceasta tara, prin care autoritatile romane sunt informate ca i s-a prelungit valabilitatea pasaportului pana la 16 iulie 2004.
In orice situatie, autoritatile romane aveau obligatia de a respecta dispozitiile legale de citare, iar admiterea faptului ca ar fi stiut de proces nu poate acoperi neinstiintarea sa legala cu privire la existenta respectivului proces penal. In lipsa unei asemenea instiintari, nu se poate sustine ca a avut cunostinta de existenta dosarului penal si ca in acest fel s-a sustras de la urmarire si de la judecata.
In plus, solutionarea recursului a avut loc in conditiile nelegalei sale citari, avand in vedere ca in luna decembrie 2009 a fost arestat in Indonezia, cu ocazia solutionarii cererii de extradare.
In consecinta, se solicita admiterea apelului, desfiintarea sentintei atacate, admiterea in principiu a cererii de rejudecare a cauzei si trimiterea dosarului in vederea rejudecarii catre Tribunalul Bucuresti.
Apelantul a solicitat si Curtea a incuviintat proba cu inscrisuri, acesta depunand la dosar fotocopiile si traducerile legalizate ale unor documente referitoare la cautarea sa pentru comunicarea sentintei de condamnare si a unei facturi pentru plata depozitului stabilit cu ocazia rezervarii unei camere la un hotel din B., I.
De asemenea, apelantul a solicitat si Curtea a incuviintat solicitarea de relatii suplimentare de la Ministerul Justitiei referitor la stadiul actual al solutionarii, de catre autoritatile indoneziene, a cererii de extradare privind condamnarea dispusa prin sentinta penala nr. 670/2008 a Tribunalului Bucuresti Sectia I penala.
Prin adresa nr.133957/2009 din 24.02.2012 Ministerul Justitiei - Serviciul Cooperare Judiciara Internationala in materie penala a comunicat faptul ca Ambasada Romaniei la J. a transmis infograma nr.144/22.02.20012 privind decizia autoritatilor indoneziene de aprobare a cererii de extindere a consimtamantului, astfel incat poate fi pus in executare si mandatul nr. 845/25.06.2010 emis de Tribunalul Bucuresti Sectia I penala in baza sentintei penale nr. 670/06.06.2008 a aceleiasi instante.
Examinand cauza in temeiul art.371 C. pr. pen., Curtea apreciaza ca apelul este nefondat, pentru urmatoarele considerente:
Procedura prevazuta de art.5221 C. pr. pen. constituie un remediu procedural ce trebuie interpretat si aplicat in concordanta cu Conventia Europeana a Drepturilor Omului, Conventia Europeana de Extradare din 13.12.1957(adoptata prin Legea nr.80/1997) si Protocoalele aditionale, dar si cu dispozitiile Legii nr.302/2004 privind cooperarea judiciara internationala in materie penala.
Din aceasta perspectiva, se constata ca rejudecarea cauzei dupa extradarea condamnatului este o procedura ce are drept scop asigurarea dreptului la aparare, pornind de la considerentul ca principiul garantarii acestui drept este prioritar fata de autoritatea de lucru judecat a unei hotarari de condamnare pronuntata in lipsa.
In acest fel, procedura desfasurata in lipsa persoanei condamnate este suplinita prin rejudecarea cauzei dupa extradare, asigurandu-se respectarea contradictorialitatii, principiu ce nu a putut fi aplicat la judecata in lipsa.
In esenta, aceasta procedura speciala asigura si urmareste, asadar, respectarea dreptului la un proces echitabil, in special in componenta dreptului la aparare.
Drept urmare, rejudecarea cauzei nu se dispune de catre instanta in mod automat, fiind limitata sub aspectul admisibilitatii de o serie de conditii: sa existe o hotarare definitiva de condamnare, judecata sa fi avut loc in lipsa persoanei condamnate, condamnatul sa fi fost extradat si sa nu se fi sustras de la judecata.
In consecinta, cererea de rejudecare dupa extradare nu poate fi admisa in situatia in care nu se constata incalcarea dreptului la un proces echitabil, chiar daca persoana a fost condamnata in lipsa.
In acest sens, dispozitiile art.32 alin.1 din Legea nr.302/2004 republicata prevad ca noua procedura de judecata are drept scop salvgardarea drepturilor la aparare a persoanei care a fost judecata si condamnata in lipsa.
In speta, sunt indeplinite conditiile referitoare la existenta hotararii definitive de condamnare, la judecata in lipsa si la extradarea condamnatului P. N.
