Prin sentinta civila nr. xxx/19.06.2013, Judecatoria Liesti a admis exceptia netimbrarii cererii de chemare in judecata si a anulat actiunea civila formulata de reclamanta SC VC SRL in contradictoriu cu paratii DI si IV, ca netimbrata. A admis cererea reconventionala formulata de paratul DI si a obligat reclamanta la plata sumei de 13391 lei, cu titlu de arenda catre paratul reclamant reconventional DI. A respins cererea reconventionala formulata de paratul IV cu privire la plata beneficiului nerealizat si la eliberarea terenului instrainat si a obligat reclamanta sa elibereze terenul agricol in suprafata de 38,26 ha. A obligat pe reclamanta la plata cheltuielilor de judecata efectuate de catre parati.
Pentru a se pronunta astfel a retinut ca intre reclamanta si paratul DI a existat un contract de arenda. Termenul de arendare a fost contestat in instanta, litigiul fiind solutionat prin anularea in parte a contractului de arenda incheiat de parti la data de 23.08.2010, in sensul restrangerii perioadei de arendare de la 10 ani, la 1 an. Reclamanta a fost tinuta de obligatia de plata a arendei. Dovada platii arendei revenea acesteia. Intrucat reclamanta nu a facut dovada acestei plati, instanta a considerat pretentia paratului DI ca intemeiata, motiv pentru care a obligat-o la plata sumei de 13.391 de lei.
Conform contractului de vanzare-cumparare, autentificat sub nr. xxx/31.08.2011, cumparatorul intra de fapt si de drept in stapanirea suprafetelor de teren. In baza contractului de arendare, la sfarsitul perioadei de arendare, reclamanta SC VC SRL, avea obligatia de a preda terenul paratilor.
Potrivit depozitiei martorului propus de parati, abia in primavara anului urmator incheierii contractului de vanzare-cumparare s-a prezentat la Primarie in vederea delimitarii terenului agricol, iar contractul de arenda a fost incheiat la data de 15 mai 2012. In consecinta, instanta a apreciat ca este nereal contractul incheiat intre proprietar si arendas. Lucrarile agricole se efectueaza inca din toamna, iar stabilirea unui pret al arendei de circa patru ori mai mare, 1200 de lei, decat cel practicat pe piata este neserios.
Pe de alta parte, potrivit art. 3 alin. 3 din contractul de arendare, arendasul recunoaste ca a primit suprafata de teren de 38,26 ha, astfel ca obligatia de a preda terenul catre arendas a fost indeplinita. Ca urmare, a respins cererea reconventionala formulata de paratul IV cu privire la plata beneficiului nerealizat ca efect al folosintei terenului de catre reclamanta.
Cu privire la cererea de eliberare a terenului in litigiu de catre reclamanta SC VC SRL, instanta a constatat ca reclamanta nu mai are temei pentru a pretinde sa ramana in posesia terenului agricol. Ca urmare, a admis in parte cererea reconventionala.
Impotriva sentintei civile nr. xxx/19.06.2013 pronuntata de Judecatoria Liesti au declarat apel reclamanta SC VC SRL si paratii DI si IV.
Prin motivele de apel reclamanta a reiterat sustinerile de la fond cu privire la nulitatea contractului de vanzare-cumparare incheiat intre parati, cu privire la terenul in suprafata de 37,87 ha, pe motiv ca prin acest act de dispozitie partile i-au incalcat dreptul de preemtiune.
Prin motivele de apel, in esenta, paratii au sustinut ca sentinta este nula, fiind data cu incalcarea principiului contradictorialitatii, al dreptului la aparare si a principiului oralitatii.
Astfel, la fond s-a procedat la solutionarea cauzei, fara a da cuvantul partilor cu privire la cererea reconventionala. Astfel, la termenul din data de 12.06.2013 s-a pus in discutie doar cererea de probatorii formulata de reclamanta SC VC SRL si desi nu s-a dat cuvantul si pe cererea reconventionala, instanta a solutionat cauza in fond.
Pe fond, au solicitat sa se constate ca motivarea respingerii cererii reconventionale este confuza si contradictorie, deoarece desi se retine intemeiata cererea de eliberare teren, retinand ca reclamanta are o posesie nelegitima, instanta respinge cererea de obligare a reclamantei la plata beneficului nerealizat.
Au solicitat admiterea apelului, anularea sentintei apelate si trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiasi instanta. In subsidiar, au solicitat admiterea apelului, anularea sentintei apelate si in rejudecare admiterea cererii formulata de paratul DI si obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecata, respectiv admiterea in totalitate a cererii reconventionale formulata de paratul IV.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta de apel a constatat urmatoarele :
I. Desi citata cu mentiunea sa achite taxa judiciara de timbru, apelanta SC VC SRL, nu a dat curs acestei obligatii.
Potrivit art. 20 alin.1-3 din Legea 146/1997, taxele judiciare de timbru se platesc anticipat, iar neindeplinirea obligatiei de plata pana la termenul stabilit se sanctioneaza cu anularea actiunii sau a cererii.
Cum apelanta-reclamanta nu a satisfacut obligatia de plata a taxei judiciare de timbru pana la data de 24.09.2013, potrivit art.20 alin.1 si 3 din Legea nr. 146/1997, a admis exceptia de netimbrare si a anulat apelul declarat de reclamanta SC VC SRL Galati, ca netimbrat.
II. La fond, instanta a fost investita si cu o cerere reconventionala formulata de paratii DI si IV, prin care paratul DI a solicitat contravaloarea arendei pe un an de zile, in suma de 13.391 de lei, iar paratul IV, a solicitat suma de 25.519 de lei, beneficiu nerealizat ca urmare a imposibilitatii de a valorifica contractul de arenda. Totodata a solicitat obligarea reclamantei la plata acestei sume, in continuare, pana la eliberarea terenului, precum si eliberarea terenului in litigiu.
Din incheierea de dezbateri din data de 12.06.2013, rezulta ca discutiile s-au limitat numai la posibilitatea de a se renunta la judecata in referire la cererea principala.
Desi nu s-a acordat cuvantul pe fond cu privire la cererea principala si la cererea reconventionala, instanta s-a pronuntat prin sentinta apelata si pe fondul cererii reconventionale.
Prin modul in care a procedat a incalcat principiile esentiale ale procesului civil, care se refera la oralitate si contradictorialitate, aspect care din punct de vedere procedural atrage nulitatea sentintei ce face obiectul prezentei cai de atac, in baza art. 297 V.C.proc.civ.
Art. 297 V.C.proc.civ. prevede ca instanta va putea dispune trimiterea cauzei spre rejudecare numai daca partile au solicitat in mod expres luarea acestei masuri prin cererea de apel ori prin intampinare.
Cum apelantii-parati au solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare, avand in vedere importanta principiilor oralitatii si contradictorialitatii, precum si semnificatia juridica a dezbaterilor, s-a constatat ca in cauza sunt indeplinite conditiile trimiterii spre rejudecare, prev. de art. 297 V.C.proc.civ.
Pentru motivele mai sus expuse, a fost admisa exceptia netimbrarii apelului declarat de reclamanta SC VC SRL Galati si a fost anulat ca netimbrat apelul declarat de aceasta.
A fost admis apelul declarat de paratii-reclamanti, anulata sentinta apelata si trimisa cauza spre rejudecare la aceeasi instanta, urmand ca instanta de fond sa se pronunte pe fond, numai in raport de cererea reconventionala,avand in vedere ca dispozitia privind anularea ca netimbrata a cererii principale a fost confirmata prin decizia pronuntata in apel.
Incalcarea principiilor oralitatii si contradictorialitatii prin solutionarea fondului cauzei in conditiile in care instanta acordase partilor cuvantul doar pentru a formula probatorii, atrage nulitatea sentintei in temeiul art. 297 V.C.proc.civ.
Decizie nr. 274 din data de 23.10.2013
pronunțată de Tribunalul Galati
Sursa: Portal.just.ro