Pensia de intretinere datorata de unul dintre soti celuilalt, in urma divortului, trebuie stabilita prin raportare la nevoia celui care o cere, corelata cu mijloacele celui ce urmeaza a o plati
(CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA A III-A CIVILA SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE - DOSAR NR.1550/2/2011 - DECIZIA CIVILA NR.339/28.03.2011) Prin cererea inregistrata la data de 30.01.2008 pe rolul Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti sub nr. 997/301/2008, reclamantul T.I. a chemat in judecata pe parata T.E.S., solicitand instantei ca prin hotararea ce va pronunta, in contradictoriu cu Autoritatea Tutelara - Primaria Sector 3, sa dispuna desfacerea casatoriei incheiate la data de 22.07.2000 si inregistrate in registrul starii civile al Primariei Sectorului 3 Bucuresti sub nr. 1648, din vina exclusiva a paratei, reluarea de catre parata a numelui avut anterior casatoriei, incredintarea minorului M.C., nascut la data de 19.12.2000, cu obligarea paratei la plata unei pensii de intretinere in favoarea minorului, incepand cu data introducerii actiunii, cu cheltuieli de judecata.
La data de 04.04.2008, parata a depus intampinare si cerere reconventionala, prin care a solicitat respingerea actiunii, iar in subsidiar desfacerea casatoriei din culpa exclusiva a reclamantului-parat si obligarea reclamantului-parat la plata unei pensii de intretinere in favoarea sa.
Prin sentinta civila nr. 8854 din 08.10.2008 Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti a admis in parte actiunea; a admis in parte cererea reconventionala, a declarat desfacuta casatoria incheiata la data de 22.07.2000 si inregistrata in registrul starii civile al Primariei Sectorului 3 Bucuresti sub nr. 1648, din vina ambilor soti si a dispus ca parata - reclamanta sa isi reia numele avut anterior casatoriei, de P., a incredintat reclamantului - parat spre crestere si educare pe minorul T.M.C., nascut la data de 19.12.2000 si a respins cererea reclamantului - parat privind obligarea paratei - reclamante la plata unei pensii lunare de intretinere in favoarea minorului, ca neintemeiata, a obligat reclamantul - parat T.I. sa plateasca paratei - reclamante T.E.S. suma de 350 lei lunar, cu titlu de pensie de intretinere incepand cu data de 04.04.2008 pana la incetarea starii sale de nevoie si a luat act ca partile nu solicita cheltuieli de judecata.
Pentru a hotari astfel, prima instanta a retinut ca partile s-au casatorit la data de 22.07.2000, casatorie din care a rezultat minorul M.C., nascut la data de 19.12.2000, relatiile dintre soti incepand sa se deterioreze la scurt timp dupa nasterea copilului, degradandu-se progresiv pana la separarea in fapt a sotilor, care a avut loc la sfarsitul anului 2007, pe fondul alterarii starii de sanatate mentala a paratei - reclamante, diagnosticata in prezent cu deficienta psihica accentuata - schizofrenie paranoida.
Astfel, din cuprinsul deciziei asupra capacitatii de munca nr. 600/22.02.2008 emise de comisia de expertiza medicala din cadrul Casei de pensii a Municipiului Bucuresti rezulta ca, incepand cu data de 01.03.2008, parata - reclamanta a fost incadrata in gradul doi de invaliditate, constatandu-se ca este inapta de munca.
Potrivit dispozitiilor art. 2 din Codul familiei, sotii sunt datori sa-si acorde unul altuia sprijin moral si material.
Din declaratiile martorilor audiati in cauza a rezultat ca relatiile personale dintre soti sunt in prezent grav afectate, astfel incat continuarea casatoriei nu mai este posibila. Instanta a apreciat ca vinovati de destramarea relatiilor de familie sunt in egala masura sotii. Desi mult timp reclamantul - parat nu a cunoscut cauza comportamentului bizar al sotiei, inclusiv fata de fiul partilor, atitudinea si comportamentul paratei - reclamante devenind de neinteles si de nesuportat pentru ceilalti membri ai familiei, reclamantul - parat nu a oferit acesteia sprijinul de care avea nevoie in rezolvarea sau ameliorarea precoce a problemei sale de sanatate, sustinerea morala, suportul afectiv si financiar necesar in perioada declansarii si depistarii bolii si, mai ales, in perioada de tratament si recuperare, extrem de importanta pentru atenuarea manifestarilor specifice acestei afectiuni.
