Competenta de a solutiona cererile formulate impotriva refuzului persoanei juridice notificate, detinatoare a imobilului, de a emite decizie sau dispozitie motivata de restituirea in natura ori de acordare de despagubiri, potrivit Legii nr. 10/2001

Prin SENTINTA CIVILA Nr.x/10.05.2007 pronuntata in dosar x/182/2007 al Jud. Baia Mare, s-a admis exceptia de necompetenta materiala a Judecatoriei Baia Mare si a declinat competenta de solutionare a actiunii civile formulate de reclamantii F I si D F M E , in contradictoriu cu paratii Primarul B M , si Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 B M prin care au solicitat instantei ca, prin hotararea ce o va pronunta, sa oblige paratul Primarul B M sa procedeze la emiterea deciziei/dispozitiei de solutionare a notificarii depuse de FEM, in calitate de mostenitoare a defunctului N I si continuata de reclamanti, referitoare la cele 16 bucati cuxe miniere ale Asociatiei L. din BM, impreuna cu toate drepturile aferente, in favoarea Tribunalului Maramures - Sectia Civila.
Pentru a pronunta astfel , instanta a retinut :
Procedura solutionarii notificarii pe care persoana indreptatita o adreseaza detinatorului imobilului preluat de stat, prevazuta de Legea nr. 10/2001, art. 21 si urmatoarele, este subsumata exercitarii unui drept subiectiv civil, are caracter necontencios, dar obligatoriu, potrivit art. 109 alin. 4 cod procedura civila si in cazul in care este temporizata, deschide celui vatamat accesul la jurisdictia civila, pentru a fi finalizata. Totodata, pentru ratiuni de simetrie cu regulile procesuale inscrise in Legea nr. 10/2001, litigiul privind tergiversarea sau refuzul de a raspunde la notificare nu poate fi atribuit decat in competenta functionala a instantei care judeca actiunea principala, adica tribunalului, potrivit art. 24 alin. 8 si urmatoarele din lege.
Inalta Curte de Casatie si Justitie - Sectiile Unite, prin Decizia nr. IX din 20 martie 2006, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei Partea I nr. 653 din 28 iulie 2006, a decis in sensul admiterii recursului in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si a stabilit ca instanta careia ii revine competenta de a solutiona cererile formulate impotriva refuzului persoanei juridice notificate, detinatoare a imobilului, de a emite decizie sau dispozitie motivata de restituirea in natura ori de acordare de despagubiri, potrivit Legii nr. 10/2001, este sectia civila a tribunalului in a carui raza teritoriala isi are sediul persoana juridica respectiva.
Inalta Curte de Casatie si Justitie a retinut in considerentele deciziei ca, in conditiile in care Legea nr. 10/2001 nu face nicio precizare cu privire la ipoteza in care persoana juridica detinatoare a imobilului nu emite decizia ori dispozitia prevazuta de textul de lege mentionat, in termenul de 60 de zile, nu se poate refuza persoanei indreptatite dreptul de a se adresa instantei competente, respectiv tribunalului, pe motiv ca plangerea ar fi prematur introdusa sau inadmisibila. In aceasta privinta, absenta raspunderii persoanei juridice detinatoare echivaleaza cu un refuz de restituire a imobilului, care trebuie cenzurat de tribunal tot in conditiile procedurii speciale.
Sub acest aspect, trebuie avut in vedere ca, pentru cazul cand restituirea in natura nu este posibila, s-a reglementat, prin art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicata, ca "Decizia sau, dupa caz, dispozitia motivata de respingere a notificarii sau a cererii de restituire in natura poate fi atacata de persoana care se pretinde indreptatita la sectia civila a tribunalului in a carui circumscriptie se afla sediul unitatii detinatoare sau, dupa caz, al entitatii investite cu solutionarea notificarii, in termen de 30 de zile de la comunicare.
Ratiuni de simetrie impun ca si in cazul refuzului persoanei juridice notificate, detinatoare a imobilului, de a emite decizie sau dispozitie motivata de restituire in natura ori de acordare de despagubiri, potrivit Legii nr. 10/2001, sa poata fi formulata cerere, impotriva acestui refuz, tot la sectia civila a tribunalului in a carei raza teritoriala isi are sediul persoana juridica notificata.
Inconsecventa legiuitorului si necorelarea dispozitiilor legale din actul normativ in discutie nu pot impiedica persoana indreptatita sa-si valorifice drepturile si nici nu o pot pune intr-o situatie de inferioritate fata de persoanele carora li se transmite raspunsul in termenul prevazut de lege.
A considera ca o astfel de cerere este prematura sau inadmisibila si a o respinge, ca atare, ar insemna sa se nesocoteasca, printr-un formalism excesiv, caracterul reparatoriu al Legii nr. 10/2001 si sa fie impiedicate persoanele indreptatite sa-si redobandeasca imobilele ce li s-au preluat abuziv.
Pe de alta parte, competenta materiala a sectiei civile a tribunalului de a solutiona asemenea decizii este impusa de ansamblul reglementarilor internationale si nationale aplicabile intr-un asemenea domeniu.
In acest sens, este de observat ca sintagmei din art. 6 paragraful 1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, potrivit careia "orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil, in mod public si intr-un termen rezonabil a cauzei sale, de catre o instanta independenta si impartiala, instituita de lege, care va hotari ... asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil", nu i se poate da alta semnificatie decat aceea dedusa din caracterul titlului de proprietate care, fiind de natura patrimoniala, este un drept civil.
De aceea, in caz de contestare, protectia juridica a acestui drept nu ar putea fi asigurata decat de un tribunal care are plenitudinea jurisdictiei. Ca urmare, in masura in care cel indreptatit potrivit Legii nr. 10/2001 dobandeste ex lege un drept subiectiv civil patrimonial, iar deciziile si, respectiv, dispozitiile privind imobilele aflate sub incidenta acestei legi sunt acte juridice civile, se impune concluzia ca asemenea litigii nu pot intra decat in sfera de competenta procesuala pur civila, iar nu in aceea specifica contenciosului administrativ.
Tot astfel, din moment ce obiectul unei asemenea pricini priveste o procedura prealabila impusa de dispozitiile Legii nr. 10/2001, necontencioasa, dar obligatorie potrivit art. 109 alin.2 din Codul de procedura civila, pentru ratiuni de judecata unitara, o atare pricina, izvorata din temporizarea ori refuzul de finalizare a acestei proceduri, nu poate fi atribuita spre solutionare decat, simetric regulilor prevazute in Legea nr.10/2001, in competenta instantei care judeca actiunea principala, adica a tribunalului, conform prevederilor art. 26 si 27 din aceasta lege.
In consecinta, in temeiul dispozitiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara si ale art. 329 alin. 3 Cod procedura civila, s-a admis recursul in interesul legii si s-a stabilit ca instanta careia ii revine competenta de a solutiona cererile formulate impotriva refuzului persoanei juridice notificate, detinatoare a imobilului, de a emite decizie sau dispozitie motivata de restituire in natura ori de acordare de despagubiri, potrivit Legii nr. 10/2001, este sectia civila a tribunalului in a carui raza teritoriala isi are sediul persoana juridica respectiva.
Decizia nr. IX din 20 martie 2006 este obligatorie potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de procedura civila.