Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Act administrativ. Refuz solutionare cerere. - art.7 si 8 din Lg. 554/2004 Decizie nr. 25 din data de 17.01.2012
pronunțată de Tribunalul Calarasi

Act administrativ. Refuz solutionare cerere.

- art.7 si 8 din Lg. 554/2004

(TRIBUNALUL CALARASI - SECTIA CIVILA, DECIZIA CIVILA
Nr. 25 din 17 ianuarie 2012 Prin cererea inregistrata sub nr. x pe rolul Tribunalului Calarasi, reclamantul P a chemat in judecata pe parata AJPS Calarasi pentru a fi obligata la repararea pagubei pricinuita prin lipsa raspunsului la examenul sustinut de promovare in grad profesional superior si la solicitarea sa din data de 07.11.2011, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea actiunii reclamantul a aratat ca, in data de 09.12.2008 a fost examinat pentru promovarea in grad profesional superior de auditor conform HG 611/2008 dar nici pana in prezent nu a raspuns daca a fost promovat sau nu in urma examinarii si ca in conformitate cu dispozitiile art.8 din Lg. 554/02.12.2004 se considera neindreptatit intr-un drept recunoscut de lege prin inactiunea conducerii unitatii, deoarece in relatiile de munca initiativa apartine angajatorului.
A mai aratat reclamantul ca prin prezenta, solicita obligarea paratei la plata drepturilor banesti calculate si actualizate pentru perioada 01.01.2009 si pana in prezent pentru gradul profesional superior si plata drepturilor banesti actualizate ce sunt influentate de aceasta promovare in grad profesional.
In drept s-au indicat dispozitiile art. 7 si 8 din Lg. 554/2004, privind contenciosul administrativ si HG 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea si dezvoltarea carierei functionarilor publici in gard profesional in anul 2008.
Parata AJPS Calarasi (denumirea actuala a paratei fiind Agentia Judeteana pentru Plati si Inspectie Sociala Calarasi in urma reorganizarii AJPS conform OUG 113/2011) a depus intampinare prin care a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata.
In motivarea intampinarii parata a aratat ca reclamantul a fost angajatul Directiei de Munca si Protectie Sociala Calarasi in functia publica de auditor.
La solicitarea acestei institutii in conformitate cu Lg. 188/1999 privind Statul functionarilor publici, HG 1000/2006 privind organizarea si functionarea agentiei si HG 611/2008 pentru aprobarea Normelor privind organizarea si dezvoltarea carierei functionarilor publici, Agentia Nationala a Functionarilor Publici prin adresa 146040/2008 a acordat aviz favorabil pentru organizarea (de catre Directia de Munca si Protectie Sociala) concursului de promovare in grad profesional superior pentru un post de auditor clasa I grad profesional principal, treapta 1 - in auditor clasa I, grad profesional superior, treapta 3 cu conditiile de participare, acte necesare si data organizarii concursului la 9.12.2008 (proba scrisa) si 11.12.2008 ora 14 - interviul.
In perioada pana la organizarea si desfasurarea examenului de promovare Directia de Munca si Protectie Sociala se desfiinteaza si se infiinteaza incepand cu data 01.11.2008, Agentia pentru Prestatii Sociale Calarasi,data la care reclamantul a fost transferat in interesul serviciului, conform legii, la institutia noua infiintata, care a preluat de altfel prin protocol salariatii fostei directii.
Agentia pentru Prestatii Sociale Calarasi a organizat concursul de promovare,pentru care se obtinuse aviz favorabil de la Agentia Functionarilor Publici insa pentru vechea institutie desfiintata respectiv Directia de Munca si Protectie Sociala, in data de 9.12.2008- proba scrisa si 11.12.2008- interviul, examen la care a participat reclamantul si acesta a fost declarat admis.
Potrivit art. 64 (2) din Legea 188/1999 promovarea in functia publica de executie in gradul profesional imediat superior celui detinut de functionarul public se face prin concurs sau examen, organizat semestrial de catre autoritatile publice, prin transformarea postului ocupat de functionarul public ca urmare a promovarii concursului.