Sub acest ultim aspect, trebuie precizat ca in hotararea apelata s-a retinut o situatie diferita de cea atestata de Ministerul Justitiei cu ocazia solutionarii apelului. La momentul solutionarii cauzei in prima instanta, Ministerul Justitiei a comunicat ca P.N. a fost extradat doar pentru executarea mandatului emis in baza sentintei penale nr.423/2007, nu si pentru executarea pedepsei aplicata prin sentinta penala nr.670/2008, cu privire la care a fost formulata cererea de rejudecare in prezenta cauza.
Ulterior, dupa sesizarea instantei de apel, procedura desfasurata de autoritatile indoneziene a fost finalizata prin extinderea consimtamantului acestor autoritati si cu privire la executarea celui de-al doilea mandat, nemaiexistand astfel controversa legata de extradarea condamnatului.
Din acest motiv, apelantul nici nu a mai sustinut criticile referitoare la aprecierile instantei de fond in legatura cu extradarea in baza hotararii nr.670/2008, iar instanta de apel nu va mai analiza aceste critici nici din oficiu.
Modificarea situatiei in acest sens nu influenteaza legalitatea si temeinicia hotararii apelate deoarece solutia de respingere ca inadmisibila a cererii de rejudecare dupa extradare nu s-a fundamentat doar pe neindeplinirea conditiei referitoare la extradarea condamnatului ci, asa cum rezulta din motivarea sentintei, instanta a efectuat un examen complet al conditiilor de admisibilitate.
Analizand actele si lucrarile dosarului, Curtea apreciaza ca numitul P.N. a avut cunostinta de desfasurarea urmaririi penale si a judecatii si s-a sustras in mod constient de la desfasurarea procesului penal, fiind reprezentat in unele faze procesuale de aparator ales, iar in lipsa avocatului ales apararea a fost asigurata de un avocat desemnat din oficiu.
In consecinta, dreptul sau la aparare si la un proces echitabil nu a fost incalcat, motiv pentru care Curtea apreciaza ca nu este necesara reluarea procesului penal din stadiul judecatii in prima instanta.
Astfel, cu privire la numitul P.N. s-a dispus inceperea urmaririi penale in data de 18.01.2002, data la care a fost emis si mandatul de arestare preventiva in lipsa, iar la 26.01.2002, acesta a fost dat in urmarire internationala.
Cu toate ca, asa cum rezulta din adresa de la fila 143 si 191 vol.I d.u.p, autoritatile romane au fost informate inca din data de 20.02.2001 cu privire la faptul ca Ambasada Romaniei la J. a prelungit valabilitatea pasaportului simplu al lui P.N. si ca acesta urmeaza sa primeasca permisul de sedere in Indonezia pe o perioada de un an, mandatul de arestare preventiva nu a fost pus in executare si nu au fost obtinute date suplimentare referitoare la prezenta in Indonezia a condamnatului si la adresa la care locuia.
Aceasta imprejurare nu influenteaza insa de o maniera determinanta solutionarea cererii de rejudecare dupa extradare. Pe de o parte, trebuie avut in vedere ca intre Romania si Indonezia nu exista un tratat de extradare sau un tratat de cooperare judiciara in materie penala, motiv pentru care demersurile judiciare au fost mult ingreunate. Pe de alta parte, prin probele administrate s-a dovedit ca P.N. a avut cunostinta de procesul penal si a acceptat sa fie judecat in lipsa.
Este adevarat ca singura declaratie pe care acesta a dat-o in fata organelor de cercetare penala este cea din 02.06.2000, inainte de formularea vreunei acuzatii penale in ce il priveste, la aceeasi data fiind efectuata si confruntarea cu una din persoanele puse sub invinuire la acel moment, fiind vorba despre inculpatul I.T.
Se constata, de asemenea, ca P.N. a parasit teritoriul Romaniei la 5 zile dupa aceasta audiere, inainte de inceperea urmaririi penale in ce il priveste.
Aceste imprejurari trebuie insa coroborate cu faptele ulterioare inceperii urmaririi penale, din care rezulta, fara putinta de tagada, ca P.N. a stiut ca este pus sub acuzare, motiv pentru care nu s-a mai intors in Romania pentru a participa la procesul penal.
In ciuda celor sustinute de catre apelantul condamnat, aceste aspecte rezulta din declaratia olografa, scrisa si semnata de P.N. si necontestata de acesta, datata 18.04.2003, deci ulterior inceperii urmaririi penale (fila 193-206 vol.I d.u.p.).