Astfel, in mod gresit a pus pe seama conduitei necorespunzatoare a sotiei o serie de manifestari si simptome ale afectiunii de care sufera, fara sa ii acorde sprijin, in conditiile in care starea de sanatate a paratei - reclamante se agrava, aspecte ce rezulta din declaratiile martorilor P.E., M.G..
Pe de alta parte, parata - reclamanta, inca de la debutul bolii a dat dovada de superficialitate si dezinteres pentru propria stare de sanatate, neefectuand la timp si cu caracter de continuitate investigatiile necesare si nesolicitand la timp asistenta si tratament medical de specialitate, desi s-a aflat la un moment dat sub observatia unui medic psihiatru si cunostea despre primele tulburari aparute inca din anul 1999. De asemenea, din declaratia martorilor T.N. si B.O.P. rezulta ca parata - reclamanta nici nu respecta strict prescriptiile medicale, nu lua medicatia si consuma uneori substante excitante ale sistemului nervos: alcool, cafea, tutun. Astfel, martorul T.N., tatal reclamantului - parat, care se ocupa in prezent de ingrijirea copilului minor, a aratat ca a vazut-o pe parata - reclamanta de multe ori sub influenta alcoolului, ca personal a vazut-o consumand alcool in parc si ca poate face diferenta intre starea de confuzie provocata de boala si cea provocata de consumul de alcool.
In aceste imprejurari, relatiile dintre soti s-au agravat in mod iremediabil. Constatand ca relatiile dintre soti nu se mai bazeaza pe afectiune si prietenie, sprijin moral si material reciproc, in sensul dispozitiilor art. 2 din Cod fam., in conformitate cu dispozitiile art. 3 alin. 2, 38 alin. 1 Cod fam., instanta a admis in parte actiunea si in parte cererea reconventionala si a declarat desfacuta casatoria din vina ambilor soti.
In raport de dispozitiile art. 40 alin. 3 Cod fam., parata - reclamanta a reluat numele avut anterior casatoriei, de P..
Referitor la incredintarea minorului M.C., nascut la data de 19.12.2000, instanta a avut in vedere cererea formulata de ambele parti, in sensul incredintarii copilului minor spre crestere si educare reclamantului - parat, care are conditii si poate asigura cresterea si educarea minorului, parata - reclamanta fiind in imposibilitate de a creste copilul, avand nevoie ea insasi de ajutor intrucat se afla in stare de nevoie din cauza incapacitatii de a munci si nu se poate ingriji de interesele sale.
In concluzie, in raport de dispozitiile art. 42 Cod fam., 42 alin. 3 si art.94 Cod fam., tinand cont de principiul interesului superior al copilului, instanta a dispus incredintarea minorului spre crestere si educare reclamantului - parat.
In raport de circumstantele de fapt retinute, instanta a respins cererea reclamantului - parat prin care solicita obligarea paratei - reclamante la plata unei pensii lunare de intretinere in favoarea fiului sau minor, retinand lipsa mijloacelor materiale ale debitorului intretinerii.
Potrivit dispozitiilor art. 41 alin. 1 - 2 Cod fam., pana la desfacerea casatoriei sotii isi datoreaza intretinere. Sotul divortat are dreptul la intretinere, daca se afla in nevoie din pricina unei incapacitati de munca survenite inainte de casatorie ori in timpul casatoriei.
Avand in vedere starea de incapacitate de munca a paratei - reclamante dovedita cu decizia asupra incapacitatii de munca nr. 600/22.02.2008 emisa de Comisia de Expertiza Medicala din cadrul Casei de Pensii a Municipiului Bucuresti, instanta a retinut ca parata - reclamanta se afla in stare de nevoie din cauza afectiunii de care sufera, neavand astfel putinta unui castig din munca, considerente pentru care a admis cererea formulata de parata - reclamanta si a obligat reclamantul - parat la plata unei pensii lunare de intretinere stabilite pana la 1/3 din venitul sau mediu net lunar, cu incepere de la data formularii cererii, 04.04.2008 pana la incetarea starii de nevoie.
