Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

COMERCIAL:Somatie de plata formulata de creditor impotriva beneficiarului lucrarilor de alimentare cu apa executate in baza unui contract de achizitie publica. Incidenta dispozitiilor OUG nr.119/2007 Sentinta comerciala nr. 3664/2010 din data de 21.12.2010
pronunțată de Tribunalul Buzau

Asupra cauzei de fata;
Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante sub nr. 3664/114/2010, SC X a solicitat instantei emiterea unei ordonante de plata care sa someze si sa oblige debitoarea Comuna Pucheni prin primar ( judetul Dimbovita) , in calitate de beneficiar, la plata sumei de 68.131,49 lei din care: 48.839,69 lei reprezentand contravaloare partiala a lucrarilor efectuate pentru investitia " Alimentare cu apa in comuna Pucheni, judetul Dambovita" si 19.291,80 lei reprezentand penalitati de intarziere calculate pana la data de 30.08.2010, datorata in temeiul clauzei penale din contract si 39,90 lei reprezentand taxele de timbru ocazionate de promovarea acestei somatii de plata.
In motivare, se arata ca in baza contractului de lucrari de achizitie publica nr. 240 din 06.02.2008 ( incheiat in temeiul Ordonantei Guvernului nr. 34/2006), reclamanta a efectuat activitati specifice domeniului de activitate pentru investitia "Alimentare cu apa in comuna Pucheni, judetul Dambovita".
Desi debitoarea si-a insusit prin semnatura atat situati de lucrari, cat si factura fiscala emisa in baza acestora, platind chiar o parte importanta din valoarea realizata si facturata, nu a achitat integral lucrarile executate in urma cu mai mult de un an. Prin adresa nr. 1873 din 03.08.2010, debitoarea recunoaste expres sumele datorate, motivand neachitarea debitului datorita nealocarii de catre Consiliul judetean Dambovita a sumelor necesare platii investitiei.
Suma cu titlu de penalitati a fost calculata cu aplicarea art. 13.2 si art. 19.1 din contract.
Creanta este certa, lichida si exigibila, indeplinind toate conditiile prevazute de art.2 din OUG nr. 119/2007, aprobata cu modificari prin Legea nr. 118/2008.
In drept, actiunea a fost intemeiata pe dispozitiile OUG nr. 119/2007 aprobata cu modificari prin Legea nr. 118/2008 , coroborate cu cele ale art.969, 970 Cod civil, cu cele ale art.46 Cod comercial si cu cele ale art.10 pct.4 Cod de procedura civila, precum si cu dispozitiile prevazute de legislatia in domeniul achizitiilor publice.
In sustinerea cererii au fost depuse urmatoarele inscrisuri: contractul de lucrari de achizitie publica nr. 240 din 06.02.2008, factura fiscala nr. 30121 din 18.05.2009 in valoare totala de 184.412,87 lei, adresa de convocare la conciliere insotita de confirmarea de primire, adresa nr. 1873 din 03.08.2010, calculul penalitatilor de intarziere.
S-a solicitat judecarea cauzei si in lipsa conform art. 242 alin.2 Cod de procedura civila.
La termenul de judecata din data de 24.11.2010, reprezentantul creditoarei prezent in instanta a depus la dosar calculul actualizat al penalitatilor de intarziere la data de 24.11.2010.
Prin intampinarea formulata (fila 24 dosar), debitoarea Z prin primar V.P. a invocat exceptia necompetentei materiale a Tribunalului Buzau si a solicitat declinarea competentei de solutionare a cererii in favoarea Judecatoriei Targoviste.
In motivare se arata ca instanta competenta in solutionarea acestei cereri este instanta in raza careia domiciliaza paratul, conform art.5 Cod de procedura civila. In speta, instanta competenta este Judecatoria Targoviste conform art.2 coroborat cu art.3 Cod de procedura civila, avand in vedere ca obiectul cererii are o valoare mai mica de un miliard de lei.
De asemenea, a solicitat ca, in cazul in care se va respinge exceptia invocata, instanta sa amane judecarea cauzei in vederea angajarii unui aparator si a formularii intampinarii.
