Notiunea "act doveditor" in intelesul Legii nr.10/2001, respectiv H.G. nr.250/2007 (norme de aplicare). Prezumtia relativa de proprietate. Cazuri in care se aplica aceasta prezumtie.
Norma de aplicare a art.23 din lege, continuta la art.23.1 din H.G. nr.250/2007, la care chiar recurenta face referire in criticile sale de recurs, admite ca inscris doveditor al dreptului de proprietate inclusiv acte sub semnatura privata, insa cu conditia ca acestea sa fi fost incheiate anterior intrarii in vigoare a Decretului nr.221/1950 - situatie care nu se verifica in cazul sau intrucat inscrisul sub semnatura privata invocat de ea drept dovada dateaza din 23.04.1967 - si in masura in care acestea se coroboreaza cu alte inscrisuri.
Dispozitiile art.24 din Legea nr.10/2001 - care instituie o prezumtie relativa de proprietate in favoarea persoanei individualizata in actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau s-a pus in executare masura preluarii abuzive - nu joaca in favoarea reclamantei deoarece, dupa cum corect a sesizat prima instanta in tabelul - anexa 1 la Decretul nr.127/1983, cuprinzand proprietarii ale caror terenuri si constructii, situate in municipiul Bucuresti si judetul Giurgiu, se expropriaza si se trec in proprietatea statului, este mentionat si autorul recurentei, R.G.cu domiciliul in Bucuresti, str.Radu Tempea nr.9, sector 4, de la care se arata ca se expropriaza doar constructii in suprafata de 49 m.p., cu suprafata utila de 39,60 m.p. si imprejmuiri de 58 m, la rubrica terenuri nefiind indicata nici o suprafata.
Ceea ce inseamna, in acord cu prevederile art.24 ale Legii nr.10/2001 ca, pe baza mentiunilor cuprinse in actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau s-a pus in executare masura preluarii abuzive, persoana lui R.G. ar putea fi presupusa ca a detinut sub nume de proprietar cel mult suprafata de 39,60 m.p. constructie ce i-a fost preluata si demolata prin Decretul de expropriere nr.127/1983 si pentru care a primit despagubiri, dar in nici un caz aceeasi prezumtie nu ar putea fi extinsa si in privinta terenului de 278 m.p. de la aceeasi adresa.
(CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECtIA A III-A CIVILA SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE - DOSAR NR.23720/3/2009 - DECIZIA CIVILA NR.1846/15.12.2011)
Prin sentinta civila nr.1899/13.12.2010, pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a IV-a Civila, in dosarul nr.23720/3/20009, a fost respinsa ca neintemeiata contestatia precizata si completata formulata de contestatoarea D.L impotriva dispozitiei nr.11481/31.03.2009 emisa de P.G.M.B., respingandu-se ca neintemeiata si solicitarea acesteia de acordare a cheltuielilor de judecata.
Pentru a hotari in acest sens, s-a retinut ca prin dispozitia contestata a fost respinsa notificarea nr.3836/24.09.2001 formulata de autorul reclamantei, R.G., in baza careia s-a format dosarul administrativ nr.16092/27.09.2001 si prin care s-a solicitat restituirea in natura a imobilului teren in suprafata de 278 m.p. situat in Bucuresti, str.Radu Tempea nr.9, sector 4.
Motivul respingerii notificarii s-a aratat a fi acela al nedovedirii de catre notificator a detinerii terenului notificat in temeiul unui titlu de proprietate, respectiv ca acesta l-a detinut in temeiul unui inscris sub semnatura privata incheiat la 23.04.1967, ulterior intrarii in vigoare a Decretului nr.221/1950.
Pe baza probelor administrate s-a retinut calitatea reclamantei de unica succesoare legala a defunctului R.G., decedat la 15.03.2003, in calitate de fiica (conform certificatului de mostenitor nr.124/30.06.2003).
Imobilul in litigiu a fost expropriat si demolat in baza Decretului nr.127/9.05.1983, pozitia 59 anexa 1, de la fostii proprietari R.G. si F., imobilul avand o suprafata construita de 39,60 m.p.
Prima instanta a retinut ca in raport de dispozitiile art.11 din Decretul nr.144/1958, care instituia obligativitatea incheierii in forma autentica a actelor de instrainare a terenurilor, chitanta sub semnatura privata datata 23.04.1967 nu a avut ca efect dobandirea de catre autorul reclamantei a dreptului de proprietate asupra terenului in suprafata de 278 m.p. situat in Bucuresti, Cartierul Progresul (str.Radu Tempea nr.9, sector 4).
