Instanta de fond este obligata sa puna in vedere reclamantului sa-si precizeze cererea de chemare in judecata pentru a se elucida asupra cerintelor cu care a fost investita sa le solutioneze; sa califice cererea dupa intentia reala a parti si sa judece cauza potrivit calificarii juridice date in urma punerii in discutia partilor, cu respectarea principiului disponibilitatii.
(CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA A III-A CIVILA SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE - DOSAR NR.5872/2/2011 - DECIZIA CIVILA NR.702/A/22.09.2011)
Prin cererea inregistrata sub nr. 13572/3/2008 pe rolul Tribunalului Bucuresti, reclamanta C.C. a solicitat instantei, in contradictoriu cu P.M.B. prin P.G. si S.R. prin M.E.F., obligarea paratilor, in solidar, sa raspunda pentru evictiune cu consecinta obligarii acestora la suma de 250.000 Euro (echivalentul a 940.000 lei) reprezentand valoarea de circulatie a apartamentului nr.2 situat in Bucuresti, str. M. nr.15, etaj 1, sector 2, valoare calculata de la data de 21 ianuarie 2008, cand s-a consumat evictiunea asupra nemiscatorului.
In motivarea actiunii, reclamanta a invederat ca a dobandit dreptul de proprietate asupra apartamentului in discutie, prin contractul de vanzare cumparare nr.2689/3.03.1997, in baza prevederilor art.9 din Legea nr.112/1995.
Ulterior, actiunea in revendicare - prin comparare de titluri - formulata de fostii proprietari ai apartamentului, G.S. si C.M., a fost admisa prin sentinta civila nr.4945/14.06.2007 a Judecatoriei Sectorului 2 Bucuresti, ramasa definitiva si irevocabila, iar reclamanta din prezenta cauza a fost obligata sa le lase acestora imobilul in deplina proprietate si posesie.
La data de 21 mai 2008, reclamanta si-a precizat actiunea, aratand ca intelege sa se judece, in calitate de parat, numai cu S.R., prin M.F.P., iar nu si cu P.M.B., prin P.G.
Prin sentinta nr.1707 din 26 noiembrie 2008, Tribunalul Bucuresti - Sectia a III-a Civila, a admis in parte cererea precizata si a obligat paratul S.R. reprezentat prin M.E.F. la plata catre reclamanta a sumei reprezentand echivalentul in lei, la cursul BNR de la data platii efective, a 225.000 Euro, precum si la plata dobanzii legale aferente acestei sume calculate de la data introducerii cererii de chemare in judecata si pana la data platii efective. A obligat paratul la plata catre reclamanta a sumei de 13.192 lei, reprezentand cheltuieli de judecata.
Pentru a se pronunta astfel, prima instanta a retinut, in esenta, ca reclamanta a fost lipsita in totalitate de bun, ca urmare a producerii evictiunii prin admiterea irevocabila a cererii de revendicare si punerea in executare a acestei hotarari.
Ca atare, producandu-se evictiunea totala, in cauza sunt aplicabile dispozitiile art.1341 - 1344 din codul civil, vanzatorul avand obligatia de a-i plati cumparatorului diferenta intre pret si sporul de valoarea dobandit de bun intre momentul incheierii contractului si data producerii evictiunii, indiferent de cauza care a produs excedentul de valoare sau daca sporul a fost sau nu previzibil ori vanzatorul de buna sau rea-credinta.
Tot astfel, s-a retinut si incidenta in cauza a prevederilor art.50 alin.3 din Legea nr.10/2001 si respectiv a art.13 (6) din Legea nr.112/1995, deoarece, prin analogie, nu exista nici o ratiune care sa justifice o diferenta de tratament sub aspectul persoanei care trebuie sa raspunda juridic pentru pierderea dreptului de proprietate de catre cumparatori, in ipoteza in care se solicita restituirea pretului si cea in care se solicita compensarea scaderii valorii incorporate in bunul cumparat.