La stabilirea cuantumului pensiei de intretinere datorate paratei - reclamante, instanta a avut in vedere faptul ca, desi pana in prezent nu s-a stabilit pensia de invaliditate, parata - reclamanta este beneficiara acestui drept, faptul ca reclamantul - parat are singur in intretinere si pe fiul minor al partilor, inclusiv faptul ca reclamantul - parat insusi are probleme de sanatate.
Din acest motiv, a apreciat ca suma de 350 lei lunar corespundea, la acel moment, cerintei de echilibru intre starea de nevoie a creditorului si mijloacele debitorului intretinerii.
Impotriva acestei sentinte, la data de 25.11.2008 a declarat apel reclamantul - parat T.I., care a fost inregistrat pe rolul Tribunalului Bucuresti - Sectia a V-a Civila, la data de 12.12.2008.
Prin decizia civila nr. 533/01.04.2009, Tribunalul Bucuresti - Sectia a V-a Civila a respins ca nefondat apelul si a obligat apelantul la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecata in favoarea intimatei.
Pentru a decide astfel, tribunalul a retinut ca la stabilirea cuantumului pensiei de intretinere datorate paratei - reclamante, instanta a avut in vedere atat faptul sustinut si in apel de reclamant ca acesta are singur in intretinere pe fiul minor al partilor, cat si faptul ca paratul are el insusi probleme de sanatate. In ceea ce priveste pensia de invaliditate, parata - reclamanta este beneficiara acestui drept, insa intr-un cuantum de 234 lei, suma care nu-i permite sa faca fata singura nevoilor.
Prin urmare, a apreciat ca suma de 350 lei lunar corespundea, la acest moment, cerintei legale de intretinere prin raportare atat la nevoile debitorului intretinere, cat si posibilitatilor creditorului.
Impotriva acestei decizii, la data de 13.07.2009 a declarat recurs reclamantul parat Tudose Iulian, care a fost inregistrat pe rolul Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a III-a Civila si pentru Cauze cu Minori si de Familie, la data de 01.09.2009.
Prin decizia civila nr. 83/25.01.2010, Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a III-a Civila si pentru Cauze cu Minori si de Familie a admis recursul, a casat decizia recurata si a trimis cauza spre rejudecarea apelului aceleiasi instante.
Pentru a decide astfel, Curtea a retinut ca la data de 4.02.2009, apelantul a depus la dosarul de apel o precizare a motivelor de apel, prin care a solicitat sa fie obligata intimata, in temeiul probelor administrate in cauza, dar si a prevederilor art. 94 Codul familiei, la contribuirea la cheltuielile de crestere, educare, invatatura si pregatire profesionala ale minorului, astfel cum a solicitat si prin cererea de chemare in judecata principala. Cu toate acestea, tribunalul, in cadrul deciziei sale, a ignorat in mod deplin acest motiv de apel depus la data de 4.02.2009, omitand a il analiza inclusiv prin prisma criticilor care il configureaza.
Cauza a fost reinregistrata pe rolul Tribunalul Bucuresti - Sectia a V-a civila, la data de 16.03.2010, sub acelasi numar.
Prin decizia civila nr. 684 din 23.06.2010 Tribunalul Bucuresti - Sectia a V-a Civila a admis apelul si a schimbat in parte sentinta apelata, in sensul ca a respins in totalitate cererea reconventionala si a mentinut celelalte dispozitii ale sentintei apelate.
Pentru a decide astfel, tribunalul a considerat ca nu poate fi retinut ca fondat motivul privind gresita desfacere a casatoriei definitiva si irevocabila din vina ambilor soti, intrucat nu pot fi retinute argumentele apelantului, in sensul ca destramarea relatiilor de casatorie se datoreaza exclusiv intimatei parate - reclamante, respectiv problemei sale de sanatate anterioare casatoriei.
Astfel, sub un prim aspect, tribunalul a avut in vedere ca prin chiar cerere de chemare in judecata reclamantul a aratat ca la inceput relatia partilor a fost normala, parata schimbandu-si comportamentul dupa nasterea copilului partilor, ceea ce arata ca nu poate fi exclusa culpa apelantului reclamant in deteriorarea relatiilor de familie, intrucat alaturi de problemele fiziologice declansate in organismul femeii, de procesul gestatiei si nasterii, cu consecinte directe in plan psihic, comportamentul apelantului reclamant, nesuportiv, poate constitui o cauza de agravare a starii de sanatate a intimatei si a aparitiei unor manifestari care nu existau inainte.
