Contestarea deciziei de concediere. Repunerea salariatului in situatia anterioara emiterii deciziei de concediere nelegale. Recurs respins.
- Codul muncii, art. 65, art. 74, art. 289 Potrivit art. 289 din Codul muncii hotararile de fond sunt definitive si executorii, sens in care atata timp cat, ca o consecinta a anularii deciziei de concediere, s-a dispus, la cererea recurentei-contestatoare, repunerea partilor in situatia anterioara conform art. 78 alin. 2 din Codul muncii constand in reintegrarea recurentei-contestatoare pe postul detinut anterior, in mod corect instanta de fond a dispus obligarea recurentei-contestatoare la plata reprezentand salariile majorate, indexate si reactualizate incepand cu 01.07.2009 si pana la reintegrarea efectiva.
Nu se poate sustine ca instanta de fond a dat mai mult decat s-a cerut, fiind de presupus ca recurenta-intimata, respectand dispozitiile legale si recunoscandu-i hotararii de fond efectele prevazute de art. 289 din Codul muncii, va proceda la punerea de indata in executare a acesteia, chiar daca a formulat recurs impotriva hotararii.
Astfel, in conditiile in care reintegrarea recurentei-contestatoare a fost efectuata incepand cu data de 28.01.2011 conform Deciziei de reintegrare in munca nr. 107/28.01.2011 ( fila 66 dosar recurs), iar hotararea instantei de fond a ramas irevocabila la data de 05.07.2011, data pronuntarii prezentei decizii, este evident ca instanta de fond nu a dat mai mult decat s-a cerut atunci cand a obligat la plata drepturilor salariale doar pana la data reintegrarii, ci a solutionat in conformitate cu dispozitiile legale acest capat de cerere.
Pentru ca masura dispusa in privinta contestatoarei sa poata fi considerata temeinica si legala, trebuiau indeplinite cumulativ cele trei conditii, respectiv desfiintarea efectiva, cauza reala si serioasa.
Desfiintarea locului de munca este efectiva, intrucat nu se mai regaseste in organigrama societatii.
Cauza reala trebuie sa fie obiectiva, precisa, in sensul sa constituie veritabilul motiv al concedierii, adica sa nu disimuleze un alt temei respectiv intentia de a-l concedia cu orice chip pe salariat, si serioasa, adica reorganizarea activitatii sa aiba o anumita gravitate care sa impuna cu adevarat reducerea unui loc de munca.
Aceasta inseamna ca postul sa fie desfiintat atat din perspectiva activitatii pe care o presupune, cat si a atributiilor aferente unui asemenea post. In acest sens, recurente-intimata a dispus reducerea postului de Director General Adjunct ocupat de recurenta-contestatoare, si infiintarea postului de director operatiuni carduri, in conditiile in care atributiile si responsabilitatile de Director General au fost preluate de catre Directorul General.
Imediat dupa presupusa reorganizare prin reducerea postului recurentei-contestatoare, societatea a facut angajari pentru un numar de 17 posturi astfel cum reiese din relatiile comunicate de catre Inspectoratul Teritorial de Munca Bucuresti, situatie ce denota ca restructurarea nu a avut la baza o cauza reala si serioasa intrucat, in fapt, societatea avea nevoie de personal si a facut chiar angajari, fiind lipsit de relevanta aspectul ca angajarea nu s-a facut pe postul contestatoarei.
Reducerea activitatii nu poate fi doar un pretext pentru indepartarea unui salariat si, in consecinta, contrar sustinerilor recurentei-intimatei, desfacerea contractului de munca a unui salariat urmata de incadrarea altora din afara societatii, este inadmisibila si, in aceste conditii, reorganizarea nu este reala si serioasa. Daca, intr-adevar, situatia financiara a societatii a impus reducerea cheltuielilor, inclusiv a celor de personal, din capul locului nu se mai justifica nici un fel de angajare care, indiferent de post, presupune tot o cheltuiala.
Invocarea de catre recurenta-intimata a imprejurarii ca nu poate dispune reintegrarea recurentei-contestatoarea datorita inexistentei unui post de director general adjunct in cadrul societatii nu prezinta relevanta in ceea ce priveste temeinicia si legalitatea hotararii de fond, vizand in realitate incidente legate de executarea acestei hotarari, ce nu pot fi puse in discutie in cadrul recursului. De altfel, recurenta-intimata a procedat conform Deciziei de reintegrarea in munca nr. 107/28.01.2011 la infiintarea postului de Director General Adjunct pentru recurenta-contestatoare.
CURTEA DE APEL BUCURESTI-SECTIA A VII-A CIVILA SI PENTRU CAUZE
PRIVIND CONFLICTE DE MUNCA SI ASIGURARI SOCIALE, DECIZIA NR.4605/12.07.2011
Prin sentinta civila nr. 6782/01.10.2010 a Tribunalului Bucuresti, Sectia a VIII-a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale s-a admis in parte actiunea precizata, s-a anulat decizia de concediere nr. 412 din 30.06.2009 emisa de societatea parata, s-a dispus reintegrarea reclamantei pe functia detinuta anterior concedierii , cea de director general adjunct, a fost obligata intimata sa plateasca reclamantei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate incepand cu 01.07.2009 si pana la reintegrarea efectiva, a fost obligata parata sa plateasca reclamantei contravaloarea unui numar de 726 ore suplimentare efectuate in timpul saptamanii de lucru in perioada 22.06.2006 - 25.08.2008, suma actualizata cu indicele de inflatie si dobanda legala la data platii, a fost obligata parata sa plateasca reclamantei drepturile salariale aferente unui nr. de 82 ore si 23 minute lucrate in zilele de sambata si duminica, in perioada 22.06.2006 - 25.08.2008 suma actualizata cu indicele de inflatie si dobanda legala la data platii, au fost respinse celelalte cereri ale reclamantei ca neintemeiate si a fost obligata parata sa plateasca reclamantei suma de 1496,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Prin cererea de chemare in judecata inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti sub nr. 27986/3/2009 la 26.06.2009 reclamanta PCM a solicitat, in contradictoriu cu parata SC EFG RSIFN SA constatarea nulitatii absolute a deciziei de concediere nr. 81/01 06 .2009, reintegrarea in functia detinuta anterior concedierii si obligarea paratei la plata drepturilor salariale indexate, majorate si reactualizate incepand cu data desfacerii contractului de munca si pana la data ramanerii definitive si irevocabile a hotararii ce se va pronunta in prezenta cauza , plata sumei de 115 000 lei actualizata la data platii efective cu indicele de inflatie reprezentand daune morale , plata drepturilor salariale aferente orelor suplimentare lucrate in perioada iulie 2006-august 2008 si plata drepturilor salariale aferente zilelor de sambata lucrate in perioada iulie 2006-august 2008 .
In motivarea actiunii a aratat reclamanta ca este angajata a societatii parate in functia de director general adjunct in baza contractului individual de munca nr. 2330/17 iulie 2006 si , in aceasta calitate are in subordine 7 departamente din cadrul societatii intimate, din totalul de zece departamente.
A sustinut ca, intrucat anumite persoane din conducerea societatii parate indeplinesc functii de conducere in cadrul SC B. SA , i s-a impus reclamantei de catre intimata sa preia si o serie de sarcini ale societatii SC Bancpost SA , in perioada iulie 2006-august 2008 .
Reclamanta a mai invederat ca pentru munca prestata in folosul SC Bancpost SA nu a fost remunerata ; in repetate randuri a adus la cunostinta superiorilor sai situatia dificila in care a fost pusa referitor la volumul excesiv de responsabilitati cu care a fost delegata , insa nu a primit nici un sprijin; pentru orele suplimentare efectuate nu a fost remunerata .
