Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Legea 10/2001.Refuzul societatii comerciale detinatoare de a solutiona notificarea de restituire a imobilului Sentinta civila nr. 265 din data de 01.11.2007
pronunțată de Tribunalul Giurgiu

Legea 10/2001.Refuzul societatii comerciale detinatoare de a solutiona notificarea de restituire a imobilului
Prin cererea de chemare in judecata reclamantii, in calitate de mostenitori ai fostului proprietar al imobilului compus din constructie-fosta moara taraneasca si teren aferent au solicitat obligarea societatii comerciale detinatoare la restituirea imobilului in natura, motivand ca prin hotarare judecatoreasca anterioara a fost obligat AVAS Bucuresti sa transmita notificarea spre competenta solutionare detinatorului care, interval de 6 luni de zile, a refuzat sa emita decizie de restituire.
Prin sentinta civila nr. 265/01.11.2007 Tribunalul Giurgiu a admis actiunea formulata si a obligat societatea comerciala detinatoare la restituirea imobilului in natura.
A retinut instanta din dovezile administrate ca imobilul a carui restituire s-a solicitat a fost trecut in proprietatea statului prin nationalizare, ulterior in administrarea fostei Intreprinderi de Prestari Servicii si Productie Giurgiu, supusa reorganizarii in conditiile Legii 15/1990 in anul 1991 a fost predat in locatie de gestiune SC Romsip SA, provenita din reorganizare.
Cum in cauza nu s-a facut dovada evidentierii in patrimoniu prin privatizare in conformitate cu dispozitiile art. 28 din Legea 10/2001, in sensul privatizarii integrale sau in proportia care nu ar permite restituirea, asa incat valoarea imobilului restituibil sa fie mai mica ori egala cu valoarea cotei neprivatizate si cu respectarea dispozitiilor Legii 83/1997 si O.U.G. 88/1997, parata detinator intrand in anul 2005 in procedura de faliment, cu consecinta ca imobilul nu este afectat unei activitati economice, refuzul de a raspunde notificarii echivaleaza unui refuz nejustificat de restituire.

Sursa: Portal.just.ro