Cat priveste cererea de obligare a paratului la plata dobanzii legale de la data evictiunii si pana la data achitarii efective, tribunalul a apreciat ca temeiul raspunderii paratului este art.1348 Cod civil, care reglementeaza o raspundere contractuala, in temeiul obligatiei vanzatorului de a raspunde pentru evictiunea nascuta din contract.
Solutia a fost mentinuta de Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a IX-a civila si pentru cauze privind proprietatea intelectuala care, prin decizia nr.193/A din 17 noiembrie 2009, in esenta cu aceeasi motivare, a respins apelul paratului ca nefondat.
In cauza a declarat recurs in termen legal paratul S.R. prin M.F.P., ce a fost admis prin decizia nr. 5919/09.11.2010 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, prin care au fost casate atat decizia Curtii de Apel Bucuresti, cat si sentinta Tribunalului Bucuresti - Sectia a III-a civila, iar cauza a fost trimisa spre rejudecare aceluiasi tribunal.
Inalta Curte a retinut ca, fata de motivarea cererii si fata de temeiurile juridice invocate de reclamanta, nici tribunalul si nici curtea de apel nu au fixat cadrul procesual in limitele caruia judecata ar fi trebuit sa aiba loc.
Astfel, ambele instante, in motivarea hotararilor pronuntate, fac trimitere atat la dreptul comun, cat si la dispozitiile cu caracter imperativ ale legii speciale, dispozitii ce nu sunt aplicabile spetei, in conditiile in care cadrul procesual nu este circumscris Legii nr.10/2001 nici prin vointa reclamantei si nici prin particularitatile spetei.
Tot astfel, tribunalul a admis cererea de obligare a paratului la plata dobanzii legale de la data evictiunii si pana la data achitarii efective, desi a retinut ca temeiul cererii este art. 1348 din codul civil, care reglementeaza raspunderea contractuala a vanzatorului, ignorand faptul ca intre parti nu a fost incheiat nici un contract pentru a putea fi angajata aceasta raspundere civila.
Ca atare, Inalta Curte a constatat ca in cauza de fata instantele nu au lamurit cadrul procesual in functie de care urmau a se stabili normele legale si institutiile juridice aplicabile.
Or, determinarea cadrului procesual prezinta o deosebita importanta pentru cauza deoarece, in functie de acesta, urmeaza a se determina raportul juridic existent intre parti si norma de drept material care il guverneaza.
Cauza a fost inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti - Sectia a III-a civila sub nr. 13572/312008, la data del2.01.2001.
La termenul de la 30.03.2011 reclamanta a depus la dosar cerere precizatoare a temeiului de drept, aratand ca intelege sa-si intemeieze cererea numai pe dispozitiile art.20 si 44 din Constitutie si art.1 din Protocolul nr.1 al Conventiei CEDO.
Prin sentinta civila nr.593/6.04.2011, Tribunalul Bucuresti - Sectia a III-a Civila a respins cererea precizata formulata de reclamanta, ca neintemeiata.
Pentru a hotari in acest sens, tribunalul a retinut urmatoarele considerente de fapt si de drept:
Astfel, art. 20 din Constitutie statueaza ca: "dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care Romania este parte.
Daca exista neconcordanta intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului in care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile".
De asemenea, instanta de fond a retinut ca art. 44 din Constitutie contine prevederi referitoare la dreptul de proprietate privata si la garantarea respectiv ocrotirea acestui drept, cu limitarile stabilite prin lege.
Ca urmare, tribunalul a apreciat ca din cele retinute mai sus, dispozitiile constitutionale stabilesc doar principiile generale ce trebuie sa guverneze dreptul intern. Normele speciale ce se aplica fiecarui caz in parte sunt stabilite prin diferite legi.
Or, in speta, obiectul cererii de chemare in judecata consta in obligarea paratului la plata valorii de piata a imobilului de care a fost deposedata reclamanta prin admiterea actiunii in revendicare imobiliara a fostilor proprietari, situatie ce este tratata in mod distinct in legislatia interna.