Pe de alta parte se plangea reclamanta ca volumul excesiv de munca a determinat un stres psihic ridicat si , in final , incapacitatea sa de munca , fiind diagnosticata cu tulburare de panica si ulterior cu tulburare depresiva recurenta , fiind nevoita sa urmeze un tratament intr-o institutie medicala specializata . La finalizarea concediului medical s-a prezentat la locul de munca unde , in data de 01 06 2009 i s-a inmanat documentul intitulat " Preaviz" care insa contine o decizie de concediere intemeiata pe dispozitiile art. 65 alin 1 din Codul muncii . Aceasta decizie de concediere nu contine motivele care sa fi impus concedierea reclamantei . Se face doar trimitere la o alta decizie a Consiliului de Administratie , decizie care nu a fost comunicata reclamantei .Nu a fost concediata pentru un motiv real si serios , ci in mod abuziv , incetarea contractului sau de munca fiind determinata de motive subiective si a reprezentat un scop al paratei .
In sedinta publica din data de 30 09 2009 Tribunalul a dispus conexarea la prezenta cauza a dosarului nr. 31109/3/2009 , data fiind stransa legatura dintre acestea .
Dosarul nr. 31109/3/2009 are ca obiect constatarea nulitatii absolute a deciziei de concediere nr. 412/30 06 2009 si reiterarea cererilor din actiunea initiala .
Pentru a pronunta sentinta sus mentionata, instanta de fond a retinut ca reclamanta a fost angajata a paratei in functia de director general adjunct in baza contractului individual de munca nr. 2330/17 iulie 2006 ; raporturile de munca ale reclamantei cu societatea au incetat in baza deciziei nr. 412/30 06 2009 prin care s-a dispus incetarea contractului individual de munca al reclamantei in temeiul dispozitiilor art. 65 alin 1 din Codul muncii; reclamanta invoca in primul rand nulitatea absoluta a deciziei de concediere si , in al doilea rand , netemeinicia acesteia .
In ceea ce priveste nulitatea absoluta a deciziei contestate tribunalul a retinut dispozitiile art. 74 din Codul muncii , potrivit carora " decizia de concediere se comunica salariatului in scris si trebuie sa contina in mod obligatoriu : a) motivele care determina concedierea , b) durata preavizului , c) criteriile de stabilire a ordinii de prioritati ,... , numai in cazul concedierilor colective , d) lista tuturor locurilor de munca disponibile in unitate si termenul in care salariatii urmeaza sa opteze pentru a ocupa un loc de munca vacant , in conditiile art. 64 ." In principal se constata ca este neintemeiata sustinerea reclamantei conform careia decizia de concediere este nemotivata intrucat in cuprinsul acesteia se face trimitere la decizia Consiliului de Administratie nr. 7/2008 , decizie care nu i-a fost comunicata . Atata timp cat in cuprinsul deciziei de concediere se precizeaza ca incetarea raporturilor de munca se dispune in temeiul dispozitiilor art.65 alin 1 din Codul muncii ca urmare a reorganizarii societatii si desfiintarii postului reclamantei , masuri stabilite prin decizia Consiliului de Administratie nr. 7/2008 , tribunalul retine ca decizia de concediere cuprinde motivarea in fapt si in drept .
Tribunalul constata insa ca au fost incalcate de catre parata dispozitiile art. 74 alin 1 lit d din Codul muncii , in sensul ca parata nu i-a facut reclamantei o oferta reala de a ocupa un nou loc de munca din cadrul companiei , ca urmare a desfiintarii postului pe care il ocupa pana la momentul reorganizarii.Din inscrisurile depuse la dosar ( organigrame anterioare si ulterioare reorganizarii ) rezulta ca in cadrul societatii parate erau disponibile cel putin 4 posturi( director operatiuni carduri , manager al diviziei managementul proiectelor , manager conformitate si manager servicii clienti ) , care insa nu au fost oferite reclamantei , desi aceasta avea pregatirea profesionala necesara ca sa le poata ocupa. Parata nu putea anticipa refuzul reclamantei de a ocupa respectivele posturi , motivat de faptul ca priveau pozitii inferioare celei de director general adjunct , functia ocupata de reclamanta anterior concedierii . Atata timp cat reclamanta indeplinea din punct de vedere profesional criteriile pentru a ocupa functia de director general adjunct , cu siguranta ca era calificata pentru a ocupa un functie inferioara acesteia insa nu a avut ocazia sa-si manifeste acordul sau dezacordul cu privire la acest aspect , atata timp cat nu i s-a facut de catre parata o oferta . Prin urmare parata nu a avut intentia reala de a oferi reclamantei un alt post in cadrul societatii . S-a marginit sa inscrie in cuprinsul deciziei de concediere imposibilitatea relocarii reclamantei pe alt post datorita lipsei de posturi vacante corespunzatoare pregatirii si experientei acesteia in cadrul societatii iar prin cererea nr. 82/02 06 2009 s-a adresat Agentiei Nationale de Ocupare a Fortei de Munca Bucuresti solicitand acestei institutii sa ii comunice daca are in evidenta posturi compatibile cu pregatiorea si experienta profesionala a reclamantei .
Parata invoca faptul ca , potrivit dispozitiilor art. 74 lit. d din Codul muncii decizia de concediere trebuie sa cuprinda si " lista tuturor locurilor de munca disponibile in unitate si termenul in care salariatii urmeaza sa opteze pentru a ocupa un loc de munca vacant , in conditiile art. 64 ." Prin urmare , avand in vedere ca incetarea raporturilor de munca ale reclamantei s-a dispus in temeiul dispozitiilor art. 65 alin 1 Codul muncii , parata nu avea obligatia de a-i propune acesteia un alt loc de munca in cadrul societatii , obligatie care subzista doar in cazul concedierilor pentru motivele prevazute de art. 61 lit. c si d din Codul muncii . Tribunalul aprecia insa ca art. 74 lit. d din Codul muncii face referire expresa la " conditiile art. 64 " , deci la modalitatea in care angajatorul trebuie sa se faca oferta iar salariatul sa isi manifeste acordul pentru ocuparea unui alt loc de munca in cadrul societatii angajatoare .Pe cale de consecinta dispozitiile art. 74 lit d din Codul muncii nu limiteaza obligatia angajatorului de a propune un loc de munca vacant din cadrul societatii la concedierile dispuse in temeiul art. 61 lit. c si d , asa cum sustine parata . Aceasta cu atat mai mult cu cat scopul propunerii unui alt loc de munca este de a veni in sprijinul angajatului concediat . Daca aceasta obligatie a angajatorului exista in situatia concedierilor dispuse in temeiul art. 61 lit c si d ( adica pentru inaptitudine fizica/ psihica si in cazul in care salariatul nu corespunde profesional locului de munca ) , cu atat mai mult trebuie sa existe atunci cand inceteaza raporturile de munca ca urmare a desfiintarii postului ocupat de angajat ( deci nu se poate invoca nicio culpa sau necorespundere profesionala a angajatului ).
In ceea ce priveste netemeinicia deciziei de concediere , tribunalul a retinut a fi aplicabile in cauza dispozitiile art. 65 alin 2 din Codul muncii , potrivit carora " desfiintarea locului de munca trebuie sa fie reala si serioasa ". In cauza de fata parata a precizat ca desfiintarea locului de munca al reclamantei a fost determinata de necesitatea eficientizarea activitatii companiei printr-o mai buna structurare a departamentelor si a conducerii societatii , potrivit deciziei Consiliului de Administratie nr. 7/2008 . Analizand cuprinsul acestei decizii a Consiliului de Adminsitratie al societatii parate tribunalul constata ca nu sunt indicate motive concrete care sa determine desfiintarea postului de director general adjunct , concluzia aceasta impunandu-se cu atat mai mult cu cat parata nu a probat ca ar fi avut probleme economice de natura sa determine reorganizarea . Simpla mentiune in cuprinsul deciziei Consiliului de Administratie cu privire la contextul economic actual nu este suficienta atata timp cat societatea parata nu avea ea insasi probleme economice care sa se poate remedia prin desfiintarea postului reclamantei . Tribunalul retine si ca prin decizia Consiliului de Administratie nr. 7/2008 s-a dispus desfiintarea unui singur post , cel ocupat de reclamanta , in rest hotarandu-se doar o modificare a organigramei ( urmare a desfiintarii acestui post de director general adjunct )plus o desfiintare a postului de manager operatiuni insa urmata de infiintarea unui nou post , cel de director operatiuni carduri . Este putin probabil ca societatea parata , daca ar fi avut probleme economice reale , le-ar fi rezolvat doar prin desfiintarea postului de director general adjunct , fara a fi necesare alte masuri de reala reorganizare .