In conformitate cu art. 128 din HG 611/2008 pentru aprobarea Normelor privind organizarea si dezvoltarea carierei functionarilor publici se solicita Agentiei Nationale a Functionarilor Publici aviz favorabil pentru transformarea postului de auditor clasa I grad profesional principal, treapta 1 in auditor clasa I, grad profesional superior, treapta 3, post pentru care reclamantul sustinuse examen, iar prin adresa 1877028/21.01.2009 ANFP raspunde ca nu poate aviza transformarea posturilor in urma promovarii in grad profesional intrucat structura organizatorica a Agentiei pentru Prestatii Sociale Calarasi nu a primit aviz favorabil pentru organizarea examenului de promovare in grad profesional.
A mai aratat parata ca a depus toate documentele si a facut demersurile necesare pentru promovarea reclamantului in functia publica superioara situatie in care nu sunt incidente dispozitiilor art.8 din Lg 554/2004 invocate de reclamant si ca nu poate fi primita nici sustinerea reclamantului ca nu a primit raspuns cu privire la rezultatului examenului intrucat a luat la cunostinta de acest rezultat si nu a contestat nepromovarea timp de 2 ani si 11 luni.
ANFP nu a luat in considerare examenul de promovare deoarece avizele au fost date Directiei de Munca si Protectiei Sociala Calarasi iar reclamantul a sustinut examenul de promovare la institutia noua infiintata respectiv la Agentia pentru Prestatii Sociale Calarasi.
Au fost depuse la dosar inscrisuri .. .
La termenul din 20.12.2011 si 17.01.2012 reclamantul a precizat ca prin prezenta actiune intelege sa conteste si rezultatul concursului respectiv neincadrarea intr-o treapta superioara in urma promovarii examenului.
Analizand inscrisurile depuse la dosar instanta a apreciat ca actiunea formulata de reclamantul P este neintemeiata.
Reclamantul in calitate de functionar public (auditor clasa I grad principal, treapta 1) in cadrul Directiei de Munca si Protectie Sociala Calarasi s-a inscris la examenul de promovare in grad profesional, care a avut loc in data de 9.12.2008 si 11.12.2008, examenul pentru care aceasta institutie publica obtinuse aviz favorabil conform art.23 din H.G 611/2008 pentru aprobarea Normelor privind organizarea si dezvoltarea carierei functionarilor publici aviz depus la dosar si inregistrat sub nr. 146040/3.12.2008.
Dupa emiterea acestui aviz favorabil de catre Agentia Nationala a Functionarilor Publici, dar pana la sustinerea examenului, Directia de Munca si Protectie Sociala Calarasi, se desfiinteaza fiind infiintata incepand cu 01.11.2008 Agentia pentru Prestatii Sociala Calarasi.
Examenul de promovare in grad profesional este sustinut de reclamant in cadrul noii institutii, examen pe care il promoveaza.
In conformitate cu art. 128 din H.G. 611/2008 Agentia Judeteana pentru Prestatii Sociale Calarasi solicita Agentiei Nationale a Functionarilor Publici avizul favorabil pentru transformarea postului ocupat de reclamant intr-un post in grad profesional superior, ca urmare a promovarii examenului ( auditor clasa 1, grad principal, treapta 1 in auditor, clasa I, grad profesional superior ,treapta 3) asa cum rezulta din adresa 358/29.12.2008.
Prin adresa 1877028/21.01.2009 Agentia Nationala a Functionarilor Publici raspunde ca intrucat nu a avizat structura organizatorica a Agentiei Judetene pentru Prestatii Sociale Calarasi si nici organizarea examenului de promovare in grad profesional nu poate aviza transformarea posturilor in urma promovarii in grad profesional.
Prin prezenta actiune reclamantul a solicitat repararea pagubei pricinuite prin lipsa raspunsului la examenul sustinut de promovare in grad profesional insa fata si de precizarile ulterioare rezulta ca prin prezenta actiune reclamantul nu a sustinut ca nu i-a fost comunicat rezultatul obtinut la examen respectiv daca a fost admis sau respins ci mai exact ca nu i s-a comunicat daca intr-adevar a fost promovat in grad profesional superior la care era indreptatit ca urmare promovarii examenului.
