Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Inadmisibilitatea contestatiei in anulare in procedura somatiei de plata Sentinta civila nr. 1247 din data de 09.10.2008
pronunțată de Judecatoria Bicaz

Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante sub nr. 1020/188/2008 contestatorul VJG a solicitat, pe calea contestatiei in anulare, desfiintarea sentintei civile nr. 1061/01.08.2007 pronuntata de Judecatoria Bicaz.
In motivarea cererii sale a aratat ca prin sentinta civila nr. 1061/01.08.2007 pronuntata de Judecatoria Bicaz a fost obligat, pe calea somatiei de plata, sa-i achite creditorului CG suma de 6000 de Euro cu titlu de imprumut. Intrucat a fost citat la domiciliul socrului sau, nu la domiciliul propriu, nu a avut cunostiinta de proces si nu si-a putut formula probe in aparare.
In drept a invocat dispozitiile art. 317 pct. 1 C.pr.civ.
Analizand actele dosarului, instanta retine ca prin sentinta civila nr. 1061/01.08.2007 pronuntata de Judecatoria Bicaz contestatorul a fost somat la plata cate intimat a sumei de 6000 de euro, reactualizata la data platii si dobanda aferenta, cu titlu de imprumut nerestituit.
Impotriva acestei somatii s-a formulat cerere in anulare, invocandu-se nelegala citare a debitorului la solutionarea somatiei de plata. Prin sentinta civila nr. 1676/14.12.2007, irevocabila, Judecatoria Bicaz a respins ca nefondata cererea in anulare, retinandu-se ca procedura de citare a fost legal indeplinita, debitorul avand cunostinta de desfasurarea procesului.
Prin cererea dedusa judecatii, invocand aceleasi motive, contestatorul solicita desfiintarea sentintei civile nr. 1061/01.08.2007 pronuntata de Judecatoria Bicaz, pe calea contestatiei in anulare de drept comun.
Procedura somatiei de plata, astfel cum este reglementata de O.G. nr. 5/2001, este o procedura speciala, derogatorie de la dreptul comun, de solutionare cu celeritate a cererilor prin care se solicita obligarea debitorului la plata unor sume de bani certe, lichide si exigibile. Legiutorul a reglementat, pe langa procedura speciala de judecata a acestor cereri, si calea de atac ce se poate exercita impotriva hotararilor ce contin somatii de plata, aceasta fiind cererea in anulare.
Contestatia in anulare reglementata de art. 317 C.pr.civ. este o cale extraordinara de atac ce se poate exercita impotriva hotararilor pronuntate pe calea dreptului comun, ea nefiind la indemana unui debitor obligat pe calea somatiei de plata si caruia i s-a respins cererea in anulare. Se observa, la o simpla analiza a conditiilor de admisbilitate a contestatiei in anulare reglementata de art. 317 C.pr.civ, ca aceasta presupune ca hotararea care se ataca sa fie irevocabila precum si ca motivele sa nu fi putut fi invocate pe caile de atac de reformare comune, adica pe calea apelului sau recursului.
Se deduce asadar inadmisibilitatea formularii unei contestatii in anulare de drept comun impotriva unei sentinte pronuntate pe calea somatiei de plata (impotriva acesteia neputandu-se exercita apel sau recurs), cu atat mai putin cu cat debitorul a uzat deja de calea de atac pe care o avea la indemana si prin intermediul careia a invocat aceleasi motive de desfiintare a hotararii.

Sursa: Portal.just.ro