De altfel prin aceeasi decizie a Consiliului de Administratie parata a dispus ca atributiile pe care le avea reclamanta sa fie preluate intrutotul de directorul general al societatii, prin urmare nu se poate aprecia ca se impunea desfiintarea postului din motive economice . In plus tribunalul constata ca ulterior desfiintarii postului reclamantei societatea parata a efectuat angajari pe functii de conducere , dupa cum rezulta din adresa ITM nr. 16746/08 04 2010 si din lista angajarilor efectuate dupa data de 26 11 2008 , depusa de parata la dosar ( fila 49-volumul IV) .
Pentru toate aceste motive tribunalul constata ca desfiintarea postului reclamantei nu a fost reala si serioasa , imprejurare care se adauga incalcarii dispozitiilor art. 74 alin 1 lit. d din Codul muncii , astfel incat va dispune anularea deciziei nr. 412/30 06 2009 prin care s-a dispus incetarea contractului individual de munca al reclamantei in temeiul dispozitiilor art. 65 alin 1 din Codul muncii .
Pe cale de consecinta , urmare a anularii deciziei de concediere , in temeiul art. 78 alin 1 si 2 din Codul.muncii tribunalul va obliga parata sa dispuna reintegrarea reclamantei in functia detinuta anterior concedierii , ceas de director general adjunct si obligarea paratei la plata drepturilor salariale indexate, majorate si reactualizate incepand cu data incetarii contractului individual de munca - 01 07 2009- si pana la data reintegrarii efective .
In ceea ce priveste cererea reclamantei de obligare a paratei la drepturilor salariale aferente orelor suplimentare lucrate in perioada iulie 2006-august 2008 si plata drepturilor salariale aferente zilelor de sambata lucrate in perioada iulie 2006-august 2008 , ulterior precizata cu privire la numarul orelor lucrate si contravaloarea acestora , tribunalul constata ca este intemeiata in parte , doar cu privire la un numar de 726 de ore suplimentare lucrate in timpul saptamanii si cu privire la 83 de ore si 23 de minute lucrate in zilele de sambata si duminica .
Orele suplimentare sunt dovedite prin corespondenta electronica listata depusa de reclamanta la dosar din cuprinsul careia rezulta indeplinirea de catre reclamanta a obligatiilor de serviciu dupa orele de program si in zile nelucratoare, coroborata cu declaratia martorei BB si cu raportul de expertiza contabila intocmit de expert Barbu Liliana ( filele 142-186) .
Expertul contabil a efectuat lucrarea in doua variante , respectiv a calculat contravaloarea orelor suplimentare solicitate de catre reclamanta ( 1192 in timpul saptamanii de lucru ) dar a efectuat si calculul a unui numar 726 de ore suplimentare lucrate in timpul saptamanii si cu privire la 83 de ore si 23 de minute lucrate in zilele de sambata si duminica , pentru efectuarea carora a gasit dovezi la dosarul cauzei .
Tribunalul a omologat raportul de expertiza contabila in aceasta a doua varianta .
Restul orelor suplimentare invocate de reclamanta( pana la numarul de 1192) nu au fost dovedite de aceasta , tribunalul neputand sa presupuna ca au fost efectuate in lipsa unor dovezi in acest sens .
Parata a invocat in aparare faptul nu a impus niciodata angajatilor sai efectuarea de ore suplimentare sau sa vina la serviciu in zilele nelucratoare iar reclamanta nu s-a adresat niciodata conducerii societatii in sensul ca intampina dificultati in indeplinirea sarcinilor de serviciu din cauza volumului de munca excesiv.Se prevaleaza parata si de declaratia martorei T.A.
Tribunalul a retinut ca notiunea de solicitare a angajatorului de efectuare a orelor peste programul de lucru nu trebuie sa imbrace in mod necesar forma scrisa ci poate rezulta implicit din modul de stabilire a atributiilor de serviciu , volumul de activitate , termenele de predare a lucrarilor , daca toate acestea impun angajatilor prezenta la locul de munca si dupa programul de serviciu .
In cauza de fata , avand in vedere faptul ca reclamanta indeplinea functia de director general adjunct , coordona 7 departamente din cadrul societatii parate si , ocazional , indeplinea atributii si in ceea ce priveste activitatea altei societati din cadrul aceluiasi grup ( B. SA) , fapt necontestat de catre parata , exista prezumtia simpla ca nu isi putea indeplini in mod obiectiv toate atributiile de serviciu in timpul programului de lucru .
De altfel la dosarul cauzei exista dovada ca cel putin o data reclamantei i s-a solicitat expres de catre conducerea societatii , in scris , sa lucreze si sambata (vol. I- fila 148 ) .
Declaratia martorei TA este in sensul ca aceasta nu stie daca reclamanta a prestat ore suplimentare , astfel incat nu constituie o dovada in sens contrar celor sustinute de reclamanta .
In ceea ce priveste cererea de obligare a paratei la plata de daune morale tribunalul constata ca este neintemeiata si o va respinge intrucat nu sunt indeplinite conditiile raspunderii civile pentru acordarea acestor daune .
Reclamanta invoca faptul ca, urmare a suprasolicitarii fizice si psihice datorata volumului excesiv de munca depus in cadrul societatii angajatoare , s-a imbolnavit si ulterior a fost concediata in mod nelegal .
Tribunalul a constatat ca reclamanta nu a facut dovada existentei unei legaturi de cauzalitate intre activitatea sa profesionala intensa si boala de care a suferit , astfel incat nu se poate retine ca a fost prejudiciata de parata prin impunerea unor sarcini de serviciu exagerate . De altfel prin decizia nr. 40/07 05 2007 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie -Sectiile Unite s-a admis recursul in interesul legii si s-a statuat ca in cadrul litigiilor de munca privind atragerea raspunderii patrimoniale a angajatorilor , potrivit dispozitiilor art. 269 din Codul muncii , daunele morale pot fi acordate salariatilor numai in cazul in care legea , contractul colectiv de munca sau contractul individual de munca cuprind clauze exprese in acest sens . Aceste conditii nu sunt intrunite in cauza de fata .
Recurenta-intimata SC EFG RSIFN SA a formulat recurs impotriva Sentintei civile nr. 6782/01.10.2010 a Tribunalului Bucuresti, Sectia a VIII-a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale, solicitand admiterea recursului, modificarea hotararii, iar in subsidiar casarea hotararii si trimiterea cauzei spre rejudecare. In temeiul art. 300 alin. 2 si 3 Cpc recurenta-intimata a solicitat si suspendarea executarii hotararii atacate.
In motivarea recursului, a aratat ca Instanta nu s-a pronuntat asupra capatului de cerere referitor la anularea Deciziei nr. 81/01.06.2009, care a ramas nesolutionat; a considerat recurenta-intimata ca sentinta civila atacata este nelegala, fiind data pe baza unei gresite interpretari a normelor juridice aplicabile (caz de nulitate prevazut de art.304 pct. 9 Cod proc.civila), precum si vadit netemeinica, situatia de fapt retinuta de catre instanta de fond fiind eronata, determinata de gresita interpretare a probatoriilor administrate; in acelasi timp, potrivit recurentei- intimate, instanta de fond a omis sa se pronunte asupra capatului 1 de cerere formulat de catre reclamanta in cauza care a format obiectul prezentului dosar, nr. 27986/3/2009, mai inainte de conexare, si care priveste solicitarea de a se dispune "constatarea nulitatii absolute a deciziei de concediere nr. 81/01.06.2009". in aceasta situatie, hotararea este nelegala si se impune casarea acesteia si trimiterea cauzei spre rejudecare.