Imprejurarea ca parata ar fi fost bolnava dinainte de casatorie este insuficienta pentru a contura doar culpa acesteia, intrucat este cunoscut faptul ca orice afectiune evolueaza diferit in raport de conditiile personale in care se desfasoara viata persoanei afectate, iar conditiile familiale reprezinta un factor esential care determina modul in care evolueaza afectiunea respectiva.
Din aceasta perspectiva, tribunalul a apreciat ca in mod corect prima instanta a retinut ca reclamantul parat nu i-a oferit acesteia sprijinul de care avea nevoie in rezolvarea sau ameliorarea problemei sale de sanatate, respectiv suportul afectiv si material de care avea nevoie mai ales in perioada de manifestare a simptomelor specifice.
Din declaratiile martorilor paratei a rezultat ca reclamantul nu ii dadea paratei bani pe perioada cat lipsea, fiind plecat in delegatii, iar deplasarile erau frecvente, nu a dus-o pe parata la medic, iar modul in care acesta a apreciat ca a ajutat-o, prin faptul ca a preluat sarcina de a efectua cumparaturile si pentru ca insista sa isi ia medicatia (conform declaratiilor martorilor sai), este unul insuficient pentru a contura existenta unei manifestari suportive, eficiente in sensul afectiunii, respectului si sprijinului moral si material la care fac referire dispozitiile art. 2 Cod familiei.
De altfel, o dovada indirecta a faptului ca apelantul reclamant nu a avut o atitudine corespunzatoare in sensul mentionat mai sus a rezultat din faptul ca in perioada in care s-a pronuntat hotararea de divort apelantul reclamant a solicitat intreruperea fumizarii de gaze naturale pentru imobilul in care locuia intimata, ceea ce exclude orice interpretare in sensul ca acesta ar fi avut o atitudine de sprijin, intrucat un asemenea act nu poate fi o manifestare spontana, ci rezultatul unor stari si comportamente care s-au degradat substantial in timp.
Sustinerile reclamantului ca din depozitiile martorilor rezulta ca parata consuma alcool sunt nereale.
Astfel, singurul martor care a declarat ca intimata parata consuma alcool in parc este tatal reclamantului, in timp ce martorii paratei - mama si verisoara acesteia - au declarat ca parata nu consuma bauturi alcoolice, iar celalalt martor propus de reclamant, B.O.P., care din anul 2007 a locuit in casa partilor, a declarat ca nu a vazut-o niciodata pe parata band alcool.
In ceea ce priveste motivele invocate de apelant atat prin cererea initiala de apel, cat si prin cererea completatoare din 04.02.2009, in sensul ca intimata obtine venituri, astfel incat nu se justifica acordarea pensiei de intretinere in favoarea acesteia si inlaturarea obligarii acesteia la pensie de intretinere in favoarea minorului incredintat apelantului, tribunalul le-a constatat intemeiate numai in ceea ce priveste primul aspect.
Astfel, desi din decizia nr. 600/22.02.2008 asupra capacitatii de munca eliberata de C.P.M.B. a rezultat ca intimata este inapta de munca, din raspunsurile date de intimata la interogatoriu a rezultat ca aceasta a fost angajata in munca, aspect care rezulta si din declaratia martorei M.G..
Din adresa nr. 1516/07.10.2008 a rezultat ca intimata parata beneficiaza de o pensie de invaliditate in cuantum de 294 lei/luna.
De asemenea, din adresa nr. 14567/16.02.2009 eliberata de D.G.A.S.P.C. Sector 3, depusa in apel, a rezultat ca incepand cu luna iunie 2008 si pana in decembrie 2008 intimata a beneficiat conform prevederilor Legii nr. 448/2006 de o indemnizatie lunara de 217 lei, iar din ianuarie de o indemnizatie de 234 lei.
Prin urmare, tribunalul a apreciat ca, desi se afla in incapacitate de munca, intimata parata nu se afla intr-o stare de nevoie absoluta, de asemenea natura incat sa presupuna obligarea apelantului reclamant la plata unei pensii de intretinere, in conditiile in care si acesta sufera de unele afectiuni cronice, astfel cum rezulta din actele medicale depuse la instanta de fond, si are in intretinere si pe minorul rezultat din casatoria partilor, in urma incredintarii acestuia prin sentinta apelata.