Prin incheierea de sedinta din data de 27.10.2010, s-a respins exceptia necompetentei materiale a Tribunalului Buzau invocata de debitoare intrucat in cauza este vorba de un litigiu referitor la un contract de achizitii publice ceea ce atrage competenta materiala si teritoriala a Tribunalului Buzau.
Totodata s-a dispus comunicarea catre debitoare a incheierii de sedinta din data de 27.10.2010 si, pentru a i se va posibilitatea angajarii unui aparator si formularii apararilor pe fond, s - a acordat cauzei termen la 24.11.2010.
Desi legal citata, debitoarea nu a formulat aparari pe fondul cauzei.
Analizand materialul probator administrat in cauza, instanta retine urmatoarea situatie de fapt:
Intre partile din prezenta cauza s-a incheiat un contract de lucrari de achizitie publica nr. 240 din 06.02.2008 (in temeiul Ordonantei Guvernului nr. 34/2006).
In baza contractului de lucrari de achizitie publica, reclamanta creditoarea a efectuat activitati specifice domeniului de activitate pentru investitia "Alimentare cu apa in comuna Pucheni, judetul Dambovita". Pentru lucrarile efectuate a emis factura fiscala factura fiscala nr. 30121 din 18.05.2009 in valoare totala de 184.412,87 lei, scadenta la 30.07.2009.
Din debitul total debitoarea a achitat partial lucrarile, respectiv suma de 135.573,18 lei, asa cum rezulta din sustinerile creditoarei si din adresa nr. 1873 din 03.08.2010 emisa de debitoare, ramanand sa mai plateasca 48.839,69 lei.
Potrivit dispozitiilor art. 2 alin.1 din OUG nr.119/2007, pentru combaterea intarzierii executarii obligatiilor comerciale rezultate din contracte comerciale, dispozitiile acestui act normativ se aplica creantelor certe, lichide si exigibile ce reprezinta obligatii de plata a unor sume de bani care rezulta din contracte comerciale.
In sensul dispozitiilor art.379 alin.3 Cod de procedura civila, este certa creanta a carei existenta rezulta din insusi actul de creanta sau din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dansul. In cauza de fata instanta constata ca dreptul de creanta al creditoarei indeplineste conditia certitudinii, existenta sa rezultand din factura fiscala nr. 30121 din 18.05.2009.
Creanta este, de asemenea, lichida, in lumina dispozitiilor art.379 alin.4 cod de procedura civila, catimea ei fiind determinata prin factura fiscala sus mentionata. Fata de expirarea scadentei facturii fara sa fie achitata in totalitate, creanta pretinsa de creditoare indeplineste si conditia exigibilitatii.
In plus, instanta retine ca debitoarea a recunoscut pretentiile creditoarei prin adresa nr. 1873 din 03.08.2010.
In ceea ce priveste capatul de cerere accesoriu, instanta retine ca in cazul obligatiilor comerciale, ca si in dreptul comun, in cazul intarzierii in executarea unei obligatii banesti, debitorul datoreaza dobanzi.
Potrivit art. 13.2 din contract " in cazul in care achizitorul nu onoreaza facturile in termen de 28 de zile de la expirarea perioadei convenite, atunci acesta are obligatia de a plati, ca penalitati, o suma echivalenta cu o cota procentuala din plata neefectuata: 0,1% pe zi de intarziere pana la plata obligatiilor restante", iar art. 19.1 completeaza " achizitorul are obligatia de a efectua plata catre executant in termen de 14 zile de la emiterea facturii de catre acesta".
Avand in vedere considerentele expuse , in urma verificarii inscrisurilor de la dosarul cauzei, coroborat cu recunoasterea pretentiilor creditoarei de catre debitoare, prin sentinta nr.1516 din 24.11.2010 s-a admis actiunea ca intemeiata, ordonandu-se debitoarei sa plateasca creditoarei suma de 48.839,69 lei reprezentand contravaloare partiala a lucrarilor efectuate , 23.492, 01 lei reprezentand penalitati de intarziere calculate pana la data de 24.11.2010, si in continuarea penalitati de intarziere in cuantum de 0,1% pana la plata integrala a sumei cu titlu de pret, pana la data de 22.12.2010.

Sursa: Portal.just.ro