In ceea ce priveste nulitatea prevazuta de art. 304. pct. 6 Cod proc.civila, potrivit recurentei-intimate:
1.Prin dezlegarea data pricinii, instanta de fond a dat mai mult decat s-a cerut, atunci cand, a admis capatul 4 de cerere si a dispus obligarea la plata de despagubiri reprezentand salariile majorate, indexate si reactualizate incepand cu 01.07.2009 si "pana la reintegrarea efectiva".
2.De asemenea, a dat mai mult decat s-a cerut, cu incalcarea principiului disponibilitatii care guverneaza procesul civil, atunci cand a obligat societatea sa plateasca un numar de 82 de ore si 23 minute(?!!), lucrate sambata si duminica, avand in vedere ca contestatoarea nu a solicitat decat plata a 48 de ore suplimentare, presupus lucrate sambata si duminica.
Mai arata recurenta ca instanta de fond a dat ceea ce nu s-a cerut, atunci cand, admitand contestatia, a dispus "anularea" deciziei de concediere nr. 412 emisa de societatea parata.
In ceea ce priveste nulitatea prevazuta de dispozitiile art. 304 pct. 9 Cod proc civila, potrivit recurentei-intimate, instanta de fond a retinut in mod gresit, pe baza unei interpretari gresite a legii ca, in cauza, ar fi fost incalcate dispozitiile art. 74 alin. 1 lit d din Codul muncii, deoarece societatea nu ar fi facut reclamantei o ofera de ocupare a unor posturi vacante din organigrama acesteia.
1. In realitate, oferirea unui loc de munca vacant nu se impune, potrivit legii, in cazul desfiintarii postului detinut de angajat, de altfel post unic in structura organizatorica, conform art. 65 (1) din Codul muncii, ci numai in cazul concedierilor dispuse in temeiul art. 61 lit.c si d din Codul muncii (a se vedea Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a Vll-a civila, Decizia civila nr. 3478/R/22.11.2006, precum si Curtea de Apel Alba lulia, Sectia pentru conflicte de munca si asigurari sociale, Decizia civila nr. 55/2008).
2.Instanta face o apreciere gresita care nu are nici o baza in probatoriile administrate, atunci cand retine ca in cadrul societatii ar fi fost disponibile "cel putin 4 posturi (director operatiuni carduri, management al diviziei managementul proiectelor, manager conformitate si manager servicii clienti) care insa nu au fost oferite reclamantei, desi aceasta avea pregatirea profesionala necesara ca sa le poata ocupa" si ca, ulterior concedierii, societatea a efectuat angajari pe functii de conducere.In realitate, chiar daca ar exista obligatia legala de oferire a posturilor vacante, contestatoarea nu indeplinea conditiile pentru ocuparea acestora,asa cum am sustinut si in fata primei instante.Posturile in cauza sunt posturi de specialitate pentru care prima cerinta impune ca titularul lor sa aiba studii economice superioare de o anumita specialitate, precum si o serie de alte conditii suplimentare.In acelasi timp, contestatoarea este de profesie INGINER specialitatea INDUSTRIE ALIMENTARA, asa cum rezulta din continutul carnetului sau de munca, depus la dosar. Instanta de fond nu mentioneaza in considerente de ce a apreciat ca ar avea contestatoarea pregatirea profesionala necesara pentru ocuparea acestora, din acest punct de vedere hotararea fiind si nemotivata, caz de nulitate prevazut de dispozitiile art.304 pct.7 C.pr.civ.
In acelasi timp, potrivit recurentei-intimate, instanta de fond a incalcat obligatia care revine judecatorilor, potrivit art. 129 Cod proc. civila, cu privire la rolul activ al judecatorului.Astfel, instanta de fond : fara sa fi fost administrate probatoriile corespunzatoare, fara ca din probatoriile administrate sa rezulte anumite fapte si mai ales, fara sa ordone administrarea unor probatorii suplimentare, utile si pertinente, a considerat ca fiind stabilite anumite fapte sau, in rationamentul sau a depasit limitele pe care legea le permite judecatorului in privinta prezumtiilor simple, judecatoresti, trecand in domeniul arbitrariului. Instanta nu a ordonat prezentarea fisei de post a contestatoarei si a fiselor de post corespunzatoare posturilor considerate corespunzatoare, din structura organizatorica, desi avea aceasta obligatie potrivit principiului rolului activ.
In ceea ce priveste temeinicia deciziei de concediere in temeiul art. 65 (1) din codul muncii, conform recurentei-intimate, instanta de fond apreciaza in mod gresit ca reorganizarea nu ar fi fost reala si serioasa deoarece nu ar fi indicate motive concrete care sa determine desfiintarea postului si avand in vedere ca parata nu a probat ca ar fi avut probleme economice de natura sa determine reorganizarea, punct de vedere este profund eronat.
Societatea comerciala a constatat prin organele sale de conducere abilitate ca atributiile contestatoarei au fost cu succes preluate de catre alte persoane din conducere si societatea a functionat foarte bine doar cu aportul directorului general, si fara aportul unei persoane care sa ocupe postul de Director General ADJUNCT.
Astfel, Consiliul de Administratie nu a facut decat sa reintroduca in parametrii realitatii activitatea societatii, lipsa necesitatii existentei in schema a postului de director general adjunct fiind dovedita. Din punct de vedere economic, societatea realizeaza astfel o economie de circa 9.800 de Euro lunar, reprezentand salariul corespunzator functiei desfiintate de director general adjunct, activitatea fiind preluata de directorul general.
Recurenta-intimata a mai invocat si ca reintegrarea contestatoarei pe un post inexistent in structura organizatorica este imposibila, precum si nelegalitatea acordarii de despagubiri pentru concedierea presupus nelegala si nelegalitatea si netemeinicia obligarii societatii noastre la plata orelor suplimentare presupus efectuate de catre contestatoare.
Astfel, instanta a aplicat gresit legea si, in acelasi timp a dat curs unor pretentii nedovedite ale contestatoarei, acordand acesteia sume de bani reprezentand contravaloarea unor presupuse ore suplimentare pe care aceasta nu le-a prestat.
Nu salariatul este acela care apreciaza cand este cazul sa faca ore suplimentare, cu de la sine putere. Atributiile prevazute in fisa postului trebuie efectuate in timpul programului normal de lucru.
Daca salariatul lucreaza peste program, din proprie initiativa, fara sa fie solicitat de angajator, timpul astfel lucrat nu constituie ore suplimentare potrivit legii.
Probatoriul administrat si considerat pertinent si concludent de catre instanta a fost corespondenta electronica (e-mailuri) transmise de catre contestatoare de la adresa sa de e-mail la ore care se inscriau dupa terminarea programului normal de lucru.
Instanta de fond a ignorat prevederile contractului individual de munca al contestatoarei din care rezulta ca aceasta nu putea fi solicitata pentru a efectua ore suplimentare, iar in situatia in care i s-ar fi impus efectuarea de ore suplimentare, aceasta s-ar fi putut opune.
A invocat recurenta- intimata ca la dosarul cauzei se afla un document intern, transmis prin e-mail, la data de 23.07.2010 de catre A.D.F. din care rezulta ca efectuarea orelor suplimentare se face numai la solicitarea superiorilor ierarhici care aproba si pontajele, precum si eventualele ore suplimentare prestate.