Considerentele de mai sus nu justifica insa si obligarea intimatei parate la pensie de intretinere in favoarea minorului, intrucat veniturile obtinute sunt totusi modeste, prin comparatie cu veniturile reclamantului care, potrivit adeverintei de salariu, erau la nivelul lunii februarie 2008 in cuantum de 1.598 lei.
Impotriva acestei decizii la data de 21.12.2010 a declarat recurs parata - reclamanta T.E.S., care a inregistrat pe rolul Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a III-a Civila si pentru Cauze cu Minori si de Familie la data de 21.02.2011, sub nr. 1550/2/2011.
1. In motivare, a aratat ca decizia instantei de apel a fost data fara aplicarea dispozitiilor legale aplicabile in speta, motiv prevazut de art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, avand in vedere ca:
Analizand dispozitiile art. 41 si 94 Cod familiei, se poate deduce ca pentru acordarea pensiei de intretinere este necesar, pe de o parte, ca unul dintre soti sa se afle in stare nevoie determinata de incapacitatea de a munci intervenita inainte de casatorie ori in timpul casatoriei, iar pe de alta parte, celalalt sot sa dispuna de mijloacele necesare pentru a presta intretinere sotului aflat in stare de nevoie. Asadar, legiuitorul nu a conditionat acordarea pensiei de intretinere de starea de nevoie absoluta a sotului creditor, fapt ce conduce la concluzia ca intretinerea urmeaza a fi prestata ori de cate ori unul dintre soti se afla in stare de nevoie, iar celalalt sot dispune de mijloace pentru a-l intretine.
Lecturand partea finala a considerente lor deciziei recurate, desi nu sunt expuse acele motive ce au stat la baza formarii convingerii intime a instantei, se poate observa ca opinia acesteia a fost in sensul ca nu se impune obligarea apelantului reclamant la plata unei pensii de intretinere intrucat, pe de o parte, aceasta nu se afla intr-o stare de nevoie absoluta, de vreme ce este beneficiara unei pensii de invaliditate de 294 lei/luna si a unei indemnizatii de 234 lei/luna, (in temeiul Legii nr. 448/2006), iar pe de alta parte, venitul apelantului reclamant, in conditiile in care acesta are in intretinere minorul rezultat din casatorie, si sufera si el de unele afectiuni cronice, nu ar putea acoperi si o pensie de intretinere in favoarea recurentei parate - reclamante.
In opinia recurentei, aceasta solutie a instantei de apel se fundamenteaza pe o gresita interpretare a normelor legale incidente in cauza, mai sus citate. Astfel cum a aratat, vointa legiuitorului, exprimata in cuprinsul art. 41 si 94 din Cod fam., este in sensul ca sotul aflat in stare de nevoie urmeaza sa beneficieze de intretinere din partea celuilalt sot, fara a se face insa distinctie dupa cum aceasta stare de nevoie este una absoluta ori numai relativa. Avand in vedere acest aspect, precum si unul dintre principiile ce trebuie respectate la momentul interpretarii oricarui text normativ, potrivit caruia "unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie sa distinga", rezulta ca sarcina instantei nu era aceea de a determina daca recurenta parata - reclamanta se regaseste ori nu intr-o stare de nevoie absoluta (aceasta imprejurare fiind lipsita de relevanta), ci aceea de a stabili in mod obiectiv, daca in conditiile actuale, un venit de 528 lei/luna (294 + 234) este de natura sa-i asigure mijloacele traiului zilnic si posibilitatea procurarii tratamentului medical ce i-a fost recomandat si daca venitul apelantului reclamant permite acordarea unei pensii de intretinere catre recurenta parata - reclamanta, fara prejudicierea intretinerii sale ori a minorului ce i-a fost incredintat. Interpretarea contrara a instantei, rezultat al incalcarii principiului anterior amintit, are drept consecinta limitarea nejustificata a sferei de aplicabilitate a normelor art. 41 si 94 din Cod fam., fapt ce in mod evident este in contradictie cu vointa legiuitorului, intrucat, daca acesta ar fi dorit ca beneficiari ai intretinerii sa fie numai cei aflati in stare de nevoie absoluta, ar fi prevazut expres acest lucru.