Din cuprinsul acestei declaratii reiese ca apelantul cunostea invinuirile ce i se aduceau, declaratia avand menirea de a oferi un raspuns acestor acuzatii, mai mult, cunostea si declaratiile defavorabile pe care I.M.V. le facuse la adresa sa, dupa ce a fost arestata in data de 28.03.2003.
De asemenea, se constata ca P.N. precizeaza ca a luat cunostinta de acuzatii din presa. Este, de altfel, de notorietate ca cele doua cauze penale privind FNI si FNA au beneficiat de o larga reflectare in mass-media.
Rezulta, astfel, ca petentul urmarea desfasurarea procesului penal si era la curent cu stadiul procedurilor, afirmatiile sale sub acest aspect fiind contradictorii, asa cum se poate observa din continutul motivelor de apel si continutul declaratiei olografe mai sus mentionate.
In cuprinsul respectivei declaratii, condamnatul precizeaza ca se afla in strainatate dar nu ofera date despre locul unde se gaseste si indica adresa din Bucuresti, sector 2, ca si domiciliu stabil. Aceasta adresa este indicata si in declaratia de apel formulata impotriva sentintei nr.670/2008, in care se reafirma ca aceasta este adresa de domiciliu, la care au locuit permanent parintii sai, la care trebuie citat si unde trebuie sa-i fie comunicate actele procedurale (fila 156 vol.I din dosarul de apel nr.5861/3/2003), rezultand astfel vointa sa de a alege acest domiciliu pentru corespondenta.
Pe de alta parte, afirmatiile sale in sensul ca declaratia olografa nu a trimis-o unui avocat, ci a adresat-o SC G. SA, fara sa aiba legatura cu dosarul penal, sunt nu numai nerelevante (important fiind continutul declaratiei), ci sunt infirmate chiar prin sustinerile avocatului ales M.I., care a relatat ca a primit acea declaratie prin posta, la data de 15.03.2003, pe adresa cabinetului sau si ca din continutul declaratiei "rezulta ca ar apartine inculpatului P. N. si ca se refera la cauza penala in care este cercetat (fila 192 vol. I d.u.p.).
Vointa petentului de a da explicatii referitor la acuzatiile ce i se aduc reiese chiar din formularea pe care a utilizat-o, caci inscrisul este intitulat "Declaratie" si in final se incheie cu formula "Aceasta este prima mea declaratie pe care o dau, o sustin si o semnez.", aspecte ce nu justifica adresarea declaratiei catre SC G. SA.
Nu pot fi retinute nici criticile referitoare la lipsa de aparare.
In primul rand, referitor la asistarea sa de catre un aparator ales la momentul audierii si confruntarii in data de 02.06.2000, se constata ca apelantul recunoaste ca a fost asistat de un avocat, contestand doar faptul ca l-ar fi angajat personal.
In al doilea rand, conform imputernicirilor avocatiale ce nu pot fi ignorate in lipsa unor dovezi contrare, din actele si lucrarile dosarului rezulta ca P.N. a avut aparator ales, atat la solutionarea cauzei in fata instantei de fond cat si a instantei de apel. La fond s-a prezentat avocat P.A iar cu ocazia solutionarii apelului, petentul a fost reprezentat de avocat ales P.D. (conform imputernicirii depuse la fila 127 vol.I din dosarul nr.5861/3/2003), care s-a prezentat la aproape toate termenele de judecata, a formulat motive de apel si le-a sustinut oral, participand si la dezbaterile finale.
Fata de cele retinute, Curtea apreciaza in prezenta cauza ca instanta de fond a stabilit in mod corect ca nu a fost incalcat dreptul la aparare al condamnatului, asa incat cererea de rejudecare dupa extradare nu indeplineste conditiile de admisibilitate.
Cat priveste critica referitoare la solutionarea recursului fara legala indeplinire a procedurii de citare datorita faptului ca incepand cu data de 02.12.2009 P.N. a fost arestat in Indonezia, se constata ca acesta este un motiv prevazut expres de dispozitiile art.386 lit.a C. pr. pen., pentru care exista un remediu specific, diferit de procedura rejudecarii cauzei dupa extradare, eventuala judecare a recursului in conditii de lipsa de procedura putand fi invocata si supusa analizei instantei de recurs prin formularea unei contestatii in anulare.
Drept urmare, in temeiul art.379 pct.1 lit.b C. pr. pen., Curtea va respinge apelul ca nefondat si conform art.192 alin.2 C. pr. pen., va obliga apelantul la 200 lei cheltuieli judiciare catre stat.