In mod absolut nejustificat, in opinia recurentei-intimate, instanta de fond a ignorat, fara sa se pronunte asupra relevantei acestora, inscrisurile depuse de noi la dosar si care erau utile, pertinente si concludente si a admis, in schimb, in mod nelegal, si apreciat, in mod gresit, proba testimoniala pentru a dovedi prestarea de ore suplimentare.
In motivarea recursului, recurenta-intimata a mentionat si nelegalitatea si lipsa de temeinice a concluziilor expertizei contabile efectuata in cauza, instanta sprijinindu-si concluzia efectuarii orelor suplimentare pe raportul de expertiza care, insa, nu se bazeaza decat pe e-mailurile presupus transmise de contestatoare.
De asemenea, a mai sustinut recurenta-intimata ca, in mod gresit si nelegal, instanta de fond a respins obiectiunile recurentei si exceptia pe care a invocat-o cu privire la nulitatea raportului de expertiza intocmit de expertul contabil BL.
De asemenea impotriva sentintei mentionatea formulat recurs si recurenta-contestatoare PCM, solicitand admiterea recursului si modificarea in parte a hotararii recurate in sensul obligarii paratei la plata drepturilor salariale aferente orelor suplimentare lucrate in perioada 22.06.2006-25.08.2008 in cursul saptamanii de lucru ( luni-vineri), in cuantum brut de 374.742 lei si in cuantum net de 272.472 lei, pentru 1.192 de ore suplimentare lucrate, suma ce urmeaza a fi actualizata la data platii efective cu indicele de inflatie plus dobanda si obligarea paratei la plata sumei de 115.000 lei ce urmeaza a fi actualizata la data platii efective cu indicele de inflatie plus dobanda legala cu titlu de daune morale pentru repararea prejudiciului ce i-a fost cauzat prin concedierea nelegala si nefondata.
In motivarea recursului, recurenta-contestatoare a aratat ca in raport de probele administrate, Tribunalul Bucuresti ar fi trebuit sa retina prestarea de catre subsemnata, in intervalul iulie 2006 - august 2008, in cursul saptamanii de lucru, a unui numar de 1.192 de ore, iar intimata nu a contestat situatia de fapt referitoare la orele suplimentare prestate de subsemnata, ci s-a limitat a raspunde atat in intampinare, cat si prin raspunsurile la interogatoriu ca subsemnatei nu i s-a cerut sa lucrez ore suplimentare.
Astfel cum s-a exprimat jurisprudenta, notiunea de "solicitare a angajatorului" trebuie inteleasa intr-un sens larg. Angajatorul ar putea impune sarcini de serviciu suplimentare fata de cele curente, a caror indeplinire sa reclame prestarea unei munci suplimentare corespunzatoare, fara a face referire expresa la timpul de lucru. De asemenea, angajatorul poate incuraja tacit prestarea orelor suplimentare, mentionand salariatilor necesitatea unui efort maxim, dat fiind faptul ca se traverseaza un varf de productie, ori beneficiind de rezultatul muncii astfel prestate, cu cunostinta sa. De altfel, recurenta-contestatoare a sustinut ca se afla intr-o imposibilitate morala (avand in vedere pozitia pe care o ocupam si rolul in structura de management a intimatei) de a-si preconstitui inscrisuri (respectiv a solicita aprobarea formala, scrisa a superiorului ierarhic) pentru prestarea de ore suplimentare, prestarea de ore suplimentare - mai ales la nivelul ierarhic la care ma aflam - fiind o practica uzuala, nu numai acceptata dar chiar incurajata de parata, practica impusa de programul aglomerat, incarcatura cu sedinte si alte intruniri, sarcinile curente aferente fiecarui post etc.
Asadar, in conditiile existentei unor sarcini de serviciu suplimentare celor obisnuite a caror indeplinire a condus la prelungirea duratei legale de munca, proba efectiva a solicitarii pe care o invoca intimata trebuie subinteleasa. Astfel, din declaratia martorei BB a rezultat faptul ca subsemnata prestam ore suplimentare. Aceeasi martora a declarat ca si ea precum si alte persoane din cadrul societatii prestau ore suplimentare, iar martora propusa de intimata, in persoana d-nei AT, director al departamentului resurse umane din cadrul intimatei, nu a contestat faptul ca prestam ore suplimentare, rezumandu-se doar la a declara ca "nu stie " daca reclamanta presta ore suplimentare.
Conform recurentei-contestatoare din raspunsurile martorei BB, dar si din raspunsurile intimatei la interogatoriu, a rezultat faptul ca si alti salariati prestau ore suplimentare si ca acestia erau platiti pentru orele suplimentare prestate.
Intimata nu a depus la dosar, desi potrivit art. 116 din codul muncii, "angajatorul are obligatia de a tine evidenta orelor de munca prestate de fiecare salariat si de a supune controlului inspectiei muncii aceasta evidenta ori de cate ori este solicitat" si nu a depus nici condicile de prezenta colectiva. De altfel,intimata nu a depus nici arhivele electronice ale intrarilor-iesirilor recurentei-contestatoare din sediul intimatei, inscrisuri solicitate ca urmare a declaratiei intimatei, prin reprezentantul sau procesual, ca "la intimata nu exista condici de prezenta, intrarea si iesirea din incinta intimatei se fac cu card electronic". Cat priveste inscrisurile depuse de intimata intitulate "Prezenta luna...‘‘ recurenta-contestatoare a sustinut ca acestea nu fac altceva decat sa se raporteze exclusiv la continutul contractului individual de munca cu privire la durata timpului de lucru - 8 ore/zi, 40 ore/saptamana -reluand continutul acestuia referitor la durata timpului de lucru. inscrisurile in discutie nu atesta nicidecum o situatie reala si ele nu pot avea valoare probatorie cu privire la orele suplimentare.
Recurenta-contestatoare a aratat ca semnarea inscrisurilor in discutie si de catre subsemnata a avut loc ca urmare a faptului ca presedintele consiliului de administratie al societatii a decis ca sefii de departamente si superiorii acestora, inclusiv recurenta, in calitate de director general adjunct, sa nu beneficieze de drepturi salariale pentru ore suplimentare, ceea ce contravine flagrant dispozitiilor art. 38 din Codul muncii.
Diferenta intre numarul de 1.192 de ore suplimentare prestate in cursul saptamanii cerute la plata prin cererea de chemare in judecata si numarul de 726 de ore cat i-au fost recunoscute de catre Tribunalul Bucuresti a fost cauzata de imposibilitatea tehnica de a tipari si depune la dosar corespondenta de serviciu pentru perioada ianuarie 2008-iunie 2008.
Astfel cum a precizat si la Tribunal, recurenta-contestatoare considera ca, bazandu-se pe probatoriul ce a fost administrat in cauza, inscrisuri, martori, interogatorii, chiar intampinarea formulata de intimata, instanta de fond trebuia sa recurga, conform art. 1199 si art. 1203, in baza deductiilor logice si juridice la prezumtiile judecatoresti si sa acorde subsemnatei drepturile salariale pentru toate cele 1.192 de ore iar nu doar pentru cele 726 de ore, cu atat mai mult cu cat, asa cum am mentionat, intimata nu a contestat prestarea orelor suplimentare de catre contestatoare.
De asemenea, recurenta-contestatoare a mai sustinut ca a demonstrat cu probele administrate in cauza, pe de o parte, faptul ca masura concedierii este nelegala si netemeinica, iar pe de alta parte, faptul ca din cauza volumului enorm de munca pe care l-a dus la buna indeplinire, prestand zilnic ore suplimentare si muncind uneori si in zilele de sambata si duminica, munca depusa peste limitele epuizarii fizice si psihice, in conditii de stres si suprasolicitare continua, a ajuns in situatia de a ma imbolnavi, diagnosticul dat de medici fiind acela de tulburare de panica cauzata de volumul imens de munca.
