Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Hotarare a adunarii generale a asociatilor. Actiune in anulare. Suspendarea executarii Sentinta civila nr. 2991 COM din data de 15.11.2001
pronunțată de Tribunalul Constanta

Hotarare a adunarii generale a asociatilor. Actiune in anulare. Suspendarea executarii.

Suspendarea executarii hotararii adunarii generale a asociatilor, pe temeiul art. 132 din Legea nr. 31/1990 republicata, poate fi ceruta in cazul in care valorificarea dispozitiilor actului atacat prin actiune in anulare conduce la vatamarea drepturilor reclamantului ori la statuarea definitiva a unei situatii de fapt, care ar impiedica ulterior inlaturarea efectelor actului constatat nelegal.
In absenta unor asemenea elemente, suspendarea executarii hotararii nu este intemeiata.

Reclamanta SIF Transilvania a solicitat suspendarea executarii hotararii adunarii generale extraordinare a actionarilor a S.C. NEPTUN OLIMP S.A. din 20.09.2001, pana la solutionarea actiunii in anularea acestei hotarari.
Fata de modalitatea de reglementare a textului art. 132 din Legea nr. 31/1990 republicata, se retine ca legiuitorul nu a mentionat expres criteriile in functie de care se poate dispune suspendarea executarii actului de vointa societara, acestea fiind lasate exclusiv la latitudinea judecatorului investit cu solutionarea cauzei.
In speta, hotararea A.G.E.A. contestata priveste decizia de constituire a patru societati mixte pe structura a tot atatea active turistice, fara insa a rezulta, din considerentele dezvoltate pe fond, circumstantele producerii unui prejudiciu imediat, de neinlaturat, ca efect al actului contestat si care sa justifice luarea unei asemenea masuri.
(sentinta civila nr. 2991 COM/ 15.11.2001, irevocabila conform deciziei civile nr. 719/ 2002 a Curtii de Apel Constanta-sectia comerciala)

Sursa: Portal.just.ro