Atata timp cat legislatia interna prevede norme legale speciale de aplicare in cazul de fata, tribunalul a apreciat ca nu pot fi aplicate in mod direct prevederile CEDO, cu atat mai mult cu cat aceste prevederi legale interne nu sunt in contradictie cu tratatele si pactele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Romania este parte.
In consecinta, fata de cele mai sus expuse, tribunalul, tinand seama si de faptul ca reclamanta a beneficiat pe tot parcursul judecatii de asistenta calificata, precum si de faptul ca Inalta Curte a casat hotararile pronuntate in cauza, inainte de rejudecare, pentru motivul ca instantele nu au lamurit cadrul procesual in functie de care urmau a se stabili normele legale si institutiile juridice aplicabile, a respins ca neintemeiata cererea de chemare in judecata, astfel cum aceasta a fost precizata in drept la termenul din 30.03.2011.
Tribunalul a mai avut in vedere ca si prin cererea initiala, reclamanta a indicat ca temei juridic al actiunii sale atat art. 44 din Constitutie si art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO, cat si normele de drept intern apreciate de aceasta ca avand aplicabilitate in cauza.
Impotriva acestei sentinte a formulat apel reclamanta C.C., solicitand schimbarea in tot a hotararii atacate si, pe cale de consecinta, admiterea actiunii prin care a solicitat obligarea paratului intimat la raspunderea pentru evictiune si achitarea sumei de 250.000 euro (echivalentul a 940.000 lei) reprezentand valoarea de circulatie a apartamentului nr.2 situat in Bucuresti, str.M. nr.15, et.1, sector 2, valoare calculata de la data de 21.01.2008 cand s-a consumat evictiunea asupra imobilului.
In motivare, apelanta a aratat ca la instanta de fond a administrat proba cu inscrisuri, proba din care a reiesit fara putinta de tagada faptul ca a dobandit dreptul de proprietate asupra apartamentului in discutie, in baza prevederilor art.9 din Legea nr.112/1995, astfel incat cererea sa era intemeiata in fapt si in drept. Ulterior dobandirii dreptului de proprietate asupra imobilului in cauza, actiunea in revendicare - prin comparare de titluri - formulata de C.S. si C.M., a fost admisa prin sentinta civila nr.4945/14.06.2007 a Judecatoriei sectorului 2 Bucuresti, ramasa definitiva si irevocabila, iar reclamanta a fost obligata sa le lase acestora apartamentul in cauza, in deplina proprietate si linistita posesie. Astfel, prin admiterea irevocabila a actiunii in revendicare si a punerii in executare a acestei hotarari, apelanta reclamanta a fost lipsita in totalitate de bun, ca urmare a evictiunii.
Actiunea, asa cum a fost formulata in fata instantei de fond, a fost intemeiata pe dispozitiile art.20 si art.44 din Constitutie si art.1 din Protocolul nr.1 al Conventiei C.E.D.O., reprezentand o completare a legislatiei interne care prevede norme legale speciale de aplicare, in cazul de fata, Legea nr.112/1995, Legea nr.10/2001, cat si prevederile Codului civil.
Avand in vedere dispozitiile art.1341-1343, 1344 Cod civil, reiese ca in cazul evictiunii totale care s-a produs datorita faptului ca reclamanta a obtinut titlul de proprietate de la un neproprietar, paratul intimat, acesta este obligat sa ii plateasca reclamantei diferenta intre pret si sporul de valoare dobandit de apartamentul in cauza intre momentul incheierii contractului si data producerii evictiunii, diferenta calculata prin expertiza efectuata in cauza.
Astfel, titlul de proprietate asupra apartamentului in cauza nu a fost desfiintat insa s-a produs o evictiune totala, iar achitarea despagubirilor ce reies din aceasta evictiune revin paratului intimat, S.R. prin M.F.P.