Intrucat a dovedit ca a suferit un prejudiciu moral ca urmare a imbolnavirii sale din cauza stresului cronic determinat de conditiile concrete de munca, ca decizia de concediere este nelegala si netemeinica, ca suferinta morala provocata de gestul concedierii este inerenta, recurenta-contestatoare considera ca sunt intrunite toate conditiile prevazute de lege pentru acordarea daunelor morale solicitate, ele fiind motivate atat in drept, cat si in fapt, respectiv: existenta unei relatii contractuale de munca intre parti; existenta unei fapte ilicite, constand in nerespectarea obligatiilor legale pentru concedierea ce nu tine de persoana salariatului, aducandu-se prin aceasta o atingere a unui drept subiectiv al recurentei-contestatoare (dreptul la munca), dar si in supraincarcarea subsemnatei cu atributii de serviciu suplimentare, in mod continuu, ceea ce i-a afectat starea de sanatate; existenta unui prejudiciu moral cauzat de concedierea sa abuziva, in conditiile in care subsemnata a demonstrat profesionalism in indeplinirea atributiilor de serviciu, pe toata durata contractului de munca; raportul de cauzalitate, evident din succesiunea evenimentelor astfel cum acestea au fost prezentate in cursul acestui proces; si culpa intimatei, care reiese din modul in care aceasta a procedat la concedierea sa, precum si la supraincarcarea sa cu atributii de serviciu suplimentare, in mod continuu, ceea ce. astfel cum am mentionat, i-a afectat starea de sanatate .
In drept, recursul contestatoarei a fost intemeiat pe dispozitiile art. 304 1 Cpc.
Examinand sentinta recurata, in raport de criticile formulate, Curtea a constatat ca recursurile sunt nefondate, pentru urmatoarele considerente:
Prin Decizia nr. 7/26.11.2008 a Consiliului de Administratie a societatii recurente, decizie necomunicata recurentei-contestatoare desi o viza in mod direct, s-a decis, tinandu-se seama de necesitatea de a reorganiza activitatea societatii, modificarea organigramei prin eliminarea functiei de Director General Adjunct cu consecinta modificarii schemei subordonarii departamentelor societatii.
Conform preavizului nr. 81/01.06.2009 emis de recurenta-intimata SC ERS IFN SA se acorda recurentei-contestatoare PCM un preaviz de 20 zile lucratoare.
Ulterior, prin Decizia nr. 412/30.06.2009, avandu-se in vedere Decizia nr. 7/26.11.2008 a Consiliului de Administratie a EFG RSIFN SA in baza careia a fost desfiintat postul de Director General ocupat de dna. C.M.P., ca acesteia i s-a comunicat preavizul nr. 81/01.06.2009 si ca societatea nu dispune de posturi vacante corespunzatoare pregatirii sale profesionale, in conformitate cu art. 65 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 ( Codul muncii) s-a dispus incetarea la data de 30.06.2009 a contractului individual de munca.
Revocarea recurentei-contestatoare PCM din functia de conducator al societatii si inlocuirea acesteia prin numirea in functia de conducator al societatii pe dl. PI a fost dispusa prin Decizia nr. 3/23.01.2009 a Consiliului de Administratie al EFG RSIFN SA.
Coroborand adresa nr. 700/25.01.2010 cu adresa nr. 16746/08.04.2010 emise de Inspectoratul Teritorial de Munca Bucuresti reiese ca ulterior datei de 26.11.2008 si pana la data de 08.04.2010 recurenta-intimata a efectuat un numar de 17 angajari pentru urmatoarele posturi: 4 posturi coordonator compartiment, 1 post operator vanzari, 2 posturi manager proiect, 2 posturi sef departament, 1 post sef adjunct departament, 2 posturi executor bancar, 1 post coordonator compartiment banca, 4 posturi administrator credite. Or, instanta de fond a dispus anularea Deciziei nr. 412/30.06.2009 de concediere in temeiul art. 65 alin. 1 din Codul muncii, retinand imprejurarea ca nu au fost respectate dispozitiile art. 74 alin. 1 lit. d din Codul muncii relative la punerea la dispozitia recurentei-contestatoare a listei cu posturile vacante din cadrul societatii, precum si faptul ca desfiintarea postului acesteia nu a avut o cauza reala si serioasa.
Totodata, examinand celelalte motive de recurs formulate de catre recurenta-intimata, Curtea a constatat ca si acestea sunt nefondate, pentru urmatoarele considerente:
Cu privire la invocarea faptului ca instanta de fond nu s-a pronuntat asupra constatarii nulitatii absolute a preavizului nr. 81/01.06.2009, capat de cerere ce a format obiectul dosarului nr. 27986/3/2009, potrivit art. 73 alin. 1 din Codul muncii masura preavizului este accesorie masurii concedierii in temeiul art. 65 alin. 1 din Codul muncii, neavand o existenta proprie in lipsa concedierii.
De altfel, recurenta-contestatoarea si-a formulat acest capat de cerere dupa cum urmeaza " constatarea nulitatii absolute a deciziei de concediere nr. 81/01.06.2009 prin care societatea intimata a decis incetarea contractului individual de munca al subsemnatei in temeiul art. 65 alin. 1 din Codul muncii", fiind evident ca ceea ce s-a contestat era masura concedierii, care la momentul formularii actiunii ce a format obiectul dosarului nr. 27986/3/2009, adica la data de 26.06.2009, nici nu fusese inca emisa de societatea recurenta (Decizia nr. 412/30.06.2009).
Chiar si in ipoteza in care s-ar aprecia ca s-a avut in vedere exclusiv contestarea masurii preavizului, desi motivarea in fapt a actiunii nu confirma aceasta ipoteza, solutia instantei reiese din caracterul subsidiar al preavizului fata de masura concedierii si din solutia pronuntata cu privire la contestarea Deciziei nr. 412/30.06.2009, iar recurenta-intimata nu a fost in nici un fel prejudiciata prin aceasta, astfel incat nu justifica nici interesul in invocarea acestei situatii.
Cat priveste invocarea motivului de recurs intemeiat pe art. 304 pct. 6 Cod procedura civila conform caruia instanta de fond a dat mai mult decat s-a cerut, atunci cand a admis capatul 4 de cerere si a dispus obligarea la plata de despagubiri reprezentand salariile majorate, indexate si reactualizate incepand cu 01.07.2009 si "pana la reintegrarea efectiva", iar nu pana la data ramanerii definitive si irevocabile a hotararii, Curtea observa ca potrivit art. 289 din Codul muncii hotararile de fond sunt definitive si executorii, sens in care atata timp cat ca o consecinta a anularii deciziei de concediere, s-a dispus, la cererea recurentei-contestatoare, repunerea partilor in situatia anterioara conform art. 78 alin. 2 din Codul muncii constand in reintegrarea recurentei-contestatoare pe postul detinut anterior, in mod corect instanta de fond a dispus obligarea recurentei-contestatoare la plata reprezentand salariile majorate, indexate si reactualizate incepand cu 01.07.2009 si pana la reintegrarea efectiva.
Nu se poate sustine ca instanta de fond a dat mai mult decat s-a cerut, fiind de presupus ca recurenta-intimata, respectand dispozitiile legale si recunoscandu-i hotararii de fond efectele prevazute de art. 289 din Codul muncii, va proceda la punerea de indata in executare a acesteia, chiar daca a formulat recurs impotriva hotararii.
Astfel, in conditiile in care reintegrarea recurentei-contestatoare a fost efectuata incepand cu data de 28.01.2011 conform Deciziei de reintegrare in munca nr. 107/28.01.2011 ( f. 66 dosar recurs), iar hotararea instantei de fond a ramas irevocabila la data de 05.07.2011, data pronuntarii prezentei decizii, este evident ca instanta de fond nu a dat mai mult decat s-a cerut atunci cand a obligat la plata drepturilor salariale doar pana la data reintegrarii, ci a solutionat in conformitate cu dispozitiile legale acest capat de cerere.