2. Recurenta parata - reclamanta a mai aratat ca decizia recurata nu cuprinde motivele pe care se sprijina - art. 304 pct. 7 Cod procedura civila, avand in vedere urmatoarele:
Astfel, chiar in ipoteza in care s-ar gasi intemeiata viziunea instantei de apel, potrivit careia recurenta nu s-ar regasi intr-o stare de nevoie absoluta, care sa justifice acordarea pensiei de intretinere, solicita sa se observe ca din considerentele deciziei recurate nu pot fi desprinse motivele ce au stat la baza formarii acestei convingeri a instantei. Astfel, nu rezulta imprejurarile avute in vedere de instanta la momentul in care aceasta a considerat ca venitul de 528 lei/luna ar fi suficient pentru a-i asigura toate conditiile materiale si spirituale specifice vietii unei persoane si nici motivele care au determinat-o pe aceasta sa aprecieze ca obligarea apelantului reclamant la plata unei pensii de intretinere ar putea avea drept consecinta prejudicierea intretinerii sale ori a minorului aflat in ingrijirea acestuia. Raportandu-se la cuantumul venitului obtinut de aceasta, calificat ca fiind unul modest chiar de catre instanta de apel, considera ca acesta nu ar putea fi apreciat drept unul suficient pentru asigurarea traiului zilnic, in conditiile in care acesta nu acopera nici costul medicamentelor necesare tratamentului pe care il urmeaza. Prin urmare, considera ca instanta de apel, inainte de a dispune exonerarea apelantului reclamant de la plata pensiei de intretinere, avea obligatia de a analiza si de a motiva daca venitul pe care il obtine este sau nu suficient pentru a-si asigura traiul zilnic, iar in caz contrar, raportandu-se la venitul apelantului reclamant si fara a prejudicia intretinerea sa ori a minorului ce i-a fost incredintat spre crestere si educare, sa dispuna acordarea unei pensii de intretinere, al carei cuantum, cumulat cu veniturile recurentei, sa-i asigure un trai decent. In acest sens, instanta ar fi putut observa ca, in raport de venitul apelantul reclamant, 1.598 lei, acesta ar fi putut fi obligat la plata unui pensii in favoarea acestea de maxim 532,6 lei (1/3 din 1.598 lei) Scazand din acest cuantum suma pe care recurenta parata - reclamanta ar datora-o cu titlu de intretinere pentru copilul rezultat din casatorie, respectiv 132 lei (1/4 din 528 lei), ori chiar 399,5 lei (1/4 din 1.598 lei) - in masura in care instanta s-ar fi raportat tot la venitul apelantului reclamant, rezulta ca in mod corect instanta ar fi trebuit sa dispuna acordarea unei pensii de intretinere in favoarea recurentei in cuantum de 400,6 lei (532,6 - 132), ori de numai 133,1 lei (532,6 - 399,5) in cea de-a doua ipoteza.
Totodata, data fiind imprejurarea ca niciuna dintre parti nu obtine venituri peste medie, spre a evita crearea unei situatii ce ar fi putut fi apreciata drept favorabila acesteia si prejudiciabila pentru partea adversa, instanta s-ar fi putut raporta la venitul minim pe economie, situatie in care, potrivit algoritmului anterior expus, in sarcina apelantului - reclamant s-ar fi retinut obligatia de plata a unei pensii in cuantum de 50 lei (1/3x600 - 1/4x600). Or, din considerentele deciziei recurate nu rezulta ca instanta s-ar fi aplecat asupra acestor aspecte, instanta rezumandu-se doar la sublinierea faptului ca nu se regaseste intr-o stare de nevoie absoluta.
In drept, a invocat dispozitiile art. 304 pct. 7 si 9 din Cod procedura civila.
Examinand decizia recurata prin prisma criticilor formulate si in conformitate cu prevederile art. 304 Cod procedura civila, Curtea retine urmatoarele:
I. Cel de-al noualea motiv de recurs se refera la pronuntarea unei hotarari lipsite de temei legal sau date cu incalcarea sau aplicarea gresita a legii.
Ipoteza a doua - incalcarea sau aplicarea gresita a legii - are in vedere situatiile in care instanta recurge la textele de lege aplicabile spetei, dar fie le incalca, in litera sau spiritul lor, fie le aplica gresit, interpretarea pe care le-o da fiind prea intinsa sau prea restransa, ori cu totul eronata.
