Inadmisibilitatea cererii de interventie in cadrul procedurii speciale prevazute de Legea nr. 193/2000. Decizie nr. 263/R din data de 02.10.2014
pronunțată de Tribunalul Galati

Prin Sentinta civila nr. 12236/24.12.2013, Judecatoria Galati a respins ca neintemeiata actiunea promovata de reclamanta A.N.P.C.-C.J.P.C., in contradictoriu cu U T B S.A., prin care s-a solicitat sa se constate caracterul abuziv al clauzelor abuzive descrise in continutul procesului-verbal nr. x/07.06.2012, sa fie obligata parata la modificarea ori excluderea lor din contract si sa se aplice sanctiunea prevazuta de art. 16 din Legea nr. 193/2000 republicata. De asemenea, instanta de fond a respins ca neintemeiata cererea de interventie in interes propriu formulata de catre P.A.I., P.B.M. si P.M. si a anulat procesul-verbal de contraventie nr. x/07.06.2012, ca netemeinic.
Recursurile declarate de reclamanta A.N.P.C.-C.J.P.C., care nu si-a motivat recursul, si de intervenientii P.A.I., P.B.M. si P.M., sunt nefondate pentru urmatoarele motive:
Verificand legalitatea si temeinicia Sentintei civile nr. 12236/24.12.2013 pronuntata de Judecatoria Galati prin prisma motivelor invocate, dar si sub toate aspectele, asa cum prevad dispozitiile art. 304 ind. 1 C.p.c., instanta de control judiciar retine urmatoarele:
Cum hotararea instantei de fond nu poate fi atacata decat cu recurs, acesta este devolutiv in temeiul disp. art. 3041 C.p.c., instanta de recurs avand posibilitatea verificarii acesteia sub toate aspectele, atat cu privire la nelegalitate, cat si cu privire la netemeinicie. In consecinta, nu pot fi retinute argumentele intimatei referitoare la faptul ca recursul intervenientilor nu mentioneaza aspectele de nelegalitate ale sentintei.
In ceea ce priveste exceptia nulitatii recursului A.N.P.C.-C.J.P.C. ca urmare a faptului ca nu este motivat, fata de disp. art. 301 C.p.c., care impun motivarea acestuia in 15 zile de la comunicarea sentintei, instanta retine ca exceptia invocata de intimata este nefondata si urmeaza a fi respinsa pentru urmatoarele argumente:
Instanta de recurs apreciaza ca, in primul rand, O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor este pe deplin aplicabil in cauza, fata de disp. art. 16 alin. 2 din Legea nr. 193/2000, potrivit carora "prevederile acestei legi se completeaza cu dispozitiile Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 180/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, cu exceptia art. 27 - 29".
In consecinta, retine ca, potrivit O.G. nr. 2/2001, calea de atac poate fi motivata inclusiv oral, la primul termen de judecata. Nemotivarea nici in aceasta situatie obliga instanta sa cerceteze din oficiu existenta vreunui motiv de ordine publica ce ar putea duce la casarea sentintei. Cum astfel de motive de nelegalitate de ordine publica nu se identifica in cauza, atat exceptia nulitatii recursului, cat si insusi recursul declarat de A.N.P.C.-C.J.P.C. urmeaza a fi respinse ca nefondate.
In ceea ce priveste recursul intervenientilor, retine ca si acesta este nefondat. Astfel, instanta de fond a facut o gresita aplicare a dispozitiilor procedurale incidente, aspect ce se incadreaza in motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 9 C.p.c.
Cererea de interventie principala este acea cerere prin intermediul careia partea care intervine in proces urmareste sa castige pentru sine, cel putin in parte, obiectul procesului. In acest fel se explica si faptul ca o actiune principala si o cerere de interventie in interes propriu (principala) nu pot fi niciodata in mod legal admise ambele in totalitate, intrucat, din punct de vedere procesual, intervenientul dobandeste calitatea de reclamant fata de partile initiale ale litigiului. Tot astfel, cererea de interventie accesorie - in interesul uneia din parti - are caracterul unei simple aparari, fiind admisibila, de regula, in orice litigiu. Cele doua tipuri de interventie nu pot fi formulate, insa, in acelasi litigiu de aceeasi parte, avand finalitati diferite. Cum intervenientii nu au clarificat acest aspect, instanta va retine, fata de petitul cererii lor, constand finalmente in obligarea bancii la restituirea unei sume de bani, ca au formulat cerere de interventie principala, in interes propriu.