Nici motivul de recurs intemeiat pe prevederile art. 304 pct. 6 Cpc conform caruia instanta de fond a dat mai mult decat s-a cerut, cu incalcarea principiului disponibilitatii care guverneaza procesul civil, atunci cand a obligat societatea sa plateasca un numar de 82 de ore si 23 minute, lucrate sambata si duminica, avand in vedere ca contestatoarea nu a solicitat decat plata a 48 de ore suplimentare, presupus lucrate sambata si duminica, nu este intemeiat.
Actiunile introductive de instanta ce au format obiectul dosarelor conexate nr. 27986/3/2009 si 31109/3/2009 au avut ca obiect, la pct. 5, plata drepturilor salariale aferente orelor suplimentare lucrate in perioada iulie 2006-august 2008, fara a fi precizate numarul acestora.
Ulterior, contestatoarea si-a precizat actiunea ( fila 31) aratand ca solicita obligarea paratei la plata sumei de 361.684 lei reprezentand contravaloarea a 1192 ore suplimentare lucrate in cursul saptamanii in perioada iulie 2006-august 2008 , suma actualizata cu indicele de inflatie la data platii efective si la plata sumei de 10 220 lei reprezentand drepturi salariale pentru 48 de ore suplimentare lucrate in cursul zilelor de repaus saptamanal in perioada iulie 2006-august 2008, suma actualizata cu indicele de inflatie la data platii efective.
La data de 26.03.2010 recurenta-contestatoare a depus la dosarul cauzei inscrisuri reprezentand tabelele cu orele suplimentare efectuate atat in timpul saptamanii, cat si in timpul zilelor de sambata si duminica, precum si un tabel recapitulativ din care reiesea un numar de 83 de ore si 3 minute reprezentand ore suplimentare efectuate in timpul zilelor de sambata si duminica.
Aceste inscrisuri au fost comunicate si recurentei-intimate astfel cum reiese din practicaua incheierii din 14.04.2011, fiind avute in vedere atat la efectuarea expertizei in specialitatea contabilitate astfel cum reiese din anexa 2 la raport, cat si de catre recurenta-intimata atunci cand a formulat obiectiuni si s-a referit expres la aceste tabele.
In conditiile in care initial pretentiile recurentei-contestatoare au vizat plata drepturilor salariale aferente orelor suplimentare lucrate in perioada iulie 2006-august 2008, fara a fi precizate numarul acestora, ulterior pe parcursul procesului recurenta-contestatoare facand o precizare, respectiv depunand tabele aferente orelor suplimentare efectuate in timpul zilelor de sambata si duminica, neputandu-se sustine ca instanta de fond a dat mai mult decat s-a cerut atata timp cat recurenta-intimata, prin concluziile finale a solicitat sa nu fie omologat raportul de expertiza si sa nu fie luate in considerare concluziile acestuia ( inclusiv cele referitoare la numarul de ore suplimentare efectuate in timpul zilelor de sambata si duminica), dar nu pentru ca instanta nu ar fi fost investita a se pronunta asupra acestora, ci pentru ca in cadrul societatii pontajele stau la baza calcului efectiv al salariilor.
De asemenea, nefondat este si motivul de recurs intemeiat tot pe dispozitiile art. 304 pct. 6 Cpc potrivit caruia instanta de fond a dat ceea ce nu s-a cerut, atunci cand, admitand contestatia, a dispus "anularea" deciziei de concediere nr. 412 emisa de societatea parata, desi, prin petitul ambelor actiuni formulate de catre recurenta-contestatoare, aceasta a solicitat sa se constate nulitatea absoluta a deciziei ( deciziilor).
Potrivit art. 76 din Codul muncii "Concedierea dispusa cu nerespectarea procedurii prevazute de lege este lovita de nulitate absoluta." iar conform art. 78 alin. 1 din acelasi act normativ "In cazul in care concedierea a fost efectuata in mod netemeinic sau nelegal, instanta va dispune anularea ei ....", astfel incat chiar legiuitorul stabileste ca se va dispune anularea deciziei de concediere, chiar in situatia in care s-ar constata nelegalitatea acesteia pentru cauze de nulitate absoluta astfel cum sunt reglementate de Cod.
Cu privire la invocarea de catre recurenta-intimata a nulitatii prevazuta de dispozitiile art. 304 pct. 9 Cod proc civila deoarece instanta de fond a retinut in mod gresit, pe baza unei interpretari gresite a legii, ca, in cauza, ar fi fost incalcate dispozitiile art. 74 alin. 1 lit d din Codul muncii, deoarece societatea nu ar fi facut reclamantei o ofera de ocupare a unor posturi vacante din organigrama acesteia, Curtea a mai apreciat urmatoarele:Potrivit art. 74 alin. 1 lit. d din Codul muncii "Decizia de concediere se comunica salariatului in scris si trebuie sa contina in mod obligatoriu: ... d) lista tuturor locurilor de munca disponibile in unitate si termenul in care salariatii urmeaza sa opteze pentru a ocupa un loc de munca vacant, in conditiile art. 64.", iar practica judecatoreasca a stabilit aplicabilitatea acestui text de lege nu numai in cazul concedierii prevazute de dispozitiile art. 64 ( pentru motive care tin de persoana salariatului), ci si in cazul concedierii pentru motive care nu tin de persoana salariatului prevazut de art. 65 din Codul muncii. Atata timp cat decizia nr. 412/30.06.2009 de concediere a recurentei-contestatoare a fost intemeiata pe dispozitiile art. 65 alin. 1 din Codul muncii si in cazul ei deveneau incidente dispozitiile art. 74 alin. 1 lit. d privitoare la lista tuturor locurilor de munca disponibile in societate. De altfel, recurenta-intimata recunoaste implicit ca avea aceasta obligatie atunci cand insereaza in cuprinsul deciziei de concediere mentiunea ca " nu dispune de posturi vacante corespunzatoare pregatirii dnei. C.M.P.". Aceasta din urma afirmatie este contrazisa de organigramele anterioare si ulterioare deciziei de reorganizare prin desfiintarea postului de Director General Adjunct, acte din care reiese disponibilitatea in cadrul societatii a posturilor de director operatiuni card, manager al diviziei managementul proiectelor, manager conformitate si manager servicii clienti ( f. 39-42 dosar fond volumul I).Curtea retine si imprejurarea ca nu se poate invoca Decizia nr. 6/09.05.2011 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie in Sectii Unite prin care s-a stabilit ca dispozitiile art. 74 alin.1 lit.d din Codul Muncii nu se aplica in situatia in care concedierea s-a dispus pentru motive ce nu tin de persoana salariatului, in temeiul art. 65 din Codul Muncii, deoarece aceasta decizie pronuntata intr-un recurs in interesul legii este ulterioara investirii instantei cu prezenta cauza, respectiv este ulterioara hotararii de fond. Referitor la sustinerea recurentei-intimate conform careia, chiar daca ar exista obligatia legala de oferire a posturilor vacante, contestatoarea nu indeplinea conditiile pentru ocuparea acestora, instanta de fond nu mentioneaza in considerente de ce a apreciat ca contestatoarea ar avea pregatirea profesionala necesara pentru ocuparea acestora, Curtea retine ca a se prevala in aparare de faptul ca recurenta-contestatoare nu are specializarea de baza in studii economice superioare, avand titlu de inginer si fiind absolventa al Universitatii Dunarea de Jos Galati, Facultatea de Industrie Alimentara, specializarea Tehnologia produselor alimentare ( f. 174 dosar recurs), reprezinta inca o dovada a faptului ca, prin desfiintarea postului acesteia, s-a urmarit in realitate altceva decat motivul invocat.