Referitor la intelesul sintagmei "incalcarea sau aplicarea gresita a legii" trebuie sa se tina seama si ca exista texte de lege care confera judecatorului o putere de apreciere, dandu-i posibilitatea de a lua sau de a nu lua o anumita masura. In asemenea situatii, masurile nu pot fi insa dispuse in mod discretionar, ci trebuie sa fie justificate de motive pertinente si suficiente. Depasirea acestei limite, intrucat nu realizeaza un bilant rezonabil al elementelor pertinente ale cauzei in procesul decizional, care este impus intotdeauna, expres sau implicit, de normele juridice incidente, constituie o incalcare a legii si, ca atare, este supusa controlului instantei de recurs. Aceasta inseamna ca, in realitate, instantele de fond beneficiaza in aceste cazuri numai de o anumita marja de apreciere.
Raportand aceste consideratii teoretice la primul motiv de recurs invocat in prezenta cauza, Curtea retine ca in categoria textelor de lege ce implica a apreciere a judecatorului in cadrul demersului de aplicare a lor in concret se includ si prevederile art. 41 alin. 2 si 3 Codul familiei, care prevad ca: "Sotul divortat are dreptul la intretinere, daca se afla in nevoie din pricina unei incapacitati de munca survenite inainte de casatorie, ori in timpul casatoriei (_). Intretinerea datorata potrivit dispozitiilor alin. (2) poate fi stabilita pana la o treime din venitul net din munca al sotului obligat la plata ei, potrivit cu nevoia celui care o cere si cu mijloacele celui ce urmeaza a o plati. Aceasta intretinere, impreuna cu intretinerea datorata copiilor, nu va putea depasi jumatate din venitul net din munca al sotului obligat la plata". In acelasi sens, art. 94 alin. 1 Codul familiei statueaza cu titlu general: "Intretinerea este datorata potrivit cu nevoia celui care o cere si cu mijloacele celui ce urmeaza a o plati".
Conform situatiei de fapt retinute de instantele de fond, intimatul parat reclamant, caruia i-a fost incredintat si copilul minor rezultat din casatorie, are un salariu lunar in cuantum de 1598 lei. In acelasi timp, recurenta parata reclamanta beneficiaza de drepturi de pensie de invaliditate in suma de 294 lei pe luna, precum si de o indemnizatie lunara, in calitate de persoana cu handicap, in cuantum de 234 lei, incepand cu ianuarie 2009, deci in total de o suma lunara de 528 lei. Totodata, s-a apreciat ca nu este justificata cererea de obligarea a paratei - reclamante la plata unei pensii de intretinere in favoarea copilului minor rezultat din casatorie, care ar fi fost in suma de 132 lei, conform art. 94 alin. 3 Codul familiei, ceea ce inseamna ca reclamantul parat suporta o diminuare corespunzatoare a propriului patrimoniu.
Din cele expuse anterior rezulta ca suma maxima la care ar fi putut fi obligat intimatul reclamant - parat cu titlu de pensie de intretinere in favoarea recurentei parate - reclamante ar fi de 399,5 lei (1/2 x 1598 lei - 1/4 x 1598 lei), conform tezei finale a art. 41 alin. 3 Codul familiei. Intr-o asemenea situatie, reclamantul - parat ar ramane, din salariul lunar, pentru a fi cheltuita conform propriilor nevoi, cu o suma de 667 lei (1/2 x 1598 lei - 132 lei), iar parata reclamanta ar putea cheltui lunar in acelasi scop 927,5 lei (528 lei + 399,5 lei).
La o asemenea situatie inechitabila s-ar fi ajuns daca legiuitorul ar fi stabilit cuantumul pensiei care trebuie platita persoanei aflate in nevoie prin indicarea unei fractii din veniturile debitorului intretinerii. In realitate, ratiunea textului de lege citat este de a plafona pensia la care poate fi obligat debitorul, aceasta fiind insa stabilita efectiv dupa cele doua criterii enuntate: nevoia celui care o cere (se afla in stare de nevoie persoana care nu are venituri - fie dobandite din munca, fie produse de bunurile sale - de valoare si care depasesc ceea ce ii este necesar existentei, care eventual ar putea fi vandute pentru a-si procura cele necesare intretinerii sau, in ipoteza in care anumite venituri, acestea nu sunt indestulatoare) si cu mijloacele celui ce urmeaza a o plati.