Cu toata aceasta stare de fapt si de drept, dovedita de apelanta reclamanta prin probele administrate, instanta de fond a respins actiunea acesteia, apreciind ca in cauza nu pot fi aplicate in mod direct prevederile C.E.D.O., avand in vedere ca reclamanta si-a intemeiat cererea pe dispozitiile art.20 si 44 din Constitutie si art.1 din Protocolul nr.1 din C.E.D.O.
In aceasta faza procesuala intimatul nu a formulat intampinare si nici nu s-au administrat probe noi.
Curtea, analizand apelul,prin raportare si la decizia instantei de control judiciar, ale carei indrumari sunt obligatorii, in conformitate cu art. 315 Cod procedura civila, a constatat urmatoarele:
Potrivit prevederilor art. 315 alin. 1 din Codul de procedura civila, care dispun in sensul ca: "In caz de casare, hotararile instantei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum si asupra necesitatii administrarii unor probe sunt obligatorii pentru judecatorii fondului".
Curtea a retinut incidenta textul legal citat care instituie regula obligativitatii indrumarilor date de instanta de casare cu privire la problemele de drept dezlegate de catre aceasta si cu privire la necesitatea administrarii unor probe. Termenii in care este inscrisa regula sunt categorici, iar nerespectarea ei atrage desfiintarea hotararii pronuntate.
Regula consacrata de art. 315 alin. 1 din Codul de procedura civila are o justificare deplina si o legitimare incontestabila ce decurg din insasi ratiunea controlului judiciar. Prin urmare, modul de interpretare a unui anumit text de lege, aplicarea unei dispozitii de drept sau a unui anumit principiu de drept, in conditiile determinate de instanta de recurs, este obligatorie pentru judecatorii fondului, iar instanta chemata sa rejudece cauza nu poate sa refuze o atare interpretare indiferent de justificare.
In speta, reclamanta a solicitat instantei, in contradictoriu cu P.M.B. prin P.G. si S.R. prin M.F.P., obligarea paratilor, in solidar, sa raspunda pentru evictiune cu consecinta obligarii acestora la suma de 250.000 Euro (echivalentul a 940.000 lei) reprezentand valoarea de circulatie a apartamentului nr.2 situat in Bucuresti, str. M. nr.15, etaj 1, sector 2, valoare calculata de la data de 21 ianuarie 2008, cand s-a consumat evictiunea asupra nemiscatorului.
Reclamanta si-a justificat demersul judiciar aratand ca a dobandit dreptul de proprietate asupra apartamentului in discutie, prin contractul de vanzare cumparare nr.2689/3.03.1997, in baza prevederilor art.9 din Legea nr.112/1995, iar ulterior, in urma admiterii actiunii in revendicare - prin comparare de titluri - formulata de fostii proprietari ai apartamentului prin sentinta civila nr.4945/14.06.2007 a Judecatoriei Sectorului 2 Bucuresti, ramasa definitiva si irevocabila, a fost obligata sa le lase acestora imobilul in deplina proprietate si posesie.
La data de 21 mai 2008, reclamanta si-a precizat actiunea, aratand ca intelege sa se judece, in calitate de parat, numai cu S.R., prin M.F.P., iar nu si cu P.M.B., prin P.G.
Inalta Curte a apreciat ca nici tribunalul si nici curtea de apel nu au fixat cadrul procesual in limitele caruia judecata ar fi trebuit sa aiba loc in functie de care urmau a se stabili normele legale si institutiile juridice aplicabile.
Intr-adevar, reclamanta a depus la dosar o noua precizare, in rejudecare, la data de 30.03.2011, in ceea ce priveste temeiul juridic al cererii, instanta de judecata primind aceasta fara insa a supune discutiei aceste precizari, in acord cu dispozitiile de indrumare date de instanta de control judiciar in recurs.
Or, Curtea constata ca judecarea cauzei s-a realizat cu incalcarea art. 315 Cod procedura civila, dar si a art. 129 alin. 2 Cod procedura civila, numai in acest fel instanta de fond a putut ajunge la solutia pronuntata.