Aceasta aparare a recurentei-intimate nu poate fi retinuta in conditiile in care pregatirea profesionala a recurentei-contestatoare a fost avuta in vedere la data angajarii sale in societate in anul 2006 ( contractul individual de munca inregistrat sub nr. 2330/22.06.2006- f. 6-7 dosar fond volumul I) si pe baza diplomei de absolvire a facultatii a fost angajata, pregatirea sa de baza fiind cea de inginer, specializarea Tehnologiei produselor alimentare. Cu toate acestea, astfel cum reiese din curriculum vitae inregistrat la recurenta-intimata ( f. 169-173 dosar recurs) recurenta-contestatoare a urmat in perioada 1996-1997 un curs postuniversitar " Managementul Tranzactiilor" la Academia de Studii Economice, Facultatea Relatii Economice Internationale ( f. 178 dosar recurs). In acest sens, la dosar ( f. 175-177) recurenta-contestatoare a depus si certificatul nr. 705/25.06.1998 privind promovarea examenului de trader RASDAQ, examen ce a urmarit testarea cunoasterii Regulilor de practica Onesta si capacitatea de operare in Sistemul Electronic de Tranzactionare, Decizia nr. 238/29.08.1997 emisa de Bursa de Valori Bucuresti privind dobandirea calitatii de agent de bursa, Decizia nr. D7352/18.08.1997 emisa de C.N.V.M. privind autorizarea ca agent de valori mobiliare.
Pe de alta parte, in conditiile in care anterior intrarii in concediu medical in luna august 2008 recurenta-contestatoare reusea cu succes sa coordoneze activitatea a 7 departamente aflate in subordinea sa, este de presupus ca ar fi avut capacitatea profesionala de a indeplini atributiile corespunzatoare unui post din aceste departamente, cu singura conditie de a-i oferita aceasta posibilitate de a opta pentru continuarea activitatii pe un asemenea post, ceea ce nu s-a intamplat. Sustinerile recurentei-intimate privind incalcarea rolului activ de catre instanta de fond sunt neintemeiate atata timp cat din actele dosarului, reiese ca incuviintat motivat probele solicitate, in cadrul acestora a dispus emiterea unor adrese catre Inspectoratul Teritorial de Munca Bucuresti. Fata de prevederile art. 129 alin. 1 teza finala Cod procedura civila recurenta-intimata avea obligatia de a urmari desfasurarea si finalizarea procesului, inclusiv sa-si probeze pretentiile si atata timp cat la termenul din 30.09.2009 s-a incuviintat pentru recurenta-intimata proba cu inscrisuri, recurenta-contestatoare avea posibilitatea de a depune la dosarul cauzei toate inscrisurile pe care intelegea sa le invoce in sustinerea cauzei sale, inclusiv fisa posturilor in cauza, fiind singura in posesia acestor inscrisuri.
Nu s-ar putea retine lipsa de rol activ a instantei in lamurirea acestor aspecte, atata timp cat recurenta-intimata a beneficiat de asistenta juridica specializata fiind reprezentata in instanta prin avocat, instanta judecatoreasca neputandu-se transforma intr-un al doilea aparator al reclamantului in detrimentul drepturilor procesuale ale contestatoarei, cu incalcarea principiilor obiectivitatii si impartialitatii instantei.
Curtea retine ca in mod corect instanta de fond a apreciat asupra temeiniciei deciziei de concediere statuand in sensul ca fata de dispozitiile art. 65 alin. 2 din Codul muncii cauza nu este reala si serioasa.
Pentru ca masura dispusa in privinta contestatoarei sa poata fi considerata temeinica si legala, trebuiau indeplinite cumulativ cele trei conditii, respectiv desfiintarea efectiva, cauza reala si serioasa.
Desfiintarea locului de munca este efectiva, intrucat nu se mai regaseste in organigrama societatii.
Cauza reala trebuie sa fie obiectiva, precisa, in sensul sa constituie veritabilul motiv al concedierii, adica sa nu disimuleze un alt temei respectiv intentia de a-l concedia cu orice chip pe salariat, si serioasa, adica reorganizarea activitatii sa aiba o anumita gravitate care sa impuna cu adevarat reducerea unui loc de munca.
Aceasta inseamna ca postul sa fie desfiintat atat din perspectiva activitatii pe care o presupune, cat si a atributiilor aferente unui asemenea post. In acest sens, recurente-intimata a dispus reducerea postului de Director General Adjunct ocupat de recurenta-contestatoare, si infiintarea postului de director operatiuni carduri, in conditiile in care atributiile si responsabilitatile de Director General au fost preluate de catre Directorul General.
Imediat dupa presupusa reorganizare prin reducerea postului recurentei-contestatoare, societatea a facut angajari pentru un numar de 17 posturi astfel cum reiese din relatiile comunicate de catre Inspectoratul Teritorial de Munca Bucuresti, situatie ce denota ca restructurarea nu a avut la baza o cauza reala si serioasa intrucat, in fapt, societatea avea nevoie de personal si a facut chiar angajari, fiind lipsit de relevanta aspectul ca angajarea nu s-a facut pe postul contestatoarei.
Reducerea activitatii nu poate fi doar un pretext pentru indepartarea unui salariat si, in consecinta, contrar sustinerilor recurentei-intimatei, desfacerea contractului de munca a unui salariat urmata de incadrarea altora din afara societatii, este inadmisibila si, in aceste conditii, reorganizarea nu este reala si serioasa. Daca, intr-adevar, situatia financiara a societatii a impus reducerea cheltuielilor, inclusiv a celor de personal, din capul locului nu se mai justifica nici un fel de angajare care, indiferent de post, presupune tot o cheltuiala.
Invocarea de catre recurenta-intimata a imprejurarii ca nu poate dispune reintegrarea recurentei-contestatoarea datorita inexistentei unui post de director general adjunct in cadrul societatii nu prezinta relevanta in ceea ce priveste temeinicia si legalitatea hotararii de fond, vizand in realitate incidente legate de executarea acestei hotarari, ce nu pot fi puse in discutie in cadrul recursului. De altfel, recurenta-intimata a procedat conform Deciziei de reintegrarea in munca nr. 107/28.01.2011 la infiintarea postului de Director General Adjunct pentru recurenta-contestatoare.
Referitor la sustinerea de catre recurenta-intimata a nelegalitatii si netemeiniciei obligarii societatii la plata orelor suplimentare presupus efectuate de catre contestatoare, Curtea retine ca instanta de fond a stabilit in mod corect situatia de fapt, pe baza coroborarii probelor administrate in cauza, procedand la aplicarea si interpretarea corecta a dispozitiilor legale incidente. Astfel, acordarea despagubirilor reprezentand orele suplimentare efectuate in timpul saptamanii, respectiv in zilele de sambata si duminica, a avut drept temei coroborarea inscrisurilor, reprezentand e-maiuri trimise in indeplinirea sarcinilor de serviciu de catre recurenta-contestatoare dupa terminarea programului normal de serviciu, cu declaratia martorei B.B. Curtea nu va lua in considerare inscrisul depus de catre recurenta-intimata la fila 107 dosar, nici declaratia numitului E.B. atestata sub nr. 11/28.06.2011 de Avocat B.D.F., director al Departamentului Tehnologia Informatiei ( IT) din cadrul EFG RSIFN SA in perioada 2003-2009, apreciind ca ambele sunt inscrisuri intocmite pro causa, primul de catre un angajat al recurentei-intimate, al doilea de catre un fost angajat al recurentei-intimate.in domeniul informatic.
Pe de alta parte, desi recurenta-contestatoare a invocat constant pe parcursul dosarului de fond efectuarea acestor ore suplimentare si in conditiile in care s-a afirmat ca accesul in cadrul incintei EFG RSIFN SA era posibil doar pe baza unui card de acces, existand astfel o arhiva electronica ce permitea stabilirea momentului in care recurenta-contestatoare parasea incinta societatii, arhiva aflata in posesia recurentei-intimate, aceasta nu a depus la dosar aceste inregistrari. In masura in care sustinerile recurentei-intimate conform carora aceste e-mailuri ar fi fost trimise, la orele la care se sustin a fi trimise, insa nu de cat