Fata de aceasta imprejurare, nu prezinta importanta faptul ca, ulterior incheierii acestui inscris sub semnatura privata, R.G. si F. au devenit titulari de rol fiscal cu privire la imobilul in litigiu.
S-a aratat insa ca probele administrate au relevat si ca la 23.12.2002 autorul reclamantei a incheiat o alta chitanta sub semnatura privata cu privire la acelasi teren de 278 m.p. din Bucuresti, str.Radu Tempea nr.9, sector 4, in prezent figurand ca titular de rol fiscal numitii T. (D.) S. si D.G., potrivit unei adrese a D.I.T.L.Sector 4.
Conform situatiei juridice a imobilului, comunicate de P.M.B prin mai multe adrese (filele 99 - 100 si 122 - 123), imobilul din Bucuresti, str.Radu Tempea nr.9, sector 4, a trecut in proprietatea statului in baza Decretului C.S.nr.127/9.05.1983, in anexa 1 a decretului, la pozitia 59 fiind inscris R.G. cu constructii in suprafata desfasurata de 49 m.p.
Concluzionand, tribunalul a retinut ca autorul reclamantei nu a dobandit dreptul de proprietate asupra terenului in litigiu prin incheierea chitantei sub semnatura privata din 23.04.1967, cel mult retinandu-se ca lui i-a fost transmisa doar folosinta acestuia, dar si faptul ca preluarea de catre stat de la cumparatorul din chitanta sub semnatura privata a vizat doar constructia edificata de R.G.pe terenul din Bucuresti, str.Radu Tempea nr.9, sector 4, lui fiindu-i platite despagubiri in valoare de 13.468 lei la 26.02.1985.
Intrucat reclamanta nu a facut dovada calitatii de persoana indreptatita a autorului sau, R.G., titularul notificarii nr.3836/24.09.2001, s-a apreciat ca dispozitia emisa de P.G.M.B. este legala si temeinica, impunandu-se mentinerea ei.
Impotriva acestei sentinte, in termen legal, a declarat recurs reclamanta.
In motivarea recursului declarat, aceasta a criticat pentru nelegalitate hotararea de prima instanta, sustinand ca tribunalul a facut o gresita aplicare a legii la cazul dedus judecatii si ca a incalcat legea in aplicarea ei, pentru urmatoarele considerente:
Prima instanta nu a tinut seama de continutul art.22 si 23 din Legea nr.10/2001 si nici de explicatiile cuprinse in H.G. nr.250/2007 in privinta acestui articol de lege si al notiunii de acte doveditoare ale dreptului de proprietate.
Se intelege din cuprinsul acestor norme legale ca in privinta dovedirii dreptului de proprietate, textul legii nu impune acelasi exigente ca in cazul dreptului comun, permitand si fiind admisibile si alte mijloace de dovada din care sa rezulte ca bunul solicitat a apartinut autorului reclamantului.
In considerarea caracterului reparator al Legii nr.10/2001, legiuitorul a dat sintagmei "acte doveditoare ale dreptului de proprietate" o acceptiune mai larga decat cea similara din dreptul comun in materie, pentru a se atinge spiritul si finalitatea acestei legi, esential fiind de stabilit daca bunul solicitat s-a aflat in proprietatea persoanei indreptatite.
Prin inscrisurile administrate in cauza s-a dovedit ca in actele de preluare a bunului litigios, autorul reclamantei figureaza ca fiind persoana de la care s-a expropriat imobilul teren in suprafata de 160 m.p. si constructia de 39,60 m.p.
Art.24 alin.2 din Legea nr.10/2001 a prevazut expres o prezumtie de detinere a imobilului sub nume de proprietar in favoarea persoanei individualizate in actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus ori s-a pus in executare masura preluarii abuzive, intelegandu-se de aici ca una din dovezile dreptului de proprietate acceptate de Legea nr.10/2001 este chiar aceea a actului de preluare abuziva sau de punere in executare a acestei masuri, daca in acestea se mentioneaza numele revendicatorului ca fiind persoana de la care s-a facut preluarea.
Reclamanta se incadreaza perfect in aceasta dispozitie legala, parintii sai fiind persoanele indicate in actele de preluare ca fiind detinatorii imobilului ce a facut obiectul preluarii de catre stat. Nu numai ca prezumtia legala nu a fost rasturnata prin proba contrara, dar reclamanta a prezentat si antecontractul de vanzare-cumparare incheiat cu CF L.T. la 23.04.1967. Parintii reclamantei au fost si titularii de rol fiscal ai bunului solicitat, toate acestea constituind dovezi ale dreptului de proprietate.