Reclamantul a cunoscut ca a promovat examenul avand in vedere ca potrivit art.62 alin3 din H.G 611/2006 rezultatul se comunica in 3 zile la locul desfasurarii concursului , dupa aceasta comunicare urmand a fi formulate contestatii in termen de 24 de ore conform art.24 din aceeasi hotarare. Este de observat ca nu s-au formulat de catre reclamant critici cu privire la modalitatea de comunicare a rezultatului. Ca a luat la cunostinta de rezultatul examenului anterior formularii prezentei actiuni rezulta din chiar adresa 9240/9.12.2011 comunicata de parata Agentia Judeteana pentru Prestatii Sociale Calarasi (in prezent Agentia Judeteana pentru Plati si Inspectie Sociala) reclamantului.
Sustine reclamantul ca se considera neindreptatit intr-un drept recunoscut de lege prin inactiunea conducerii unitati intrucat desi a sustinut examenul de promovare in grad profesional superior nu i s-a comunicat nici un raspuns daca a fost promovat sau nu. Nu poate fi primita nici aceasta sustinere ca nu i s-a comunicat daca a fost promovat sau nu pentru ca rezulta o alta situatie de fapt din inscrisurile depuse la dosar de parata la termenul din 17.01.2012 si care i-au fost comunicate si reclamantului anterior. Astfel, prin decizia 115 din 28.01.2011 emisa de Agentia Judeteana pentru prestatii Sociale Calarasi incepand cu 1.01.2011 conform art.11 si 33 din Legea Cadru 284/2010 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice reclamantul a fost reincadrat in functia publica de auditor clasa I, grad profesional principal, gradatia 5, iar la acel moment avea aceeasi functie de executie respectiv auditor clasa 1 grad profesional principal, treapta 1 de salarizare gradatia 5, fiind evident ca nu intervenise nici o modificare cu privire la incadrarea sa ca urmare a promovarii examenului. Daca ar fi avut loc o modificare cu privire la incadrarea potrivit functiei publice pentru care sustinuse examenul reclamantul ar fi sesizat acest lucru avand in vedere ca examenul a avut loc in decembrie 2008 in prezenta actiune s-a promovat in decembrie 2011.
Se sustine de reclamant ca nu a primit raspuns daca a fost promovat sau nu si ca parata a stat in pasivitate. Chiar daca reclamantul a fost admis la examenul de promovare in grad profesional superior nu se poate dispune incadrarea corespunzatoare noii functii pentru ca trebuia ca Agentia Nationala a Functionarilor Publici sa avizeze favorabil transformarea postului conform art. 128 alin 2 din H.G.611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea si dezvoltarea carierei functionarilor publici.
In situatia de fata Agentia Judeteana pentru Plati si Inspectie Sociala Calarasi a solicitat acest aviz inca din 2008 prin adresa 358 insa prin adresa 1877028/21.01. 2009 Agentia Nationala a Functionarilor Publici i-a comunicat ca nu poate aviza transformarea posturilor in urma promovarii in grad profesional intrucat nu a avizat favorabil nici structura organizatorica a paratei si nici organizarea examenului.
In lipsa acestui aviz nici parata nu poate proceda la incadrarea reclamantului pe functia publica corespunzatoare gradului profesional pentru care a sustinut examenul. Existenta acestui aviz reprezinta o conditie obligatorie ce trebuie indeplinita anterior incadrarii in gradul profesional imediat superior. Numai in baza acestui aviz se poate dispune transformarea postului conform dispozitiilor art.64 din Legea 188/1999 a functionarilor publici. Cum paratei nu i s-a acordat avizul favorabil pentru transformarea postului aceasta nu a fost in masura sa dispuna incadrarea reclamantului pentru functia publica corespunzatoare gradului profesional imediat superior celui detinut in prezent ca urmare a promovarii examenului.
Avand in vedere ca parata a solicitat avizul imediat dupa finalizarea examenului prin adresa 358/29.12.2008 nu se poate sustine ca aceasta a fost inactiva asa cum sustine reclamantul, lipsa acestui aviz nefiindu-i imputabila, situatie in care nu suntem in prezenta unei nesolutionari a cererii reclamantului sau a unui refuz nejustificat.
Fata de considerentele aratate instanta a pronuntat o solutie de respingere a actiunii.
1

Sursa: Portal.just.ro