Cauza de fata se solutioneaza conform unei proceduri speciale, instanta fiind sesizata de catre un organism de control in scopul constatarii unei contraventii si a aplicarii unor sanctiuni contraventionale. Caracterul complex al contraventiei constand in stipularea de clauze abuzive implica o analiza a contractului, dar nu schimba in nici un caz natura litigiului sau obiectul acestuia. Art. 12 alin. 4 din Legea nr. 193/2000 prevede in mod expres ca dispozitiile alin. (1) - (3) nu aduc atingere dreptului consumatorului caruia i se opune un contract de adeziune ce contine clauze abuzive de a invoca nulitatea clauzei pe cale de actiune ori pe cale de exceptie, in conditiile legii. Notiunea de "opunere a unui contract" si tot textul indicat presupun, cu necesitate, existenta unui litigiu total diferit, intemeiat pe dispozitiile codului civil si pe temeiul raspunderii contractuale, intre consumator si banca.
Nu aceasta este situatia in prezenta cauza, in care instanta de control judiciar a facut aplicarea unei legislatii speciale edictate in domeniul dreptului consumatorului, completata in mod legal cu un alt tip de legislatie, edictata in domeniul contraventional. Raspunderea contraventionala este una strict personala, a bancii si nu are nimic in comun cu raspunderea contractuala "clasica", invocata intr-un litigiu de drept privat intre banca si consumator.
Este adevarat ca admiterea in principiu a unei cereri de interventie atrage prorogarea de competenta a instantei in privinta solutionarii ei, insa doar in litigiile in care formularea acesteia este posibila. Cu precadere, in cadrul procedurilor speciale cererile de interventie nu sunt admisibile (de ex. ordonanta de plata, ordonanta presedintiala etc.).
In consecinta, pentru considerentele anterior expuse si pentru o multitudine de alte argumente a caror dezvoltare nu se mai impune, instanta de recurs retine ca procedura reglementata de art. 12 din Legea nr. 193/2000 nu permite formularea in cadrul ei a unor cereri de interventie, acestea fiind inadmisibile. Hotararea instantei de fond nu poate fi insa reformata si in acest sens, avand in vedere ca admisibilitatea cererii de interventie nu a fost invocata nici la instanta de fond, nici ca motiv de recurs, iar situatia intervenientilor nu poate fi agravata in propria lor cale de atac.
In ceea ce priveste recursul declarat de intervenienti, se retine in primul rand ca se invoca un aspect legal de stabilire a situatiei de fapt, in sensul ca instanta ar fi ignorat scaderea constanta a indicelui Euribor, care nu s-a reflectat si in scaderea ratei platite de intervenienti.
Cu privire la acest aspect, instanta retine urmatoarea situatie de fapt:
Prin contractul incheiat la data de 14.07.2007, intervenientii-imprumutati au optat pentru una dintre cele 3 variante de dobanda existente in contract, respectiv pentru cea care prevede dobanda de 7,95% pe an, dobanda ce se calculeaza si se plateste lunar, o data cu rambursare ratelor de credit. Totodata, dobanda ramane valabila pana la notificarea ulterioara a bancii.
Chiar admitand faptul ca o astfel de dobanda este cert dezavantajoasa pentru client, putand constitui o clauza abuziva, intrucat este lipsita de orice previzibilitate si creeaza un dezechilibru major intre parti, la data intocmirii procesului-verbal -7.06.2012- acest caracter abuziv al clauzei nu mai putea fi retinut, deoarece ea nu mai producea efecte din 2010.