In finalul recursului, s-a aratat ca terenul in litigiu poate fi restituit in natura, deoarece nu s-a realizat obiectivul de ordine publica pentru care a avut loc exproprierea, in prezent acesta fiind folosit abuziv de numitul D.G., care nu a infatisat nici macar o chitanta de mana in justificarea drepturilor pretinse asupra imobilului.
In drept, au fost invocate prevederile art.304 pct.9 Cod de procedura civila.
Intimatul nu a formulat intampinare, iar in recurs nu au fost administrate probe suplimentare.
Analizand actele si lucrarile dosarului in raport de criticile formulate, Curtea apreciaza ca recursul declarat este nefondat.
Astfel, Curtea retine ca nu pot fi primite criticile recurentei reclamante prin care aceasta sustine ca prima instanta a incalcat si aplicat gresit legea in solutionarea cauzei, respectiv dispozitiile art.23 si 24 din Legea nr.10/2001, carora, se dovedeste ca tribunalul, dimpotriva, le-a facut o corecta aplicare la cazul concret in raport de datele acestuia.
Desigur, Curtea este in acord cu recurenta atunci cand aceasta sustine ca, in materia ce vizeaza retrocedarea imobilelor preluate abuziv, cu privire speciala la dispozitiile Legii nr.10/2001, s-a acceptat de legiuitor, in considerarea conditiilor socio-istorice in care s-au petrecut faptele, ca si a trecerii unui timp indelungat de la acele evenimente, ca dovada dreptului de proprietate sa se faca in conditii mult mai flexibile decat cele stricte ale dreptului comun (si care presupun, in mod necesar, infatisarea titlului legal de constituire/dobandire a dreptului de proprietate), fiind permise inclusiv mijloace de dovada indirecte ale dreptului de proprietate dar care sa ateste faptul detinerii cu acest titlu de catre solicitant a bunului vizat de el prin notificare.
Aceasta conceptie a legiuitorului, prezenta in toate actele normative cu caracter reparator adoptate in materia restituirii proprietatilor, mobiliare si imobiliare, menita sa vina in sprijinul persoanelor indreptatite pentru a le usura sarcina probatiunii drepturilor pretinse, a fost concretizata in cazul Legii nr.10/2001 prin prevederile art.23 si 24, astfel cum au fost ele detaliate si explicate prin Normele de aplicare a legii, cuprinse in H.G.nr.250/2007.
Aceste conditii mai lesnicioase de probatiune insa nu pot fi interpretate si aplicate atat de larg, dupa cum pretinde recurenta, incat sa se ajunga pe baza lor la recunoasterea calitatii de persoana indreptatita in acceptiunea Legii nr.10/2001 unor persoane in privinta carora exista dovezi certe ale nedetinerii cu titlu de proprietar a imobilului solicitat.
Dupa cum in mod corect a sesizat prima instanta, recurentei-reclamante nu i-ar putea fi recunoscuta calitatea de persoana indreptatita la restituire in oricare din formele prevazute de Legea nr.10/2001, in calitatea sa de succesoare in drepturi a tatalui R.G. - cel ce a formulat notificarea nr.3836/24.09.2001 vizand restituirea terenului in suprafata de 278 m.p. situat in Bucuresti, str.Radu Tempea nr.9, sector 4 - in conditiile in care, pentru dovedirea dreptului de proprietate asupra terenului aceasta se prevaleaza de un inscris sub semnatura privata datand din 23.04.1967, adica de o conventie constatata printr-un inscris olograf, incheiata sub regimul de aplicare al Decretului nr.144/1958 care instituia prin dispozitiile sale cuprinse in art.11, obligativitatea formei autentice a actelor de instrainare sau imparteala intre vii, a terenurilor cu sau fara constructii, proprietate particulara, de pe teritoriul oraselor si comunelor, ca si a detinerii prealabile a autorizatiei emisa de comitetele executive ale sfaturilor populare. Aceste doua conditii de forma erau impuse prin amintitul decret sub sanctiunea nulitatii absolute.
Prin urmare, intelegerea partilor care nu respecta aceste conditii nu putea produce efectele translative ale dreptului de proprietate intentionate de ele, iar in cazul recurentei se retine ca inscrisul sub semnatura privata din 23.04.1967 nu are valoarea unui titlu de proprietate si nu putea produce efecte translative ale dreptului de proprietate asupra terenului din str.Radu Tempea nr.9, sector 4, din patrimoniul celui intitulat vanzator in patrimoniul autorului recurentei.
Este adevarat ca norma de aplicare a art.23 din H.G. nr.250/2007 explica intelesul dat, potrivit acestei legi, notiunii de "acte doveditoare" ale dreptului de proprietate, intelegandu-se prin aceasta potrivit art.23.1. lit.a), orice acte juridice translative de proprietate, care atesta detinerea proprietatii de catre o persoana fizica sau juridica.