Astfel, instanta de fond nu s-a preocupat de lamurirea cadrului procesual, ci a trecut la darea unei solutii fara a starui in acordarea unei eficiente demersului judiciar al partii reclamante care a aratat in motivarea in fapt, in conditii neechivoce, ca, urmare a evictiunii, vanzatorul are obligatia dezdaunarii sale.
Or, potrivit art. 129 alin. 5 Cod procedura civila, judecatorii au indatorirea de a starui, prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greseala privind aflarea adevarului in cauza, pe baza stabilirii corecte a faptelor si prin aplicarea corecta a legii, in scopul pronuntarii unei hotarari temeinice si legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le considera necesare, chiar daca partile se impotrivesc. De asemenea, potrivit alin. 6 al aceluiasi articol, in toate cazurile, judecatorii hotarasc numai asupra obiectului cererii deduse judecatii.
Din analiza lucrarilor dosarului, Curtea retine ca instanta de fond nu a pus in vedere reclamantului sa-si precizeze cererea pentru a se elucida asupra cerintelor cu care a fost investita sa le solutioneze, acceptand precizarea temeiului juridic facuta de reclamanta fara a-i da o eficienta acestuia.
In urma analizei cererii reclamantei, atat in fapt, cat si al temeiului de drept precizat, dar si din perspectiva persoanelor chemate de aceasta sa se judece in contradictoriu, pentru a da eficienta demersului partii, instanta de fond trebuia sa califice cererea dupa intentia reala a partii si sa judece cauza potrivit calificarii juridice date in urma punerii in discutia partilor, cu respectarea principiului disponibilitatii.
Din cele prezentate rezulta ca instanta de fond a incalcat dispozitiile articolului sus-indicat, dar si a art. 315 Cod procedura civila deoarece nu a procedat la determinarea raportului juridic existent intre parti si a normei de drept material care il guverneaza.
Dreptul pe care il are o parte de a se adresa unei instante de judecata trebuie sa fie unul concret si real, ceea ce inseamna in termenii ordinii juridice europene, efectivitatea dreptului la un proces echitabil, asa cum prevede art.6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, drept ce presupune in continutul sau intrinsec, un examen atent al tuturor argumentelor si cererilor partilor, (relevante pentru clarificarea atat a aspectelor de ordin procedural, cat si de fond), al solicitarilor de probe, obligatia de motiva solutiile pronuntate, indicarea cu suficienta claritate a temeiurilor de fapt si de drept care au condus instanta spre o anumita solutie, dezvoltarea punctelor de vedere ale tuturor partilor aflate in conflict judiciar, cele referitoare la angajarea unui anumit text de lege, prezentarea structurata a argumentelor, termen rezonabil de solutionare a cauzei in functie de circumstantele spetei, etc.
In raport de considerentele de fapt si de drept prezentate anterior, Curtea apreciaza ca instanta de fond trebuia sa valorifice in interesul tuturor partilor din proces, dispozitiile legale care deschideau calea de acces la instanta de judecata, si nicidecum pe acelea care interziceau de plano interventia efectiva a instantei de judecata, prin solutia strict formala de respingere a actiunii reclamantei pentru neindicarea ca temei juridic a unei dispozitii interne care sa justifice pretentiile reclamantei.
Tot pentru considerente ce definesc caracterul echitabil al procedurii judiciare, Curtea apreciaza ca se impune, pentru valorificarea judicioasa a aspectelor mentionate anterior, in conditii de contradictorialitate, respectarea principului dublului grad de jurisdictie si aceasta din perspectiva unui drept la judecata concret si efectiv.
Apreciind ca solutionarea cauzei s-a facut cu incalcarea dispozitiilor art. 315 Cod procedura civila si fara a se intra in cercetarea fondului, Curtea, in temeiul art. 297 cod procedura civila, a admis apelul, a desfiintat sentinta instantei de fond si a trimis cauza la Tribunalul Bucuresti pentru rejudecare.