Astfel, in aplicarea art. 37 O.U.G. nr. 50/2010, in vederea stabilirii unei dobanzi formate dintr-o marja fixa a bancii si unul din indicii de referinta EURIBOR/ROBOR/LIBOR, banca a transmis imprumutatului in septembrie 2010 propunerea de modificare a acestei clauze, in una din urmatoarele variante: dobanda fixa de 7,95 % pe an (pastrandu-se practic acelasi cuantum, dar fara posibilitatea discretionara a bancii de a o modifica), ori dobanda variabila formata din EURIBOR la 6 luni (care ar fi putut fluctua in sens crescator sau descrescator) si marja fixa a bancii, de 6,92%, mai mica decat cea initiala.
O.U.G. nr. 50/2010 a fost, insa, modificata prin Legea nr. 288/2010. Potrivit art. II din aceasta lege, actele aditionale incheiate si semnate pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi in vederea asigurarii conformitatii contractelor cu prevederile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 50/2010 isi produc efectele in conformitate cu termenii contractuali agreati intre parti.
Actele aditionale nesemnate de catre consumatori, considerate acceptate tacit pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi, isi vor produce efectele in conformitate cu termenii in care au fost formulate, cu exceptia cazului in care consumatorul sau creditorul notifica cealalta parte in sens contrar, in termen de 60 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei legi.
In cauza de fata, asa cum a sustinut intimata si a aratat si A.N.P.C.-C.J.P.C., in cuprinsul procesului-verbal incheiat, ca urmare a notificarii din 14.09.2010, intervenientii nu si-au exprimat optiunea in sensul incheierii actului aditional intr-una din formele prezentate de banca si nici nu au notificat-o in sens contrar. Lipsa lor de reactie semnifica faptul ca, in temeiul art. II din Legea nr. 288/2010, actul aditional nesemnat este considerat acceptat tacit. Prin urmare, conform instiintarii din notificare, retinuta si in cuprinsul procesului-verbal, banca a optat pentru varianta cu dobanda variabila, respectiv 6,92% plus EURIBOR la 6 luni. In mod corect, in continuare a modificat dobanda in functie de acest indice, astfel cum se retine si in procesul-verbal.
Or, aceasta noua formulare a art. 3.1 din contract nu reprezinta o clauza abuziva, fiind consecinta aplicarii ei in temeiul legii si ca urmare a nesemnarii actului aditional de catre P.A.
Organul constatator a retinut o situatie de fapt gresita sub mai multe aspecte.
In primul rand, ca niciuna dintre variantele de dobanda prevazute in contract nu ar fi bifata, in conditiile in care in exemplarul depus chiar de A.N.P.C.-C.J.P.C. la dosar se observa clar ca fiind bifata prima varianta, cu 7,95% pe an, pana la modificarea ulterioara din partea bancii. Cea de-a doua varianta de dobanda analizata si prevazuta initial in contract nu s-a aplicat niciodata in fapt consumatorilor din prezenta cauza.
In al doilea rand, organul constatator a analizat variantele de dobanda din contractul initial, in conditiile in care niciuna nu se mai aplica incepand cu 2010, iar procesul-verbal s-a incheiat in 2012. Agentul constatator a cunoscut, insa, despre incheierea actului aditional si aplicarea noii dobanzi din 2010, avand in vedere ca, urmare solicitarii adresate bancii, a fost informat despre aceasta la data de 31.05.2012. A ignorat insa situatia de fapt.
Concluzionand, instanta de recurs retine ca in mod corect a fost respinsa sesizarea A.N.P.C.-C.J.P.C. cu privire la aceasta clauza si nu se poate retine ca instanta de fond a gresit ignorand aspectele referitoare la modificarea periodica a EURIBOR.
In ceea ce priveste celelalte clauze sesizate a fi abuzive, ele nu au facut obiectul recursului.
Avand in vedere ca in cauza nu au fost identificate motive de casare sau modificare a hotararii care sa poata fi avute in vedere din oficiu, pentru motivele anterior expuse instanta va respinge recursurile ca nefondate.