Curtea mai are in vedere ca, prin respingerea cererii reconventionale, reclamantul - parat va putea dispune lunar in favoarea sa de 1066,5 lei (1598 lei - 1/4 x 1598 lei - 132 lei), iar parata - reclamanta de 528,5 lei, precum si faptul ca, intrucat in dreptul roman o persoana nu este obligata sa asigure cu titlu de intretinere nici in favoarea copilului o suma egala cu cea afectata propriului interes, raportul fiind de 1:3, asa cum rezulta din dispozitiile art. 94 alin. 3 Codul familiei, cu atat mai mult aceasta nu poate fi obligata sa asigure fostului sot un nivel de trai asemanator cu cel propriu. Tocmai de aceea se admite constant in practica judiciara si in literatura de specialitate ca aprecierea starii de nevoie se face si in raport de nivelul de trai al fostului sot, avut in timpul casatoriei, fara a fi obligatorie asigurarea unui asemenea nivel de trai. Or, mai aproape de acest final s-ar ajunge prin obligarea reclamantului - parat la plata unei pensii in cuantum de 133,1 lei (debitorul intretinerii ar dispune de 933,4 lei lunar, iar creditorul ei de 661,6 lei), sau chiar la plata unei pensii in cuantum de 50 lei (debitorul intretinerii ar dispune de 1016,5 lei, iar creditorul ei de 533,5 lei), cum s-a solicitat prin cererea de recurs,
Din aceasta perspectiva, situatia mentinuta de tribunal, prin solutia pronuntata, cu privire la patrimoniile celor doua parti realizeaza un just echilibru intre interesul paratei - reclamante (nevoia celui care o cere, stabilita in raport si de mijloacele de care aceasta dispune) si cel al reclamantului - parat (mijloacele celui ce urmeaza a o plati), instanta de apel folosindu-si puterea de apreciere de o maniera rationala, argumentele prezentate in sustinerea solutiei fiind pertinente si suficiente.
II. Cel de-al saptelea motiv de recurs se refera la situatia in care hotararea nu cuprinde motivele pe care se sprijina sau cuprinde motive contradictorii ori straine de natura pricinii.
Contrar sustinerilor recurentului parat, instanta de apel a prezentat argumentele care au stat la baza hotararii pronuntate, respectiv nivelul veniturilor de care dispun lunar cele doua parti, faptul ca reclamantul - parat sufera de anumite afectiuni cronice si imprejurarea ca minorul rezultat din casatorie i-a fost incredintat acestuia.
In acest context, nu se poate sustine ca instanta de apel ar fi restrans aplicarea dispozitiilor art. 41 alin. 2 si 3 Codul familiei la situatia in care creditorul potential al intretinerii se afla intr-o stare de nevoie absoluta (mai exact, totala), adica lipsit complet de mijloace de intretinere, ci, retinand ca parata - reclamanta nu se afla intr-o asemenea stare de nevoie absoluta, a exprimat ideea ca aceasta dispune de anumite venituri (mijloace de intretinere), deci fie se afla intr-o stare de nevoie partiala, fie nu se afla intr-o asemenea stare.
Contrar sustinerilor recurentei parate - reclamante, tribunalul nu avea si obligatia de a analiza in mod distinct daca venitul de 528 lei poate fi apreciat drept unul suficient pentru asigurarea traiului sau zilnic, intrucat acest criteriu legat de starea de nevoie a creditorului intretinerii nu este unic, fiind suficient, conform celor expuse anterior, sa se constate ca daca s-ar proceda intr-o maniera diferita ar fi nesocotit echilibrul care trebuie sa existe intre interesele celor doua parti legate de posibilitatea procurarii celor necesare intretinerii. Acest aspect ar putea fi luat in considerare insa in raporturile cu persoanele care datoreaza intretinere in ordinea urmatoare stabilita de legiuitor prin art. 86 Cod familiei.
Fata de acest considerente, retinand legalitatea hotararii atacate, in temeiul art. 312 Cod procedura civila, Curtea urmeaza sa respinga recursul ca nefondat.