Or, cum s-a aratat, inscrisul prezentat de recurenta nu se inscrie in ipoteza acestei norme tocmai intrucat cel nu atesta detinerea de catre R.G. a terenului de 278 m.p. din str.Radu Tempea nr.9, sector 4, caci nu a avut aptitudinea transferului de proprietate in patrimoniul acestuia.
Norma art.23.1 lit.a din H.G. nr.250/2007 exemplifica tipurile de "orice acte juridice translative de proprietate, care atesta detinerea proprietatii de catre o persoana fizica sau juridica", mentionand: act de vanzare-cumparare, tranzactie, donatie, extras de carte funciara, act sub semnatura privata incheiat inainte de intrarea in vigoare a Decretului nr.221/1950, privitor la imparteala sau instrainarea terenurilor cu sau fara constructiuni si la interzicerea construirii fara autorizare si in masura in care acesta se coroboreaza cu alte inscrisuri si altele asemenea.
Asadar, norma de aplicare a art.23 din lege, continuta la art.23.1 din H.G. nr.250/2007, la care chiar recurenta face referire in criticile sale de recurs, admite ca inscris doveditor al dreptului de proprietate inclusiv acte sub semnatura privata, insa cu conditia ca acestea sa fi fost incheiate anterior intrarii in vigoare a Decretului nr.221/1950 - situatie care nu se verifica in cazul sau intrucat inscrisul sub semnatura privata invocat de ea drept dovada dateaza din 23.04.1967 - si in masura in care acestea se coroboreaza cu alte inscrisuri.
Nici prevederile art.23.1 lit.d din H.G. nr.250/2007 nu pot justifica recunoasterea calitatii reclamantei de persoana indreptatita, in sensul Legii nr.10/2001, cu referire la adeverintele de istoric de rol fiscal aflate in dosarul de fond, in primul rand deoarece, cum s-a aratat, in cazul recurentei exista dovezi ce infirma detinerea terenului notificat cu titlu de proprietar de catre autorul sau, iar in al doilea rand intrucat datele recente din acest istoric mentioneaza inscrierea si luarea in evidenta a altor persoane - D.G. si S., care pretind ca au dobandit terenul chiar de la Radantu Gheorghe la 23.12.2002, ridicand pe el doua constructii fara autorizatie, conform inscrisului aflat la fila 32 dosar fond.
De asemenea, Curtea apreciaza ca nici dispozitiile art.24 din Legea nr.10/2001 - care instituie o prezumtie relativa de proprietate in favoarea persoanei individualizata in actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau s-a pus in executare masura preluarii abuzive - nu joaca in favoarea reclamantei deoarece, dupa cum corect a sesizat prima instanta in tabelul - anexa 1 la Decretul nr.127/1983, cuprinzand proprietarii ale caror terenuri si constructii, situate in municipiul Bucuresti si judetul Giurgiu, se expropriaza si se trec in proprietatea statului, este mentionat si autorul recurentei, R.G.cu domiciliul in Bucuresti, str.Radu Tempea nr.9, sector 4, de la care se arata ca se expropriaza doar constructii in suprafata de 49 m.p., cu suprafata utila de 39,60 m.p. si imprejmuiri de 58 m, la rubrica terenuri nefiind indicata nici o suprafata.
Ceea ce inseamna, in acord cu prevederile art.24 ale Legii nr.10/2001 ca, pe baza mentiunilor cuprinse in actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau s-a pus in executare masura preluarii abuzive, persoana lui R.G. ar putea fi presupusa ca a detinut sub nume de proprietar cel mult suprafata de 39,60 m.p. constructie ce i-a fost preluata si demolata prin Decretul de expropriere nr.127/1983 si pentru care a primit despagubiri, dar in nici un caz aceeasi prezumtie nu ar putea fi extinsa si in privinta terenului de 278 m.p. de la aceeasi adresa. Insa aceasta prezumtie care poate privi doar dreptul de proprietate asupra constructiei nu foloseste in nici un fel recurentei atata timp cat autorul sau a solicitat prin notificarea nr.3836/24.09.2001 adresata P.M.B restituirea in natura ori acordarea de despagubiri banesti pentru terenul "proprietate personala in suprafata de 278 m.p. situat in Bucuresti, str.Radu Tempea, nr.9, sector 4", iar nu pentru constructie.
Pentru toate aceste motive si apreciind ca prima instanta a facut o corecta aplicare in cauza a tuturor dispozitiilor legale incidente, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat.